Prima pagină > Educație, Istorie, Religie, Tradiţie > Istoria Mânăstirii şi Închisorii Văcăreşti

Istoria Mânăstirii şi Închisorii Văcăreşti

Am găsit un material interesant despre un alt monument demolat în istorie. L-am preluat de pe dacoromanica.ro, l-am prelucrat şi vi-l prezint ca pe un ghid de arhivă. Am încercat să păstrez cât mai autentic textul, deci nu mi-o luaţi în nume de rău dacă vi se pare că sunt greşeli sau dacă limbajul vi se pare prea arhaic. Există citate din pisanii, veţi citi transcrieri ale unor documente, inscripţii de pe morminte, etc.. şi mi s-a părut important să păstrez textele originale.

Lectură plăcută.

 

 

 

 

CĂLĂUZA

ISTORICĂ

 

a

MÂNĂSTIREI ŞI ÎNCHISORII CENTRALE

„VĂCĂREŞTI”

 

de

ALEXANDRU AL. FALCOIANU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

tip. Legătoria Închisorii Centrale ,Văcăreşti.

1929

 

CĂLĂUZA ISTORICĂ

a

MÂNĂSTIREI ŞI ÎNCHISORII CENTRALE

 

„VĂCĂREŞTI”

 

de

ALEXANDRU AL. FALCOIANU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Recunoştinţă Vecinică:

Mănunchiului de prieteni ce mi-a mai rămas

A. A. F.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PRECUVÎNTARE

 

Din vitregia vremurilor şi voinţa a tot puternicului Domn, Dumnezeul nostru, fiind nevoit a sta între zidurile Închisorii Văcăreşti, caut zi cu zi, ceas cu ceas pentru odihna sufletului meu chinuit să-mi întrebuinţez timpul cu folos.

Cetind, răscetind; precum şi reîmprospătându-mi cunoştinţele căpătate, pe lângă alte lucrări personale, am căutat să dau la lumină şi această modestă Calăuză-Istorică.

Cred că, voi aduce, prin aceasta, un cât de mic serviciu publicului vizitator al Mânăstirei şi Închisorii Văcăreşti şi publicului cetitor, mai cu seamă că după câte ştiu, lipseşte o astfel de lucrare, scriindu-se foarte puin şi cu totul răsleţit prin diferite scrieri.

De asemenea va fi de un real folos şi pentru funcţionarii Inchisorii cari vor putea cunoaşte istoria localului în care servesc, găsind-o concentrată la un loc, în cat la rândul lor să poată da desluşirile necesare, – celor ce le-ar cere, – pe date certe şi intr’un mod mai conştiincios şi mai exact, de cât pe simple bănueli şi născociri.

Sunt dator a aduce mulţumirele mele Domnului Profesor Dimitrie Banes, licenţiat în filologie din Atena, fost Director al şcoalei greceşti din Bucureşti, cu ajutorul şi bună-voinţa căruia am putut descifra scrierile depe pisanii, morminte, diferite pietre şi obiecte ale Mânăstirei.

 

1929                     Alex. Al Falcoianu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vederea din exterior a ÎNCHISORII CENTRALE şi MÂNĂSTIREI VĂCĂREŞTI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

I. Mânăstirea Văcăreşti

 

La marginea Bucureștiului, unde se sfârșește calea Văcărești, cam la 2 km. de podul de peste Dâmbovița din fața vechilor ”Ape Minerale de la Văcarești”, astăzi fabrica Lemaître și la vre-o 200 m. de întretăierea cu șoseaua ce duce, spre sud, de la cimitiru Bellu în spre Oltenița, lângă vestitul han al lui ,.Mandravela”, popasul

vânătorilor ce cutreieră bălțile din împrejurimi până la Dunăre, se ridică vechea ctitorie a Mavrocordaților, locașul de odihnă a Domnilor Fanarioți, ”Mânăstirea Văcărești”, transformată azi în Închisoare.

După spusele bătrânilor Mânăstirea, în vechime, era înconjurata de păduri seculare și de dealuri pe care se cultiva viea.

Aci în aceste păduri se dă la 1512 lupta între boerii Craiovești, ajutați de turci, și Vlăduț Domnul Munteniei căruia, fiind bătut și prins, i se tae capul în București, sub un păr.

Astă-zi, mai cu seamă în spatele ei, e înconjurata de grădinării din cauza pământului mlăștinos și aplecat spre albia Dâmboviței.

Mânăstirea și palatul Domnesc au servit ca Conac, ca întâiul locaș, în care Domnii Fanarioți, la intrarea lor în țară pe la Oltenița, când veneau cu firmanul Sultanului să domnească și să jăcmănească biata Țara Românească, sălășluiau câte 2-3 zile înainte de a-și face intrarea triumfalî în București, până se dregeau podurile (ulițele) și se forma alaiul domnesc în care noul domn, înconjurat de boerii  țării și ostași pornea spre Mânăstirea Radu-Vodă spre a depune jurământul și a se unge ca Domn.

0 ! daca vechele ziduri ar avea glas și ar putea vorbi, multe am afla despre nelegiuirile și relele ce se puneau la cale, de care hrăpăreții egumeni greci și toată suita cu care venea noul Domn Fanariot, de la Țarigrad, pentru a împila și stoarce biata țară și poporul Românesc.

Zidirea Mânăstirei a fost terminată în anul 1722 în a doua domnie a lui Niculae Mavrocordat, fiind începută de dânsul în timpul primei sale domnii la 1712.

Are în mijlocul curții o biserică mare cu hramul Sfintei Treimi, iar totul are aspectul unei cetățui cu ziduri groase având la poartă, asta-zi poarta interioară a Închisorii (poarta No. 2), o clopotniță foarte solidă prevazută cu un balcon și care, mai mult ca altele, a putut rezista tuturor cutremurilor ce în vechime se abătuse atât de des asupra Bucureștiului.

* * *

În această clopotniță se aflau patru clopote de diferite mărimi cari în timpul ocupațiunei germane, au fost luate de nemți, biserica servindu-se astă-zi de 2 clopote dăruite de soții Mitică și Elena Dona, unul mai mic în 1925 și altul mai mare în 1928

Biserica este una din cele mai mari ale Bucureștiului și prevazută în interior cu stâlpi înalți și groși, foarte frumos sculptați ; zugrăvită de sus până jos cu sfinți și scene biblice. Ușa de la intrare cu un chenar de o bogăție și fineță sculpturală remarcabilă susținut de doi Lei, se terming în partea de sus cu stema familiei Mavrocordaților, avand sub dânsa următoarele pisanie:

 

Aceasta Sfântă și Dumnezeiască Mânăstire întru care să prea slăvește prea sfînta de viață  făcătoare și de o ființă ”Troiță,” ziditu-s’au din temelia ei de prea Luminatul, prea Înălțatul și blagoslovitul Domn Nicolae Alexandra Voevod[1] carele după darul cel dumnezeiesc, mutandu-se din Domnia Tării Moldovei în Scaunul Domniei Țării Romanești dintru năstavul[2] Sfintei Troițe au început (o) fiind leatu 7221, [3]puind temeliile și zidind pînă la un loc; iar apoi dete judecățile lui Dumnezeu cele nepricepute la oameni ; fiind pe acele

 

 

Biserica cea mare a M-rei Văcăreşti cu Paraclisu şi celulele în fund, şi parte din închisoare, în stânga.

vremuri răsboi între Împărații și resmeriți[4] în țară s’au întâmplat de l’au luat oștile împărații Nemților cu toată luminata casă a Mării Sale și l’au dus de l’au ținut în Ardeal până ce s’au împăcat Impărățiile ; iar după ce cu ajutorul a Sfintei Troiței l’a trimis de acolo cu multă cinste și pe aici prin țară trecând au sosit cu pace și cu cinste de către împărăție luminată casă Măriei Sale și ne apestindu-se[5] multă vreme din pronia Dumnezeiasca l’au cinstit împărăția iar cu scaunul domniei  Țării Romanești și ajungând aici cu pace la leatu 7227[6] indată iar s’a apucat de lucrarea Mânăstirei după Râvna Măriei Sale, cea Dumnezeiască, înfrumusețând-o cu toate podoabele bisericești pe din lăuntru și pre afară precum se și vede întru mărirea și lauda Sfintei Troițe pentru vecinica pomenire a Măriei Sale Ispravnic mare fiind dumnealui Manolache Vel Clucer i[7] Matei biv vel căpitan și s’au isprăvit tot de lucru în luna lui Septembrie fiind leatul de la zidirea lumei 7231[8], iar de la n. lui Cristos 1722.

 

La început, atât interiorul, cât și pridvorul, aveau zugrăveli frumoase, dar învechindu-se, unul din cei din urmă Egumeni greci, o vopsi înăuntru atât de rău, peste vechile picturi, în cât a schimonosit-o, iar parte din picturile exterioare ale pridvorului, zidul năruindu-se de intemperii, au fost acoperite cu tencuiala.

Pe pereții interiori, cum intri pe uşă, cu faţa spre altar, sunt pictați:

Pe dreapta:

1) Doamna Maria, fiica lui Nicolae Vodă Mavrocordat din a doua căsătorie

2) Doamna Smaranda, a 3-a soție a lui Nicolae Vodă Mavrocordat ţine cu mana dreaptă biserica, semnul ctitoriei.

3) lo Nicolae Alexandra Voevodă (Mavrocordat) ţine cu mâna stângă biserica, cu cea dreaptă în brâu.

4) Alexandra

5) Sultana

Intre Vodă Nicolae şi D-na Smaranda sub biserică. Copiii lui Vodă Nicolae cu a 3- sa soție Smaranda.

 

 

Iată şi fragmentul de Arbore Genealogic al lui Nicolae Vodă Mavrocordat:

 

 

6) Scarlat, fiul lui Vodă Nicolae din 1-a căsătorie.

7) Constantin Voevodă, fiul lui Vodă Nicolae din a 2-a căsătorie.

8) Smaranda Doamna, prima soție a lui Const. Nicol. Mavrocordat.

9) loan Voevodă, fiul lui Vodă Nicolae din a 2-a căsătorie.

10) Alexandru Voevodă, tânăr, fiul lui loan Vodă Mavrocordat.

11) Maria Doamna, 1-a soție a lui Ioan Vodă.

12)Toma Voevodă, copil.

 

Pe stanga:

1) Maria sa Exaporitul Alexandru, tatăl lui Vodă Nicolae Mavrocordat.

2) Mamona Sultana, soția Exaporitului Alexandru.

3) Un Arhierereu (fără nume.)

4) Dionisie. Patriarhul Ierusalimului.

 

La mijlocu bisericei, pe partea dreaptă, se află mormântul lui Nicolae Vodă Mavrocordat, cu o lespede foarte frumos sculptată, plină de ornamentații săpate, având deasupra stema Mavrocordaţilor, cu Zimbrul Moldovei şi Vulturul Munteniei (semn de domnie, atât în Moldova, cât şi în Muntenia), şi următoarea inscripţie în greceşte:

 

Văzându-te, pe tine, o morminte! mă îngrozesc în faţa ta caci adăpostești înăuntru pe Nicolae Domn mai întâi în Moldova apoi în Ungro-Vlahia, care, din temelie, a ridicat această Mănăstire a Sfintei-Treimi, cu voia lui Dumnezeu, ca locaş de înțelepciune şi înaltă cultură, oglinda oamenilor înțelepți în vorbe, acel care se coboară din neamul renumit al Scarlaţilor şi din părintele său Alexandra care a  fost Exaporitul din Împărații otomani.

 

Dar pe acesta muzele l’au încoronat cu coroana glorii, acum însă este încoronat cu piatra de . Margaria.

 

Cel care a murit în urma unei groaznice suferințe de ciumă bubonică, lăsând o podoabă nepreţuită copiilor săi, precum şi propria-i soție şi multe din neamurile sale şi pe care sa-l pomenim cu toții în mod vrednic de fericire;

 

Socotindu-1 pe el vrednic faţă de a tot puternicul a toate văzător pentru ca să-i aşeze sufletul în loc cu verdeață.

 

1730 în ziua a treia a curentei luni Decembrie.

 

Pe o candelă, din dreptul stranei cântăreţului din dreapta se află următoarea inscripție :

„† Constandin Cantacuzin Voevod 1684”

Pe alte două candele, din dreapta şi stânga tâmplei, se vede săpat următoarele inscripții:

„1854 Iov Văcăreşteanu”[9]

Iar pe una din cele două din mijlocul tâmplei o inscripție în greceşte arătând că a fost dată în dar de către un „Dumitrașcu”, probabil cel al cărui mormânt se află în pridvorul bisericei lângă al lui Iov.

Cealaltă candelă, perechia aceştia, trebue să fi avut aceiaşi inscripție însa marginea de sus, pe care era săpată, este rupta.

În altar găsim sfânta masă (prăstolu) care are de asemenea săpată o inscripție în grecește.

D’asupra sfintei mese se afla atârnat Cuvucliu (baldachinu), de lemn văpsit, având la cele patru colţuri câte un înger.

Apoi se mai află:

Un Sfeșnic frumos sculptat şi poleit cu șapte lumini, reprezentând cele 7 daruri.

O Cruce de lemn (uzată) reprezentând răstignirea Mântuitorului;

Doua icoane îmbrăcate în argint reprezentând una pe Isus Christos, iar cea laltă pe Maica Domnului;

O Evanghelie îmbrăcată în pluş roşu şi ferecată în argint;

Un Chivot de argint în care se găseşte o cutie mică dreptunghiulară, pentru Sfânta Comunicătură, frumos lucrată având pe marginele capacului, de jur împrejur, următoarea inscripție în greceşte:

 

„Prea Sfântul artofor închinat Sfintei Mănăstiri a Sf. Sava din București de către Alexandru profesor, întru vecinica pomenirea sufletului său . . . 1762.”;

 

Discosul şi Steluța cu inscripția:

 

,,Iov Văcăreşteanu 1853

 

Două Tiplote (ibricele) în care se încălzeşte apa în timpul serviciului divin, din care una suflată cu aur şi având săpate inițialele „I. V.”, şi care tiplotă timp de 30 ani a stat, furată, la unul ce făcuse de gardă la Văcăreşti şi care, în preajma morţii, a restituit-o preotului spunându-i, la spovedanie, avea acest păcat pe suflet şi că acuma, restituind-o, poate muri liniştit.

Doua Potire, care însă înlocuesc alte două vechi: unul poleit cu aur din 1821 şi altul argint din 1853 cari au fost ridicate şi depuse la Mitropolie, după ordinul Ministerului de Culte, fiind stricate şi scoase din uz.

Pentru slujba bisericei avea diferite cărţi religioase, în greceşte, din care mare parte se mai păstrează şi astăzi precum şi diferite haine bisericeşti ca: Sfite, Epitrahile, Stihare, Rucaveţe, Încingători, Procoveţe, Epigonate şi alte odăjdii cari însă sunt scoase din uz şi se păstrează numai ca o pioasă amintire.

Alte haine vechi precum şi 3 candele şi 2 icoane argintate au fost ridicate pentru Muzeul dela Casa Bisericei, iar diferite icoane, cădelniţe, şi sfeşnice au fost duse la biserica Radu Vodă.

În 1892 Ministerul de Culte, cu ordinul No. 2305, ridică Epitaful brodat cu fir de aur şi-l  dă bisericei Sf. Gheorghe Nou, dând în schimb Mânăstirei Văcăreşti pe acel dela această biserică.

In 1910 se mai ridică, tot pentru Muzeul Casei Bisericei înca vre-o 150 icoane de diferite mărimi.

Tot la Radu Voda s’a dus şi vechiul Policandru de alamă din mijlocul bisericei.

În 1915 sunt luate la Mitropolie o cutie cu sfinte moaşte îmbrăcată în argint şi o cutie de lemn cu păr de sfinți.

Unde sunt însă imensele bogăţii în odoare sfinte hărăzite Mănăstirei de Epitropii, credincioșii şi ctitorii ei? Toate s’au spulberat din vitregia vremurilor şi a oamenilor.

Eşind din biserică dam în pridvorul ei, care este susţinut de. 10 stâlpi cu capiteluri sculptate şi zugrăvit, după cum am văzut, cu scene biblice.

Aci, cum intri în partea dreaptă, în colţul exterior se află două morminte cu următoarele inscripții în greceşte, pe lespezile de marmoră împodobite cu diferite ornamentaţii.

 

Întâiul mormânt:

lov

Arhidiacon al Sfântului Mormânt, Egumenul acestei Sfinte Mănăstiri Văcăreşti.

Adormit întru Domnul la 8 Mai 1856

 

Al doilea mormânt:

 

Se ascunde în mormânt trupul lui Dumitrașcu, al postelnicului zis Balasachi, dar sufletul lui trăieşte şi trupul lui va trăi în a doua a lui Cristos înfăţişare (înviere), iar tu Doamne dă deslegare păcatelor.

1756 Noembrie 18

 

Tot în pridvor, în partea stângă, de asemenea la colţul exterior, găsim un mormânt al cărui lespede de marmoră are următoarea inscripţiune:

Cripta funerară a lui Barbu Văcărescu, venerabilul ales al naţiunei şi judecător înţelept al poporului care traind în glorie, a murit în străinătate.

Mult a suferit ca conducător, aceasta fiind răsplata patriotismului său iar soția sa Ruxandra Rosetti, în amintirea neamului, a zidit această lespede de mormânt cu lacrămi înduioşitoare.

1775 Mai 2„.

 

De jur împrejur, biserica, este încinsă cu un brâu frumos împletit şi sculptat cu meşteşug.

Pe partea dreapta a bisericii, pe zidul exterior, la Spate, în dreptul altarului, se află un cadran solar făcut în luna Septembrie a anului 1880, de către Colonelul Maican, care a fost închis aci.

Toate ferestrele, pe din afara, sunt înconjurate de chenare sculptate având fiecare, în partea de sus, câte un vultur.

În partea stângă a bisericei se află un mormânt, pe a cărui cruce, în mijloc, este săpată o coroană cu cinci colţuri, având pe cel din mijloc o pasere; iar ca inscripţie următoarele :

 

Aci odihneşte Aga Constandin Mavrocordat decedat din viaţă la 1842 Septembrie 8 şi fiul său Maior George Mavrocordat decedat din din viaţă la anul 185., Julie 27.„.

 

În fundul curții, la spatele bisericei celei mari, se află un Paraclis de asemenea foarte frumos zidit din piatră şi marmură în care sunt pictaţi cum intri înăuntru cu faţa spre altar:

În dreapta uşii:

Io Nicolae Alexandra Voevod (Mavrocordat), ctitoru Doamna Smaranda, soția lui cea de a 3-a.

Alexandra Voevodă

Iancu  Voevodă     şi

Scarlat Voevodă

fii lui Nicolae Vodă Mavrocordat.”

 

În stânga ușii :

Constandin Nicolae Alexandru Voevod, fiul lui Nicolae Vodă.

Doamna Ecaterina, a doua a sa soţie.

Doamna Sultana, fiica sau sora lui Const. Vodă.

Anania Mitropolitul, fost Egumen al Mănăstirei, şi supraveghetorul lucrărilor construirei paraclisului.”

 

Tot interiorul paraclisului şi pridvorului este zugrăvit cu sfinţi şi scene biblice. Pridvorul are şase stâlpi, săpați în formă de solzi, cu capiteluri, frumos sculptaţi, iar uşa dela intrare cu un chenar sculptat, la capetele de jos susţinut de doi Lei cu coada între picioare (semnul vasalităţii), iar pe d’asupra stema Mavrocordaţilor (coroana, sabia şi buzduganul, bourul Moldovei şi Vulturul Munteniei cu crucea în cioc), iar dedesupt pisania în greceşte.

Acest paraclis a fost ridicat de Constandin Vodă Mavrocordat în anul 1736 după moartea tatălui sau, Nicolae Vodă, şi care proiectase rădicarea bisericuţei, însă nu a putut-o infăptui, murind.

lată pisania paraclisului:

Templu acesta a lui Nicolae Murvon, a fost clădit strălucitor şi îmbelşugat împodobit de către Constandin Stăpânitorul Ungro-Vlahii, care este actualmente şi a fost şi înainte Domn al Moldovei, şi care a fost fiul iubit al lui Nicolae prea înţeleptul, tată de patru ori încoronat neam încoronat de patru ori.

Templu care trebuia ridicat, de mai nainte, de Nicolae Vodă şi să-l sfințească cu numele său omonim.

Destinul smulgându-l din viaţă, i-a stăvilit dorinţa.

Iar în locul tuturor acestora, fiul său moştenitorul tronului l’a clădit din temelie înzestrându-l cu multe avuţii zugrăvind de jur împrejur, cu fresce, pridvorul.

Supraveghetor fiind Mitropolitul Anania din Betleem, care era în acelaş timp şi Egumen acestei Mănăstiri.

1736 August.

Sub paraclis se află o boltă mare, care după cât se pare, servea de criptă funerară de unde s’a găsit că mergea un gang subteran de al cărui capăt nu s’a putut da, din cauza gazelor ce conţine, care se crede că avea eşirea departe în spre Dudeşti-Cioplea, servind de sigur ca refugiu.

În faţa paraclisului, în curte, până către sfârşitul secolului trecut, se afla un puţ acoperit, după cum se vede dintr’o fotografie din colecţia lui Gr. N. Manu şi publicată în Istoria Bucureştilor de lonescu Gion la pag. 396.

Tot în fundul curții, la stânga şi lângă paraclis, era Palatul lui Vodă Nicolae Mavrocordat, azi transformat în Spitalul Închisorii şi care pe acel Timp, Domnul fanariot, il legase cu un gang acoperit, pus pe stâlpi cu „casa lui de priveală” sau „Foişorul” ce construise lângă biserica zidită, în mahalaua cu acelaşi nume, de a 3-a sa soție Doamna Smaranda.

De asemenea în curtea Mănăstirii, azi Închisoare, se află diferite pietre cu inscripţii, cari s’au ridicat şi strâns din îndemnul D-lui Profesor Nicolae Iorga, Preşedintele Comisiunei Monumentelor Istorice şi depuse în pridvorul şi în faţa bisericei celei mari.

Aşa avem un capitel frumos sculptat cu stema familiei Mavrocordaţilor, în faţă, iar pe părţile laterale de sus, în dreapta, anul 1730 şi în stânga literile N.A.V. (Nicolae Alexandru Voevod).

Apoi două plăci de marmoră din care una cu următoarea inscripție:

Să beți, voi toți, ce vă topiți de sete din apa rece, dulce şi potabilă a isvorului ce de curând a ţâşnit şi pomeniţi pe lov Egumenul acestei Sfinte Mănăstiri Văcăreşti care a construit acest isvor frumos curgător.

1846 Iulie 20.”

iar o altă piatră, un baso-relief reprezentând Sfânta Treime; ambele erau aşezate, pe un postament de piatră mare, la colţul actualului gard despărţitor de la secţia femeilor. Postamentul şi astăzi a rămas în pămant în acel loc.

Atât în interiorul bisericei celei mari, cât şi în paraclis pe podeaua de piatră în mijloc se află săpat Vulturul Munteniei cu 2 capete.

Din vechiul mobilier al paraclisului nu au rămas de cât două analoghii lucrate în sidef, stranele, tâmpla frumos lucrată şi împodobită cu icoane şi o ladă veche de Braşov.

După zidirea Mănăstirei, Nicolae Vodă Mavrocordat a început să o înzestreze cu bogăţii imense luând din dreapta şi din stânga averi, pe care i le hărăzea, începând cu luarea moşiilor din jurul Mănăstirei, ale moştenitorilor lui Constantin Aga Bălăceanu pe care-l deposedă.

An cu an îngrămădea şi dăruia Mănăstirii şi Egumenilor greci, ce-i pusese în capul ei, nenumărate averi, locuri în mahalalele Sârbi şi Tabaci, prăvălii şi case în mahalaua Sf. Gheorghe Vechiu, vii în dealul Văcăreştilor şi dreptul de a avea cârciumi până şi pe podul Beilicului (azi Calea Şerban Vodă), pe cari cârciumi Egumenul de la Mânăstirea Sf. Ecaterina, îi nega dreptul de a le avea acolo.

Veniturile însă cele mai mari le avea de la morile, ce stăpânea, pe malurile Dâmboviţei şi cari produceau mai mult de cât moşiile, în cât Egumenii erau mai încântaţi, ca testatorii, să le lase mori de cât moşii.

Cu toate aceste bogăţii însă Egumenii greci, nesăţioşi, ai Mânăstirei Văcăreşti, la începutul secolului al XVIII făceau nenumărate procese Sf. Mitropolii ca să-i răpească şi din avutul ei.

În contra acestor Egumeni şi a Fanarioţilor, boerii români au dus lupte înverşunate, şi în special lordache Filipescu şi Cantacuzineştii, în anul 1837; căci vedeau foarte bine că aceste imense bogăţii se mistuiau din ce în ce trecând hotarele ţării, ducându-se în folosul grecilor şi a Sfântului Mormânt, unde Mânăstirea Văcăreşti era închinată, mai cu seamă că în 1813, Vodă Caragea în hrisovul Mânăstirii zicea:

Epitropii se îndatorează să trimeată ajutor la Sf. Mormânt, fără nici o scădere, chiar când anii vor fi răi şi veniturile Mănăstirei nu vor ajunge.

In timpul lui Nicolae Vodă Mavrocordat, atât Mânăstirea, cât şi palatul îi serveau, în afară de loc de odihnă şi petrecere şi ca cetăţue întru apărarea sa în contra furiei boerilor români, exasperaţi de jafurile grecilor din ţară, ce-i adusese pe pricopseală.

Pe vremuri, în aceasta cetăţue naturală, Prinţul Rempnin, în capul armatei ruse, bătu toata oştirea turcească, iar la anul 1640, Sinan Paşa, care se afla la Isaccea, veni cu oastea, şi îşi aşeză parte din tabăra sa în dealul Văcăreştilor, pe locul de mai târziu al Mănăstirei, pentru ca prin vicleşug să prindă pe Matei Basarab din ordinul Sultanului Ibrahim I-iu.

În 1761, Constantin Vodă Mavrocordat, fiul ziditorului Mănăstirei, la 28 Decembrie, dădu ordin Egumenului de la Sf. Sava să se mute la Mănăstirea Văcăreşti ca să lase încăperile, de acolo, libere pentru şcoală.

Mănăstirea Văcăreşti, pe timpul groasnicilor focuri care mistuiau Bucureştii de la un capăt la altul, era locul de refugiu al bieţilor locuitori, cari cu ce puteau strânge în grabă, veneau de se adăposteau aici.

În 1848 şi 1861 mai servea şi de închisoare pentru oamenii politici, pentru ca mai târziu, după cum vom vedea mai departe, să se transforme în temniţă.

Actualmente în biserica mare se slujeşte din două în două Duminici, precum şi în sărbătorile Crăciunului şi a Paştelor, pentru deţinuţii Închisorii, de către Preotul Băjenaru de la biserica Cărămidari, care este confesorul Penitenciarului. Corul este format din deţinuţi. Tot aci se ţin şi conferinţe cu caracter moral şi religios.

În anti 1892-93 s’a făcut serviciul divin, pentru condamnaţi şi în Paraclisul Mănăstirii (biserica cea mică).

Acum vre-o 15 ani s’au mai făcut reparaţiuni exterioare de consolidare a temeliei şi a părţii de sus, precum şi a învelitorii, făcându-se şi trotuare de jur împrejur pentru a o feri de apa ploilor şi a diferitelor intemperii.

Azi Mânăstirea este declarată Monument istoric, iar comisiunea, în anul 1928, a dat jos unul din cele 4 turnuri ale bisericii celei mari, care ameninţa să cadă, făcând o învelitoare provizorie, pâna la refacerea lui din nou.

Comunicaţia din centrul Bucureştiului până la Mănăstirea şi Închisoarea Văcăreşti se face azi, fie cu tramvaiul electric până la podul de peste Dâmboviţa din faţa fabricei Lemaitre şi de aci cu taximetre, fie direct cu taximetre cari circulă din Pieţele Sf. Gheorghe, Bibescu-Vodă sau de la Palatul Justiţiei.

Când tramvaiul electric ce merge până la cimitirul Bellu, îşi va prelungi traseul, mijlocul de locomoţiune atât cu închisoarea, cat şi cu ospiciul de Alienaţi şi cartierul Apărătorii Patriei va fi mult uşurat, căci acea linie de tramvai va putea fi adusă până la sfarşitul Căei Văcăreşti, punctul Mandravela, şi de aci scoborând în jos până în cheiul Dâmboviţei. Prin acest circuit se va servi şi întreaga populaţiune a acestui cartier.

Acum să trecem şi să vedem şi Istoricul Închisorii Văcăreşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

II

Închisoarea Văcăreşti

 

 

Închisoarea Văcăreşti este instalată în fosta Mânăstire cu acelaşi nume, a cărei fundare am văzut ca s’a început la anul 1712 de către Nicolae Vodă Mavrocordat, în prima sa domnie şi s’a terminat la anul 1722 în a doua a sa domnie.

In anul 1864, secularizându-se averile Mânăstireşti, iar unele Mânăstiri transformându-se în închisori, arestaţii din temniţa Capitalei, ce se afla pe atunci în curtea bisericei Radu Vodă, se strămutară cam pe vremea alcătuirei Codului penal, în Mânăstirea Văcăreşti.

Încă din 1848 se arestau aci oamenii politici, iar din 1861 având o secţie specială pentru ei.

La 1865 s’a înfiinţat un atelier de cismărie unde arestaţii lucrau încălţăminte pentru Azilul Elena Doamna şi alte instituţiuni care asta-zi este rămas pe seama arestaţilor.

De atunci şi până la anul 1864 s’au lucrat, cu arestaţii, cărămidă pentru clădirea zidurilor şi etajelor la local, adăugându-se posterior şi alte clădiri în decursul anilor 1875-1885. Cărămidăria mai funcţionează astăzi, la trebuinţă, în spatele Închisorii pe terenul ei propriu.

În acest din urmă an 1884 s’a construit cazarma detaşamentului de pază, transformată apoi în anul 1898 în secţiune de alienaţi, actualmente locuită de funcţionari.

În anul 1890 s’au înfiinţat băile. Atelierul de cartonat datează din 1874, iar în anul 1892 i s’a construit local propriu înfiinţându-se şi un atelier de Tipografie. Tot atunci s’a construit localul destinat locuinţelor personalului, etajul de sus al cancelariilor, grajdurile, şopronul.

În anul 1893 s’a făcut instalaţia rezervorului de apă în turnul clopotniţei, astăzi stricată, unul nou făcându-se în 1928 în afara închisorii; pe terenul de cultură, cu o instalaţie de pompă.

În 1894 s’au clădit: localul magaziei depozitului central de efecte, celulele, caloriferul (care azi nu funcţionează), zidul înconjurător şi turelele de observaţie pentru santinele.

In 1896 s’a clădit cazarma de peste drum de închisoare şi cantina, de unde arestaţii îşi pot îndulci hrana cu banii lor, care are şi în năuntru închisorii o cameră pentru desfacerea mărfurilor.

În închisoare a existat mai de mult un atelier de rogojini şi până mai acum câţi-va ani, un atelier de lucruri făcute din împletituri de paie concesionate firmei Littman, înființat în anul 1901 şi care avea un atelier de coşuri, cufere şi alte lucruri confecţionate din nuele împletite.

Mai există un atelier de ferărie şi altul de lemnărie, cari acuma serveşte numai pentru trebuinţele acestei închisori, iar cel de lemnărie face şi diferite obiecte pe care deţinuţii le desface şi la particulari.

Înainte vreme atelierul de ferărie servea la confecţionarea paturilor de fier individuale, necesare pentru închisorile şi infirmeriile lor din ţară.

In anul 1900, Ministerul Domeniilor, a cedat 28 pogoane pământ situat în jurul închisorii, care se cultiva cu arestaţii, pentru hrană. –Are de asemenea o florărie cu sera ei.

În acelaş an 1930 s’a înfiinţat şi serviciul Antropometric pentru condamnaţi şi în special pentru cei recidivişti, prevăzut cu un aparat fotografic şi accesorii sistem Bertillon.

În 1903 se înfiinţase 12 lămpi pe stâlpi sistem Waschington azi însă cancelariile şi localurile personalului sunt servite cu lumina electrică de la staţia de telegrafie fără fir, instalată lângă închisoare, în schimbul terenului dat de aceasta pentru localurile staţiei, iar închisoarea luminată cu petrol.

In 1912 familia Colonelului M. Ghica, a cărui soţie o fostă Văcărească, dă o serbare la închisoare cu care ocaziune donează mai multe lucruri precum şi o bibliotecă, din care nu a mai rămas decât un dulap ce se găseşte şi astăzi în altar.

Între 1915-1916 închisoarea de femei de la Plătăreşti a fost mutată la Văcăreşti ca apoi sa fie din nou dusă la Plătăreşti până la mutarea ei definitivă la Mislea, rămânând la Văcăreşti numai actuala secţie.

La începutul intrărei noastre în răsboiul din 1916, la Văcăreşti, au fost arestate toate femeile cu moravuri uşoare şi de la varieteurile din Capitală, supuse statelor cu care eram în răsboi.

Pe timpul ocupaţiunei Capitalei de către trupele inamice, Închisoarea Văcăreşti a avut un comandant militar German, care a distrus o parte din arhiva veche ce i-a căzut sub mână.

Dupe răsboi, zidurile închisorei Văcăreşti, a avut în interiorul lor, ca arestaţi, diferiţi bărbaţi politici, literaţi, gazetari şi alţii, în urma luptelor politice date pe chestiunea Naţională.

În 1918 s’a înființat un atelier de olărie şi de fabricat sobe de teracotă, care face un conmerţ destul de întins.

In anul 1928, prin desfiintarea gărzilor militare şi înfiinţarea Corpului de

Gardieni, la închisoarea Văcăreşti, a început şi funcţionează o şcoală model pentru gardienii din toată Ţara sub conducerea directă a funcţionarilor superiori din Direcţiunea G-lă a Închisorilor.

Tot în acest an s’a început ridicarea zidurilor despărţitoare din interior pe secţii.

Are un spital central cu toate instrumentele şi aparatele de chirurgie, instalate în fostul Palat domnesc, deservit şi de o etuvă în curtea Închisorii, pentru deparasitare cu baie şi spălătoarele necesare.

De asemenea un depozit central de medicamente cu o farmacie pentru toate Închisorile din ţară.

Bucătăria şi spălătoria sunt instalate în vechile instalaţiuni ale Mănăstirei, de la capetele zidului clopotniţei, în dreapta şi în stânga, demne de văzut prin vechimea lor şi prin acea ca nu sunt prevăzute cu coşuri, ci cu furnale vechi sub cupole boltite şi crenelate.

Pentru pâinea deţinuţilor este instalată o Brutărie specială, în aşa zisa curtea personalului, unde se fabrică zilnic cu deţinuţii.

Regimul Închisorii este mixt. Preveniţi separaţi de condamnaţi, cei condamnaţi corecţionali putând să-şi facă osânda aci pană la maximum 5 ani de pedeapsă. Femeile prevenite cele cu o condamnare pană la maximum 3 luni fac pedeapsa într’un local cu împrejmuire separată, vechiul local al Stăreţiei, unde au şi un spital propriu şi un mic atelier, care însă nu funcţionează regulat. Cele cu pedepse mai mari sunt trimise la Mislea.

Aceasta secţie a femeilor a fost într’un timp amenajată, pe timpul mişcărelor comuniste socialiste, ca arest pentru aceştia, aci fiind arestaţi fruntaşii Cristescu, Moscovici, Gherea, Cruceanu şi altii.

Minorii de asemenea sunt separaţi precum trecătorii şi zilaşii, cari au secţii aparte.

Închisoarea Văcăreşti, este o închisoare centrală şi de triaj pentru toate Închisorile din Ţara.

Asta este aproape tot ce a rămas din vestita Mănăstire a Domnului Fanariot, transformată astă-zi în închisoare şi servind tot ca locaş de rugăciune şi pocăinţă dacă nu pentru drept credincioşii în scopul cărora s’a clădit, dar cel puţin pentru alinarea sufletelor amărâte ale deţinuţilor ca, în liniştea şi sfinţenia trecutului ei, să se poată reculege.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LISTA[10]

de

Directorii Închisorii Văcăreşti

dela

1868-1929

 

1). lonescu Savu

2 Iulie 1868 – 9 Octombrie 1868

2). Enescu Alexandru

22 Noembrie 1868

3). Angelescu D. loan

4). Stefănescu Anton

13 August 1884 – 31 iulie 1889

5). Panaitescu Ştefan

1 August 1889 – 25 Noembrie 1889

6). Dumitrescu Alecu

25 Noembrie 1889 – 5 Septembrie 1891

7). Macri Alexandru

5 Septembrie 1891 – 15 Septembrie 1892

8). Holţman L.

15 Septembrie 1892 – 12 Ianuarie 1894

9). Grindeanu V.

8 Decembrie 1893 – 2 Aprilie 1894

10). Făgărăşanu N.

12 Ianuarie 1894 – 13 Martie 1895

11). Tălăngescu M.

13 Martie 1895

12). Alexandrescu Al. G.

14 Iunie 1895 – 1 Decembrie 1895

13). Gogulescu Al.

1 Decembrie 1865[11] – 29 Noembrie 1896

14). Donescu I.

25 Noembrie 1896 – 27 Februarie 1901

15). Titus Cararogne

16). Donescu I.

15 Septembrie 1906

17). Cavaroc I. T.

4 Martie 1910 – 30 Octombrie 1910

18). Donescu Ion

9 Decembrie 1910

19). Teodorescu Ion

5 Februarie 1916

20). Popescu D.

18 Ianuarie 1917

21). Vasilescu Gh.

22 Decembrie 1918 – 11 Februarie 1919

22). Stănescu Mih.

11 Februarie 1919 – 29 Decembrie 1919

23). Teodorescu Ion

29 Decembrie 1919 – 1 Octombrie 1920

24). Teofanide D.

1 Octombrie 1920

25). Duţescu Victor

5 Septembrie 1923

26). Mihail Gheorghe

1 August 1924

27). Coroiu Petre

1 Octombrie 1925

28). Cristescu Al.

1 Octombrie 1925 (Director ajutător)

29). Stănescu Mihail

1 Aprilie 1926

30). Marcian Gh.

6 Octombrie 1927 (Director delegat)

31). Antonescu Em.

12 Decembrie 1927 (Director delegat)

32). lonescu Nic. Maior

1 Martie 1928 – 15 Februarie 1929

33). Panaidor D.

15 Februarie 1929 (Director delegat)

 


[1]    Mavrocordat

[2]    Îndemn, îmboldire

[3]    1712

[4]    Răscoale, revolte

[5]    Netrecând

[6]    1719

[7]    și

[8]    1722

[9] Egunem al Mânăstirei al cărui mormânt este în pridvorul bisericei.

[10] După datele serviciului personalului din Direcţiunea G-lă a Închisorilor.

[11] 1895

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: