Arhiva

Archive for the ‘Justiție’ Category

Ţărăniştii cer Patriarhului condamnarea publică a abdicării Regelui Mihai

PNŢCD Cluj a cerut Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, condamnarea publică a abdicării Regelui Mihai printr-o decizie a Sfântului Sinod, pe motiv că autorităţile comuniste au rupt la 30 decembrie 1947 „un legământ consfinţit de către Biserică”.

Potrivit unei scrisori deschise adresate Patriarhului Daniel, PNŢCD Cluj a susţinut că Biserica are datoria sfântă să lupte pentru biruinţa adevărului, dreptăţii şi binelui în lupta cu minciuna, nedreptatea şi răul.

„Pe data de 30 decembrie se împlinesc 63 de ani de la aşa-zisa abdicare a Regelui Mihai, proclamarea formei de stat republicane şi deplina instaurare a sistemului comunist în România. Acest eveniment important din istoria ţării a avut nefaste consecinţe politice, sociale, economice, morale şi juridice. La 30 decembrie 1947 comuniştii au rupt un legământ consfinţit de către Biserică şi, prin urmare, în spiritul adevărului şi dreptăţii, solicităm Prea Fericirii Voastre condamnarea publică a acestui moment printr-o decizie a Sfântului Sinod al BOR. Biserica are datoria sfântă să lupte pentru biruinţa adevărului, dreptăţii şi binelui în lupta cu minciuna, nedreptatea şi răul”, se arată în comunicat.

Ţărăniştii clujeni au subliniat că sistemul izolaţionist al regimului comunist a determinat o gravă înapoiere faţă de restul lumii civilizate, iar regimul totalitarist „a încălcat toate libertăţile fundamentale”.

Reprezentanţii PNŢCD au precizat că abdicarea Regelui Mihai este un act lovit de nulitate şi că populaţia României nu a fost consultată în legătură cu schimbarea formei de stat.

„Orice act realizat sub presiunea vreunui şantaj este considerat nul din punct de vedere juridic, iar demisia regelui a fost şantajată cu executarea a peste 1.000 de studenţi anticomunişti. Legiferarea abdicării regelui şi proclamării republicii (reprezentată de Legea 363) nu a întrunit în Parlament nici măcar cvorumul de şedinţă”, se menţionează în scrisoare deschisă.

De asemenea, ţărăniştii clujeni au subliniat că, din punct de vedere mistic, „în faţa Divinităţii, Mihai I a fost uns şi binecuvântat de către Biserică în calitate de rege al României, iar acest act reprezintă un legământ sacru care a fost desfiinţat de teroarea ocupaţiei bolşevice”.

Dan Voiculescu reales în poziția de turnător

Nici de această dată, fostul turnător, dar şi devalizator al conturilor Securităţii, împreună cu alţi colegi de breaslă, nu a reuşit să scape de eticheta ieftină de simplu turnător la fosta Securitate. După lungi lupte, ameninţări, atacuri prin magherniţa sa antenistă, instanţa supremă de judecată nu a fost şantajată nici de această dată să dea aviz negativ la colaborarea lui Felix-Mircea cu Securitatea, acolo unde acesta îşi turna şi propria familie, după cum însuşi recunoştea, „să mănånce şi el o påine“. Mai degrabă o baghetă franţuzească, după averea pe care a făcut-o din această relaţie reciproc avantajoasă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, joi, ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de senatorul PC Dan Voiculescu împotriva deciziei prin care s-a stabilit definitiv că a colaborat cu fosta Securitate, hotărårea fiind definitivă. În sala de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, avocata lui Dan Voiculescu a invocat o serie de motive pentru care decizia anterioară a instanţei supreme ar trebui modificată, făcånd referire la mai multe erori materiale, precum şi la faptul că instanţa nu ar fi ţinut cont de o serie de probe.

CNSAS a demontat expunerile felixiene

Pe de altă parte, reprezentantul CNSAS a susţinut că motivele invocate de Dan Voiculescu nu pot modifica decizia irevocabilă dată în luna martie şi a cerut respingerea contestaţiei.
Fostul lider al PC Dan Voiculescu a făcut contestaţie în anulare împotriva deciziei Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal a ÎCCJ din 10 martie, care a stabilit că senatorul a colaborat cu Securitatea. Dan Voiculescu a furnizat informaţii către structurile poliţiei politice comuniste, arată judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), în motivarea deciziei definitive din 10 martie 2011. Colaborarea lui Dan Voiculescu cu Securitatea este înscrisă, potrivit motivării, chiar în fişa personală a acestuia de la Ministerul de Interne – Direcţia a III-a. Potrivit fişei personale, Voiculescu a fost recrutat ca informator de către fostul serviciu 7-Comercianţi şi în timpul colaborării a purtat numele conspirativ „Felix“. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis pe 10 martie, irevocabil, că Dan Voiculescu a făcut poliţie politică. Instanţa supremă a respins recursul senatorului împotriva hotărårii din februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti prin care a fost menţinut verdictul dat de CNSAS în 2006 în acest sens. Mai mult, nici măcar faptul că dosarul său a nimerit la Completul VII de la Înalta Curte, cel mai binevoitor şi îngăduitor complet al instanţei supreme în raport cu turnătorii şi ofiţerii fostei Securităţi, nu l-a ajutat prea mult. Rămåne de văzut dacă turnătorul Felix-Mircea va internaţionaliza problema şi se va supune unei posibile umilinţe de plan mondial la CEDO, acolo unde riscă să rămånă ştanţat cu aceeaşi marcă înregistrată de „şobolan“.

autor: Nicolae Bucur

sursa: Curentul

fotografii: Curentul, Mediafax

Felix, negul de pe umbra lăsată de o pată de vomă de pe itinerarul istoriei, a fost acuzat și dovedit în instanță ca turnător pentru o mizerie minusculă (citiți vă rog articolul anterior pentru detalii: Timpul i-a tras o palmă peste bot turnătorului Felix) din camionul cu fapte ce au influențat cursul evenimentelor dinainte și după ’89. Iată cum propaganda de la Adevărul maschează justiția cu praf. În ochi. După cum remarca un bun prieten de-al meu, așteptăm cu interes de-secretizarea dosarului marinarului Popey, un alt securist așa zis închipuit al creierelor de golani. Vechii golani! Băsescu se bate cu bolțaru-n piept cu cât este el de imaculat, dar se folosește de accesul la dosare și de puterea pe care o are asupra securității pentru a arunca în populație cu pudră de talc. 

Ar trebui acum să jubilăm de fericire pentru că mister Felix motanul – poreclit uneori Dan Voiculescu – are o etichetă de turnător lipită pe dosare? S-a făcut lumea mai bună? Ni s-a făcut într-adevăr dreptate?

Nu stimabililor! Felix merită să înfunde pușcăria împreună cu acuzatorul său. Și tâlharul și călăul. Însăși inchiziția cu cele mai sinistre metode n-ar avea instrumente capabile să-i pedepsească îndeajuns pe cei care și-au bătut joc de neamul românesc. Dacă o canalie ca Voiculescu, pentru bunul său plac în particular și pentru bunul plac al unei colectivități influente de foști turnători, reușește să reducă la tăcere o instituție care avea cel puțin în fișa postului rolul de a demasca pe cei care s-au implicat activ în aparatul represiv, atunci o pramatie precum Băsescu, cu puterea sa din CSAT, guvern, justiție, etc.. poate face orice dorește perechea dumisale de biluțe: să îndatoreze țara cu zeci de miliarde la FMI, să vândă flota pe nimic, aurul de la Roșia Montană, să ne vândă cu totul imperiului UE și SUA și să ne râdă în nas că știm ce se petrece și n-avem ce să-i facem pentru că nu suntem organizați.

De ce se întârzie canonizarea sfinților închisorilor?

Sfinții noștri ierarhi din prigoanele comuniste
M-am întrebat şi eu, ca mulţi alţii, de ce n-au fost canonizaţi încă sfinţii români din prigoanele comuniste. Dincolo de teoriile lumeşti care ar explica acest lucru, rămâne totuşi o realitate duhovnicească, superioară. Iar aceasta cuprinde şi faptul că sfinţii martiri din vremea prigoanelor comuniste sunt sfinţi mari, foarte mari, care au făcut şi fac minuni uimitoare. Unii dintre ei au moaşte întregi, alţii au oase care împrăştie mireasmă plăcută şi/sau picură mir, şi unii şi alţii săvârşesc vindecări şi alte minunate semne… Aceste lucruri, şi altele asemenea, sunt dovezi de nebiruit ale puterii duhovniceşti a sfinţilor mărturisitori din prigoanele comuniste. Putere care, după cum arată istoria Bisericii, este mai mult decât îndestulătoare pentru a birui ceea ce teoriile lumeşti găsesc drept explicaţie pentru întârzierea canonizării.

Şi atunci?

După „ceva vreme” de întrebare şi rugăciune, am înţeles, cred eu, cine întârzie canonizarea sfinţilor închisorilor.

De pe pământ – pentru că de aici izvorăşte, de fapt, opreliştea – mirenii şi preoţii care-i cinstesc pe sfinţii din prigoanele comuniste. Pare absurd, nu?
De dincolo, chiar sfinţii închisorilor. Şi mai aburd, nu-i aşa?

De fapt, nu, nu-i absurd. Ci chiar firesc: cei care opresc, în primul rând, canonizările, sunt sfinţii din prigoanele comuniste. Şi o fac din multa dragoste de Adevăr şi din Dragostea cea adevărată ce împodobeşte pe toţi sfinţii.

Ca să înţelegem lucrurile mai bine, cred că trebuie să începem de la atât de frumoasa campanie „Din temniţe spre sinaxare”. O campanie care îşi propune să ajute începerea canonizărilor atât de mult dorite de popor. O campanie în care sunt alături, ca primă propunere de trecere în calendar, trei sfinţi mari: mireanul Valeriu Gafencu, preotul de mir Ilarion Felea, preotul călugăr (ieromonahul) Daniil de la Rarău. Toţi trei, mărturisiţi ca mari mucenici, care au avut o mare iubire faţă de oameni şi o nesfârşită dragoste de Dumnezeu, care au fost cumplit chinuiţi pentru acestea şi au răbdat neclintiţi până la sfârşit. Foarte potrivit aleşi, într-adevăr, dacă…

Oare acum se înţelege de ce sfinţii închisorilor sunt primii care ţin, încă, în loc, propria lor canonizare?

Nu?

Chiar nu se vede că cei trei sfinţi aleşi ca pildă pentru toţi ceilalţi simt lipsa cuiva?

Avem aici un mirean, un preot de mir şi un ieromonah. Minunat! Foarte bine! Dar unde este ierahul?

Chiar înainte de începerea făţişă a prigoanei comuniste în România ierahii Bisericii lui Hristos deja pătimeau. Abuzurile şi ura soldaţilor şi ofiţerilor sovietici, ale noilor autorităţi de ocupaţie şi colaboraţioniste, ale întregului sistem ce voia să se instaureze au fost simţite nu doar de „masele populare” – ca să folosim o expresie a vremii – ci şi, sau în primul rând, de vlădici.

Patriarhul Nicodim Munteanu a fost înlăturat din scaun, ţinut sub strictă supraveghere, ameninţat şi persecutat până la suspecta sa moarte din 27 februarie 1948.

Mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei este alungat din scaun de sovietici pe 16 august 1947, pus în domiciliu forţat la Agapia şi, după câte se pare, ucis de sovietici în 3 aprilie 1948.

Episcopul Dunării de Jos, Cosma Petrovici, „retras” din scaun prin decret politic în 1947 şi pus sub supraveghere moare „întâmplător” tot în 1948, pe 16 decembrie.

„Din întâmplare”, în acelaşi an 1948 este scos din scaun episcopul Atanasie Dincă, fiind mutat prin mai multe locuri, sub supraveghere permanentă, până la moarte.

În acelaşi an, se înţelege, este alungat şi episcopul Pavel Şerpe, un episcop de numai cincizeci de ani, foarte iubit de muncitorii din Regie, pe care îi ajutase neîncetat, atât în necazurile cele mai obişnuite şi mizere, cât şi în supărările cu patronii. O asemenea legătură între cler şi credincioşi, dar mai ales între un episcop şi muncitori, era cu tot insuportabilă sovieticilor şi colaboraţioniştilor din România ocupată. Este trimis la Seminarul de la Neamţ, alături de alţi patru episcopi alungaţi de comunişti din scaunele lor. Mai târziu, Patriarhul Justinian recurge la ajutorul lui într-o lucrare plină de primejdii, aceea de a sprijini recuperarea Sfintei Mânăstiri de la Curtea de Argeş ocupată de prigonitori şi preschimbată în „casă de odihnă”. Atât de adâncă şi plină de dăruire a fost lucrarea acestui sfânt episcop, încât Securitatea, chiar şi într-o vreme de teoretică destindere, a forţat retragerea lui din scaun. Notele informative arată că a fost sub neîncetată supraveghere şi prigoană până la moartea sa, în 1978.

Episcopul Teodor Trandafir Scorobeţ a trecut prin mai multe valuri de prigoană. Unul dintre ele a fost cel al autorităţilor ungureşti din Transilvania ocupată, care l-au trecut prin doi ani de chinuri în puşcăriile controlate de ei. Prigoana comunistă a fost şi mai cumplită, episcopul martir fiind scos din scaun în acelaşi însângerat an 1948 şi pur şi simplu răpit de autorităţile bolşevice, pentru a fi înapoiat Bisericii… mort. Nu s-a oferit nicio lămurire, nici un act justificativ, nimic. Acest sfânt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române a fost înmormântat la Răşinari, adăugându-se astfel lungului şir de martiri ce a sfinţit pământul Transilvaniei străbune.

Puţini ştiu astăzi că între Carpaţi şi Alpi, în secolul I, a vestit Evanghelia unul dintre cei şaptezeci de ucenici ai Mântuitorului, Sfântul Apostol Andronic, numit uneori şi episcopul sau apostolul Panoniei. Aradul, ale cărui rădăcini creştine încep astfel în vremuri apostolice, a fost binecuvântat în prigoanele comuniste ale secolului XX cu jertfa marelui ierarh martir Nicolae Popovici. În mai puţin de cinci ani de episcopat la Oradea – vorbim de primii săi ani aici – a făcut lucruri uimitoare. Peste 12.000 de oameni care trăiau în păcat au renunţat la acesta, primind Taina Cununiei. S-au zidit şi sfinţit 20 de biserici şi case parohiale, s-au început multe altele şi chiar catedrala din Oradea, au fost sprijiniţi şi s-au făcut instituţii pentru sprijinirea celor săraci şi loviţi de nenorociri, s-au tipărit foi şi cărţi folositoare de suflet… Uimitor de mult, cât nici nu se poate spune în câteva rânduri. Apoi a venit prima prigoană. Ocupanţii hortişti l-au alungat în grabă pe vrednicul episcop. Dar acesta nu şi-a părăsit credincioşii ci, aşezat la Beiuş, lângă noua, vremelnica şi nedreapta frontieră, i-a sprijinit din răsputeri, spre furia barbarilor invadatori. Dincolo de alte osteneli şi suferinţe martirice ale acestui mare episcop al Românilor, rămâne parcă mai presus de toate mărturisirea pe care a dat-o sub comunism, vreme de un sfert de secol. Atât între patru ochi, la sfătuire şi spovedanie, dar şi de faţă cu mulţi martori, la Sfânta Liturghie şi cu alte prilejuri, Mărturisitorul Episcop Nicolae Popovici a învăţat poporul să se ferească de învăţăturile nebuneşti ale comunismului, a dat pe faţă crimele ocupaţiei sovietice şi colaboraţioniştilor, a mângâiat pe cei care fuseseră loviţi, ei şi familiile lor… Ura comunismului a fost pe măsura mărturiei lui. Arestat, bătut, „eliberat” de frica răscoalei poporului dar pus sub pază la Sfânta Mănăstire Cheia, otrăvit de câteva ori, marele ierarh Nicolae al Oradei a fost ţinut de Dumnezeu într-o lungă suferinţă mărturisitoare. S-a stins în aceeaşi detenţie camuflată, la 20 octombrie 1960.

Alt mare ierarh al acelor vremi de prigoană împotriva Bisericii lui Hristos este mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei. Şi el a trecut şi prin prigoana hortistă, înainte de a urca Golgota mărturisirii sub comunism. Acest fiu al Ardealului prin naştere a fost şi un adevărat fiu şi mai ales părinte al Moldovei. Dragostea sa faţă de preoţii păstoriţi a fost uimitor de mare, aşa încât şi-a pus neîncetat viaţa în primejdie pentru ei. Cu toate că acest lucru era interzis prin lege a avut grijă să ajute familiile preoţilor arestaţi de prigonitori, să îi reprimească pe cei care – de multe ori pentru puţină vreme – erau eliberaţi, să ocrotească familiile preoţilor martirizaţi de autorităţi. A încercat să oprească pe preoţi de la mărturisiri care să-i dea pe mâna prigonitorilor, mărturisind în locul lor chiar el, în catedrală şi oriunde simţea că este nevoie. A propovăduit împotriva urii de clasă, pentru dragostea creştină şi păstrarea comorii Credinţei adevărate. A mărturisit împotriva colaboraţionismului, împotriva pactizării cu sovieticii şi comunismul, împotriva primirii „legilor drăceşti” ale acestora (după propria exprimare). Declarat „duşman de prim ordin al regimului”, a fost ucis de comunişti, prin otrăvire, la 15 septembrie 1956. Dragostea poporului faţă de el era atât de mare, încât pur şi simplu autorităţile nu au îndrăznit să ia pe faţă măsuri împotriva sa.
Mitropoliţii Tit Simedrea şi Visarion Puiu, episcopii Emilian Dumitru Antal, Valeriu Moglan, Grigore Leu şi alţii, sunt şi ei printre ierarhii români ai Bisericii lui Hristos prigoniţi şi chiar ucişi de autorităţile comuniste.

Este un şir cutremurător de mare de martiri, care arată o bucăţică din suferinţele cumplite ale Bisericii lui Hristos în vremea comunismului. Din acest şir se cuvine ca, pentru început, măcar unul dintre ierarhii mărturisitori să fie adăugaţi celor trei martiri din icoana campaniei „Din temniţe spre sinaxare”. Abia atunci când aceasta se va săvârşi icoana va fi într-adevăr o icoană a mărturisirii Bisericii în vremea prigoanei comuniste, cuprinzând laolaltă pe cei ce împreună au suferit şi mărturisit Dreapta Credinţă: ierarhi, ieromonahi, preoţi de mir şi mireni, Trupul lui Hristos.

Articol de Pr. Mihai-Andrei Aldea
Categorii:Istorie, Justiție, Ortodox

Timpul i-a tras o palmă peste bot turnătorului Felix

Justiția l-a condamnat definitiv și irevocabil pe Dan Voiculescu pentru o notă pe care a dat-o securității comuniste despre un străin care bârfea cu pârâtul pe nea’ Nicu și șleahta lui de nenorociți, din care făcea parte și stimabilul Felix (prea pupat în dos de ușuraticul Mircea Badea).

Pentru a scăpa basma curată, mizerabilul a reușit să schimbe la începutul lui 2008 legea de funcționare a C.N.S.A.S., pentru ca oameni ca el și tagma lui să nu mai poată fi demascați măcar, dacă nu îndepărtați din funcții publice. Singurul lucru care îi deranjează pe vechii turnători este rușinea de a fi ascuns 20 de ani mârșăviile pe care le-au făcut, timp în care s-au și bătut cu bolțaru-n piept cât de vașnici apărători ai dreptății sunt ei. Atribuțiile C.N.S.A.S. au fost limitate pentru a conferi drepturi constituționale unor infractori. Nu era vorba oare că infractorii nu mai au aceleași drepturi cu oamenii cinstiți?

În 2009, verișoara inculpatului, a dezvăluit cum în urma notelor date de vărul său, familia i-a fost bătută și interogată o săptămână, pentru că Voiculescu descoperise în casa mătușii sale o hârtie de 100 de coroane suedeze, lăsată din greșeală acolo de verișoara sa Mikaela Kallberg.

Care dintre acești oportuniști ai vremurilor comuniste s-a ridicat în anii ’90 să zică: ”Domnilor, am fost ce-am fost, m-a obligat sistemul, am dat cu subsemnatul dar am omis lucrurile care ar fi putut genera probleme vizaților mei, îmi fac mea-culpa și lăsați-mă s-o iau liber de la-nceput!”. Orice turnător, dacă ar fi procedat așa, inclusiv Felix, ar fi fost privit acum cu alți ochi de opinia publică și n-ar mai fi fost cazul de atâta încrâncenare. Neamului ăsta nu-i e dat nici măcar să-și lingă rănile după câte a pătimit 40 de ani de pe urma parveniților istoriei.

Aici aveți documentul cu motivația instanței