Prima pagină > Ortodox, Ştiinţă > Mai puţin ca perfectul

Mai puţin ca perfectul

Am citit un articol ce cuprinde viziunea excelentă a unui cercetător biochimist despre lumea în care trăim. Mihnea Boştină, autorul acestui articol, nu face altceva decât să ne confirme involuntar că Dumnezeu este atât de mare şi complex încât noi oamenii nu putem decât să ne bucurăm de El  şi de căutările noastre proprii în încercarea de a-L cerceta sau a-i cerceta creaţia, fără speranţa de a-L înţelege în viitoarele 99 de miliarde de ani. Cred că în „Gaudeamus”, cuprins de îndoială în credinţa sa, Eliade s-a adresat unui preot care l-a îndrumat să citească tratate ştiinţifice, pentru că doar acestea îl vor face să înţeleagă măreţia lui Dumnezeu.

Adam, prin decizia pe care a luat-o consimţind şi alăturându-se păcatului Evei, a decis că va merge în lumea lui Dumnezeu pe poteca cunoaşterii. Această cărare este o pedeapsă prin absenţa implicită a stării de dragoste în care se aflau cei doi, dar Tatăl nostru, prin nemărginita Sa dragoste faţă de noi, a făcut din cercetare un instrument de cunoaştere a adevărului. Orice obstacol nu face decât să te ajute să mergi mai departe, iar variaţiile dau sarea şi piperul vieţii noastre.

Vrem nu vrem, decizia părăsirii grădinii Edenului a fost luată de strămoşii noştri. A nega din principii oarbe valoarea muncii lui Darwin se apropie de dictonul catolic „crede şi nu cerceta”, dar noi ortodocşii preţuim adevărul, nu credinţa oarbă. Acolo unde există adevăr există şi Hristos, iar unde nu există Hristos nu există nici adevăr, pentru că fiul lui Dumnezeu ne-a învăţat să nu minţim ci să apărăm adevărul. Cine neagă adevăruri care au plecat de la fundamente reale sau cercetare imparţială îl neagă pe Hristos şi duce credinţa în erezie.

Articolul cercetătorului se intitulează „Mai puţin ca perfectul” şi are ca concluzie faptul că trăim în cea mai bună dintre lumile disponibile şi nicidecum în cea mai bună dintre lumile posibile. Evoluţia vieţii de la bacterie la om are miliarde de ani de mutaţii genetice şi întotdeauna dăinuie ce se dovedeşte mai trainic. Am vrut cunoaştere? Dumnezeu ne-a dat războaie, molime, cataclisme, cutremure, secete, vânturi, tornade, valuri uriaşe. Suntem nişte furnici Weberiene ce ne-am adaptat prin greşeli şi tehnologie acestor multe obstacole. Ne-a lăsat să jinduim, să lăcomim, ne-a lăsat invidia, ura, violenţa, subversivitatea, confuzia, gelozia, timiditatea, agresivitatea, spontaneitatea? Acum reuşim să ne perfectăm vieţile după tiparul cu care natura şi caracteristicile personale ce le avem la îndemână. Ambiţia, delăsarea, prezenţa sau naşterea în anumite locuri sau medii ne dă de furcă de fiecare dată în moduri diferite de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Putem noi nega că acest fapt se datorează voinţei Lui de a ne pune la încercare capacitatea de a iubi?

Înainte de a spune un „NU” hotărât lui Darwin, amintiţi-vă că Mântuitorul i-a invitat doar pe cei fără de păcat să arunce cu piatra. Nu suntem noi, cei păcătoşi, îndreptăţiţi să judecăm pe alţii. Dacă în schimb ne este atacată credinţa adevărată avem obligaţia de a riposta şi a ridica Crucea, adevărata noastră armă, împotriva duşmanilor noştri.

Închei prin a-l cita pe duhovnicul meu care m-a dojenit pentru îndârjirile mele şi m-a învăţat să caut dragostea în ateu sau păgân, înainte de a mă mânia pe cei ce nu sunt de aceeaşi părere, neam sau credinţă cu mine.

„Înţelegeţi şi vi se va da!”

 

Citiţi articolul:

„Editorul de text pe care îl folosesc înşirând literele acestui text are o serie de facilităţi care arată ce, când şi cât ai modificat. În fiecare nouă variantă, modificările apar colorate diferit. De fiecare dată într-o nuanţă nouă, uşor pastelată, parcă pentru a sugera pregnanţa ultimei intervenţii. Textul iniţial, exilat în alb-negrul impersonal al precarităţii, este doar fundalul pe care evoluţiile ulterioare capătă strălucire. Modificat, corectat, ciuntit, umilit este un peisaj anost, căruia un curcubeu istoric, semantic şi sintactic îi conferă nobleţe. Un curcubeu al corecţiilor.

Într-un fel, aşa stau lucrurile şi cu ADN-ul nostru. Pe parcursul a sute de milioane de ani şi a zeci de specii, lucrurile au mers din bine în mai bine şi, în final, în diferit. A rezultat un imens şir de 6 miliarde de caractere care ne descriu nu doar pe noi, ci şi istoria noastră. Textul îmbunătăţit, după care funcţionăm, reprezintă doar 1%; restul este tăiat şi nefolosit. Fiecare literă din această ciornă finală, fiecare A, T, C sau G se află acolo pentru că, la un moment dat al evoluţiei, aceasta a fost cea mai bună soluţie. Nu perfectă, însă preferabilă celorlalte.

De multe ori este vorba despre un compromis: variante ale unei gene conferă un avantaj evolutiv cu preţul predispoziţiei pentru o maladie. Mutaţii care fac mult bine şi puţin rău; mai precis bine de multe ori şi rău doar câteodată.

Cea mai bună metodă pentru a avea o idee bună este să ai cât mai multe idei, spunea cineva. Iar aceasta a fost reţeta după care a decurs evoluţia noastră.

Perfecţiunea nu are istorie. Un organ perfect este unic, în timp ce numărul acelora care sunt doar bune este mult mai mare. Un organ bun acum este mai util decât un aparat perfect în viitor. Dintr-un imens număr de mutaţii cele convenabile sunt alese, transmise şi consolidate într-o populaţie. Atunci când acceptăm urgenţa ca variabilă, definiţia perfecţiunii se schimbă: nu mai putem vorbim de cel mai bun organ, ci de cel mai bun organ “acum”. Optimul se raportează nu la imensitatea posibilităţilor teoretice, ci la finitudinea soluţiilor la îndemână.

Spre deosebire de cei care l-au precedat şi considerau natura ca perfect constituită, Darwin a fost primul care a înţeles că evoluţia nu are ca ţintă perfecţiunea (deşi a folosit termenul de 155 de ori în “Originea speciilor” – mai mult decât în orice altă scriere), ci este o luptă pentru un avantaj, oricât de mic ar fi el. Darwin a introdus un nou timp după care putem conjuga întreaga biologie: mai puţin ca perfectul. Într-un astfel de timp nu există decât momentul prezent. Refuzând perfecţiunea, numărul lumilor accesibile devine practic infinit.

Nu trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, ci în cea mai bună dintre lumile disponibile.”

Articol de Mihnea Boştină

preluat din voxpublica

Anunțuri
Categorii:Ortodox, Ştiinţă
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: