Prima pagină > Poezie > ZECE MEMBRI DE PARTID

ZECE MEMBRI DE PARTID

Zece membri de partid

Visau viaţă nouă,

Unul a vorbit în vis.

Şi-au rămas doar nouă!

.

Nouă membri de partid

De marxism s-au copt!

Unul s-a răscopt din ei.

Şi-au rămas doar opt!

.

Opt membri de partid

Au trecut la fapte …

Unul a trecut la Tito!

… Şi-au rămas doar şapte!

.

Şapte membri de partid

Fac afaceri grase.

Unul a intrat la zdup

Şi-au rămas doar şase!

.

Şase membri de partid

Au strigat lozinci.

Unul a strigat greşit

Şi-au rămas doar cinci!

Păstorel Teodoreanu

Cinci membri de partid

Când au fost la teatru.

Unul n-a aplaudat

... Şi-au rămas doar patru!

.

Patru membri de partid

Şi cam toţi ovrei,

Unul a plecat în Eretz

Şi-au rămas doar trei!

.

Trei membri de partid

Vorbeau de război!

Unul a vorbit cam mult,

Şi-au rămas doar doi!

.

Doi membri de partid

Mândri ca păunul.

Unul a înnebunit,

Şi-a rămas doar unul!

.

Un membru de partid,

Cel mai lămurit.

A plecat cu Onete-ul

Şi n-a mai venit!

.

Zero membri de partid,

Luptă pentru pace.

Că partidul nostru drag

Ştie el ce face!

Păstorel Teodoreanu

Anunțuri
Categorii:Poezie Etichete:, , , ,
  1. U R A N U S
    24/11/2012 la 23:12

    Lirica publicata pentru prima data , ca omagiu, la moartea marelui poet Adrian Paunescu :

    MOARTEA INGERULUI.

    In plina noape pe inger l-am vazut,
    Stralucea cat toate focurile din iad,
    Vesmantul, din frunze de aur, pe umeri cazut,
    Coiful greu, din argint, batut in nituri de jad.

    In spate, cu pietre, purta o ranita plina,
    La cingatoarea din mari caramizi de metal,
    Sabia lata si grea, lucea ca un ochi de felina,
    Scartaiau hamul si pintenii, zabala, la cal.

    In rasarit de soare pe inger l-am zarit,
    Avea parul lung si rosu precum aurul vechi,
    Cu brat puternic tinea sus un scut greu, lovit,
    Cate o cruce stramba si neagra, spanzurau in urechi.

    Purta incaltari inalte, cu cui de arama,
    Slove stravechi adanc incrustate pe marele scut,
    Ce povesteau lumii, a lumii perpetua drama,
    Ochii aprinsi scanteiau:” Inca sunt de temut”.

    In plina zi l-am intalnit, purta in mana un crin,
    Era gol, slab nespus, incruntat si urat si barbos,
    Pe umar, o tolba cu sageti negre, muiate-n ricin,
    Spatele ars si uscat, ca de funii grele, ros.

    Ochii adanci si simetrici, doua perfecte ovale,
    Luceau stinsi , ca de boala, si totusi, piezis,
    Privea inspre mine ca inspre vesnica vale,
    Pupila marita, iar albul din ochi, galben-pietris.

    In apus violet de soare , pe inger l-am atins,
    Avea mana rece, suflarea ii era de gheata,
    Glasul spart, suna fara vlaga si stins:
    Era si el spanzurat intre moarte si viata.

    Scutul cel greu era plin de colb ca de nea,
    Din platosa rugina era suflata de vant,
    Totul parea ca in ziua din urma, ziua cea rea,
    Sabia, cruce din albastru otel, infipta-n pamant.

    febr. 2005
    zp

  2. U R A N U S
    26/11/2012 la 15:35

    SPLENDIDA IZOLARE

    Fii binevenit in turnul meu de fildes, cu infatisare calpa,
    Priveste in zare, priveste cum tarana se plange sub talpa,
    Asculta universul, dar nu uita greierul ce canta in glod,
    Cuibareste-te la sanul lui Solomon si fugi de regele Irod.

    Binecuvantat esti doar pentru ca ai gasit acest locas,
    Si ai scapat de prigoana pusa pe tine de mandrul sutas.
    De azi inainte umbra vei avea chiar si in preajma focului,
    Si odihna ta nu va mai fi doar buna nimereala a norocului.

    Lupta ta pentru un blid de supa s-a sfarsit si liber esti,
    Aici e hrana cea adevarata si nu doar paine si doi pesti,
    Aici e locul unde inima este supusa ghetii albastre si reci,
    Iar judecata tine mania legata’n lanturi, pe lespezile de la beci.

    Goana ta dupa desertaciuni e acum ramasa departe in urma,
    Niciodata nu-ti va mai fi frica ca te-ai ratacit de marea turma.
    Eu insumi tremuram de frig, mai ales de teama, afara in sloata
    Si in intuneric, la gandul ca ma-am pierdut de imensa gloata.

    Alergatura ta pentru saci de margaritare si onoruri lumesti,
    Inima si spiritul iti imbolnavise, departe de cea ce tu esti:
    Erai gras si punga plina, bineprimit la orice sindrofie si conclav,
    Dar totusi era ceva ce nu puteai vedea:erai ca multi altii, SCLAV!!!

    Cu lanturi grele, nevazute, inima iti era legata de aur, de bani,
    Si mintea iti ardea doar cum sa-i inseli pe prieteni si dusmani.
    Mai tot timpul gandeai doar la rasarit si amiaza nu si la apus,
    Erai gata sa calci pe cadavre s’ajungi cat mai sus si mai sus.

    Acum, fii fericit pe aceasta insula pustie, dar plina de verdeata,
    In acest turn, pe afara, cu zidarie ruinata, dar altfel,plin de viata.
    Aici,lumina se joaca si luceste vie, chiar si in colturi, zi si noapte,
    Iar fructele perene ale gandirii desi tari la coaja, sunt bine coapte.

    Aici e scoala unde inveti sa iti reprimi pornirile instinctuale,
    Dovada ca -evolutiv vorbind- esti mai presus de alte animale.
    Sau -daca crezi in Dumnezeu – si tu ai credinta, chiar cat un bob,
    Aduci dovada lamurita – prin toate ce le faci- ca ai fi al Sau rob.

    Aici inveti sa recunosti ca bunul simt e mai presus de orice scoala,
    Si ca, ce rapune omenirea cel mai des, nu este gripa sau o alta boala,
    Ci ingamfarea ce te face sa nu recunosti ca ai gresit, nici bine urzicat,
    Si ura ca altu’ar fi mai credincios, mai norocos, mai bun,sau mai bogat.

    Mandria fara sens, fara suport, ca tu esti cel mai bun si chiar perfect,
    Ca n-ai avea nici in vorbire, nici in purtare, macar un cat de mic defect;
    Ca apartii la cei stravechi religiosi, dar nu obicinuiti, ci d’un anume fel,
    Si nimeni,de acum incolo,nu are’n fata ta, un cat de mic drept la apel.

    Nu mai vorbim de celelalte sute de religii, sunt doar zerouri si nimicuri,
    Iar dogma lor,pura perversiune, otrava ce cu rabdare in urechi o picuri!
    Adica chiar daca e camuflata in mii de ritualuri exotice, ramane totusi fiere,
    Pe cand a noastra-asa zic toate-e sfant ulei de pus pe rana, e dulcea miere!

    Ca Dumnezeu ar fi propietate la biserica unde -in genunchi- te rogi,
    Desi ca toate celelalte, e plina de bolnavi la minte iara la inima ologi,
    Si crezi ca daniile trambitate, facute din an in an, sau pe la sarbatori,
    Te vor trimite’n rai,in cornul abundentei, pe frunte cu cununi de flori.

    Si desigur, in fapte rele, bine dosite si-n gand ascuns, trufas si ipocrit,
    Singur te’nbarbatezi si te apreciezi, desi -tu stii-esti fals si necinstit,
    Si chiar daca moarte de om ai savarsi ai arata c’ai fi cu tine impacat:
    Asa te’a invatat biserica: desi nevazator si gol, sa te arati impaunat!

    Asa cum preotzimea lacoma, in fir scump de purpura si aur imbracata,
    Te dojeneste,ca pe un copil, ca ai avea gand si purtare necurata.
    Cu cat mai multe si mai mari pacate, inchipuite, ei arata catre tine,
    Cu’atat le este mai usor sa le ascunda pe ale lor, ca-n fund de mine.

    Fii deci binevenit in turnul meu de fildes cladit pe stanca de granat,
    Si gandu-ti fie clar precum clestarul, iar cugetul, ca si zapada de curat;
    Si niciodata sa nu uiti ca daca nu exista Dumnezeu si drac si iad si paradis,
    Este o singura porunca,naturala sau divina:dreptatea’nfaptuita,sublimul vis!

    Si chiar daca simtirea te face sigur ca sa fii, ca nu vei da la nimeni
    socoteala,
    Singur inaltza-te si lupta cu cel trufas,bogat si rau,nu ai cu el nici o
    tocmeala!
    Iar daca cugetul te-mpinge sa crezi ca ziua judecatii nu este departe si vine,
    Atunci cu cei din jur te poarta de parca-i sora ta sau frate, si fa-le numai
    bine!

    De la cei vechi, batrani, noi stim, ca iubirea de moshie ar fi cea mai mareata
    lege,
    Si ca trebuie sa ne’aparam, pamantul, neamul si nimeni nu are drept sa o
    deslege.
    Insa pamantul a fost facut fara de frontiere si’ngradiri si peste toti cade
    aceiasi roua,
    Si,lasati de Dumnezeu sau de natura, noi toti ne bucuram de curcubeu, dupa ce
    ploua.

    Daca -noi toti- suntem copii lui Adam sau din cuacervate,la intamplare fiinta am
    luat,
    E o retorica problema, atata timp cat adevarul ramane’ascuns, desi de mii de ani
    e cautat,
    Si este foarte probabil,ca toti,nu vom avea in veci raspuns la aceasta simpla
    intrebare,
    Si mult mai intelept ar fi sa acceptam ca toate raurile vin si apoi se revarsa
    iar in mare.

    (Si totusi ar fi o posibilitate sa avem raspuns la aceasta simpla intrebare,si
    anume,
    In circumstanta ca Dumnezeu cu’adevarat exista si nu doar o imagine cu nume:
    C-o sa avem acest raspuns doar cu clipa inainte de a muri sau oricand dupa
    moarte,
    Si astfel ni s-ar dovedi-chiar prea tarziu-ca adevarul ne-a fost dat, prin
    Sfanta Carte)

    Ca nu face nici un sens sa ne sfadim ca suntem de naturi divine, sau doara purul
    pamant,
    Ca dupa moarte vom zbura in ceruri,versus ca vom fi mancati de viermi,in recele
    mormant!
    Ori sa ne macelarim unii pe altii, pentru ca unii facem matanii, iar altii,
    suntem neamul sfant,
    In timp ce milioane de copii se sting de boala, de foame, ca o subtire
    lumanare,in rece vant.

    Binevenit esti in turnul meu de fildes, pierdut pentru cei multi in deasa
    ceatza,
    Un far cu foc albastru zarit din departari,o stea care rasare’n fiecare
    dimineatza!
    Binecuvantat vei fi de Dumnezeu sau de natura, prin eternele si asprele legi ale
    ei,
    Atata timp cat spiritul ‘ti va fi ca diamantul , iara simtirile, precum de
    porumbei.
    Ian 2006

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: