Arhiva

Archive for the ‘Masonerie’ Category

Jidanul Mason Sorin Oprescu INTERZICE mişcarea OCUPAŢI WALL-STREET-ul României!

Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România (AVMR), împreună cu alte ONG-uri patriotice au organizat pe tot parcursul lunii decembrie 2011 – în faţa sediului Băncii Naţionale a României, pe strada Lipscani din Bucureşti, acţiuni de protest zilnice împotriva MASONERIEI ca exponentă a Dictaturii Mondiale ce ni se pregăteşte în acest an prin intermediul crizei economice.

Presiunile asupra organizatorilor au fost mari, preşedintele AVMR – dl. Ene Viorel fiind când rugat, când ameninţat – SĂ OPREASCĂ IMEDIAT ACESTE ACŢIUNI. Întrucât reprezentantul Victimelor Mineriadelor nu a cedat nici încercărilor de cumpărare, nici promisiunilor, nici şantajului, acesta a fost atacat direct – prin interzicerea târgurilor tradiţionale de sărbători organizate de AVMR sau alte asociaţii participante la eveniment – confiscarea produselor expuse şi amendarea expozanţilor.

Întrucât a dorit să continue aceste acţiuni, în pofida pierderilor financiare suferite, AVMR a depus o nouă declaraţie la Primărie, prin care anunţa, conform legii adunărilor publice, continuarea protestelor anti-masonice din faţa sediului Băncii Naţionale a României, de pe Lipscani, Wall-Street-ul românesc.

În premieră absolută, primarul Sorin Oprescu se face cârpa supusă şi prea-umilă a masonului Mugur Isărescu, dând rezoluţie de INTERZICERE  a unei adunări publice ANTI-MASONICE, pe motiv că Banca Naţională a României a solicitat „să i se asigura condiţiile optime şi de securitate pentru activitatea instituţiei”!!!

Cu alte cuvinte, SE TEM CĂ LE LUĂM GÂTUL (din punct de vedere moral) pentru asasinatul economiei naţionale!? Le este frică asasinilor economici că se trezesc românii?

Noi am asigurat de fiecare dată organele în drept că mitingurile noastre se vor desfăşura
conform legii, în deplină ordine, ŞI FĂRĂ ACTE DE VIOLENŢĂ! Nu a existat nici un incident la mitingurile organizate până în prezent, care să demonstreze contrariul. Atunci, de ce ni se interzice dreptul constituţional de a PROTESTA, de a organiza ADUNĂRI PUBLICE?!

Foarte interesant este şi faptul că ţiganii noştri „comunitari” nu au întâmpinat nici un fel de probleme în a-şi vinde mărfurile falsificate – FĂRĂ ACTE DE PROVENIENŢĂ, CHITANŢĂ SAU FACTURĂ – sub geamurile BNR-ului, în vreme ce o mişcare de protest îndreptată împotriva groparilor economiei româneşti – este interzisă !

Interesant este şi faptul că, în luna decembrie, pentru câteva zile, unora dintre ţiganii ce aveau tarabele în dreptul locului de desfăşurare al mitingului, li s-a interzis (pe bună dreptate) să îşi desfăşoare „activitatea” – întrucât potrivit Legii Adunărilor Publice, nu se puteau desfăşura două evenimente simultan pe aceeaşi locaţie. Impertinenţi şi agresivi, ţiganii respectivi s-au plâns în gura mare că ei au dat şpaga aferentă, unde trebuie şi că cer să fie lăsaţi să vândă în linişte pe Lipscani. După cum se vede, ei sunt în continuare acolo, noi nu. *OARE CÂT OR FI DAT ŞPAGĂ !?*

Deşi am solicitat ca Mitingul să fie organizat în Piaţa Universităţii (dacă la Banca Naţională nu ni se mai permite), NI S-A REFUZAT fără nici un motiv şi această locaţie! Coada de topor a ocultei masonice nu este nimeni altul decât secretarul general al primăriei, Tudor Toma, ce semnează în locul primarului acte pe care nu are dreptul să le semneze, potrivit legii adunărilor publice !

Răspunsul Primarului Oprescu este cea mai bună dovadă că România nu mai este un stat de drept, ci un STAT TOTALITAR, unde trăim deja DICTATURA MASONICĂ după pohta masonului Mugur Isărescu şi a masonului jidan Sorin Oprescu. Sperăm că măcar justiţia a rămas ne-atinsă de aceste lepre, fapt pentru care vom contesta ÎN INSTANŢA DE JUDECATĂ actele privind interzicerea MIŞCĂRII OCUPAŢI WALL-STREET-ul ROMÂNESC!

sursa: avmr.ro