Prima pagină > Istorie, Mișcarea Legionară, National > 25 de ani de la moartea Comandantului Horia Sima

25 de ani de la moartea Comandantului Horia Sima

Astăzi se împlinesc 25 de ani de la moartea Comandantului Horia Sima. Născut pe 6 iulie 1906 în satul Mândra din județul Făgăraș – aflat pe atunci sub conducere Austro-Ungară – urmează cursurile facultății de Litere și Filozofie din București unde intră în mișcarea legionară (1927). În 1932 este numit profesor de limba și literatura română în Caransebeș iar în 1935 Căpitanul îl numește șef al regiunii Banat. Pe 6 septembrie 1940 îi este încredințată conducerea mișcării, după ce în prealabil, în 1938 căpitanul Corneliu Zelea-Codreanu fusese ucis. După doar 8 zile este numit vicepreședinte al consiliului de miniștri al statului legionar proclamat de M.S. Mihai I, funcție pe care și-o păstrează 4-5 luni până la lovitura de stat a generalului Antonescu. După căderea României în ghiare sovietice, Horia Sima ajunge în Italia unde duce o muncă colosală în interesul neamului român. Pe 25 mai 1993 se stinge una din cele mai viguroase cetăți a românismului contemporan. Horia Sima lasă în urma sa un tezaur de lucrări doctrinare și istorice.  Dumnezeu să-l ierte!

Pe mai departe voi reproduce un articol din revista ”Scrisori legionare”,  Buenos-Aires, anul I, nr. 9-10, nov.-dec. 1980.

”Marele Român trãieste în dialog permanent cu Neamul, cu acel Neam invizibil care licãreste în constiinta fiecãruia, si întreaga lui existentã e prefiguratã de aceste institutii intelectuale.

Dar dacã nu e dat fiecãrui Român sã ajungã la o plenitudine interioarã de românism, fiecare are posibilitatea sã-si însuseascã perspectiva Marelui Român si sã-si potriveascã pasii in cadenta lui. Undeva, departe, dincolo de suvoiul nestatornic al existentei zilnice, poate sã-si proiecteze, ca o stea polarã, idealul Marelui Român si sã încerce sã se apropie de el. Cât poate sã realizeze fiecare actionând pe linia eternitãții românesti, e o chestiune care depinde de o multime de factori, dar esential este ca toti, absolut toti, sã-si ia ca punct de orientare în viatã imaginea Marelui Român. Marele Român este o chintesentã a Românismului si trebuie sã devinã o aspirație generalã a Neamului, dacã vrem sã mai reprezentãm ceva în omenire. Realitatea Marelui Român e rezervatã câtorva alesi, dar proectia acestei realitãti în constiinta fiecãruia trebuie sã atragã ca un magnet tot ce avem mai bun, mai nobil si mai generos în sufletul nostru. Orice alte aspiratii nationale am avea, politice, sociale, culturale, etc., ele nu se pot împlini dacã în prealabil nu am devenit un „om nou”.

A fi un om nou, cum cerea Corneliu Codreanu, nu e ceva extraordinar, extra-terestru sau imposibil de atins. E o manifestare naturalã a ființei noastre. Fiecare Român, în adâncul sufletului sãu, nãzueste la mândrie si mãrire nationalã. A nu avea aceastã aspiratie, a nu dori Patriei tale un destin înãltãtor, e ceva anormal. Inseamnã cã suntem bolnavi interior, cã ceva nu functioneazã bine în constiinta noastrã. Trebuie sã ne cercetãm, trebuie sã ne examinãm, pentru a vedea dece ne lipseste avântul creator al „omului nou”. Nu cumva sunt blocate izvoarele Românismului de conceptii gresite, de indolentã, de lipsã de curaj si din cauza acestor pietroaie crestem mici si piperniciti, în loc sã ne ridicãm falnici ca niste brazi de munte? Nu cumva ne complacem în situatii minore, crezând cã asta e viata, cã pentru asta ne e dat sã trãim, când în realitate trebuie sã justificãm talantul cu care ne-a înzestrat Dumnezeu.

Dat fiind situatia tragicã în care se gãseste poporul român astãzi – cãci nu mai suntem ca în vremurile blajine de odinioarã când ne puteam retrage din fata nãvãlitorilor în codri de nepãtruns – nu ne mai putem permite luxul de a trãi vegetativ si banal. Am intrat într’o erã care reclamã eforturi maxime din partea fiecãrui Român, dacã vrem sã mai supravietuim ca Neam. Orice refuz de a examina aceastã situatie desperatã a natiunii – sclavie si decimare – e mai mult decât o dezertare; e un certificat de imbecilitate pe care si-l elibereazã individul singur.

Din perspectiva Marelui Român, interesele individuale si de familie rãmân permanent subordonate intereselor naționale. 
A te îngriji de tine si de familie e o datorie sacrã, dar a reduce tot orizontul vietii la aceste entitãti, e o eroare gravã care se poate repercuta chiar asupra acelora pe care îi iubesti si vrei sã-i ocrotesti. Nici existenta strict personalã nici a familiei nu se apãrã hit et nuc, ci lãrgind orizontul la mii de kllometri distantã. Adevãrata dragoste de femilie se manifestã prin asigurarea viitorului ei de vicisitudinile istorice. Bãrbatul trebuie sã vadã ce se întâmplã în lume, ce primejdii amenintã integritatea Neamului, primejdii cari în fond fatal se vor descãrca si asupra familiei lui, si sã nu se ascundã îndãrãtul femeii. Bãrbatii lasi, cari mereu se scuzã cã nu pot sacrifica pentru Neam din cauza greutãtilor familiale, sunt în realitate dusmanii femeilor si copiilor lor, cãci, prin lipsa lor de prevedere, îi lasã pradã opresorilor si criminalilor.

Când Natiunea e puternicã, si familia e ocrotitã si asiguratã; iar când prevaleazã îngustimea de spirit in afacerile publice, crivãtul mãturã nu numai întocmirile nationale, ci si asezãmintele de familie.

-In orice Natiune întâlnim trei categorii de indivizi: pãsãrile de pradã, oamenii de sacrificiu, si masele populare. Pãsãrile de pradã, cum le indicã si numele, prãdeazã avutul si viata oamenilor, pentru a câstiga ei influentã, bani si putere. Oamenii de sacrificiu fac eforturi ca sã compenseze rãul sãvârsit de vampirii societãtii, apãrând interesele colectivitãtii. Masele populare sunt fundamental bune si urmeazã linia oamenilor de sacrificiu, când acestia se afirmã cu putere în Stat, dar când ei nu se pot impune în viata publicã, atunci masele cad sub imperiul pãsãrilor de pradã si se corup.

O natiune e puternicã atunci când echipa oamenilor de sacrificiu predominã în afacerile publice si intrã în declin când pãsãrile de pradã se înmultesc în mijlocul ei. Acestea sunt ca niste bacterii sau virusuri cari împiedicã buna functionare a organelor.

Din perspectiva Marelui Român, rostul maselor largi ale poporului nu e ca sã se comporte inert în lupta continuã ce se desfãsoarã în națiune între pãsãrile de pradã si oamenii de sacrificiu, ci ca sã participe la giganticul duel de pe vârfuri. Orice Român, chiar de cea mai umilã conditie socialã, trebuie sã aibã ochi si sã observe cum poate ajuta pe cei care luptã în primele linii. Rezultatul bãtãliei – adicã o natiune stãpânã pe destinul ei sau o natiune sclavã – nu e produsul întâmplãrii, al norocului, al hazardului, al „bietului om sub vremuri”, ci e determinat de efortul depus deoparte si de alta a baricadei. În cursul unei bãtãlii pentru destinele natiunii, intervin o multime de incidente, factori, amãnunte, necunoscute. Adeseori, un mic ajutor, venit la momentul oportun, din partea cine stie cãrui necunoscut, poate sã încline cumpãna victoriei spre fortele binelui. De câte ori, oameni mari n’au cãzut pentrucã au fost pãrãsiti de cei cari puteau, cu un mic sacrificiu, sã-i salveze. Tiranii suprimã pe binefãcãtorii popoarelor, contând pe lasitatea maselor. Acestea se vor retrage din câmpul de bãtãlie, lãsându-i pradã dusmanului tocmai pe cei cari luptã pentru drepturile lor. Când marii oameni sunt rãpusi si masele zac înlãntuite, nu le mai rãmîne altceva decât sã-si aducã aminte de ei si sã plângã.

În orice nenorocire nationalã nu existã numai o rãspundere a pãturii conducãtoare, ci si o rãspundere colectivã, a întregului popor. De aceea se vorbeste si de „pãcatele întregului popor”.

Situatia trebuie remediatã. Sã nu mai existe mase inerte, anonime, stupide; sã nu mai existe indivizi fãrã formã politicã si spiritualã, ci o formidabilã întrecere între toti Românii pentru a sprijini idealul Marelui Român. Fiecare Român trebuie sã oficieze slujba „Marelui Român”, aducând fiecare ce poate la constructia României de mâine.

Scoala Marelui Român ne învatã sã stãm bravi în fata evenimentelor, sã nu acceptãm niciun compromis care ar putea sã dãuneze intereselor Neamului, dar, în acelas timp sã ne purtãm cu un infinit respect fatã de tot ce reprezintã o valoare nationalã, o autoritate politicã, moralã, științificã sau culturalã.

Marele Român e un indicator de valori. Un altimetru. La nivelul lui se aflã plafonul optim al existentei omenesti. El se luptã, se sacrificã si moare pentru a trezi în noi apetitul marilor întreprinderi. Nu o rasã de fiinte spãrioase, cari fug într’o parte sau alta, cum aud pocnetul biciului sau dupã cum li se aruncã un ciolan de ros, ci o rasã de cuceritori, cari, cu pretul a aspre renuntãri, îsi fãuresc destinul, sub ocrotirea Proniei Ceresti.

-Fiecare Român, un imperiu spiritual. 

-Fiecare Român, un sculptor al viitorului.”

Horia Sima


M-a luat gura pe dinainte și am scris 25 de ani în loc de 18. Greșeală de matematică elementară pentru care îmi cer scuze.
Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: