Radu Gyr pus la zid de institutul Elie Wiesel și primăria Cluj

Preambul!

M-am ridicat alene de pe scaun și am scos volumul lui Radu Gyr din bibliotecă. Deschid la întâmplare cartea, citesc și știind ce vreau să scriu dau mai departe până găsesc ceva nimerit: ”Din tot, ne-a mai rămas aieve, acest zid grav, aceste dreve. Crunt ferecați în piatră dură, cu pumnii strânși, tăcem din gură.

Strada

În Cluj există o stradă care-i poartă numele lui Radu. Radu Gyr. Marele Radu Gyr! E o stradă lungă de 80 de metri din care se intră la trei case. În rest e teren viran. Boscheți. Astăzi primăria din Cluj urmează să voteze desființarea numelui acestei străzi din motivul că acest poet și dramaturg ar fi fost vinovat de crime împotriva umanității, după cum o cere clar și răspica institutul Elie Wiesel, cel care se ocupă cu studierea holocaustului.

Soluția evreo-ungurească.

Nu insinuez că ar avea vreo legătură cu Soroș, dar directiva de schimbare a numelui străzii ce poartă amprenta lui Radu Gyr propune înlocuirea acesteia cu numele lui Szervatiusz Jeno, un sculptor clujean premiat în perioada de glorie a familiei șefului de la Ellie Wiesel, mai exact în ’64, ca “artist emerit”.

4 condamnări nedrepte

”Cu pumnii strânși tăcem din gură”. Ei bine, eu nu am de gând să tac din gură. Această mârșăvie se va întâmpla la sugestia institutului de studiere a holocaustului, Ellie Wiesel, care socotește că daca Radu Gyr a fost legionar, trebuie să ia de bune condamnările acestuia, chiar dacă acestea au fost dictate de regimuri totalitare cu care societatea actuală nu mai este deacord. Gyr a fost condamnat în primă fază de dictatorul Carol al II-lea, un specimen hulit de întreaga istorie.

Apoi a fost condamnat de Ion Antonescu, însuși condamnat de institutul Wiesel. Carevasăzică, Wiesel îl condamnă pe Antonescu, dar este deacord cu hotărârile lui. Ipocrizia la maxim. Mai apoi Gyr a fost condamnat la 12 ani de închisoare de către regimul comunist (în lotul ziariștilor – pentru un volum de poezie) și colac peste pupăză, după ce a fost eliberat, tot în urma unei poezii, a fost condamnat la  moarte pentru poezia ”Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”, pedeapsa comutându-i-se la 25 de ani de închisoare.

Așadar, omul își petrece mai bine din jumătate din viață în temniță grea pentru că era poet și legionar.

Bun motiv! Si institutul lui pește prăjit e deacord cu asta!

Evreul comunist Alexandru Florian mușcă mâna care l-a hrănit?

Ca o notă umoristică, în perioada în care actorii evrei nu mai puteau profesa în nici un teatru, Radu Gyr – care era comandant legionar și director al teatrelor din scurta perioadă (4 luni) a guvernului legionar – a dispus crearea singurului teatru evreiesc din Europa în care actorii evrei au putut juca și totodată singurul teatru unde au putut fi jucate piese scrise de dramaturgi evrei. Mare antisemit Gyr ăsta! După Alexandru Florian, pesemne că i-a lăsat să joace ca să se facă de râs, nu? Altminteri de ce ar dori să-l pună la zid?

Alexandru Florian, un comunist de familie, reintroduce vechile practici bolșevice.

Alexandru Florian este în primul rând un tip care ar trebui băgat la bulău și bătut la tălpi de DNA pentru faptul că i-a dat cu virgulă la declarația de avere, luând bani pentru capacitățile sale de filosof inclusiv de la facultatea de agronomie sau cea de medicină veterinară, nu mai știu exact. Sau poate de la amândouă dacă nu-i totuna.

Tatăl său, Radu Florian, profesor de marxism-leninism în perioada 1949-1989, era un teoretician al comunismului românesc. Băga cărți cam ca Voiculescu în pușcărie, doar că de data asta autorul nu era gratulat cu câte o lună redusă din pedeapsă, ci cu favoruri din partea regimului comunist.

Bârfa spune că Radu Florian ar fi scris o carte pe care a semnat-o Alexandru Florian, beizadea care pe atunci avea 21 de ani. „Cunoaşterea ştiinţifică şi apusul zeilor” este cartea pe care Alexandru Florian nu și-a scris-o în CV pentru că CV-urile sunt scrise să dea bine. N-am citit lucrarea și nici n-am de gând, pentru că sunt un om care, limitat în viața sa de muritor, prețuiește timpul.

Alexandru Florian și spaima de adevăr.

Nu vreau să vă plictisesc cu dovezi istorice din teama că veți închide pagina și veți pleca, dar de fiecare dată când canalia kominternistă, mizeria sub-umană, gunoiul băgat sub preșul României, a fost invitat la vreo emisiune cu tematica legii 217 din 2015, ori n-a venit, ori a răspuns lac de sudoare cu noduri în gât la diversele întrebări. Este un așa-zis istoric, despre care o amică de-a mea spunea cu gingășie și blândețe că este cel mult un mediocru.

Habar n-are ce spune, dar o spune cu convingere, doar-doar i-o prelungi guvernul finanțarea. Și guvernul i-o prelungește, pentru că toți președinții și premierii din ultimii 27 de ani fac temenele pe la zidul plângerii.

Institutul Wiesel este încadrat sub directa oblăduire a secretariatului general al guvernului. Suge bani de la mine și de la tine în același timp în care AFDPR (Asociația Foștilor Deținuți Politic) abia se târâie prin noroi cu bătrâni caroroa li s-a dat o pensie din milă, pentru că fiind foști condamnați n-ar avea nici un drept.

Dreptatea din România se filtrează prin ochelarii jegului comunist, urmărind îndeaproape îndrumările unui institut la fel de legitim precum UDMR, LGBT, sau altfel de organisme la fel de românești precum sunt eu papa de la Roma în timp ce vorbesc chineză!

Ellie Wiesel impostorul

În presa mainstream, cea centrala adică, a apărut un articol în care cel care poartă numele institutului condus de Florian Alexandru, n-ar fi trecut pe la Auschwitz. Se pare că individul a preluat un număr tatuat pe deținut și a scris o carte, dar n-a fost deacord niciodată să-și arate tatuajul.

Eu nu mai tac din gură!

Legea 217/2015, cea de pe urma căreia mizeriile de la Elie Wiesel își permit într-un mod ilegal să ceară schimbarea numelui străzii lui Radu Gyr (ilegal pentru că legea lor nu cere lucruri retroactive), este o lege care sfidează constituția și merge pe urmele lui Orwell din 1984. Diferența dintre utopie și distopie este că prima e imposibilă (ca și comunismul) iar cea de-a doua este impozabilă. Dacă nu taci te băgăm la închisoare.

Pentru articolul ăsta risc 3 ani de închisoare pentru că n-am tăcut, chiar dacă Constituția îmi garantează dreptul de a avea propriile opinii. M-am săturat de ipocrizie. Legea 217 este o lege care copiază cenzura comunistă sub umbrela corectitudinii politice. În perioada în care comuniștii ridicaseră cenzura la rang de artă era de înțeles că își protejau ‘investiția’, dar acum nu prea mai are sens.

Atâta timp cât această lege este în vigoare și nu servește corupților din Parlament sau Guvern, înseamnă că ea folosește unor interese străine de țara mea. Suntem vasali unor forțe străine de statul nostru care nu au nici un interes ca nația noastră să se ridice din cenușa timpului.

Îi urez lui Radu Gyr să aștepte încă puțin până când va trece și această perioadă a prigoanei bolșevice, moment în care nu va avea doar o străduță de 80 de metri, ci zeci de bulevarde și sute de statui, după cum bine merită.

 

 

România nu-i Sodoma

România nu-i Sodoma

Imagine de la Marşul Normalităţii organizat de Noua Dreaptă în 2012

Dintr-o tara crestin-ortodoxa nu va permitem sa faceti ce vreti cu 20.000.000 de romani.

1) Cine va credeti voi cei care sunteti platiti de un popor intreg sa decideti in defavoarea poporului roman?

2) Cum va permiteti sa scoateti religia din scoli?

3) Cum va permiteti ca, in cartile de identitate C.I. sa nu mai fie scris numele parintilor, adica mama si tata, pentru a nu fi deranjate familiile europene de homosexuali.

4) Cum va permiteti sa puneti presiuni pe preotii ortodocsi ca in Slujbe sa nu mai pomeneasca de familia traditionala adica barbat si femeie, pentru ca deranjeaza familiile de homosexuali.

5) Romania a fost si va ramane o tara crestin-ortodoxa.

6) Pe aceasta cale cerem autoritatilor sa revina la C.I. in care sunt trecute numele ambilor parinti (mama – tata care sunt de sexe diferite adica barbat si femeie);

7) Cerem sa fie modificat articolul 48 din Constitutia Romaniei (familia) unde scrie in actualula Constitutie ca: „familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti„, dar soti, pot fi si doi barbati sau doua femei, ceea ce lasa loc familiilor de homosexuali in viitor sa intemeieze o familie ceea ce este inadmisibil si neortodox. Pentru aceasta, cerem modificarea in felul urmator:

„Casatoria se poate incheia NUMAI intre barbat si femeie, acestia avand varsta de cel putin 18 ani.”Aceasta modificare apartine D-lui Constantin Cojocaru initiatorul Constitutiei Cetatenilor.

Domnilor parlamentari, nu mai dormiti. Treziti in voi, morala crestina pe care ati avut-o de la parintii vostri, inainte de a ajunge acolo unde sunteti acum. Nu nenorociti un popor intreg pentru niste jocuri politice si niste galbeni.

Cei care debiteaza aceste modificari, nu sunt romani, nu sunt ortodocsi, doresc ca poporul roman sa fie pe o cale gresita si imorala.

Cei care doresc sa introduca educatia sexuala in scoli in locul RELIGIEI, ii sfatuiesc ca aceasta sa o faca acasa pentru ei si copii lor, nu pentru intregul popor roman.

Miscarea Noua Dreapta, o miscare crestin-ortodoxa, care va lupta pentru mentinerea religiei in scoli si impotriva tuturor celor care incearca sa incalce drepturile civice a romanilor crestini – ortodocsi.

Noua Dreapta, Pentru Dumnezeu, Neam si Tara !

Angel Popescu
Noua Dreapta filiala Arad
Arad 21.11.2014.

Categorii:Uncategorized

Despre Anastasia Popescu – cea care a reînviat religia în școli dupa 1989

In Memoriam Mama Sica – Anastasia Popescu (14 iunie 1911 – 14 august 1995). Sfintii-Inchisorilor.Info despre “Sfintii de langa noi”: Fotografii de arhiva si evocari de Laetitia Leonte, Duiliu Sfintescu si Parintele Vasile Pantiru. FOTO/VIDEO

Doamna preoteasa si profesoara Laetitia Leonte a organizat zilele acestea la Targu Ocna un parastas pentru inimoasa Anastasia Popescu (foto sus, la tinerete, si jos, la a doua tinerete), cunoscuta mai ales sub numele de Mama Sica. Nepoata a lui Teodosie Popescu, Mama Sica s-a nascut la 14 iunie 1911 si a plecat la Domnul pe 14 august 1995. Partenerii nostri de la KitTV si Ziaristi Online au inregistrat si difuzat un scurt interviu realizat dupa slujba de pomenire de la Targu Ocna cu cea mai buna prietena a Mamei Sica din ultima parte a vietii sale de pe acest pamant: doamna Laetitia Leonte, in varsta de 97 de ani. Va prezentam filmarea de la Targu Ocna insotita de cateva fotografii memorabile cu Mama Sica cat si de trei evocari, intre care si un cuvant al doamnei Laetitia Leonte, rostit in 2005 in memoria eroinei generatiei interbelice, generatia neinfrantilor.

Anastasia Popescu (mama Sica) la tinerete.

Anastasia Popescu (mama Sica) la tinerete.

Doamna Laetitia Leonte despre prietena sa, Mama Sica:

Venerabila, fosta profesoarã de religie, autoarea cãrtii „Cum sã-i învãtãm pe copii religia?”, neobosita misionarã crestinã, meritã sã fie cunoscutã si de cei care n-au avut posibilitatea sã-i asculte vorba aducãtoare de bucurii, cãci au trecut, iatã!, 10 ani de la plecarea ei la Domnul (in prezent 18 ani – n.n.). Fiindcã am avut fericirea de a mã fi socotit ea ca „iubitã prietenã” si „surioara mea scumpã”, încerc sã v-o aduc în fata ochilor prin aceste câteva rânduri.

S-a nãscut în 1911 în orãselul Rosiorii de Vede. Mama ei era fiicã de preot, asa cã de micã a fost crescutã în frica sfântã de Dumnezeu, chiar de bunica ei, preoteasa. Se ducea regulat la bisericã, asculta cu atentie si cu dragoste slujbele si predicile si a devenit o înteleaptã încã din anii copilãriei. Vãzându-o desteaptã si iubitoare de carte, învãtãtorul i-a sfãtuit pe pãrinti s-o dea la o scoalã cât mai bunã. Dupã absolvirea liceului a studiat Teologia la Bucuresti. Toatã puterea ei de muncã si toatã dragostea de învãtãturã si-a concentrat-o asupra marilor adevãruri mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos. Dar bunele si folositoarele cunostinte dobândite nu le-a putut preda decât timp de 14 ani, ca profesoarã de liceu si asistentã la Facultatea de Teologie din Bucuresti, cãci în 1948 regimul comunist a scos religia din scoli. Îndepãrtatã de la catedrã, Mama Sica s-a dedicat activitãtilor sociale ca sorã de caritate, pentru îngrijirea persoanelor vârstnice si neajutorate. Dupã 1989 s-a luptat ca nimeni altul pentru reintroducerea predãrii religiei în scoli.
Profesoara Anastasia Popescu a plecat la Domnul, plânsã si regretatã de toti câti au cunoscut-o. Pentru toate meritele ei a primit de la Patriarhul Teoctist „Crucea si gramata patriarhalã”. – Laetitia Leonte

Coperta indreptarului de catiheza

Coperta indreptarului de catiheza

Mama Sica s-a zbătut pentru introducerea învăţămîntului religiei în şcolile din România, şi a reuşit! Biserica însăşi nu a putut să nu-i recunoască darul şi harul, împuternicind-o să catehiseze alături de sacerdoţiu. Ca, poate, o minune a Maicii Domnului, căreia îi închina rugăciunile ei, „Mama Sica” a plecat de la moarte spre viaţă în ajunul prohodului Maicii Domnului. – Duiliu Sfinţescu

Articolul este preluat de pe blogul lui Victor Roncea si poate fi accesat apăsând pe această linie

Categorii:Credință, Ortodox Etichete:

Rezumatul ultimelor 30 de zile pe frontul impotriva gazelor de sist arata urmatoarele

Explorarea Chevron se mai tine de un fir de ata!!!

1. Primul deces a survenit intr-un context foarte neprielnic, de aceea a fost musamalizat perfect de autoritati.

2. In Bulgaria activitatea Chevron s-a incheiat.

3. Gruparile diversioniste anti-Chevron isi fac datoria si dezbina in continuare comunitatea pungesteana chiar din interior.

4. Ponta nu mai are majoritate in Parlament si viitorul presedinte-vasal americanilor nu se stie cine va fi, sustinerea reala din teritoriu pentru Guvern este sub 15-18%.

5. Proiectul Rosia Montana a fost pus pe butuci aproape definitv.

6. Cartile nu sunt inca facute in Ucraina pentru americani.

7. O rascoala de mari proportii va avea loc in Romania. Securitatea stie acest lucru, dar nu are ce face. In judetul Vaslui nu va mai fi pornita nici o alta sonda de explorare din acest motiv.

8. Autoritatile din Romania sunt niste curve si niste slugi slabe si vor fi trecute prin sabie. Nu exista nici un element care sa arate contrariul. Pas cu pas, incepand de la Presedinte si terminand cu primarii si jandarmii toti danseaza ca niste maimute proaste la prohodul romanilor. Fostele biruri si cote sunt transformate de finantistii lor in perfide taxe, impozite, preturi.

9. Ca supapa pentru presiunea imensa creeata va fi regizata o pseudo lovitura, hiper mediatizata, posibila fiind chiar asasinarea lui Basescu de catre servicii.

Andrei Lucian Anton

Categorii:Uncategorized

Iubitul şi multpătimitorul nostru Părinte Justin a trecut la Domnul!

Trupul mult pătimitor al bunului nostru Părinte Justin a fost adus la mănăstirea de călugări, prima sa ctitorie, fiind condus pe parcursul celor 3 km de părinții și maicile celor două mănăstiri, cât și de credincioșii ce au început să sosească la Petru Vodă. Să ne rugăm cu toții pentru sufletul iubitului nostru Părinte, să priveghem în această noapte după puterea fiecăruia. Într-adevăr avem un mare sfânt în România cea cerească!

Cuvioase Părinte Justin, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi
și neamul românesc!

Părintele Iustin Pârvu

Părintele Iustin Pârvu

La ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atît i-a iubit şi după care atît a jinduit.

Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat politic între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).

De la sfîrşitul lunii Martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîţiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!

Vom reveni cu detalii despre înmormîntare.

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

sursa: apologeticum.wordpress.com

 

Comemorarea ”Sfântului Închisorilor” – Valeriu Gafencu (foto-video)

Valeriu-Gafencu

Valeriu Gafencu

În data de 16 februarie s-a oficiat parastasul martirilor închisorii comuniste de la Târgu Ocna. La slujbă au participat 10 preoți din împrejurimi, călugări de la mânăstirea Petru Vodă, maici de la mânăstirea Diaconești, buni creștini și numeroși reprezentanți ai diverselor organizații naționaliste românești.

După parastas, adunarea a ascultat predica părintelui Amfilohie Brânză, iar mai apoi a participat la troița construită în memoria celor căzuți în penitenciarul de la Târgu Ocna la ”Acatistul Sfântului Mucenic Valeriu (sfântul temnițelor românești)”.

Pentru cei cărora numele de Valeriu Gafencu nu amintește de nimic voi face o scurtă descriere: Valeriu Gafencu, basarbean de origine, își pierde în 1940 familia, fugind de ocupația bolșevică în România. Se înscrie la cursurile facultății de drept, înscriindu-se în paralel în rândul Frățiilor de Cruce, organizațiile de tineret ale mișcării legionare, fapt care îi aduce în 1941 o condamnare la 25 de ani de muncă silnică de către regimul Mareșalului Antonescu. În 1952, după ce trecuse pe la penitenciarele din Aiud și Pitești, fiind închis la Târgu Ocna, își sacrifică viața cedându-și medicamentele obținute cu greu unui pastor luteran.

DSCF4582

DSCF4586

DSCF4591

DSCF4583

DSCF4576

Și evreii greșesc, nu-i așa?

A trebuit să moară Ceauşescu ca să descopăr că oamenii dintr-o poză din cartea de istorie, morţi, aliniaţi pe jos în curtea Morgii, în pielea goală, încă sunt comemoraţi… Victimele pogromului „legionar”… La urma urmei, au fost şi ei oameni vii, mi-am zis, şi e normal, era să zic creştineşte, ca cineva să le păstreze vie amintirea. Numai că au început să apară întrebările…

Astăzi, 21 ianuarie 2013, a fost organizată o astfel de comemorare. M-aş fi dus, în calitate de om, ca să ascult ce au de zis ambasadorul Israelului, Stelian Tănase (da, jurnalistul, nu e coincidenţă de nume) şi invitatul de onoare Mircea Albulescu, actorul. Aş fi avut ocazia să o ascult şi pe doamna Maia Morgenstern, şi nu m-aş fi supărat pe domnia sa, indiferent ce ar fi zis. Prea mult a înălţat numele României în cinematografia mondială…

Te simţi binevenit în sinagogă?

Numai că evenimentul a fost organizat în Sinagoga mare din Bucureşti. Ce să caut eu într-o biserică în care nu mă simt bine? E firesc ca o slujbă de pomenire să se ţină într-o biserică, dar de ce să te baricadezi în ea pentru o prezentare a faptelor istorice şi pentru declaraţii politice?

Să nu fi putut oferi primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, unul dintre vorbitorii de marcă ai evenimentului, o sală prestigioasă? Să nu mai fi având Comunitatea evreiască bani pentru închirierea unei săli în centrul Bucureştiului, aşa cum cerea importanţa evenimentului? Sau există o raţiune deasupra înţelegerii generale, ca o asemenea acţiune doar să se bifeze, cu batista pe ţambal?

Prima întrebare a fost despre săpun…

Fiind internat într-un spital cu mai mulţi ani în urmă, întâmplarea a făcut să ajung într-un salon cu un inginer chimist, tehnolog într-o fabrică de săpun. Încă îl aud: „Hai, dom’le, fii serios! Nu se poate face săpun la nivel industrial din grăsime umană!”. Dar cum, când… „Nu vă supăraţi, dar eu am terminat o facultate şi de 30 de ani fac numai săpun… Dumneavoastră credeţi ce vreţi…”

În momentul acela am simţit de parcă cineva mi-a luat o greutate imensă de pe umeri. Ideea de a folosi ceva de la oameni, ca materie primă pentru un produs comercial, mi se părea cel mai grotesc atentat la adresa umanităţii. Îmi imaginam cum putea suna o reclamă pentru acel produs şi mi se făcea pielea de găină.

Când „naţional” înseamnă „vinovat eşti tu, cu naţiunea ta!”

Şi totuşi… Într-o după amiază de luni, cuprins de plictiseală, dau drumul la televizor. Singurul post unde vorbeau oameni era televiziunea NAŢIONALĂ… emisiunea Confluenţe, a minorităţilor naţionale… preşedintele comunităţii evreieşti din Ploieşti mă plimba prin cimitirul evreiesc, printre doctori şi avocaţi… îl simţeam aproape, de parcă mă ţinea de braţ.

Deodată, mă opreşte în faţa unui monument: „Aici se odihnesc fraţii şi surorile noastre, transformaţi în săpun de nazişti”. Dar… o clipă… omul ăsta nu e un oarecare, şi nici un necunoscător, şi nici nu este la un şpriţ în bufetul gării: „naziştii” eram EU, şi nu pentru că i-aş fi simpatizat, ci pentru că EU eram cel care trebuia să plec capul…

Şi acum înţelegeţi de ce am scris NAŢIONALĂ, cu litere mari.

Când vine vorba despre discriminare, românii sunt ultimii pe listă

Cuprins de spirit civic şi de încredere în valoarea democratică a legislaţiei non-discriminare, pun pe hârtie o petiţie pe tema „săpunului” către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Trece un an şi nu primesc niciun răspuns. Or fi copleşiţi, săracii, mi-am zis, şi am verificat cât timp le ia să rezolve diverse alte situaţii. Interesant: trei zile pentru doi homosexuali cărora le-a fost refuzat statutul de „îndrăgostiţi” de Velăntainz Dei, o lună pentru un bărbat care s-a cocsat de la un afiş cu angajăm „femeie” de servici. Vă aşteptaţi să spun ceva despre ţigani, nu? Hmmm…

Conform legii, fac o „revenire”, adică le amintesc că trebuie să facă şi ceva ce nu le place. Mai trece un an… Şi, în sfârşit, primesc un răspuns atât de lung, încât nici nu l-am citit. Decât la final: „coadă de peşte”!

Totuşi, uimirea mea nu se îndreaptă către CNCD, nişte oameni care „mănâncă şi ei o pâine”, ci spre „Comunitate”, la nivel de vârf: cum de au dat aviz unei asemenea emisiuni? Apoi, dacă reprezentantul lor din Ploieşti a greşit în aşa hal, de ce nu l-au dat cu capul de toţi pereţii şi apoi un şut în fund? De ce nu l-au dezavuat public pentru răspândirea unei minciuni ridicole şi discreditarea Comunităţii?

Parcă vorbeam despre pogromul „legionar”, nu?

Pe cuvântul meu dacă m-ar fi interesat subiectul, dacă nu l-aş fi cunoscut pe Charles Krafft!

Aşa cum Dumnezeu i-a păcălit pe evrei şi, în loc să le nască Împăratul în puf şi în sunet de trompete, a făcut-o într-un grajd, tot aşa s-a jucat şi cu noi, românii, şi ne-a trimis un mic Mesia, dar nu un cioban mioritic, plesnind de sănătate şi doinind din fluier, ci pe un american scheletic, hipiot patologic, flower-power, mirosind a „iarbă”, cam de 60 de ani: Charles Krafft!

Din câte probleme sunt acum în America şi în lume, pe acest Charles Krafft Dumnezeu l-a încărcat cu obsesia descoperirii victimelor pogromului „legionar” din România. Nu e evreu, n-are rude aici, nu e plictisit de viaţă, ba dimpotrivă, are de lucru de nu-şi vede capul, dar… i s-a năzărit aşa, dintr-o dată, şi ăsta a devenit ţelul vieţii lui. Sau unul dintre ele…

Şi uite aşa a venit până în România, ca să studieze Arhivele… iar eu l-am cunoscut când i-am fost propus ca translator. Dumnezeu le potriveşte pe toate, nu?

De la Woodstock la legionari…

Who the f..k is Charles ăsta, veţi zice, de a devenit aşa de important dintr-o dată? Păi, printre altele, el a fost implicat în organizarea Festivalului de la Woodstock… Google it!

Normal că am avut o discuţie pe tema consecinţelor la nivelul societăţii americane ale aşa zisului festival şi nu m-am putut abţine să-l întreb: „Hey, Charles, who do you think was behind your bloody Woodstock?”. „Well, Mihai, to be sincere, this is still the question of my life: I believe it was either KGB or MOSAD… or both…”.

Înapoi la pogrom…

În pasiunea lui pentru acest pogrom, Charles a citit tot ce a găsit şi a ajuns să corespondeze cu directorul celui mai important muzeu al holocaustului, din Ierusalim, pardon, Tel Aviv, pardon, Washington… Washington? Da! Radu Ioanid este cel în cauză şi poate explica de ce Washington.

Întrebările lui Charles au fost cât se poate de simple şi de logice: din sutele, sau miile de morţi în luptele de stradă din 21-23 ianuarie 1941, cum de a putut comunitatea evreiască să aleagă cadavrele morţilor evrei şi să le ia de la Morgă, în focul evenimentelor? Ia încearcă acum să iei un cadavru de la Morgă, fără documente, să vezi ce păţeşti! Dară-mi-te în situaţii de excepţie…

S-au grăbit ca fata mare la măritat

De ce nu au aşteptat şi ei, ca toţi ceilalţi, să le fie făcută autopsia, să li se elibereze certificat medico-legal, cu cauza şi împrejurările morţii, să fie identificaţi de către rude? Ar fi avut acum nişte dovezi „beton”.

Ei zic că au vrut să respecte tradiţia iudaică, să fie îngropaţi de pe o zi pe alta! Păi, creştinii se îngroapă la trei zile, dar, în cazul unor situaţii criminale, dogma cedează în favoarea aflării cât mai multor date despre făptaş… Sau nu sunt ortodocşii suficient de dogmatici?

Charles Krafft a fost surprins că lista celor 123 de nume de victime ale pogromului nu are în spate documente, şi că Radu Ioanid sau „Comunitatea” nu se înghesuie să-i facă lumină.

Cine plânge morţii?

Şi a mai băgat el de seamă ceva ce nu se potriveşte: 123 de morţi ar trebui să aibă 123 de familii, cu copii, fraţi, surori, nepoţi, acum strănepoţi şi stră-strănepoţi, care ar fi trebuit să umple pădurea de la Jilava cu lumânări aprinse… „Du-te în cimitirul eroilor Revoluţiei între 21 şi 23 decembrie, şi nu vei avea loc de părinţi, copii şi nepoţi… peste 20 de ani vor fi strănepoţi, peste alţi 20 vor fi stră-stră-nepoţi, şi peste 100 de ani vor fi tot ai lor, pentru că sunt, în primul rând, morţii lor. În partea cealaltă a lumii dacă ar fi, şi tot vor trimite pe cineva cu avionul să le aprindă o lumânare, for this is how God made us… Pe când la morţii ăştia vin doar preşedinţi, ambasadori, jurnalişti şi actori… I wouldn’t like that myself…”.

I-am arătat lui Charles celebra poză din cartea de istorie. Hai, Charles, mai zi ceva! Mi-a zâmbit sarcastic, şi m-a intrebat dacă am vazut celebrele imagini cu cadavrele cusute pe burtă de la Timişoara, din Revoluţie…

Eu, ce pot să zic acum? Cine ar trebui să aibă interesul să alunge orice umbră de îndoială pe care o are Charles Krafft?

Charles a bătut drumul până în România în speranţa că va putea dormi liniştit când se va întoarce acasă la el. În schimb, s-a ales doar cu o copie a unei cereri pentru studierea Arhivelor pogromului, la care, după şapte ani, încă aşteaptă răspuns.

Aveţi ceva de declarat? Da, un săpun…

Întors în America, Charles mi-a trimis prin poştă un săpun, făcut de el, din rămăşiţe umane. Probabil singurul din lume… Din nişte suedezi, parcă… Vă închipuiţi mirarea vameşului când i-am spus că în colet se află… un săpun.

S-a uitat la săpun… s-a uitat la mine… s-a uitat la mine… Probabil că am eu ceva, puţin altfel… De Mihai Tociu – Adevarul

Articolul e preluat de pe frontpress pentru ca in Adevarul n-am avut acces