Prima pagină > Istorie, Ortodox > Rezistența anticomunistă în valea Slănicului, judeţul Bacău

Rezistența anticomunistă în valea Slănicului, judeţul Bacău

File de istorie a luptei anticomuniste pe valea Slănicului

Lupta implică folosirea unor arme. În campania de Est a Armatei Române din perioada 1941-1944, privită ca o cruciadă împotriva ateismului comunist, s-au folosit arme de foc dar şi „arme” spirituale ca refacerea, resfinţirea bisericilor şi reîncreştinarea populaţiei. Scrisorile trimise de Armată văduvelor de război vorbeau de moartea eroică a soţilor pentru „dezrobirea creştinătăţii de sub jugul roşu”. Conştienţi că lupta anticomunistă este dusă împotriva unui duşman anticreştin, locuitorii de pe valea Slănicului au folosit aceleaşi arme cu cele folosite împotriva diavolului: rugăciunile şi practicile Bisericii.

Articolele ziditoare de suflet ale părintelui Neculai Munteanu Muntmarg, ridicarea celor două biserici de către părintele Clement Filimon şi plecarea lui pe front în 1941, rugăciunile părintelui Dumitru Gâdinceanu din biserica păzită de joaca improvizată a copiilor în timpul ocupaţiei ruseşti, sunt adevărate ziduri de apărare a sufletului românesc pe aceste meleaguri.

O imagine deosebit de grăitoare mi-a fost prezentată de Elena Botezatu, femeie de 79 de ani: ruşii îi prindeau pe nemţi şi îi executau mai sus de biserică, în pădure. Unul dintre nemţi a fugit din coloană prin cimitir dar a fost urmărit şi ajuns în pârâul Săratului. Într-un gest disperat, neamţul a scos fotografia unor copilaşi cu speranţa că va fi salvat de această minimă afirmare a persoanei, ca tată iubitor, în faţa criminalilor depersonalizaţi de comunism. Acum ne întâlnim cu frumuseţea gestului anticomunist al cerdăcenilor (localitate rurală între Tg.Ocna şi Slănic Moldova) credincioşi care l-au îngropat pe soldatul neamţ şi i-au tămâiat mormântul 40 de zile ca unui ortodox. Cel ucis este Martirul – Persoană pentru că a murit de glonţul comunist.

Anicuţa Trincă din Cerdac (născută 1941) face parte din prima generaţie de pionieri comunişti. Ea povesteşte că în ziua când s-a întors de la şcoală cu pânza roşie la gât oamenii satului ziceau: „v-au pus zgardă sau căluş roşu?”. Aceste cuvinte spun totul despre rezistenţa anticomunistă din sufletele celor care conştientizau înrobirea ce va urma.

Preoţii şi lupta anticomunistă

Părintele Neculai Munteanu Muntmarg, preot la Slănic Moldova în perioada 1923-1928 a luat atitudine faţă de noua ideologie bolşevică a puternicului vecin URSS, fondat în 1922. Este secretar de redacţie la ziarul Bacăul în perioada 5 ian. – 18 mai 1925. În articolele „Către abonaţii şi cititorii noştri” şi „Ce vrem?”, din 22 dec. 1924, N. C. Muntmarg dă noi precizări cu privire la preocupările şi orientarea ziarului. Iscăleşte materiale din prima serie a ziarului dar şi din a II-a şi a III-a. A publicat şi în ziarul Moldova. Este unul dintre cei mai fervenţi colaboratori ai ziarului Curentul Bacăului. Publică şi la Glasul nostru. Din cuprinsul primului număr: „Spre un drum cultural” de N. C. Munteanu Muntmarg. Vezi Gheorghe Pătrar, Publicaţiile periodice băcăuane (1867 – 1967), Bibliografie monografică, Biblioteca Municipală Bacău. A scris şi publicat o serie de broşuri cu pronunţat caracter anticomunist: „Calea crucii – calea lui Iisus”, „Până când veţi iubi deşertăciunea?”, Sibiu, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, 1940, „Vino Masa Reginei la Iisus!”, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu 1941 etc.

Preot Clement Filimon. Pentru a înţelege timpurile în care părintele Clement şi-a desfăşurat misiunea redăm câteva fragmente din cuvântările ţinute cu ocazia sfinţirii bisericii din Slănic Moldova în anul 1929: „Trăim într-un haos de idei şi sentimente disperate, fie religioase, fie năzuinţi de îmbogăţire de vanitate. Trăim într-un haos de inconştienţă, trăim într-un haos de parveniţi inculţi, trăim într-un indiferentism religios către Biserica Ortodoxă. Nici chiar oamenii politici n-au pus un interes mai mare întru apărarea religiei strămoşeşti” (Cuvântarea D-lui Gheorghe Sion). Pr. Prof. Al. Georgescu din Brăila continuă: „Ca în aceste timpuri de cras materialism şi feroce egoism, indiferentism şi scepticism să sacrifici câteva milioane pentru biserică şi opere de binefaceri înseamnă să ai o lepădare de sine, în gradul cel mai înalt, care nu poate fi fructul decât unei convingeri şi dragoste curat creştineşti.” Dincolo de tonul festivist al acestor cuvântări observăm aceeaşi îngrijorare faţă de indiferenţa religioasă a credincioşilor şi la Preotul Paroh Clement Filimon: „Fapta caritabilă a soţilor Axente şi Maria Pandrea, se vede azi mai strălucită, în veacul al XX-lea, în care indeferentismul şi materialismul îşi arată capul” (aceste fragmente au fost luate din broşura tipărită cu ocazia sfinţirii bisericii din Slănic la 15 august 1929).

Deşi comunismul era la o distanţă de 15 ani în viitor, condiţiile favorabile instalării lui se văd din plin în societatea anului 1929. Cu toate acestea, părintele Filimon a învins greutăţile vremurilor şi ridică două biserici pe valea Slănicului. Imboldul luptei anticomuniste îl determină să plece pe frontul antibolşevic, ca preot militar, în anul 1941.

După abdicarea regelui Carol al II-lea (5 sept 1940), în timpul regimului legionaro-antonescian, a fost primar la Slănic Moldova, vestitul preot ortodox şi luptător anticomunist Nicolae Grebenea, care după instaurarea dictaturii lui Antonescu, în februarie 1942, a fost arestat, judecat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică (din care a executat 23). A publicat „Amintiri din întuneric”, mai multe ediţii, Editura Scara.

Dumitru Ioan Gâdinceanu, preot la Slănic în perioada războiului (1941- 1950) a văzut ciuma roşie venind peste credincioşii săi. Nu putem descrie trăirile părintelui când a văzut biserica din Slănic adăpostind caii ruşilor şi veşmintele sfâşiate. Umbla civil, dormea în clopotniţa bisericii din Cerdac, făcea slujbele pe unde putea şi nu odată a fost în pericol de a fi împuşcat de invadatorii care cercetau mâinile oamenilor ca să-i descopere pe „chiaburi” după absenţa bătăturilor.

Pr. Căpitan Gheorghe Albu. După război a sosit la Slănic părintele Albu (1950-1956), fost luptător în Batalionul 10 Vânători de Munte (una din cele mai eroice unităţi militare române în al Doilea Război Mondial care a ajuns să lupte până în Cuban şi Caucaz). A fost decorat cu Ordinul „Coroana României” clasa a V-a cu spade, fără panglică de Virtute Militară, conform ordinului de zi nr. 30/ 04.01.1945. Bogata experienţă în lupta cu bolşevismul din timpul războiului şi-a arătat roadele la Slănic într-o perioadă de intensă propagandă comunistă – anii 50. De reţinut că este singurul preot care a scris o istorie a parohiei Slănic (din care se mai păstrează doar câteva file de manuscris).

Mirenii şi lupta anticomunistă

 

Pe valea Slănicului puştile rămase din al Doilea Război Mondial au fost folosite doar pentru braconaj. Un luptător anticomunist cunoscut, a fost eminentul elev Gheorghe Harapu din Cerdac arestat de Securitate pentru convingerile sale, cu doar câteva zile înainte de a-şi da Bacalaureatul (perioada detenţiei: 15.05.1948 – 26.12.1951, cf. adeverinţă M.I. 75843/17.12.1990 şi sentinţa penală 804/976 Judecătoria Piatra Neamţ, condamnat pentru „uneltire contra ordinii sociale”). Pe lângă rugăciunile, tămâierile şi formele de rezistenţă interioară menţionate, prezentăm două creaţii deosebite care au circulat într-un mediu foarte restrâns. Prima creaţie prezentată aparţine unui om simplu din Cerdac, Costică Gavrilă (1923-2004), fost luptător pe frontul antibolşevic în Batalionul 18 Vânători de Munte:

Trăiască România Mare

 

Neam român ce vii din vifor,

Neam ce-ai sângerat din greu

Şi cu pieptul tău duşmanul,

Tu ai biruit mereu.

Neam viteaz care urcat-ai

Culmea visului tău sfânt

Dar deşi cu zori pe gene,

Astăzi gemi, că ieri te-ai frânt.

Uniţi-vă sub trei culori,

Biruinţelor străbune,

Pune umăr lângă umăr,

Suflet lângă suflet pune.

Să te faci năpraznic munte,

Făr’ de nici o cărăruie,

Să nu poată nici o liftă,

Pe-a lui steiuri să se suie.

Ci să cadă fulgerate

În prăpăstii fără fund,

Toate liftele spurcate,

Ce-n hăţişul tău se-ascund.

Nu privi cu nepăsare

Cum se luptă ticăloşii,

Să îţi schimbe tricolorul,

Cu-ale lor otrepe roşii.

Ca s-ajungi rob unor haite,

Pe-ale tale plaiuri verzi,

Să-ţi pierzi datinile toate,

Hora doinelor să-ţi pierzi.

De pe sfintele biserici,

Să-ţi arunce crucea jos,

Clopotul să nu mai sune,

La-nvierea lui Hristos.

O, de mii de ori nemernic,

Ar fi neamul ce sub soare,

S-ar lăsa robit în lanţul

Liftelor cotropitoare.

Fără Dumnezeu şi ţară,

Când sub focul Lui de pară,

Liftele cu zdrenţe roşii,

Vor putea oricând să piară.

Dacă nu poţi face astfel,

Neamul meu, de mii de ori,

Mai curând să vrei să mori,

Să-ţi primeşti cum meriţi soarta.

Decât rob, să vezi deasupra

Cârpa steagurilor roşii

Şi s-auzi cum strănepoţii,

Îşi vor blestema strămoşii.



(scrisă în anul 1955 pentru a fi îndemn de luptă împotriva comunismului şi unire celor ce vor citi)

A doua creaţie aparţine unui intelectual, profesor de Limba şi Literatura Română pe valea Slănicului, poetul  George Befu şi se numeşte „Poveste”:

De Paşte mama ne cumpăra noi straie…

Şi-atuncea… focu-n sobă nu-l mai făceam cu paie!

Şi… tata se-ngrijea s-avem tain la vite,

Când… nu erau de colţii otăvii priponite!

Biserica cea veche de Denii răsuna

Şi-n Săptămâna Mare tot omul bun era,

Căci neamuri şi vecini atunci se-mpăcau

Şi, spovediţi la popa, se-iertau şi-mpărtăşeau.

Cu toţi din Trupul Domnului mâncau şi Sânge beau

Şi… sufletul prin Postul cel Mare-şi curăţau!

Mătăniile sfinte curgeau înspre ţărână

Şi toţi credeau că au pe Dumnezeu de mână!

Căruţele-nvechite, cu roţile-nfundate,

Cărau prin praf sau gloduri… s-avem de Paşti bucate!

Şi, noi, copiii, gardul şi poarta văruiam,

De Sfântul Gheorghe brazde cu iarbă aşezam

Pe stâlpii vechi ai porţii de scânduri… putrezite

Şi… înfigeam în brazde crenguţe de răchite!

Şi-n Săptămâna Mare, miros de cozonaci

Se-mprăştia-n sătucul cu înfloriţi copaci!

Şi… galben din oleandru lua mama şi-i vopsea…

Iar liliacu-n tufe… de Paşte înflorea!

Şi reparau flăcăii şi scrânciobul din sat

Şi… noi strângeam bănuţii prin colţ de internat,

Ne spânzuram trei zile în scrânciobul zglobiu

Şi ne zgâiam din cer la iureşul cel viu

Stârnit de fete-n hore încinse de flăcăi

Şi-n nări simţeam mirosul de fân uscat în clăi…

La Denii şi Înviere, naiv ne hârjoneam,

Ne picuram cu ceară, cu lumânări ne-ardeam…

Şi-ajunşi în cimitir, hârjoana în urmă o lăsam,

Pe dragile morminte… mici focuri aprindeam…

La morţii dragi lumina-nvierii împărţeam,

Cu pace-adâncă-n suflet spre case apoi porneam!

Şi ne-nchinam de-acuma cu „Hristos a înviat”,

Pân-ajungeam la şcoală, din nou… în internat.

În prima zi de Paşte, cu ou roş ne spălam

Şi-n cana cu ou roşu şi un bănuţ zvârleam!

Când auzeam fanfara la scrânciob cum răsună,

Noi o zbugheam de-acasă, sărind de voie bună…

Şi răsuna tot satul: „Hristos a înviat!”…,

Salcâmi… cu meri în floare se luau la sărutat.

La cei săraci dam ouă şi cozonaci şi pască,

Bunicilor… strigam „Mulţi ani ca să trăiască!”

…”Vin ruuuşiiii”… urlă satul în Săptămâna Mare!

Şi-n întuneric… satul s-a scufundat pe zare!

În noaptea-aceea tristă, de negruApocalips,

Bunicul… rămăsese înmărmurit, ca-n… gips!

Ne-a luat pe noi în braţe şi ne-a trecut pârâul,

Iar mama… se-ncinsese la pântece cu brâul,

Ca… spaima să nu facă să-i sară pruncu-afară,

În noaptea cea de groază, de iad şi de ocară!…

POVESTEA… mai departe oştiţi voi ca şi mine!…

De-atunci… nu mai am Paşte şi sărbători senine!

La nici o Înviere… Hristos n-a înviat,

Copilul sfânt din mine… e dus… şi l-am uitat!

Nici liliacu-n tufă, ceresc, n-a înflorit,

Bătrânul nuc, sărmanul, de mult a şi murit…!

(George Befu,primăvara lui 1976)

În încheiere redăm o poezie din închisoare, cu autor necunoscut, apărută în volumul antologic „Poezii din închisori”, culegere de Zahu Pană, Ed. „Cuvântul românesc”, Canada, 1982. Poate a fost murmurată încetişor, la vreme de noapte, între zidurile Penitenciarului de la Tg.Ocna, în acei ani grei de restrişte pentru poporul român. Merită menţionată şi aşezată la loc de cinste în patrimoniul nostru cultural.

Cântec de leagăn

Nani, nani frăţior,

noaptea e târzie,

nani, mâinile mă dor

şi mi-e somn şi mie.

Nani, mâini subţiri de crin,

ochi de mure coapte,

nani, vin părinţii, vin,

poate vin la noapte.

I-au luat răii-ntr-o seară

şi i-au dus, sărmanii,

c-au avut un gând de pară

pentru ţară, nani!

Tata este dus la mină,

mama la-nchisoare.

lapte n-ai avut la cină,

nani, frăţioare.

Nani, scumpe frăţior,

noaptea e târzie,

nani, mâinile mă dor

şi mi-e somn şi mie.

<<articol realizat de preotul Cătălin Ilie, parohia Slănic Moldova>>

Anunțuri
Categorii:Istorie, Ortodox
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: