Prima pagină > Homosexuali, Ortodox > Lot şi Homosexualii

Lot şi Homosexualii

Într-o zi am fost nevoit, pentru a căuta câţiva oameni de ajutor la biserică, să  intru în cârciumă. Fum, mizerie, înjurături şi ceea ce este mai dizgraţios: omul ajuns pe treapta cea mai de jos a existenţei, care soarbe uneori plictisit, alteori cu nesaţ, seva vieţii întru păcat prin vinul şi tăriile oferite de diavol. Intrarea mea acolo a devenit spectacol, fiind salutat de unii cu glasul tremurând a pocăinţă, de alţii cu puterea dată de păcatul nesimţirii. Imediat a venit şi invitaţia: „Haide, părinte, ia un pahar!” Atunci mi-am adus aminte de ce s-a întâmplat când doi îngeri din trei câţi s-au arătat lui Avraam la stejarul Mamvri, au ajuns în Sodoma, cetate care urma să fie distrusă de Dumnezeu pentru păcatele ei. Lot, nepotul lui Avraam, la fel de iubitor de străini ca şi acesta, a insistat ca cei doi să intre în casa lui, unde au fost puşi la masă.

„Dar mai înainte ca Ei să se fi culcat, oamenii cetăţii – sodomiţii – de la tânăr până la bătrân, tot poporul pân’la unul, au înconjurat casa şi l-au chemat afară pe Lot şi i-au zis: „Unde sunt bărbaţii care-au venit la tine-asupra nopţii? Adu-ni-i afară ca să-i cunoaştem!” (Fac 19, 4-5) Cu alte cuvinte: „Scoate-i, ca să păcătuim cu ei!” căci erau homosexuali. Contextul confirmă folosirea aici a verbului „a cunoaşte” în sensul în care Adam a cunoscut pe Eva şi aceasta a zămislit (Fac 4,1; a se vedea şi Fac 4, 25; Num 31, 18; Jud 19, 25; I Regi 1, 19; III Regi 1, 4 etc.). Fiind vorba de o mulţime de bărbaţi şi dorinţa lor de „a cunoaşte” pe bărbaţii din casa lui Lot este clară dorinţa de a păcătui. Vedeţi adâncimea păcatului? „De la tânăr până la bătrân!” Dar totodată vedem şi înălţimea credinţei: Lot trăia fără acest păcat în mijlocul Sodomei.

„Iată, eu am două fete – spune Lot – care n-au cunoscut bărbat; vi le-aduc să faceţi cu ele ce vă place, numai Acelor Oameni să nu Le faceţi nimic, de vreme ce-au intrat sub acoperişul casei mele!”(Fac 19, 8). Muţi de uimire în faţa jertfei pe care vrea s-o aducă pe altarul ospitalităţii acest om, care dacă ar fi ştiut că cei doi musafiri sunt doi îngeri poate ar fi cerut ajutorul lor dumnezeiesc, ne gândim la cât de săracă este jertfa noastră pe acelaşi altar. Sfinţii Părinţi spun că Lot stătea anume la poarta cetăţii pentru a căuta străini pe care să-i găzduiască sau să-i ajute şi nu făcea asta pentru bani aşa cum fac astăzi mulţi locuitori ai staţiunilor montane, balneoclimaterice sau de pe litoral care stau la poarta oraşului cu invitaţia scrisă: „ofer cazare”. „[Lot]…pentru că ştia păcătoşenia locuitorilor Sodomei, nu intra în casă nici spre seară, ci aştepta, că poate va cădea vreo comoară, ca să poată astfel culege rodul iubirii de străini. Trebuie cu adevărat să ne minunăm tare mult de virtutea acestui drept, care nu numai că n-a ajuns un păcătos, deşi a trăit în mijlocul atâtor călcători de lege, ci dimpotrivă a ajuns încă şi mai virtuos.” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, II, PSB 22, p.106)

Lot era liber să trăiască în cetate, dar nu avea şi libertatea de a primi în casă bărbaţi, fără a-i pune la dispoziţia locuitorilor cetăţii. Închipuiţi-vă imaginea apocaliptică în care vecinii de apartament, văzând că aveţi musafiri vor striga la geam să-i scoateţi afară pentru a bea alături de ei. Ca să nu spunem mai mult! Nu am ajuns încă acolo? Dar homosexualii care au mărşăluit prin Roma cerând preoţi hirotoniţi din mijlocul lor? Dar homosexualii din Bucureşti care au făcut paradă prin oraş, cerând dreptul de a fi trataţi egal în societate? Pentru cine nu ştie, pe 28 mai 2005, România s-a confruntat cu primul marş al homosexualilor, desfăşurat în pofida sutelor de scrisori de protest primite de primarul Adriean Videanu din partea cetăţenilor Capitalei şi în urma intervenţiilor regretabile ale preşedintelui Băsescu şi ale ministrului Justiţiei, Monica Macovei. De aici până la înconjurarea casei noastre de către homosexuali nu mai este decât un pas, care depinde de noi dacă va fi mai mic sau mai mare. Deja casele noastre au fost înconjurate de posesorii de televizor, de cei care zic să nu avem decât un singur copil, de fumători, de hoţi care par oameni cinstiţi, de mincinoşi, de bârfitori şi de mulţi alţii. Aici am enumerat numai pe cei care ne-au înconjurat casa şi spre deosebire de Lot, le-am deschis şi uşa !

În cârciumă, eu nu am avut libertatea de a intra fără a fi invitat la a bea un pahar cu vin. Am cedat totuşi pentru un pahar cu suc de fructe – preţul pentru cei doi trei oameni care s-au găsit să mă ajute. În viaţa de zi cu zi televizorul, fumatul sau petrecerile în zile străine de spiritualitatea noastră ortodoxă cum ar fi Sfântul Valentin sau Hallowen, şi multe alte cedări, pot fi preţul pe care-l dăm pentru o bună imagine în societate.

Locuitorii din Sodoma au fost orbiţi de cei doi îngeri şi nu au mai găsit uşa casei lui Lot. Nu ştiu dacă Lot s-a rugat lui Dumnezeu să-i vindece pe oamenii aceia de orbire dar ştiu că Biserica se roagă pentru homosexuali, pentru cei din cârciumă, pentru cei care vă «forţează» să fumaţi, să mergeţi la petreceri în numele prieteniei etc., ca şi ei să găsescă UŞA prin care dacă vor trece, „păşune vor afla”.

«Eu sunt uşa – spune Mântuitorul. De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla» (In 10, 9)

Preot Cătălin ILIE

Anunțuri
Categorii:Homosexuali, Ortodox Etichete:, ,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: