Prima pagină > Social > 30.000 de români se mută în judeţul Mureş în Aprilie

30.000 de români se mută în judeţul Mureş în Aprilie

UNDE? Mureşenii s-au pus pe fapte mari. În Sângeorgiu de Mureş primarul cu cei câţiva consilieri ai săi au găsit soluţia de a recurge la cele mai deochiate şi neruşinate forme de extraconjubodenanilcoolism.

CEE..? Nu, nu este vorba despre o greşeală de tipar. Extraconjubodenanilcoolismul este o acţiune compusă din mai multe fapte ce se dovedesc de cele mai multe ori de-a dreptul enervante pentru soţiile domnilor de la sfatul popular şi se concretizează prin relaţii extraconjugale (a mers prin sat), petrecerea timpului casnic cu alte persoane decât cele dorite de nevastă (iar e la bodegă), onanism (când vrea să facă o treabă cum trebuie, o face cu mâna lui!) şi alcoolism (a stat până seara târziu pe net şi a scris tâmpenii pe bloguri).

CUM? Pe scurt: pentru 2011, autorităţile centrale au decis ca divorţurile uşoare, în care nu sunt implicaţi la partaj copii minori sau valori materiale, să fie delegate stărilor civile sau consiliilor locale. Consiliul local din Sângeorgiu de Mureş, pe care-l voi cita pe mai departe de acum încolo din lipsa de spaţiu de tipar cu abrevierea „CL”, a decis ca taxa de divorţ să fie urcată la venerabila sumă de 10.000 de lei noi, sumă ce se poate aproxima în bani vechi la 100 de milioane, reprezentând cca. 35 de remorci de lemne ce ar putea ţine casa în standardele confortului termic 18 ani, sau grăunţele pentru 14 de găini şi un cocoş pintenat pentru următorii 720 de ani.

CUI? Edilii comunei au ţinut să se pună la adăpost de ocările nevestelor şi mai ales de ameninţările acestora de a „pleca la mama” sau a „divorţa” în lumina acuzelor de infidelitate sau cheltuirea inutilă a fondurilor familiei pe distracţii precum: statul la bodegă, mersul la cârciumă, politică cu prietenii la bar, caraoche de gât cu nea Vasile pe uliţă, ieşitul la o ţuică, sau chiar a proverbialului „de la beat cârciumă vin, merg pe gard de drum mă ţin”.

______________

Pe lângă tertipul celor din Sângeorgiu de Mureş de a băga mai mulţi galbeni în visteria comunei, scuzat prin explicaţia că se doreşte descurajarea divorţurilor, este important să nu uităm că decizia de simplificare a separării aparţine celor de la Bucureşti. Motivele lor par a fi degrevarea instanţelor de cazuri minore şi costisitoare inutil. Ce se trece prea uşor cu vederea în această privinţă este că această simplificare birocratică facilitează dezbinarea familiilor de români în detrimentul lor personal (asta ca să nu zic în detrimentul neamului românesc, fin’că am un prieten – care de fiecare dată când mă citeşte – mă acuză de propagandă naţionalistă).

De ce e rău sa avem familii dezbinate este la îndemâna tuturor şi enumerarea ce urmează nu are o ierarhie prestabilită. Vom cheltui mai mulţi bani pe mai multe case (şi impozite separate pentru fiecare cap de vită furajato-divorţată sau necăsătorită), televizoare, frigidere, etc.. Dacă în loc de un cuplu avem doi celibatari, aceştia nu vor mai împărţi aceeaşi cadă de duş, acelaşi pat şi aceeaşi veioză. Viaţa celor separaţi va fi mult mai singuratică, deci predispusă a frecventa locuri de socializare în care de obicei se consumă produse accizate la maxim. Familiile dezbinate nu produc mlădiţe, ceea ce pe termen lung înseamnă şi mai mulţi pensionari raportaţi la numărul de persoane active şi ocupate. În Germania, statul face un soi de omogenizare între căsătorie şi concubinaj, cu scopul precis de a comasa persoanele de sex opus pentru creşterea demografică şi scăderea consumului, încurajând aceste comuniuni cu scăderi de impozite.

Dezbinarea şi nestatornicia în cuplu este aşadar bună pentru comercianţi, bugete, dar rea pentru populaţie. Lipsa deciziilor luate în comun acord cu un partener de viaţă împinge societatea departe de Dumnezeu şi către prostituţie, avort, narcomanie, minciună, delăsare, iresponsabilitate şi să mai pună mâna şi psihiatrii sau psihologii să completeze lista cu homosexualitate, complexe, suicid sau deprimare.

Afară de legile vremelnice oferite de orice stat laic există şi legi bazate pe sinceritatea experienţei tradiţionale. Dacă eşti om cu capul pe umeri – când juri dragoste cuiva – te ţii de cuvânt pentru restul vieţii. A existat un moment când ai avut un legământ cu tine însuşi? Mergi până la capăt!

„Fii drept, fii bun, fii sfânt, sa semeni lui Hristos.
Sa poţi copiii tăi să-i creşti cu drag spre slava Sa.
Aşa noi iţi dorim copilul nost, De ziua ta!” (sursa)

______________

Pe mai departe vă citez un text al unuia din marii noştri duhovnici, părintele Cleopa, referitor la divorţ şi la posibilele lui cauze naturale.

În ce condiţii Biserica Ortodoxă aprobă divorţul?

După învăţătura data nouă de Dumnezeu, căsătoria este indisolubila, adică una singură pe toată viaţa : „Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă” (Matei 19, 6). Numai moartea desparte în chip firesc pe cei doi soţi. Totuşi, sunt câteva excepţii îngăduite de Biserică, care duc la despărţirea soţilor între ei prin divorţ. Iar divorţul este desfacerea căsătoriei pe care o provoacă soţii intre ei, pentru care Biserica nu le poate da nici o binecuvântare sau hotărâre juridica oficială. De aceea, nici nu se prevede vreo slujbă bisericească la divorţ. Adevărata legiuitate a nunţii constă numai în căsătoria întâia. Desfacerea ei legală o face numai moartea unuia dintre soţi, sau pe plan mai înalt, moartea ambilor soţi, căci după moarte ” sunt ca îngerii, necăsătoriţi ” (Matei 22, 30 ) .

Cu toate acestea, conducerea bisericeasca, ţinând seama de scopul moral al căsătoriei, încă din vremea apostolilor a dat îngăduinţă văduvei rămasă prin deces de a se recăsători. Deci ca o iconomisire dintre cele doua alternative: a văduvei prea superioare, în deplină stăpânire de sine (Luca 2, 36-37) şi a desfrâului prea păcătos, i s-a indicat calea de mijloc a căsătoriei celei de a doua (I Corinteni 7, 8-9; I Timotei 5, 3, 6, 14), cum spune aşa de clar Arhimandritul Nicodim Sachelarie, în lucrarea sa monumentală Pravila Bisericească.

Care sunt cauzele canonice ale divorţului?

Motivele canonice de divorţ sunt :

I.a. Adulterul (preacurvia) , adică violarea credinţei conjugale de către soţ sau soţie. Acest motiv de divorţ se bazează pe Sfânta Evanghelie, adică pe dreptul divin (Matei 19, 9 ) .
b. Pe lângă adulter, soţul poate sa divorţeze când i se pun curse care periclitează viaţa, îndreptate contra existentei căsătoriei, de către un soţ împotriva celuilalt, cum ar fi refuzul soţului sau soţiei de a naşte copii. În acest caz partea nevinovată are drept să solicite divorţul.
c. Iarăşi, soţul poate divorţa când soţia se face vinovată de avort intenţionat si prin aceasta împiedica scopul căsătoriei.
d. Când femeia sau bărbatul participă fără voia celuilalt la ospeţe si petreceri necuviincioase.
e. Pentru soţie există motiv de a cere divorţ când bărbatul său o acuză public pe nedrept de adulter când soţul ei greşeşte în public sau în ascuns, în casă sau în altă parte cu o altă femeie.

II. Al doilea motiv principal de divorţ, după adulter, este căderea unui soţ din dreapta credinţă – apostazie, necredinţă, sectă etc. (I Corinteni 7, 15).

III. Când unul din soţi sau amândoi intra în monahism, ” ca o moarte superioară, faţă de lumea pusă în slujba păcatului ” (Sinodul VI Ecumenic, canonul 12 si 48). Însa „cel ce-şi lasă (prin divorţ neîngăduit ) soţia sa legitimă şi ia pe alta, trebuie sa fie canonisit ca un preacurvar, după porunca Domnului (Matei 19, 9), adică sa fie oprit pana la 15 ani de la Sfânta Împărtăşanie ” , după Sfântul Vasile cel Mare.

Când se considera încheiat divorţul canonic ? Adică în ce moment cei doi soţi sunt liberi să se căsătoreasca, din punct de vedere canonic?

Divorţul canonic se consideră încheiat când între soţi au urmat motivele de divorţ arătate mai sus (adică : adulterul, lepădarea de credinţă, intrarea în monahism etc). Trebuie, însă, pe lângă motivele canonice arătate mai sus, să se ţină seama şi de motivele de divorţ hotărâte de legislaţia civilă.

Care sunt efectele divorţului canonic?

Efectele de drept ale divorţului canonic se refera pe de o parte la soţii divorţaţi, iar pe de altă parte la copiii născuţi din căsătorie. Divorţul canonic desface în orice privinţă legătura conjugală şi pune pe soţi în acel raport în care se găseau înainte de căsătorie (după Dreptul bisericesc oriental de episcopul Nicodim Milas, cap. 202).

(sursa: Părintele Cleopa, http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri6.htm)

 

Anunțuri
Categorii:Social
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: