Prima pagină > Corupţie, Istorie, National, Politica > Ţigăneală pe manuscrisele lui Cioran

Ţigăneală pe manuscrisele lui Cioran

Luna trecuta s-a vândut prin licitaţie la Paris un pachet de manuscrise aparţinând lui Emil Cioran.

Pentru cine nu ştie exact cine era Cioran vă voi lămuri eu. Cioran a fost un macaragiu care, beat fiind şi ridicând un portavion paraşutat de somalezi în insulele Balneare, vapor care s-a împotmolit pe o creangă de alun, a dezechilibrat macaraua în aşa hal încât un porumbel voiajor ce urma să ducă un mesaj important pentru Costi Ioniţă, a căzut de la colosala înălţime de 4 metri a braţului macaralei între sânii Oanei Zăvoranu, şi-a fracturat un umăr şi şi-a dislocat un ochi de aragaz. Tot pentru dumneavoastră, manuscrisele sunt nişte manivele prin care străzile sunt demanivelate rectiliniu fix ca o clotoidă elicoidală de două atmosfere jumătate şi un hectolitru pătrat de ţuică.

Pentru cine ştie cine a fost Cioran şi n-a aflat ţigăneala, îl informez – printr-o mare coincidenţă – tot eu.

Maestrul îi lăsase 9 bibliorafturi cu manuscrise fratelui său, Aurel Cioran din Sibiu, pentru ca acesta să le doneze bibliotecii Astra din oraşul cu acelaşi nume propriu de oraş pronunţat în scris acum 19 cuvinte mai devreme şi o virgulă scrisă din greşeală. Cetăţeanul Aurel Cioran, de profesie avocat, preocupat cu probleme personale, profesionale, de sănătate şi publice, a decedat subit şi dintr-o dată in 1997. Autorii teoriilor constipaţiei vor declara că înşiruirea de numere enunţată în acelaşi paragraf pe care cititorul acestui text îşi aruncă în fix acest moment privirea (9, 19, 1997) se dovedeşte un semn clar al apocalipsei de prânz, dar pentru a nu devia atenţia dumneavoastră cu apocalisme vă voi preciza că manuscrisele, în cauză au rămas în posesia consoartei lui nea Aurel şi în acelaşi timp cumnata lui Cioran. Cucoana l-a lăsat pe Gabriel Liiceanu să le citească o vreme de câteva luni pline după revoluţie, după care au intrat în posesia regizorului Sorin Ilieşiu care le-a scanat, filmat, fotografiat şi etceterat în sistem accelerat şi inter city. Omu’ jură cu palma pe Biblie că poate dovedi în acest fel  că manuscrisele au fost în posesia Eleonorei în această perioadă. Cumnata adică.

Undeva pe parcurs, documentele şi-au schimbat domiciliul de la casa Cioran (sau după necuvântarea madamei Leonora, de la Liiceanu sau Ilieşiu, că n-aş vrea să-l bag la răcoare şi pe Pleşu folosind cuvinte Patapieviincioase, ierta-m-ar Paul Goma pentru aceste necuvinte) la casa Laurence Tacou, o altă cucoană dar de data asta franţuzoaică şi editoare la L’Herne, pentru mirifica sumă de 36.000 de Euro.

Madamme Tacou a scos anul trecut prin august la licitatie documentele iar debandada din ministerul culturii a impiedicat statul roman, care stat de pomană Român trimisese două echipe de experţi să evalueze colecția la doamna Eleonora acasă, dar sa liciteze pentru niste hârtii nu!, hartii care după îndoielnica mea inteligenţă au o oarecare valoare. Experţii iniţiali estimaseră colecţia la vreo sută de eurococolini, iar o a doua expertă le-a certificat ca fiind autentice la madam Leonora în casă. Un găinaţ sfărâmat prin cădere pe asfaltul licitat de orice primărie a papagalul lui Cioran face mai mult decât a făcut udemereul (UDMR-ul) culturii româneşti. Domnule Kelemen Hunor, vă rog pe această cale să citiţi şi mesajele (mailurile) scrise în limba română, angajând măcar un simplu traducător la ministerul dumneavoastră. 36.000 de euro ar fi fost o sumă mai mică decât ceea ce se încearcă acum să se recupereze de la George Brăiloiu. De fapt Hunor n-a declarat nimic cum că ar vrea să recupereze ceva, ci s-a ascuns în faţa lipsei de buget al ministerului.

Brăiloiu, om de afaceri care s-a îmbogăţit peste noaptea nesfârşitei tranziţii româneşti din combinaţii cu energie, a auzit la radio de licitaţie şi a plecat direct la Paris de unde, cu 405.000 de euro, plus un mic comision de 95.000 de euro către casa de licitaţii, a achiziţionat întregul pachet de scrise de mână (n.r. manuscrise)

Liiceanu cu Ilieşiu s-au înfuriat şi au dat în judecată ceva ce au putut şi domniile lor da în judecată, pentru mârşăvie; Eleonora s-a înfuriat şi-a zis că-i bolnavă şi nu mai are chef la vârsta ei să vorbească de nişte manuscrise fie ele şi scrise de mână; Cioran s-a înfuriat da’ n-a mai putut zice nimic că e de cealaltă parte a baricadei; iar Hunor s-a scuzat şi a dat tot felul de explicaţii cum că legislaţia nu i-a dat voie. Îl cred pe cuvânt, dar fin’că-i ungur lansez în eter explicaţia cel puţin subiectivă precum căreia ministrului i s-a fâlfâit de cultura română. Zic subiectivă ca să mă dau mare că aş putea fi dat în judecată de Hunor pentru calomnie, dar vă zic de la obraz că nu mă bagă nimeni în seamă, precum n-are să vă bage nimeni în seamă nici pe dumneavoastră dacă o să folosiţi cuvinte necuviincioase la adresa vre-unui prelat sau a vre-unei prelate! Că plouă! Şi cu prelata deasupra capului nu te mai plouă. Vai ce mi-aş fi dorit ca nevastă-mea să fie prelată..

Vestea bună e ca documentele există, se ştie unde sunt, şi sunt în posesia unui român care le respectă. În cazul lui Brâncuşi situaţia e mult mai puţin roză. Îi urez lui George Brăiloiu să nu le doneze deocamdată statului român, cel puţin până când nu le poate da cuiva care să le pună cu adevărat în valoare.

articole din aceeaşi temă:

http://www.revista22.ro/odat259-aprins259-flac259ra-na355ionalismului-e-greu-de-stins-10447.html

http://www.mediafax.ro/cultura-media/licitatia-manuscriselor-lui-cioran-persoane-din-romania-s-au-aratat-interesate-institutiile-nu-8135448

http://www.clicksibiu.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1552:licitatia-manuscriselor-lui-cioran-suspectata-de-blat&catid=48:eveniment&Itemid=97

http://www.jurnalul.ro/special/interviuri/regizorul-sorin-iliesiu-este-convins-ca-licitatia-manuscriselor-lui-cioran-ascunde-o-escrocherie-575123.html

http://www.evz.ro/detalii/stiri/manuscrisele-lui-emil-cioran-cumparate-de-george-brailoiu-patronul-kdf-energy-cu-405000-de-eur.html

http://www.evz.ro/detalii/stiri/laurence-tacou-i-am-platit-36000-de-euro-eleonorei-cioran-926859.html

Anunțuri
Categorii:Corupţie, Istorie, National, Politica Etichete:
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: