Prima pagină > Ortodox > Postul și unitatea familiei

Postul și unitatea familiei

HRISTOS A INVIAT!

Acum, după ce s-a încheiat cel mai important post creştin al anului, vom fi tentaţi să ne luăm o perioadă de delăsare de la ritul ortodox. Părintele Epifanie ne arată câteva argumente solide pentru care să ne păstrăm fermitatea:

Despre Postul Mare putem spune că este chiar de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El a fost pildă cu postul. Înainte de a pleca la propovăduire, S-a dus în pustie. Fiind om dar şi Dumnezeu, diavolul L-a ispitit şi pe El. Partea trupească, care era partea omenească, a flămânzit. Atunci diavolul s-a apropiat şi I-a spus: Dacă Te închini mie, eu din aceste pietre voi face pâini. Şi atunci Mântuitorul îi răspunde: Înapoia Mea, Satano, pentru că omul nu va trăi numai cu   pâine ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu.

Deci primul post îl avem de la Mântuitorul.  Apoi ţinem posturile pentru partea lor spirituală ca şi pentru diversificarea mâncării. În cursul săptămânii din afara posturilor miercurea şi vinerea iarăşi se posteşte. De ce postim miercurea şi vinerea? Miercurea au hotărât iudeii ca să-L răstignească pe Mântuitorul. Iar noi, ca popor creştin, pentru că Mântuitorul a făcut această jertfă pentru păcatele noastre, postim miercurea. Vinerea de ce-o postim? Prin faptul că în această zi Mântuitorul a fost răstignit tot pentru păcatele noastre. Iată că aceste două zile au legătură cu Însuşi Mântuitorul.

Eu m-am trezit în familie cu aceste posturi frumoase, nemaipomenite. Nu era preot. Era al treilea din treisprezece, dar părinţii mei care erau creştini ne-au crescut cu frică de Dumnezeu prin lucruri frumoase şi prin exemplele lor.

– Tată, zice, de-acum este miercuri, sau vineri şi nu mâncăm. Apoi venea Postul Mare. Era săptămâna de după Duminica Vameşului şi a Fariseului. După ce mâncam o săptămână la rând carne, întrebam: dar de ce mâncăm noi aşa? Păi mâncăm pentru cei care sunt mai pofticioşi. După aceea, a doua săptămână, de după Duminica Fiului Risipitor, era vârstată. Adică miercuri şi vineri erau zile de post. La urmă venea Săptămâna albă Noi copiii întrebam: dar ce este Săptămâna albă? Nu erau cărţi. Păi uite acum se mănâncă numai lapte, brânză, ouă şi peşte. Dar de ce? Tată, zice, după o mâncare de carne se obişnuieşte corpul cu o mâncare mai uşoară. Şi după aceea zice tata: de acum tăiem cepul la vin. Dar de ce îl tăiem? Păi postim şi de vin. Şi îl mai facem cepul la Blagoveştenie. Nu ştiam ce înseamnă. La Buna Vestire când se dezlega la vin şi mâncam peşte.


Nu ştiu de ce după 80 de ani fac o comparaţie: nici un copil de atunci nu cerea să mănânce ouă sau altceva în post. Nu exista. Era o masă foarte frumoasă, rotundă cu scăunele şi spuneam rugăciunea Tatăl nostru. Ce frumos era! Dar nu mâncam pe rând. Aveam pe câte cineva mai mic care se plângea de foame. Uite acum facem, mamă, şi aşa ne ţinea pe toţi până era gata mâncarea. Venea apoi sărbătoarea Intrării în Ierusalim a Domnului. Doar la Blagoveştenie şi la Florii se făceau petreceri, restul nu se mai făcea nimic.

În această perioadă, noi aveam vaci şi oi şi păsări. Se adunau multe ouă. Se făcea o putină mare de lapte acru, noi nu mâncam laptele. La sfârşit era o bucurie când la Paşti veneam şi mâncam aceste bunătăţi, dar tot cu rânduială. Şi tare frumoasă ne-a fost copilăria. Fac o comparaţie acum cu familiile creştine de azi. Mărturisesc creştinii noştri: vine soţia şi o întreb dacă posteşte. Eu postesc, părinte, dar soţul nu posteşte. Păi de ce? Iată, nu posteşte. Şi ce faci? Păi fac mâncare. Ai un copil? Am. Copilul cu cine ţine? Păi ţine cu taică-său. Ei, acesta nu mai este post pentru că nu este unitatea celor doi părinți. Ei trebuie să fie de comun acord şi cu postul. Vine apoi necredinţa, vin supărările şi necazurile pentru că noi nu mai ținem aceste posturi care sunt foarte frumoase.

Postitorii îl au ca exemplu şi pe Sfântul Ioan Botezătorul. El n-a mâncat carne. Dumnezeu spune că sunt tot felul de drăcușori care chinuie pe oameni. Şi însuşi faptul de a nu posti. Dacă am avea credinţă am putea posti. Orice lucru dacă vrei să-l faci, de n-ai credință nu-l faci. Şi tot acolo spune Mântuitorul că acest soi de draci ies numai cu post și cu rugăciune. Iată, Mântuitorul ne îndreaptă.

Vorbeam odată cu un medic: Părinte, nu știu cine a făcut postul, fie Biserica, fie Medicina. Dar dacă ne gândim așa că de la 25 decembrie, când ieşim din post, omul gospodar taie un porc, mănâncă şi miercurea și vinerea carne, şi se îngroaşă sângele. Vine primăvara. Dacă se îngroaşă sângele ce mai facem? Atunci iată că Biserica a hotărât să se postească patruzeci de zile. Şi nu mai mergeau la doctori. Iar aceştia să le spună: iată, să nu mai mănânci carne, ci numai supe. Şi socotesc că e de mare ajutor postul.

Mai este și post negru când nu se mănâncă nimic până la ora 15, când a murit Mântuitorul. Şi acesta este un post binefăcător pentru că Dumnezeu vede râvna noastră într-o problemă şi prin postire de multe ori se realizează niște lucruri. Dar eu socotesc că postul este un echilibru. Eu îl socotesc ca la o moară. Acolo sunt două pietre. Acele pietre din când în când trebuie ferecate. Morarul oprea moara și începea să bată piatra. Din cauza grăunțelor multe se înfundau aceste şănţuleţe şi nu mai erau acei dințișori. Dar venea morarul cu ciocanul şi fereca piatra. Ei, aşa-i şi stomacul nostru. Dacă tot mâncăm mereu numai mâncăruri grase, trebuie neapărat ferecat. Dar noi nu-l mai ferecăm. Şi dacă nu-l mai ferecăm ne ducem la doctor.

Mi-amintesc de Postul Crăciunului. La noi se postea întotdeauna. Nu se tăia porcul niciodată înainte de Crăciun, așa cum văd acum. Posteşte omul, dar o săptămână din post, ultima, a mâncat. Părinte, zice, am mâncat vreo două zile. Dar de ce? Păi am tăiat porcul și am făcut pomana porcului. Măi omule, zic, ai o haină bună și ai tăiat un petic de acolo. Îi zic iarăşi: dacă ai mâncat, faci două sute de mătănii ca să te împărtășești. Se duce şi face canonul apoi vine şi se împărtăşeşte. Al doilea an vine şi face tot așa. Ei, acum nu te mai împărtăşesc.

La noi în sat era o tradiție: fie că preotul sau altcineva îi va fi învăţat pe oameni, porcul nu se tăia niciodată înainte de Crăciun. Ci se tăia între Crăciun și Anul Nou când se mănâncă de-a rândul.

După ce am ajuns preot, având contact cu creștinii noştri, îi întrebam de post. La ei am aflat că, după ce postim patruzeci de zile, stomacul se lenevește. Şi atunci dacă-i dai direct mâncare grasă de porc, sigur că te îmbolnăvești. Atunci ce făceau creştinii? Tăiau o pasăre-două pentru cele trei zile ale Crăciunului. Astfel se obișnuia stomacul cu mâncarea mai grasă de după aceea.

Eu țin foarte mult la post pentru că l-am apucat de mici copii. E o problemă cu tineretul. Mulţi zic: ei, părinte, e copil mic și lasă-l să mănânce. Oameni buni, copilul învaţă lucrurile bune de la început, din cei șapte ani de-acasă. Dacă mama şi tata n-au postit, cum să postească el? Dacă mama şi tata nu s-au închinat la masă, cum să se închine el? Am să vă spun o întâmplare adevărată. Într-o familie, mama mereu spunea copilului: închină-te, mamă, la masă! După se ce scula, iar: închină-te, mamă! Seara: Închină-te, mamă! Dimineața: Închină-te, mamă! Ei, până a crescut mare de gura mamei mai făcea el rugăciunea. Se face de cinci ani. Taică-său tăia lemne afară. Copilul îi zise: tată, așa-i că atunci când voi fi mare n-am să mă mai închin?

Iubiți credincioşi, care era situaţia? Acest copil vedea că mama îi spunea să se închine, dar tatăl lui nu se închina. De aceea trebuie o mare unitate în familia creștina. Dacă ambii părinţi vor posti, copiii vor iubi postul și când vor fi mari. Dacă au învăţat în cei şapte ani de acasă să se deprindă cu postul şi cu rugăciunea, sigur că vor reuși să biruiască lumea cu toate ispitele ei de mai târziu.

Dorim tuturor credincioşilor post uşor şi bucuria Învierii!

<<Arhimandrit Epifanie Bulancea, mânăstirea Măgura Ocnei, 2011>>

Anunțuri
Categorii:Ortodox
  1. Vladut
    30/10/2011 la 01:21

    Pomenirea dreptului in laude va fi!Iata, dragii mei cuvintele Sfintei Scripturi. Dumnezeu cel puternic in fapta si minune, da harul Sau celor care il iubesc cu adevarat si il simt pe El. Exemplul elocvent, parintele Epifanie Bulancea. Cate lucruri frumoase, cate amintiri, cate vibratii sufletesti,cate energie duhovniceasca.Un suflet de aur, o minte inteleapta, un caracter echilibrat, o inima crestina si o viata crestina- faptele si personalitatea parintelui Epifanie. Ca un ucenic duhovnicesc, ca un om care a avut parte de mijlocirile harice ale parintelui, ca o fiinta care tinde spre coltul de imparatie a lui Dumnezeu, depun marturie despre OMUl si DUHOVNICUL- parintele Epifanie. Cu o viata plina de greutati, cu o miscare continua spre ridicarea de biserici in lume, in societate si in sufletele noastre, parintele isi pune amprenta peste fiecare in marea sa administrare a tainelor Imaparatiei Tatalui Ceresc. Parinte va iubim, parinte va pretuim, parinte va datoram viata si realizarile spirituale. Nadajduiesc ca intr- o zi Dumnezeu sa readuca la Manastirea Magura Ocnei icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului- ,,Icoana zburatoare”. Dumnezeu isi stie randuiala, dar oriunde ar fi acum, ofatul icoanei a ramas in prelungire.Inca ofurile se mai aud si se vor mai auzi.Maica Domnului isi iubeste muntele magurii. Aici ea asculta ofurile noastre ale tuturor. Aici acesta triada Maica Domnului, parintele Epifanie si fiecare dintre noi se inroleaza in izbavirea oftaturilor noastre. Iubiti- l pe Hristos! Iubiti locurile sfinte! Iubiti ogorul Domnului…

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: