Arhiva

Archive for Aprilie 2012

Opriți atrocitățile împotriva deținuților politici palestinieni din închisorile israeliene!

Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor și Refugiaților (APADAR) împreună cu membrii ai comunității palestiniene din România alte ONG-uri românești, vă invită să participați la protestul organizat  împotriva atrocităților din pușcăriile israeliene.

Adunarea publică va avea loc Joi 3 mai 2012 între orele 12-14 pe trotuarul de vis-a-vis (trotuar parc) de sediul Ambasadei Israelului din București, Piața Unirii.

Susținem greviștii foamei, deținuții politici palestinieni. Autoritățile au fost anunțate legal.

Amintim că aproximativ 1.200 de deţinuţi palestinieni au intrat de marţi 17.04.2012 în greva foamei şi alţi 2.300 au refuzat să fie hrăniţi vreme de 24 de ore, au anunţat serviciile penitenciare israeliene, citate de France Presse.

Cu ocazia Zilei prizonierilor, 2.300 de deţinuţi au spus că refuză să primească hrană astăzi şi alţi 1.200 au anunţat că vor începe o grevă a foamei”, potrivit unui comunicat. Palestinienii marchează în fiecare an la 17 aprilie Ziua prizonierilor palestinieni.

Pe de altă parte, Israelul urmează să îl elibereze în cursul după-amiezei pe responsabilul unui grup radical jihadist, Khader Adnan, care a făcut recent o grevă a foamei record de 66 de zile, după ce a fost menţinut în detenţie administrativă, fără a fi inculpat.

Marcarea Zilei prizonierilor este diferită în acest an pentru că condiţiile de detenţie din închisorile israeliene s-au 

înrăutăţit”, a explicat luni ministrul palestinian al prizonierilor, Issa Qaraqae. „Poporul nostru va continua să lupte până la eliberarea tuturor deţinuţilor”, a asigurat el.

Exemplul său i-a inspirat şi pe alţi deţinuţi palestinieni, care au început greve ale foamei în ultimele săptămâni. Peste 4.700 de palestinieni sunt deţinuţi în Israel, conform Clubului prizonierilor palestinieni, majoritatea din motive de securitate şi ispăşind pedepse cu închisoarea pe viaţă, informează Agerpres.

Președinte APADAR

Ene Viorel                                                       tel. 0766.482.999

sursa: rapcea.ro

Anunțuri
Categorii:Anunțuri

Abuzuri STALINISTE îndreptate împotriva naţionaliştilor români din Basarabia

Mişcarea Naţional-Creştină Noua Dreaptă, aduce la cunoştinţă tuturor membrilor şi simpatizanţilor, precum şi întregii societăţi civile din Republica Moldova, că asistam la o intensificare fără precedent a atacurilor impotriva conducerii şi membrilor activi ai MNC – ND, atât din partea serviciilor de securitate ale statului, cât şi din partea unor partide politice.

Reprezentanţii structurilor de forţă, au efectuat, in mod ilegal, vizite la domiciliul membrilor Mişcării, supunându-i unei adevărate strategii a terorii, prin intimidarea lor şi harţuirea familiilor acestora, inclusiv telefonic. Prin exercitarea unor presiuni de sorginte stalinistă asupra conducerii unor instituţii de învăţământ, au fost exmatriculaţi o serie de membri ai Mişcării, iar liderul Filialei Ungheni a MNC-ND, Mihai Goian, a fost concediat abuziv din functia de controlor-revizor a SCFR. Folosind strategiile de dezinformare de tip KGB, in presa din Republica Moldova au fost aruncate informaţii mincinoase privind activitatea mişcării şi conducerea acesteia, fiind create bloguri anonime cu scopul de a defaima imaginea organizaţiei şi a liderului MNC-ND Sergiu Laşcu. Totodată, folosind mijloacele mass-media, pe data de 7 aprilie 2012 au fost plasate materiale neverificate, anonime, care conţin informaţii vadit mincinoase despre Mişcare şi liderul ei, şi care susţin că MNC –ND a fost creată de ideologul PCRM Mark Tkaciuk, iar preşedintele mişcării – Sergiu Laşcu a fost în 2002 membru şi unul din conducătorii partidului naţional bolşevic, în pofida faptului ca în perioada respectivă liderul Mişcării era elev de liceu.

La fel, fortele antiunioniste, ghidate de la răsărit, folosindu-se de unul din pionii sai, Iacob Lefter, care, împreună cu alţi provocatori, la comanda securităţii şi personal a lui Vladimir Ţurcanu, fost lider şi deputat al PCRM, au arborat pe 7 aprilie 2009 drapelul UE şi al României, au lansat declaraţii şi informaţii mincinoase pe portalul de ştiri union.md. Astfel, liderul Mişcării Sergiu Laşcu este acuzat că a fost împlicat în actiunile Securităţii din cladirea Preşedinţiei de la Chişinău, înclusiv în arborarea diversionistă a Tricolorului Românesc pe clădirea Preşedinţiei, fapte pentru care ar fi cercetat în acest dosar, alături de alte persoane. Aceste declaraţii nu au un alt scop decât defaimarea imaginii publice a liderului Mişcării, Sergiu Laşcu, mai ales că acesta nu figurează în dosar nici ca bănuit, nici ca martor.

Reamintin că acest atac impotriva Miscării Naţional-Creştine Noua Dreaptă este doar ultimul dintr-o intreaga serie de acţiuni îndreptate împotriva organizaţiei de către unii reprezentanţi ai serviciilor secrete, urmaşi ai maşinăriei KGB-ului sovietic, vinovata de moartea a sute de mii de românii basarabeni. Astfel:

2009 – MNC-ND şi liderul sunt acuzati de legături cu serviciile secrete române, mass-media comunista minţind cu neruşinare ca membrii ai mişcării sunt pregătiţi în tabere speciale ale serviciilor secrete româneşti din munţii Carpaţi;

2009 – MNC – ND este acuzată de implicare in organizarea violenţelor din 7 aprilie 2009;

2010 – Sergiu Laşcu este acuzat că ar fi agent al serviciilor de securitate moldoveneşti, iar că în spatele miscării ar sta Vlad Filat;

2010 – MNC-ND este acuzată că este o organizatie-paravan a Partidului Liberal şi personal a fostului preşedinte al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu;

2010 – MNC-ND şi liderul acestia, Sergiu Laşcu, sunt acuzaţi de legături strânse cu Liga Tineretului Rus din Republica Moldova si organizatiile neo-naziste ruseşti;

2011 – de la tribuna Parlamentului de la Chişinau, Procurorul General al Republicii Moldova, încălcând prezumţia de nevinovăţie, a declarat că Sergiu Laşcu este vinovat de dezordinea în masă din 07 aprilie 2009. Acestă declaratie a avut loc pe 15 aprilie 2011, in conditiile in care sentinţa judecătorească a fost pronunţată în data de 02 iunie 2011, ceea ce denotă faptul că procesul judiciar a fost influenţat de anumite forţe politice, interesate sa musamalizeze acest caz. În acest moment, Sergiu Laşcu este persoana care a primit cea mai aspră pedeapsă pentru evenimentele din 7 aprilie 2009 (20.000 lei amendă penală), în ciuda faptului că Procuratura Republicii Moldova nu a prezentat probe şi dovezile implicării acestuia în acte de violenţă şi vandalism, iar martorii acuzării sunt doar poliţiştii care nu au confirmat în judecată declaraţiile sale. Mentionam ca dosarul se află si astăzi în instanta de judecată;

2011 – Sergiu Laşcu este acuzat, fara dovezi, că este agent al serviciilor secrete ale Republicii Ucraia;

2011– Sergiu Laşcu şi MNC-ND sunt acuzaţi de legături cu serviciile secrete ale regimului separatist transnistrean;

2012 – MNC –ND este acuzată că ar fi o creaţie a lui Mark Tcaciuk, iar Sergiu Laşcu este catalogat drept agent al serviciilor secrete a Federaţiei Ruse, fiind invinuit că în anul 2002 (în timp ce era elev la liceu) ar fi fost unul din liderii Partidului Naţional Bolşevic.

Devine tot mai clar că împotriva Mişcării Naţional-Creştine Noua Dreaptă este desfăşurată o campanie de defaimare a imaginii, fiind implementat un plan complex de distrugere al MNC-ND. Acuzatiile absurde la adresa lui Sergiu Laşcu fac parte dintr-un plan de nimicire, inclusiv fizică, a unei persoane care, în pofida opozitiei tuturor duşmanilor românismului din Basarabia, a reuşit să formeze, impreuna cu alti patrioţi români, o structură naţionalistă şi unionistă în Republica Moldova. Mai mult, Sergiu Laşcu, în calitatea sa de Prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Român şi Copreşedinte al Consiliului Unirii, reprezintă un pericol nu doar pentru duşmanii românismului şi unionismului, dar şi pentru unii reprezentanţi marcanţi ai actualei aliante de la guvernare.

Menţionăm că MNC-ND dispune de informaţii potrivit cărora Serviciul de Securitate şi Informaţie al Republicii Moldova pregăteşte o noua lovitură de imagine împotriva Mişcării prin difuzarea, tot sub paravanul anonimatului, a unor materiale false ce vizeaza membrii marcanţi ai MNC-ND, precum şi conducerea Partidului Naţional Român şi a Consiliului Unirii din Republica Moldova. Biroul de presa al Miscarii National Crestine – Noua Dreapta

Banc

Un copil îşi întreabă părintele..
-Tăticule ce e aia politică?
Tatăl se apucă să îi explice.
– Fi atent: eu aduc bani în casă deci reprezint finanţele. Maicata scoate banii deci ea e Guvernul, bunicul are grijă ca toate să fie în ordine, deci el este sindicatul. Servitoarea este clasa muncitoare. Pentru că toţi avem grijă ca ţie să îţi fie bine tu eşti Poporul, iar fratele tău cel mic este Viitorul.
Stă copilu şi se tot gândeşte la explicaţia tatălui, iar la un moment dat se trezeşte noaptea: frăţiorul cel mic îşi făcuse nevoile în scutece, dar maicăsa dormea dusă. În cealaltă cameră tatăl său era peste servitoare, în timp ce bunicul îi supraveghea atent.
A doua zi de dimineaţă tatăl îl întreabă pe copil dacă a înţeles totuşi ce înseamnă politica.
– Da tată, cred că am înţeles! Finanţele regulează clasa muncitoare, în timp ce guvernul doarme, sindicatul îi urmăreşte, nimeni nu bagă în seamă poporul, iar viitorul este în rahat până la gât.
Categorii:Amuzant

Povestea ceșcuței – părintele Arsenie Boca

O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie. Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai. Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat: “Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.” In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca:

“Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,”Nu-mi place!” “Lasa-ma in pace,” dar EL a zambit doar si a spus cu blandete: “Inca nu!” Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. “Opreste!” Ametesc! O sa-mi fie rau!” am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit: “Inca nu.” M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa … “Ajutor! Scoate-ma de aici!”
Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta: “Inca nu.” Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie, m-a scos afara si m-a pus pe raft… am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine! “Ei, asa este mult mai bine” m-am gandit. Dar dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. “O, te rog, inceteaza, inceteaza, am strigat!” EL doar a dat din cap si a spus: “Inca nu!” Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat si am asteptat intrebandu-ma: “Oare ce are de gand sa-mi mai faca?”

pr. Arsenie Boca

O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus: “Uita-te la tine.” Si m-am uitat. “Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasa. Sunt frumoasa!!!” EL a vorbit bland: “Vreau sa tii minte: stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine.
Morala este aceasta: Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila Lui. EL ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta sfanta Sa Voie. Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea ti pare ca se invarteste necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu OLARUL.
Preot Arsenie Boca
Categorii:Ortodox

Un documetar despre spaţiul în care trăim şi despre poporul nostru ce trebuie văzut

Categorii:Istorie

Evreii din România nu sunt evrei autentici

Extras din lucrarea „Dosare secrete privind războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii” scrisă de Cornel-Dan Niculae
De unde ne vin Evreii!?
O stranie poveste a fost mereu lansată de-a lungul timpului de către evrei, relativ la închipuita lor existenţă milenară pe teritoriul României, revendicând astfel un drept natural. O astfel de teorie, care susţine colonizarea Daciei de către imperiul roman cu populaţie evreiască strămutată din Iudeea, a fost relansată în anul 2002 de către Teşu Solomovici în lucrarea „România Iudaică„, lucrare sub forma a două volume uriaşe publicate pe banii Ministerului Culturii din România, deci pe banii contribuabililor români. De aici decurge ideea că evreii au o existenţă naturală în România dinainte încă de naşterea poporului român. Ei bine, de aici mai este doar un pas până la a spune că drepturile lor asupra teritoriului României sunt mai vechi decât ale noastre. Astfel, am ajuns să ne învăţăm istoria de la străini. Ungurii (hunii) ne spun că nu ne-au găsit aici când s-au aşezat în Transilvania şi în Câmpia Panoniei, iar evreii ne spun că nici nu ne născusem când ei erau stăpâni în Dacia ca cetăţeni romani.
Teoria ascendenţei evreieşti asupra românilor în teritoriilor dacilor (Dacia Traiana sau România Mare de mai târziu) a fost lansată într-o serie de studii ale autorilor evrei încă de la jumătatea secolului al 19-lea şi prima jumătate a secolului 20, pentru ca să revină în forţă la începutul mileniului 3, de data aceasta pe banii românilor şi fără nici o reacţie din partea istoricilor români. Cu totul alta a fost situaţia acum 90 de ani, când Nicolae Iorgaîşi prezenta în şedinţa Academiei Române lucrarea „Istoria Evreilor în Ţările noastre„, dând replica necesară unor autori precum Johan Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler. Bluntschli afirmase la 1879, în lucrarea „Statul român şi situaţia juridică a Evreilor în România” că: “Fără îndoială (o siguranţă hazardată, am spune noi – n.n.) că un număr mare de familii israelite au venit în provincia dunăreană Dacia, încă sub domnia vechilor împăraţi romani. Aceste familii vechi israelite s-au conservat aici şi sunt cel puţin tot aşa de vechi pământene ca şi naţiunea română… Ele formează şi sâmburele populaţiei evreieşti de astăzi din România”. Astfel de fundamentări fără nici un probatoriu decât imaginaţia autorilor evrei s-au dorit lucrări de “rigurozitate ştiinţifică” ce se publicau la momentele când evreii încercau să-şi consolideze poziţia socio-economică din România, ci nu de dragul adevărului ştiinţific. “Provincia dunăreană Dacia”, despre care scria Bluntschli, era totuşi Dacia Traiană, iar împăratul Traian, aşa cum s-a văzut mai sus, nu i-a agreat deloc pe evrei în calitate de “colonişti”, punând armata chiar să îi extermine (cazul insulei Cipru). Scrierea lui Bluntschli a fost, însă, una politică, pusă în slujba evreilor din România, deoarece afirma, în chiar anul 1879, că familiile evreieşti sunt “cel puţin tot aşa de vechi pământene ca naţiunea română”, adică apărea chiar în vremea când evreii, năvălitori peste români, revendicau “împământenirea” de la tânărul stat român.
Nicolae Iorga, după ce enumera toate documentele în care este menţionată prezenţa unor evrei pe teritoriul Ţării Româneşti şi al Moldovei, răspunzând de fapt lucrării „L’histoire des Israelites roumains et le droit d’intervention” (Paris 1913) a evreului Bernard Stambler, formulează următoarea concluzie: “Astfel am ajuns la [anul] 1600 fără a găsi menţiunea unui element evreiesc aşezat în părţile noastre”.
Evreii de azi, khazarii de ieri

Adevărul despre apariţia evreilor pe pământurile românilor a fost totuşi scris de adevăraţii cercetători, mulţi dintre ei chiar evrei. Este vorba despre autorii istoriei “Imperiului Khazar”, numit şi “Regatul Evreiesc”, sau cele “Nouă Tărâmuri” ale khazarilor – popor barbar răspândit în Caucaz, pe Volga şi pe Don, convertit la mozaism în anul 740, integrat mai apoi ca “evreu” în Ucraina şi Polonia, după care împins cu ură de către aceste gazde spre românii din Moldova, ulterior anului 1600. În limba română a fost publicată traducerea remarcabilului studiu al lui Arthur Koestler, „Al treisprezecelea trib, Khazarii” (în 1987 la Roma, de către editura Nagard, anagramare a numelui Drăgan, al finanţatorului Iosif Constantin Drăgan).

O listă foarte mare de studii israeliene (în limba ebraică), dar şi din întreaga lume, folosite ca surse de către evreul Koestler, conduc la o concluzie cutremurătoare: cetăţenii actualului stat Israel nu au nici o legătură genetică şi rasială cu evreii de acum două mii de ani (semiţi), autori ai textelor biblice, deşi au complotat şi revendicat teritoriul Palestinei pentru a înfiinţa Israelul, în baza dreptului lor natural asupra vechiului lor stat. Aceşti israelieni îşi trag originea din sălbaticii khazari (numiţi şi aşkenazi), băutorii de sânge uman, popor fără cultură scrisă, care împreună cu rudele lor aliate, hunii, au îngrozit două continente acum 1.000 de ani, prin sadism şi plăcerea de a ucide.
Unul dintre pionierii cercetărilor privind obârşia khazară a evreimii de astăzi este Abraham N. Poliak, profesor de istorie medievală a evreilor la Universitatea din Tel Aviv, subminând astfel legenda “poporului ales”, afirmă A. Koestler, prin cele două studii ale sale în limba ebraică: Convertirea khazarilor la iudaism (1941 editura Zion, Ierusalim) şiKhazaria – istorja unui regat evreieşti în Europa (1951 editura Mossad Bialik, Tel Aviv). În introducerea lucrării sale, A. Poliak scrie că “Realităţile impun un nou mod de abordare, atât a problemei relaţiilor dintre evreimea khazară şi celelalte colectivităţi evreieşti, cât şi a întrebării cât de departe putem merge în considerarea acestei evreimi khazare drept nucleu al marii comunităţi evreieşti din Europa orientală [cu principal debuşeu România – n.n.]. Descendenţii acesteia – cei care au rămas pe loc, cei care au emigrat în Statele Unite şi în alte ţări, precum şi cei care s-au dus în Israel – formează astăzi marea majoritate a evreimii mondiale.” La rândul său Koestler adaugă: “Marea majoritate a evreilor care au supravieţuit în lumea contemporană sunt de origine est-europeană, şi deci, probabil, mai ales khazară…, strămoşii lor veneau nu de pe malurile Iordanului, ci de pe ale Volgăi, nu din Canaan, ci din Caucaz. Deci din punct de vedere genetic, ei se înrudesc mai de aproape cu triburile hunilor, ungurilor şi maghiarilor decât cu seminţiile lui Abraham, Isaac şi Iacob.
Înainte de a arăta pe scurt istoria acestor barbari travestiţi în popor biblic, khazarii, vom arăta temerile autorilor evrei, privind propriile lor dezvăluiri, acelea că “evreii nu sunt evrei”.
Sunt conştient de primejdia ca lucrarea mea să fie interpretată – scrie A. Koestler, de origine evreu khazar – ca o negare a dreptului la existenţă a statului Israel. Dar acest drept nu se bazează pe originile ipotetice ale poporului evreu şi nici pe legământul mitologic al lui Abraham (şi al lui Iacob) cu Dumnezeu; el se întemeiază pe dreptul internaţional, adică pe hotărârea luată de Naţiunile Unite în 1947″. Îl înţelegem pe Koestler, că trebuie să se apere în faţa conaţionalilor săi, dar noi trebuie să ne amintim că hotărârea luată de Naţiunile Unite se bazează pe şantajul baronului bancher evreu Rothschild asupra Marii Britanii, ca “evreii să îşi primească patria înapoi”, adică pământurile Palestinei. Neexistând, însă, nici o justificare a prezenţei actualei rase de evrei (khazari) pe teritoriul de astăzi al Israelului, Koestler insistă cu justificări fabricate la întâmplare şi noroc: “Oricare ar fi originile rasiale ale cetăţenilor Israelului [adică cele khazare – n.n.] şi oricare ar fi iluziile nutrite de ei în aceasta privinţă [că ar fi urmaşi ai poporului biblic – n.n.], statul lor există de jure şi de facto [?]… împărţirea Palestinei a fost rezultatul unui secol de imigraţie paşnică şi eforturi de pionierat ale evreilor, ceea ce oferă justificarea etică pentru existenţa legală a statului Israel. Dacă cromozomii populaţiei sale conţine gene de origine khazară… e un lucru irelevant şi nu poate afecta dreptul Israelului la existenţă”. Noi credem că dimpotrivă, nu numai că NU justifică dreptul la existenţa modernă a unui stat evreu, dar astfel de studii, cu reală bază ştiinţifică, dărâmă chiar şi orice pretenţie (a la Teşu Solomovici) de ascendenţă a evreilor de azi asupra teritoriilor româneşti.
Actualii evrei, urmaşii unui popor sălbatic
“Paradoxul” descoperit de aceste cercetări ştiinţifice, este acela că nu urmaşii vechilor evrei semiţi (ai celor 12 triburi biblice) sunt cei pe care astăzi, sub identitate evreiască, îi regăsim ca cei mai mari conspiratori la adresa tuturor celorlalte popoare, ci un popor asiatic războinic, violent şi rapace, înrudit cu hunii (şi, într-o mai mică măsură, chiar cu turcii), anume khazarii sau aşkenazii, care în anul 740 după Hristos au trecut la religia evreiască, mozaismul, deoarece le satisfăcea instinctele primitive, criminale şi de jaf.
Evreii khazari sau aşkenazi, turcomani din stepele Asiei, sunt astăzi proprietarii marilor afaceri din întreaga lume, a marilor finanţe, ei conduc organismele mondialiste şi oligarhice ale lumii occidentale, sub identitate evreiască.
La apogeul puterii lor medievale, khazarii aveau sub control circa treizeci de naţiuni şi triburi diferite, stabilite pe teritorii întinse între Munţii Caucaz, Marea Aral, Munţii Ural şi stepele ucrainene. Îi aveau supuşi pe bulgari, burtaşi, ghuzi, maghiari, coloniile gotice şi greceşti din Crimeea, triburile slave de la nord-vest, iar armatele khazare făceau expediţii de jaf în Gruzia, în Armenia şi în Califatul Arab. Până în secolul IX khazarii nu aveau rivali în regiunile de la nord de Marea Neagră şi Marea Caspică (denumită în epocă Marea Khazară), fiind stăpânii supremi vreme de peste un secol şi jumătate şi astupând poarta Uralo-Caspică de trecere din Asia în Europa. Un cronicar arab îi descrie ca având feţele albe, cu părul mai ales roşu, fluturându-le în vânt, iar trupurile le erau mărunte şi firea rece. În schimb, o cronică georgiană îi identifică pe khazari cu armatele lui Gog şi Magog, sălbatici, cu feţe hidoase şi deprinderi de fiare sălbatice, “care beau sânge de om”. Privitor la semnificaţia denumirii de “khazar”, cercetătorii amintesc despre unele presupuse derivate moderne ale cuvântului: cuvântul rusesc “cazac”; cuvântul maghiar “huzar” (ambele desemnând un călăreţ cu înfăţişare războinică); sau cuvântul german “ketzer”, însemnând eretic, adică evreu. (Nu trebuie făcută totuşi confuzia etnică între khazari şi cazaci, chiar dacă este posibilă o apropiere istorică între aceştia.)
Cronica lui Priscus afirmă apariţia khazarilor pe scena europeană pe la mijlocul secolului al V-lea ca popor dominat de huni. Totodată, împreună cu maghiarii şi alte triburi, khazarii pot fi socotiţi un vlăstar târziu al hoardei hune a lui Atila. Khazarii s-au aflat, într-adevăr, sub tutela hunilor, apoi sub cea a turcilor. După declinul turcilor la mijlocul veacului al VII-lea le-a venit lor rândul să stăpânească “Regatul de miazănoapte”, cum îl numeau persanii şi bizantinii.
La anul 627 Statul Persan a fost definitiv învins de către împăratul bizantin Heracliu, aflat în alianţă cu hoarda khazarilor condusă de regele lor, Ziebel, care a contribuit la campanie cu peste 40.000 de călăreţi. Pentru a obţine această alianţă, fiica împăratului Heracliu, Evdochia, i-a fost făgăduită de soţie regelui khazar.
Un nou triunghi al puterii se născuse în Asia: Califatul Arab (de religie islamică sau mahomedană), Imperiul Roman de Răsărit (sau Bizantin, de religie creştin-ortodoxă) şi Regatul Khazar (care era în căutarea unei identităţi religioase personale), în primii douăzeci de ani de la fuga profetului Mahomed la Medina în anul 622, musulmanii arabi izbutiseră deja să cucerească Persia, Siria, Mesopotamia, Egiptul şi să încercuiască centrul Imperiului Roman de Răsărit (Turcia de astăzi). Pentru înconjurarea Imperiului Bizantin, Caucazul khazar reprezenta însă o piedică. Ca urmare a avut loc serie de bătălii interminabile între arabi şi khazari, din care victorioşi ieşeau de regulă khazarii care, la un moment dat, în anul 730 au cotropit Gruzia şi Armenia şi au înaintat până dincolo de jumătatea drumului spre Damasc, capitala Califatului Arab. O armată musulmană proaspăt ridicată a stăvilit însă hoarda khazară şi a alungat-o înapoi, peste munţi, spre casă.
Decizia khazarilor de a se converti la religia evreiască, mozaismul, a avut un caracter politic, scopul principal fiind acela al unei identităţi religioase diferite de cea a romanilor creştini şi a arabilor musulmani, principalii lor concurenţi, cărora le era astfel stopată capacitatea de asimilare cultuală şi apoi culturală. În altă ordine de idei, mozaismul, promiţând adepţilor săi stăpânirea tuturor popoarelor lumii, convenea de minune unui neam războinic şi sângeros precum khazarii. O cronică arabă nota: “Regele khazarilor se făcuse evreu încă sub Califatul lui Harun al Raşid (anii 786-809)”. Aproape concomitent cu convertirea lor, khazarii au adoptat şi alfabetul ebraic.
Peste 300 de ani însă, statul khazar a început să decadă, decăderea sa fiind marcată de repetatele izbucniri ale unui sionism mesianic, cu falşi mesia, precum David El-Roy, eroul unui roman de Benjamin Disraeli, ce au condus campanii donchihoteşti pentru “recucerirea Ierusalimului”. În anul 1141 un evreu khazar sionist, pe nume Iehuda Halevi, în celebra sa carte, KUZARII, susţinea ideea că “naţiunea evreiască” este singurul mediator între Dumnezeu şi restul omenirii, dar că la sfârşitul istoriei toate popoarele vor fi supuse iudaismului.
Apariţia vikingilor rhuşi (strămoşii ruşilor) pe scena istoriei a cauzat decăderea finală a khazarilor. Rhuşii efectuau campanii violente de pradă, ceea ce i-a obligat pe khazari să se apropie mai mult de supuşii lor maghiari, pe care i-au aşezat strategic peste malul apusean al Donului, ca tampon la năvălirile rhuşilor. Schema a funcţionat vreme de aproape un secol, timp în care relaţiile dintre maghiari şi khazari s-au strâns tot mai mult, culminând cu două evenimente ce au influenţat profund naţiunea maghiară. A fost înfiinţată prima dinastie maghiară, khazarii instalându-l ca rege pe Arpad, peste cele 7 hoarde maghiare, iar mai multe triburi khazare s-au contopit cu maghiarii, modificând astfel caracterul etnic al acestora. Pentru că s-au dovedit “mai vrednici în războaie” maghiarii le-au încredinţat conducerea militară a statului lor celor trei triburi khazare care s-au unit cu ei. Până la mijlocul secolului X, în Ungaria se vorbeau atât maghiara, cât şi khazara, ceea ce face ca în maghiara de astăzi să existe peste 200 de cuvinte de origine khazara.
Rhuşii au reuşit în cele din urmă să distrugă regatul khazar la sfârşitul secolului al X-lea, pentru ca apoi, la mijlocul secolului al XIII-lea, khazarii să cadă victime ale marii invazii mongole declanşate de Ginghis Han. Hoarda de Aur a acestuia şi-a stabilit centrul imperiului chiar pe teritoriul khazar. “Dar înainte şi după ridicarea mongolilor, khazarii au trimis multe lăstare şi ramificaţii în ţările slave nesubjugate, în cele din urmă contribuind la făurirea marilor centre evreieşti din Europa răsăriteană” (S.W. Baron, A social and Religious History of Jews). Într-adevăr, dispariţia naţiunii khazare din habitatul său istoric este concomitentă cu apariţia celor mai mari concentrări de evrei dinspre nord.
Exodul evreilor khazari spre Ţările Româneşti sau spre centrul Europei a fost precedat de întemeierea coloniilor şi aşezărilor khazare în diferite părţi ale Ucrainei şi Rusiei meridionale. Astfel, la Kiev a continuat să existe o mare comunitate evreiască şi după cucerirea oraşului de la khazari de către neamul rhus. De aceea, în Ucraina şi Polonia sunt numeroase toponime derivate de la “khazar” sau “jid” (evreu): Jidovo, Kozarzewek, Kozara, Kozarzow, Jidovska Voia, Zydaticze etc.
O situaţie mai specială au avut evreii khazari din Ungaria. Ultima rezistenţă khazară în Ungaria a avut loc în secolul X, când sfântul Ştefan a îmbrăţişat credinţa romano-catolică şi l-a învins pe khazarul Gyula, răzvrătit şi “trufaş în credinţa lui, care nu voia în ruptul capului să se creştineze”. În anul 1222 regele maghiar Andras II a emis, la presiunea supuşilor săi, “Bula de aur”, prin care evreilor li se interzicea să fie şefi, perceptori sau controlori ai monopolului regal al sării, ceea ce înseamnă că până la emiterea edictului, evreii din Ungaria deţineau aceste importante poziţii, fapt confirmat şi de poziţia de custode al veniturilor curţii regale, deţinută de contele Teka, evreu khazar.
Prin urmare, exodul evreilor khazari a făcut ca, practic, Ţările Româneşti (mai ales Moldova) să se afle după secolul al XIII-lea înconjurate de către o populaţie evreiască nestatornică, aşezată vremelnic în Rusia, Polonia, Ucraina şi Ungaria. Focarul propriu-zis al evreimii răsăritene a fost însă Polonia, aici născându-se idişul, limbajul popular al evreilor până la al II-lea Război mondial (încă vorbit în S.U.A. şi Rusia), amalgam de ebraică, germană medio-răsăriteană şi elemente slavone. Explicaţia constă în faptul că, din punct de vedere cultural şi social, în Polonia medievală elementul dominant l-au constituit germanii, populaţie imigrantă superioară evreilor khazari şi mai influentă din punct de vedere economic şi intelectual.
În concluziile sale, A. Koestler (autor evreu khazar) afirma că, din punct de vedere etnic, triburile semite de pe malurile Iordanului (“adevăraţii evrei”) sunt total deosebite de triburile turco-khazare de pe Volga (care formează evreimea de astăzi), “Dar în acelaşi timp religia lor exclusivistă generează tendinţa de a se strânge laolaltă şi de a refuza contactele cu exteriorul, de a-şi stabili propriile comunităţi cu propriile lor lăcaşuri de rugăciune, cu şcolile lor, cu cartierele lor de locuit şi cu ghetourile (iniţial impuse de ei înşişi, nu din afară) în orice oraş sau ţară în care se stabileau… Religia mozaică – spre deosebire de creştinism, budism sau mahomedanism – implică apartenenţa la o naţiune istorică, la o rasă aleasă. Toate sărbătorile [religioase] evreieşti comemorează evenimente din istoria lor naţională: exodul din Egipt, revolta maccabeilor, moartea asupritorului Haman, distrugerea Templului. Vechiul Testament este mai întâi şi întâi naraţiunea istoriei unei naţiuni…, crezul ei este mai degrabă tribal decât universal. Toate rugăciunile şi toate riturile practicate proclamă apartenenţa la o rasă străveche, ceea ce în mod automat îl separă pe evreu de trecutul rasial şi istoric al poporului în sânul căruia trăieşte. Credinţa mozaică, aşa cum dovedesc două mii de ani de istorie tragică, determină auto-segregaţia pe plan naţional şi social. Ea îl izolează pe evreu şi îndeamnă la izolarea lui de către ceilalţi. Ea creează în mod automat ghetourile fizice şi culturale. Ea îi transformă pe evreii din diaspora într-o pseudo-naţiune…; această pseudo-naţiune este vag unită printr-un sistem de credinţe tradiţionale întemeiate pe premise rasiale şi istorice…” A. Koestler evită să spună direct adevărul: “pseudo-naţiunea” evreiască s-a constituit într-o reţea mondială oligarhică cu scopul precis conturat de a controla şi stăpâni întreaga omenire.
Până la anul 1600, Nicolae Iorga nu găsise nici o menţiune de element evreiesc aşezat “în părţile noastre”, iar cea mai mare parte a evreilor care s-au stabilit în Ţările Române, cu precădere în Moldova, provin din evreii khazari, veniţi dinspre Polonia şi Rusia. Apariţia primilor evrei în Moldova se leagă de răscoala de dezrobire economică a cazacilor poloni din anul 1648. Latifundiarii polonezi şi lituanienii cedaseră treptat evreilor khazari întreaga activitate de administratori şi încasatori de impozite, aceştia devenind astfel exponenţii exploatării celei mai nemiloase. Răscoala cazacilor a aruncat însă în Moldova o mare parte dintre exploatatorii evrei, ca arendaşi şi cămătari, cum a aflat-o, la Iaşi, un călător sirian (Paul din Alep) din gura unuia dintre fugarii evrei, Iancăl, scăpat de masacrul declanşat de cazaci.
Refugiaţi în ţările româneşti, evreii au adus cel mai perfid mod de exploatare a ţărănimii, înşelând şi furând fără scrupule în orice împrejurare.
Categorii:Istorie