Arhiva

Archive for the ‘Literatură’ Category

Peneş Curcanul este un model de vitejie românească, nu un produs alimentar

Pentru cei care au lipsit de la şcoală prin clasa a III-a, ţin să menţionez că Peneş Curcanul nu este un aliment din carne de curcan. Reclamele sunt şi ele bune la ceva, dar cei care au ales numele brandului „Peneş Curcanul” nu s-au gândit şi la implicaţiile suplimentare ale acestei opţiuni. Acum majoritatea covârşitoare a televizoriştilor cred despre personajul lui Alecsandri că se poate găsi la caserolă în supermarket.

Ei bine – dragilor – lucrurile nu stau chiar aşa. Pe gânduri. Peneş Curcanul este de fapt porecla lui Constantin Ţurcanu din Vaslui (1854 – 1932), unul din mulţii eroi ai Războiului de Independenţă de la 1877 şi sergent în Regimentul 13 Dorobanţi. După 1877, lui Constantin Ţurcanu nu i-a scăzut dragostea de ţară şi a participat voluntar în al Doilea Război Balcanic (1913 – dintre Bulgaria şi Grecia cu Serbia, în care România a participat pentru ceva pretenţii teritoriale de la bulgari) şi chiar în Primul Război Mondial (1916 – 1918) când venerabilul împlinise deja 62 de ani.


La sfârşitul secolului XIX (nouăşpe) denumirea de „curcan”, pe lângă cea care defineşte pasărea de curte ce ne desfată din când în când farfuriile, mai definea şi (conform DEX-ului) porecla dată dorobanţilor români din războiul de la 1877 – 1878. Oamenii pe atunci erau mândri de soldaţii lor şi încercau să-i alinte, iar dorobanţii pesemne că erau dezmierdaţi aşa din pricina penei pe care o aveau la chipiu. Pentru cinstirea eroilor vasluieni care au luptat în Războiul de Independenţă şi în Primul Război Mondial, s-a construit la 1934 un monument din marmură, piatră şi bronz, denumit Mausoleul Peneş Curcanul.

După cum scriam mai devreme, Vasile Alecsandri i-a închinat o poezie lui Peneş, surprinzând foarte frumos curajul şi dragostea de neam a vitejilor cărora le datorăm astăzi ţara pe care o avem.

 

Peneş Curcanul

                                        de Vasile Alecsandri

Plecat-am nouă din Vaslui,
Şi cu sergentul, zece,
Şi nu-i era, zău, nimănui
În piept inima rece.
Voioşi ca şoimul cel uşor
Ce zboară de pe munte,
Aveam chiar pene la picior,
Ş-aveam şi pene-n frunte.

Citește mai mult…

Anunțuri