Prima pagină > National > Munca patriotică vs. taberele de muncă

Munca patriotică vs. taberele de muncă

Ceaușescu ne trimitea la câmp, prin fabrici şi uzine, sau prin ferme de tot felul, chit că eram elevi, studenți, soldați sau sculeri-matriţeri, fără să ştim de ce ne ducem în voia incombatabilului” că aşa este bine pentru ţară”.

Când eram la grădiniţă, sora mea (care era deja pe la sfârşitul gimnaziului) se plângea de ocarele pe care le primea de la dirigintă pentru că nu îndeplinea planul de cioburi de sticlă. Soră-mea, încă din acele tinereţuri, n-a avut îndemânarea de a înghiţi – scuzaţi expresia – rahat, cu zâmbetul pe buze, aşa că a luat o cârcă de borcane de la maică-mea din beci şi le-a troznit cu putere în containeru’ cu cioburi, (spre disperarea bietei de maică-mea, care rămânea fără material de conserve pe iarnă) atrăgându-şi alte ocări de la dirigintă, chipurile pentru că trişa sistemul şi nu aducea cioburi veritabile ci produse la locul de muncă. Colegii mai zâmbăreţi zdrobeau sticlele cu ciocanul acasă, pentru că nimeni nu era atât de handicapat să spargă permanent din neatenţie sticle de jumate, ca să nu mai zic că nenorocitele erau turnate atât de bine că nu se spargeau nici dacă le dădeai drumul de la etaju’ doi, încât să satisfacă dorinţele partidului.

Mi-aduc aminte că prin clasa I sau a II-a ne-a luat învăţătoarea pe deal la cules de măceşe. Ce urmărea partidul cu acele măceşe este încontinuare o necunoscută, dar faptul era clar: fiecare mucos trebuia să strângă dintre spinii „trandafirului sălbatic” câte 2-3 kile de boabe roşii. În clasa mea erau câteva categorii clare de culegători: unii culegeau de teamă să nu ia vre-un 4 la mate.. şi asta nu pentru că învăţătoarea ar fi fost cârcotaşă ci pentru că erau într-adevăr bâtă la mate; alţii culegeau pentru că erau ei mai harnici din fire concomitent cu faptul că nu erau chemaţi de nici unul din colegi la vreo năzbâtie sau joacă.. evident; alţii nu culegeau din principiu pentru că erau soi rău şi făceau oricum pe dos de ce li se zicea; cei care nu culegeau pentru că îi convinsesem eu că e o tâmpenie să munceşti aiurea şi stăteau ascunşi rânjind printre mărăcini (adică eu şi cu un amic de-al meu din acea vreme); şi ultima categorie era reprezentată de ‘brilianţii’ clasei, care se gudurau pe lângă învăţătoare, „pionierii de azi, uteciştii de mâine”. Din această ultimă categorie făcea parte un tiz de-al unui membru al academiei române (nu-i zic numele.. persoană neimportantă), care în timp ce învăţătoarea ne strângea şi ne explica faptul că trebuie să ne întoarcem spre şcoală, a mai strâns un kil de măceşe, lucru cu care s-a lăudat persoanei care mai târziu l-a făcut şi comandant de detaşament, cu ciucuri galbeni! (sau albaştri, nu mai ştiu exact ierarhia), omul însărcinat în zilele normale de a verifica în pauze dacă ne-am făcut temele şi de a raporta întocmai la începutul fiecărei lecţii cine este oaia neagră.

Tot în aceeaşi perioadă, sora mea liceeancă a fost detaşată (clasa a IX-a) împreună cu colegii ei, pentru două săptămâni la ‘lădiţe’. Ce presupuneau lădiţele astea? Culegeau borcane cu magiun de pe linia fabricii şi le puneau ordonat în lădiţe – pe căpiţe paralelipipedice – pentru a fi colectate de camioanele patriei. Într-o zi un coleg mai flegmatic, a spart unul din borcane, a scos o pâine din ghiozdan şi a împărţit tuturor colegilor ce stăteau de ore bune înfometaţi la munca patriotică, câte o felie de pâine cu magiun. Problemă domnilor. Aachtung! Cineva a furat din bunul public ce aparţine întregului popor. N-a contat faptul că multe borcănele se spărgeau oricum din pricina manipulării, ci doar faptul că respectivul tovarăş a furat din binele poporului.

Munca patriotică a avut o hibă a ei. Nu li s-a explicat de ce e bună şi cel mai important e că era impusă.

Într-un alt trecut au existat oameni care nu se duceau forțat la muncă patriotică. Oamenii se înhămau de unii singuri la câte-o treabă şi din convingeri proprii o făceau din plăcere şi o duceau la bun sfârşit. Moca! Fără remuneraţie mică după buget.. ba chiar din fonduri proprii. Ţelul lor era unul pur, considerabil acum naiv, şi anume acela de a consolida naţia română chiar la baza ei: biserica şi credinţa, investiţia în copii, respectul pentru bătrâni şi păstrarea vie a memoriei eroilor neamului românesc.

Tabelul de mai jos este unul în care sunt arătate o parte din taberele de muncă organizate de legionari în perioada 1933-1936. Aceste date au fost culese din cronologia cărţii lui Ştefan Palaghiţă, „Istoria Mişcării Legionare scrisă de un legionar”, p. 15-38.

Un neam, o naţie, când îşi pierde tradiţia, cultura, folclorul, credinţa, ş.a.m.d. se desfiinţează de unul singur. Cum v-aţi imagina o Românie în care toţi românii vorbesc englezeşte, mănâncă şaorma, dansează pe manele, fac Yoga, îşi ordonează casa feng-shui, rad ţeasta unui panda sau unui câine pentru a-şi găti o cină şi în final beau un whisky sau un sake pentru a se uita la o reţetă spiritualo-culinară de prelungire a vieţii? Nu e nevoie să fim cuceriţi cu tancuri şi mitraliere. E deajuns să fim cuceriţi cultural şi economic pentru a ne distruge ca neam. În acel moment nu ne va mai păsa dacă suntem supuşi de unguri, dacă suntem conduşi de ţigani, sau dacă vom fi încontinuare controlaţi de evrei.

Românul, adică eu împreună cu tine, trebuie să punem mâna să ne clădim ţara. Gata cu speranţa comodă că vine altu’ şi ne trimite ciolanu’ acasă. Ilici, Constantinescu, Băse, Boc, Năstase, Văcăroiu, toţi aştia ne-au vândut himere. Aş putea să te îndemn să nu mai dai şi să nu mai iei şpagă, să nu joci la loto, să pui mâna să-ţi faci treaba cum trebuie la muncă, să nu sapi pe la spate pe altul, etc.. dar nu o voi face. Te îndemn doar să-ţi urmezi conştiinţa. Pune osul la construirea unei ţări frumoase fiind corect, muncitor, răbdător şi dezinteresat material. România e ceea ce vrei de fapt dar nu se poate nu din cauza celorlalţi ci din cauza ta. Caută hibele neamului în propria curte.

Flamura Verde va publica începând de mâine – în 4 episoade – întreaga cronologie a lui Ştefan Palaghiţă. Documentul este unul în care se găsesc date scoase din manualele de istorie pentru perioada anilor ’30.

Anunțuri
Categorii:National
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: