Prima pagină > Social > Reflecţii asupra oraşului românesc contemporan.

Reflecţii asupra oraşului românesc contemporan.

După 1990, în contextul în care până nu de mult populaţia fusesese privată de drepturi, România a avut parte de o explozie în care s-au refulat o serie întreagă de dorinţe prăfuite prin sertare circa 40 de ani. Pe scurt, meschinăria s-a transformat într-un snobism ce are ca exponenţi dughenari, pieţari, bişniţari, şmecheri şi lista poate continua. Această refulare este regăsită în toate domeniile. De la religie până la artă, de la aparatele video din anii 90’ până la plasmele şi telefoanele mobile de acum, de la şcoala românească recunoscută oriunde în lume la sutele de facultăţi private unde taxa ţine loc de examen, sau – în cele din urmă – de la bun gust la prost gust şi kitch. Toată protipendada trebuie să epateze având cea mai straşnică maşină, cele mai de firmă ţoale, să bea tării din sticle pe care până atunci le văzuseră doar în filme, să plece la cumpărături în străinătate.. la preţuri cât mai mari dacă se poate.. toate astea pentru că valorile tradiţionale româneşti interbelice sau chiar şi comuniste nu mai sunt la modă şi chiar dacă nu ştim cum trebuie să acţionăm într-o manieră modernă, cu riscul de a ne da cu dreptul în stângul, inventăm un mod incoerent de viaţă, absurd, fără respect faţă de oraş. Poluarea despre care vorbesc, precum refularea de mai devreme, ne afectează toate simţurile. Dughene, câini vagabonzi, aurolaci, manele, firme luminoase, reclame ce acoperă câte un bloc de zece etaje scoţând din scară întregi bulevarde, mizerie şi gunoaie care când nu sunt evidente la ochi sunt simţite de departe.

 

Revenind la boii noştri, arhitectura urbană a avut pe întreg parcursul acestor 20 de ani un fond legal, indiferent dacă bun sau rău, pe care se putea baza în dezvoltare. Legile urbane au fost, cel puţin în oraşele mari, făcute de oameni cu bune intenţii, dar corupţia şi nepotismul au împiedicat o evoluţie coerentă. Gândind global, stilurile arhitecturale au fost atent distribuite cu furca prin oraşele mioritice. Ne întrebăm de multe ori de ce o familie (ce-i drept numeroasă) de ţigani are nevoie de o locuinţă cu 30-40 de camere. Ca să nu mai vorbim că această umilă locuinţă are prevăzuta din proiectare şi un lift care urca merţanul de la parter în sala de petreceri pentru impresionarea invitaţilor. În consecinţă, mă gândeam deunăzi de ce să nu înfiinţez o companie care să fabrice lanţuri de aur/iarnă pentru anvelopele parveniţilor. Ne întrebăm deasemenea de ce există ruperi în silueta stradală, când vedem clădiri de 7-8 niveluri lipite practic de clădiri cu un singur nivel, în zone cu o predominanţă clară de 1-2 niveluri. Problema parcărilor trebuie rezolvată, legaliceşte vorbind, în ograda proprie. De aceea când văd câte un turn de 7-8 etaje pe o parcelă de sub o mie de metri pătraţi mă întreb la cine se gândesc investitorii: la dezvoltarea durabilă sau la arginţi? Exemplele pot continua, dar ceea ce încerc sa dovedesc este că în România, funcţionarii publici cedează mult prea uşor presiunii dealtfel financiar îndreptăţite ale unor oameni fără scrupule. Să vă dau un exemplu. Un mare şi foarte important bulevard din Cluj, sub pretextul amenajării unor parcări şi a cosmetizării „in stil european”, a fost tuns la zero de copacii de pe marginea drumului (sau a plantaţiilor de aliniament, cum ne place nouă să le apreciem). Acest demers a fost făcut sub oblăduirea actualului nostru premier, primar al Clujului în acea vreme.

 

Flagelul peisajului urban sunt autovehiculele. Dacă cetăţeanul nu are o maşină cu care să se chinuie să străbata 2-3 kilometri în minimum două ceasuri la orele de vârf nu se simte bine. Cel mai apreciat primar al sectorului 3 din Bucrureşti, Liviu Negoiţă, a fost calificat drept cel mai bun, drept, mare şi viteaz primar de sector din capitala noastră, pentru că a masacrat zeci de kilometri liniari de plantaţii de aliniament în favoarea parcărilor. Raţiunea a fost simplă şi clară: oferim ceva pentru a satisface o nevoie într-o manieră ieftină şi realizabilă într-un cilcu electoral. Parcările subterane, ca soluţie durabilă, au fost banate din raţiuni pur populisto-financiare, în detrimentul spaţiilor verzi, a aerului curat şi a rezervei de spaţiu.

 

Printre toate aceste măgării în stil mare, au rămas destul de multe clădiri mărturie ale vremurilor apuse. Despre următoarelor două stiluri pe care vreau să le amintesc rămâne la discreţia dumneavoastră aprecierea calităţii. Primul este cel interbelic. Găsim zone întregi în care te poţi cufunda în mentalitatea timpului şi totodată găsi semnalmente unitare. Aceleaşi stucaturi pe clădirile de locuit de 1-2 nivele cu heruvimi sau inscripţii contopesc un stil în care retorica sintagmei „unitate în diveristate” îşi găseşte rostul. Profilul stradal în colaborare cu materialele folosite pot oricând şi oriunde evoca sufletul unui oraş. Pentru urbanişti, recrearea ambianţei unei zone este la fel de dificilă precum unui pictor care încearcă să facă portretul unei cucoane plictisite, volubile şi ce-şi schimbă poziţia din 5 în 5 secunde. Unitatea în imaginea unei străzi poate fi creată doar când intarsiile moderne respectă buclele, guşa, cearcănele şi grimasele restului de clădiri. În zonele delimitate de protecţia ministerului culturii, evaziunea de la lege se face mult mai greu iar pălăria se ridică din cap circa cincisprezece centimetri. Sau cel puţin aşa era până acum câţiva ani. Mirosul de tei după ploaie poate fi mai lesne observat, când sub tălpi crănţăne frunze căzute. În zonele „comuniste” există un unitarism uşor de observat. Acest stil, cu toate că are un aspect de ghetou, favorizează coeziunea socială, un alt element determinant în generarea unei imagini urbane. Omul sfinţeşte locul prin acţiunile sale. Când acţiunile sunt individualiste, valoarea creaţiei bazată pe improvizaţie se diminuează. Animalul social devorează estetica, morala, respectul şi facilitează conflictele. Dacă doi şoferi se iau la bătaie pentru un loc de parcare, tot coeziune socială se numeşte?!

 

Anunțuri
Categorii:Social
  1. deveghepatriei
    13/04/2011 la 01:07

    http://deveghepatriei.wordpress.com/

    Fratilor, am revenit cu un nou blog…de la GarduldeFier.wordpress….zilele acestea lucram la el…Doamne Ajuta!

    Inlocuiti linkul Gardul de Fier cu De Veghe Patriei

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: