Arhiva

Archive for the ‘Închisori comuniste’ Category

Radu Gyr pus la zid de institutul Elie Wiesel și primăria Cluj

Preambul!

M-am ridicat alene de pe scaun și am scos volumul lui Radu Gyr din bibliotecă. Deschid la întâmplare cartea, citesc și știind ce vreau să scriu dau mai departe până găsesc ceva nimerit: ”Din tot, ne-a mai rămas aieve, acest zid grav, aceste dreve. Crunt ferecați în piatră dură, cu pumnii strânși, tăcem din gură.

Strada

În Cluj există o stradă care-i poartă numele lui Radu. Radu Gyr. Marele Radu Gyr! E o stradă lungă de 80 de metri din care se intră la trei case. În rest e teren viran. Boscheți. Astăzi primăria din Cluj urmează să voteze desființarea numelui acestei străzi din motivul că acest poet și dramaturg ar fi fost vinovat de crime împotriva umanității, după cum o cere clar și răspica institutul Elie Wiesel, cel care se ocupă cu studierea holocaustului.

Soluția evreo-ungurească.

Nu insinuez că ar avea vreo legătură cu Soroș, dar directiva de schimbare a numelui străzii ce poartă amprenta lui Radu Gyr propune înlocuirea acesteia cu numele lui Szervatiusz Jeno, un sculptor clujean premiat în perioada de glorie a familiei șefului de la Ellie Wiesel, mai exact în ’64, ca “artist emerit”.

4 condamnări nedrepte

”Cu pumnii strânși tăcem din gură”. Ei bine, eu nu am de gând să tac din gură. Această mârșăvie se va întâmpla la sugestia institutului de studiere a holocaustului, Ellie Wiesel, care socotește că daca Radu Gyr a fost legionar, trebuie să ia de bune condamnările acestuia, chiar dacă acestea au fost dictate de regimuri totalitare cu care societatea actuală nu mai este deacord. Gyr a fost condamnat în primă fază de dictatorul Carol al II-lea, un specimen hulit de întreaga istorie.

Apoi a fost condamnat de Ion Antonescu, însuși condamnat de institutul Wiesel. Carevasăzică, Wiesel îl condamnă pe Antonescu, dar este deacord cu hotărârile lui. Ipocrizia la maxim. Mai apoi Gyr a fost condamnat la 12 ani de închisoare de către regimul comunist (în lotul ziariștilor – pentru un volum de poezie) și colac peste pupăză, după ce a fost eliberat, tot în urma unei poezii, a fost condamnat la  moarte pentru poezia ”Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”, pedeapsa comutându-i-se la 25 de ani de închisoare.

Așadar, omul își petrece mai bine din jumătate din viață în temniță grea pentru că era poet și legionar.

Bun motiv! Si institutul lui pește prăjit e deacord cu asta!

Evreul comunist Alexandru Florian mușcă mâna care l-a hrănit?

Ca o notă umoristică, în perioada în care actorii evrei nu mai puteau profesa în nici un teatru, Radu Gyr – care era comandant legionar și director al teatrelor din scurta perioadă (4 luni) a guvernului legionar – a dispus crearea singurului teatru evreiesc din Europa în care actorii evrei au putut juca și totodată singurul teatru unde au putut fi jucate piese scrise de dramaturgi evrei. Mare antisemit Gyr ăsta! După Alexandru Florian, pesemne că i-a lăsat să joace ca să se facă de râs, nu? Altminteri de ce ar dori să-l pună la zid?

Alexandru Florian, un comunist de familie, reintroduce vechile practici bolșevice.

Alexandru Florian este în primul rând un tip care ar trebui băgat la bulău și bătut la tălpi de DNA pentru faptul că i-a dat cu virgulă la declarația de avere, luând bani pentru capacitățile sale de filosof inclusiv de la facultatea de agronomie sau cea de medicină veterinară, nu mai știu exact. Sau poate de la amândouă dacă nu-i totuna.

Tatăl său, Radu Florian, profesor de marxism-leninism în perioada 1949-1989, era un teoretician al comunismului românesc. Băga cărți cam ca Voiculescu în pușcărie, doar că de data asta autorul nu era gratulat cu câte o lună redusă din pedeapsă, ci cu favoruri din partea regimului comunist.

Bârfa spune că Radu Florian ar fi scris o carte pe care a semnat-o Alexandru Florian, beizadea care pe atunci avea 21 de ani. „Cunoaşterea ştiinţifică şi apusul zeilor” este cartea pe care Alexandru Florian nu și-a scris-o în CV pentru că CV-urile sunt scrise să dea bine. N-am citit lucrarea și nici n-am de gând, pentru că sunt un om care, limitat în viața sa de muritor, prețuiește timpul.

Alexandru Florian și spaima de adevăr.

Nu vreau să vă plictisesc cu dovezi istorice din teama că veți închide pagina și veți pleca, dar de fiecare dată când canalia kominternistă, mizeria sub-umană, gunoiul băgat sub preșul României, a fost invitat la vreo emisiune cu tematica legii 217 din 2015, ori n-a venit, ori a răspuns lac de sudoare cu noduri în gât la diversele întrebări. Este un așa-zis istoric, despre care o amică de-a mea spunea cu gingășie și blândețe că este cel mult un mediocru.

Habar n-are ce spune, dar o spune cu convingere, doar-doar i-o prelungi guvernul finanțarea. Și guvernul i-o prelungește, pentru că toți președinții și premierii din ultimii 27 de ani fac temenele pe la zidul plângerii.

Institutul Wiesel este încadrat sub directa oblăduire a secretariatului general al guvernului. Suge bani de la mine și de la tine în același timp în care AFDPR (Asociația Foștilor Deținuți Politic) abia se târâie prin noroi cu bătrâni caroroa li s-a dat o pensie din milă, pentru că fiind foști condamnați n-ar avea nici un drept.

Dreptatea din România se filtrează prin ochelarii jegului comunist, urmărind îndeaproape îndrumările unui institut la fel de legitim precum UDMR, LGBT, sau altfel de organisme la fel de românești precum sunt eu papa de la Roma în timp ce vorbesc chineză!

Ellie Wiesel impostorul

În presa mainstream, cea centrala adică, a apărut un articol în care cel care poartă numele institutului condus de Florian Alexandru, n-ar fi trecut pe la Auschwitz. Se pare că individul a preluat un număr tatuat pe deținut și a scris o carte, dar n-a fost deacord niciodată să-și arate tatuajul.

Eu nu mai tac din gură!

Legea 217/2015, cea de pe urma căreia mizeriile de la Elie Wiesel își permit într-un mod ilegal să ceară schimbarea numelui străzii lui Radu Gyr (ilegal pentru că legea lor nu cere lucruri retroactive), este o lege care sfidează constituția și merge pe urmele lui Orwell din 1984. Diferența dintre utopie și distopie este că prima e imposibilă (ca și comunismul) iar cea de-a doua este impozabilă. Dacă nu taci te băgăm la închisoare.

Pentru articolul ăsta risc 3 ani de închisoare pentru că n-am tăcut, chiar dacă Constituția îmi garantează dreptul de a avea propriile opinii. M-am săturat de ipocrizie. Legea 217 este o lege care copiază cenzura comunistă sub umbrela corectitudinii politice. În perioada în care comuniștii ridicaseră cenzura la rang de artă era de înțeles că își protejau ‘investiția’, dar acum nu prea mai are sens.

Atâta timp cât această lege este în vigoare și nu servește corupților din Parlament sau Guvern, înseamnă că ea folosește unor interese străine de țara mea. Suntem vasali unor forțe străine de statul nostru care nu au nici un interes ca nația noastră să se ridice din cenușa timpului.

Îi urez lui Radu Gyr să aștepte încă puțin până când va trece și această perioadă a prigoanei bolșevice, moment în care nu va avea doar o străduță de 80 de metri, ci zeci de bulevarde și sute de statui, după cum bine merită.

 

 

Iubitul şi multpătimitorul nostru Părinte Justin a trecut la Domnul!

Trupul mult pătimitor al bunului nostru Părinte Justin a fost adus la mănăstirea de călugări, prima sa ctitorie, fiind condus pe parcursul celor 3 km de părinții și maicile celor două mănăstiri, cât și de credincioșii ce au început să sosească la Petru Vodă. Să ne rugăm cu toții pentru sufletul iubitului nostru Părinte, să priveghem în această noapte după puterea fiecăruia. Într-adevăr avem un mare sfânt în România cea cerească!

Cuvioase Părinte Justin, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi
și neamul românesc!

Părintele Iustin Pârvu

Părintele Iustin Pârvu

La ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atît i-a iubit şi după care atît a jinduit.

Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat politic între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).

De la sfîrşitul lunii Martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîţiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!

Vom reveni cu detalii despre înmormîntare.

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

sursa: apologeticum.wordpress.com

 

Comemorarea ”Sfântului Închisorilor” – Valeriu Gafencu (foto-video)

Valeriu-Gafencu

Valeriu Gafencu

În data de 16 februarie s-a oficiat parastasul martirilor închisorii comuniste de la Târgu Ocna. La slujbă au participat 10 preoți din împrejurimi, călugări de la mânăstirea Petru Vodă, maici de la mânăstirea Diaconești, buni creștini și numeroși reprezentanți ai diverselor organizații naționaliste românești.

După parastas, adunarea a ascultat predica părintelui Amfilohie Brânză, iar mai apoi a participat la troița construită în memoria celor căzuți în penitenciarul de la Târgu Ocna la ”Acatistul Sfântului Mucenic Valeriu (sfântul temnițelor românești)”.

Pentru cei cărora numele de Valeriu Gafencu nu amintește de nimic voi face o scurtă descriere: Valeriu Gafencu, basarbean de origine, își pierde în 1940 familia, fugind de ocupația bolșevică în România. Se înscrie la cursurile facultății de drept, înscriindu-se în paralel în rândul Frățiilor de Cruce, organizațiile de tineret ale mișcării legionare, fapt care îi aduce în 1941 o condamnare la 25 de ani de muncă silnică de către regimul Mareșalului Antonescu. În 1952, după ce trecuse pe la penitenciarele din Aiud și Pitești, fiind închis la Târgu Ocna, își sacrifică viața cedându-și medicamentele obținute cu greu unui pastor luteran.

DSCF4582

DSCF4586

DSCF4591

DSCF4583

DSCF4576

Documentar despre ”Experimentul Pitești”

Un documentar tulburător, nedifuzat până acum în România, despre atrocitățile petrecute în închisoarea de la Pitești, una din cele mai sinistre închisori comuniste.

„Fenomenul Pitești” sau „Experimentul Pitești”, așa cum a fost denumit procesul de „reeducare” a deținuților politici petrecut aici cu complicitatea tacită a autorităților comuniste, a lăsat în urmă mii de victime și a distrus viețile multora dintre supraviețuitorii cumplitelor experiențe trăite aici.

Bătăile și torturile de neimaginat, distrugerea psihică duse la extrem până la dezumanizare au fost cuvântul de ordine în Penitenciarul Pitești. Dar poate cel mai abominabil aspect al metodei folosite aici a fost transformarea victimelor în călăi. Numărul celor care au suferit de pe urma celor petrecute la Pitești este de proape 5000 de persoane, acesta fiind considerat unul din cele mai aple programe de spalare a creierului prin tortură.

În acest film documentar, victimele cumplitului regim vorbesc despre experiențele trăite în închisoare și de politica de exterminare și dezumanizare dusă de autoritățile comuniste din România.

SURSA