Arhiva

Archive for the ‘National’ Category

Acțiune de deszăpezire în județul Buzău (Video)

Coloana în așteptare să se deblocheze drumul

Sâmbătă 18 februarie, răspunzând chemării galeriilor de fotbal din București, ne-am adunat 10 camarazi de la Noua Dreaptă să ajutăm la deszăpezirea unor sate din județul Buzău. Ne-am sculat cu noaptea-n cap și am purces către locul de întâlnire, de unde am și cumpărat câte ceva de mâncare pentru oamenii pe care urma să-i vizităm.

Pe drum era ceva ceață și la un moment dat toată coloana de mașini a fost oprită din pricina unui accident. După alte câteva opriri pentru alimentare sau în care am așteptat ca drumul de acces să fie curățat de zăpadă, am ajuns în primul sat. Aici situația nu era foarte delicată, pentru că oamenii își creaseră poteci prin zăpadă până la case și de la acestea la dependințe. Am început distribuirea de alimente și într-o curte a unui bătrân am găsit un real dezastru. Ca să intri in curte nu era nevoie să deschizi poarta, pentru că zăpada ajunsese la nivelul gardului. Nici nu știam de unde să începem. De oriunde am fi început să dăm zăpada ni se părea inutil, pentru că fiind stratul atât de gros era ca și cum am fi vrut să măturăm nisipul din deșert. Nu știu de ce în acea curte era situația atât de neagră, dar cert este că grajdul animalelor era aproape acoperit, iar magazia de lemne nici nu se mai vedea sub zăpadă. Ne-am apucat să dăm la lopată și după aproximativ jumătate de ceas am reușit să creem câteva puncte de acces.

Zăpada aproape acoperind gardul

Accesul în curte printre pereți de zăpadă

Tunel spre un grajd

Grajdul acoperit de zăpadă. Acoperișul lui se vede în fundal

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În următorul sat, Amara, situația era chiar amară. Zăpada acoperise case de-a binelea. A trebuit să ajung acolo să văd ca Toma cu ochii mei ca să cred ce se zicea la televizoare. Viscolul are efecte fantastice. Unui bătrân, zăpada îi acoperise atât de tare grajdul încât aproximativ două săptămâni nu putuse ajunge la el și îi muriseră 30 de oi și miei. Un om din sat mi-a zis că bătrânul avea nepoți în sat, dar care din lene nu-l ajutaseră. A trebuit să mergem noi 10 oameni și într-o oră și jumătate i-am destupat intrarea. 2 – 3 vecini l-ar fi putut rezolva ușor în 2 zile de lucru.

Casă blocată de zăpadă

Tranșeu cu oi

Muntele de zăpadă

Solidaritatea oamenilor din sat a fost mică. Unii tineri s-au adunat să-și ajute vecinii, dar și o parte din aceștia au cerut bani pentru munca depusă. Un sătean care plătise era nervos la venirea noastră pentru că simțea că a luat țeapă din cauză că el a plătit iar ceilalți beneficiau de munca noastră gratuită. A trebuit să venim noi, 1-200 de oameni din București să le arătăm cum trebuie făcută treaba între vecini. Probabil că mulți ne-au luat în râs, dar sper că încet-încet lumea va realiza că doar prin solidaritate vom scoate țara din rahatul în care a intrat.

Am văzut foarte mulți oameni amărâți, pe care dacă i-am fi vizitat vara tot amărâți ar fi fost, iar alimentele pe care le-am împărțit le-ar fi prins bine oricând. Unii erau săritori, alții profitori, dar în mare impresia generală care ne-a rămas a fost că nu au fost destul de muncitori pentru nevoile personale sau săritori la nevoile colective.

Ce am făcut noi în aceste două sate nu a rezolvat nici măcar unu la mie din cât era nevoie în țară după aceste zăpezi. Ce am făcut noi a fost făcut cu un efort fizic și material mai mare decât ar fi putut face tinerii din zonele alăturate (Râmnicu Sărat, Buzău, etc..). Ce am făcut noi putea face oricine. Dacă noi românii am fi organizați am putea s-o ducem mult mai bine decât o facem acum.

Pentru a putea vedea mai multe fotografii puteti accesa urmatorul link: ALBUM

În luna decembrie anul trecut părintele Iustin Gârleanu a împlinit cinci ani de când păstorește mica comunitate de români din Aita Mare, județul Covasna, o localitate aflată la 37 km de municipiul Sfântu Gheorghe, și 15 km de Baraolt.
Părintele Iustin Gârleanu s-a născut la Brașov, a absolvit Seminarul Teologic Dumitru Stăniloae din Brașov și Facultatea de Teologie din cadrul Universității București.
Aflat într-o zonă în care românii sunt numeric minoritari, părintele Iustin Gârleanu ține aprinsă flacăra românismului și a ortodoxiei într-o parte a României lăsată pradă șovinismului și iredentismului maghiar promovat de organizații extremiste maghiare, unele dintre ele aflate chiar în componența Parlamentului și Guvernului României.
Și pentru că despre soarta românilor din Covasna și Harghita cel mai bine pot vorbi chiar românii care trăiesc acolo, l-am contactat pe părintele Iustin.
Sunteți de cinci ani în Covasna, părinte. Câte suflete păstoriți în acest moment? 
Biserica ortodoxă din Aita Mare

Biserica ortodoxă din Aita Mare

În primul rând doresc să vă salut pe dumneavoastră cât și pe cititorii blogului dumneavostră, români și maghiari deopotrivă. Vă mulțumesc pentru faptul ca v-ați gândit la mine și pentru că m-ați contactat chiar și prin mijloacele acestea deja convenționale (și mă refer aici la internet) pentru a vă relata aspecte din realitatea văzută prin prisma unui preot ortodox care slujește într-una din cele mai modeste comunități minoritar românești din județul Covasna.
Referitor la întrebarea dumneavoastră, numărul sufletelor pe care îl păstoresc este de 5 familii întregi (soț/soție) în Aita Mare și 8 familii în Aita Medie, aici în numărul acesta nu sunt incluse văduvii și familile mixte, care cu totul în ambele sate nu depășesc 20-25 de persoane.
Care sunt problemele cu care vă confruntați? 
Greu de spus… problemele sunt multiple și în același timp complexe, ca în fiecare parohie de altfel. Din punctul meu de vedere au reușit să ne copleșească două lucruri: SĂRĂCIA și ignoranța. Spun sărăcia deoarce aici nu putem strânge anual un buget mai mare de 2000 de lei. Este foarte greu să te descurci cu acești bani într-un an, sau mai bine spus imposibil. Nu mai vorbesc de faptul că apar fel de fel de lucruri neprevăzute care necesită diverse cheltuieli cărora nu le facem față fără ajutor din ”afară”. De salarizare nu mai vorbesc, dacă nu ar fi acel fond de întrajutorare primit de la Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei nu am mai fi pe aici.
Biserica ortodoxă din Aita Medie

Biserica ortodoxă din Aita Medie

De ce vorbiți și de ignoranță? 

Pentru că atunci când am ales să fiu slujitor în această episcopie am avut alte așteptări de la oameni. Și aici mă refer în primul rând la cei din județele vecine, dar și de la cei cunoscuți și apropiați chiar. Credeam că românii sunt mai solidari, dar, mi-am dat seama ca nu mereu, ci doar atunci când sunt în momente de criză. Am reușit să le fac cunoscute problemele din zonă multor persoane oneste și de bună credință, însă pe mulți alții nu am reușit să-i conștientizez de aceste probleme. Românii din afara celor două județe în marea lor majoritate habar nu au ce se întâmplă aici. Nu se conștinetizează la nivel colectiv, la nivelul întregii societăți civile, că aici este într-adevăr o problemă. Opiniile nu se formează ascultându-i pe oamenii care au de a face cu această zonă ca simplii vizitatori, și care apoi apar pe ecrane la diversele televiziuni, banalizând fenomenul acesta de dispariție a unor comunități întregi de români, în doar 60-70 de ani. Acesta este un fenomen. Ați văzut dumneavoastră pe cineva care, intersat în mod real de această zonă, să vină și să facă un reportaj bine documentat și apoi să-l dezbată cu specialiști fără interese meschine? Eu nu am văzut. Nu am văzut pe vreun jurnalist să vină și să ia vreun inteviu vreunui repezentant al societății civile românești din zonă.

Vorbiți de un fenomen al dispariției românilor din zonă. Ce face Statul Român? Sau ce ar trebui să facă? 
Da, și vă pot oferii și exemple, cum ar fi cele două comunități pe care le păstoresc, plus comunitățile vecine din toată zona Baraolt, cum ar fi Căpeni, chiar Baraolt, Biborțeni, Aita Seacă, Valea Zălanului, și exemplele pot continua. Pentru aceste comunități lovitura de grație a fost în anii de tristă amintire 1940-1944, apoi bineînțeles a contribuit și migrarea oamenilor de la sate către mediul urban.
Uitați exemplul cel mai grăitor, în Aita Mare și Aita Medie nu mai există secție de limba română în scoala generală, a fost pană acum doi ani, unde am predat și eu o oră de religie, dar după ce a venit criza și odată cu reforma învățământului aceste clase au fost desfințate, deși în ambele comunități mai sunt copii care provin din familii de români sau mixte. Și uitați cum odată cu această generație s-a încheiat un proces de maghiarizare pe cale pașnică. Singurul element constitutiv este religia, care mai arată originea sau poate chiar doar numele. Iată deci cum Statul este încă odată neputincios în fața acestui fenomen.
Mă întrebați ce ar trebui să facă Statul… greu de spus după 22 de ani în care nu a făcut nimc. În primul rând să dorească se se implice. Să adopte o strategie, pusă în practică de oameni onești, competenți. NU poți ca Stat, sau ca politician, să faci ceva când nu cunoști fenomenul, sau dacă îl cunoști să îl ignori, marșând pe un multiculturaslim ieftin, de tip slugarnic, așa cum vedem pe la unii politicieni din zonă. O a doua problemă este dezvoltarea zonei. O zonă săracă economic este săracă și ”intelectual”, și atunci oamenii sunt mai ușor de manipulat.
Cum credeți că ar putea cetățeanul de rând să-i ajute pe românii din această zonă? 
Părintele Iustin Gârleanu

Părintele Iustin Gârleanu

În primul rând prin dorința reală de a face acest lucru. Prin dorința de a veni la fața locului și a identifica problemele din această zonă. Prin simpla prezență a oamenilor din Brașov am reușit să-i mobilizez și pe credincioșii din Aita, stârnindu-i să aibe o viață liturgică mai activă, am reușit cu ajutorul acestor oameni proveniți dintr-un mediu pur ortodox, să-i fac să se apropie mai des de Sfântul Potir. Ei, iată rostul celor veniți din ”afară”. Eu în biserică m-am ocupat de sufletele lor, dar ”poteca” până la Biserică a fost ”curățată” de aceștia. Eu cred că românii de aici nu au avut lideri cu adevărat care să-i facă să se simtă mândri că sunt români. Și am văzut asta în 2009 când a fost IPS Ioan într-o vizită pastorală la Aita Medie. Când a intrat în biserică, la vederea dânsului mulți dintre oameni, bărbați și femei, au început să plângă. Era un plâns al bucuriei amestecat cu multă tristețe. Este una dintre imaginile care mă vor urmării toată viața.

Ce ne puteți spune despre comunitatea pe care o păstoriți? 
În general multe lucruri frumoase. Ca în fiecare comunitate sunt și lucruri bune și lucruri mai puțin bune. Munca cu omul este foarte grea, și mai ales în această zonă în care haina preoțească nu este așa respectată ca într-un mediu pur ortodox.
Când am venit în primul an a fost un șoc pentru mine, deoarece la sfârșitul slujbei nici un credincios nu vorbea limba română în biserică. La început i-am judecat și am fost chiar intrigat, nu puteam înțelege acest lucru, dar cu timpul am înțeles că acest lucru nu se poate imputa ca fiind vina lor. Și la ora actuală am câteva femei pe care nu le pot spovedi, pentru că nu știu românește. Dar să nu credeți că m-am resemnat cu ideea că acest lucru ar fi o normalitate.
În rest îi consider niște eroi, care au supraviețuit de-a lungul vremii, și îi prețuiesc pentru acest lucru. Din păcate aceștia sunt ultimii.
De ce spuneți că sunt ultimii? Care este media de vârstă a enoriașilor? 
Când am spus asta să nu vă gandiți că mâine ”voi trage cortina”, dar în 20-30 de ani cam așa va fi, ceea ce în istorie este o unitate neglijabilă de timp. Vârsta medie a parohiei este undeva pe la 63-68 de ani, numai că copiii și nepoții au plecat din zonă spre orașele mari, sau sunt în curs de a face acest lucru. Bineînțeles că acest lucru se încadrează într-o problemă generală la nivel național, numai că acolo unde sunt mulți măcar rămân puțini, dar unde sunt puțini rămân și mai puțini, sau de cele mai multe ori nimic. Ecuația este foarte simplă în cazul acesta. Crucile din cimitirele românești din cele două sate sunt mai numeroase decât membrii comunității românești.
Care este relația pe care o aveți cu reprezentanții celorlalte confesiuni din zona dumneavoastră? 
De respect reciproc. Suntem patru culte în Aita Mare (unitarieni, calvini, catolici și ortodocși) majoritari sunt unitarienii, iar în Aita Medie reformații. Până acum doi ani la fiecare mare sărbătoare creștină (Paști și Crăciun) trimiteam mesaje pastorale frățești din partea parohiei noastre, pentru fiecare comunitate.
Și de ce nu ați mai trimis? 
Pentru că nu mi s-a răspuns niciodată de către nimeni. Consider că dialogul are sens dacă există emițător – receptor. Probabil limba este o problemă.
Credeți că deranjați prin faptul că nu știți limba maghiară? 
Părintele Iustin Gârleanu

Părintele Iustin Gârleanu

Nu, nu cred. Dacă deranjez pe cineva, poate o fac mai mult prin ceea ce reprezint eu, ca haină, ca misiune a mea, ca lider spiritual al comunității românești. Limba nu trebuie să constituie o problemă din punctul meu de vedere, ci acolo unde apar probleme sau resentimente pe tema acestui lucru, acolo este mai mult o problema de bunăvoință.

Este sprijinită în vreun fel parohia pe care o conduceți de către Primăria Aita Mare sau Consiliul Județean Covasna? 
În cei cinci ani de activitate pastorală o singură dată, prin anul 2008, am primit o sumă de 2000 lei de la Primărie, pe care a trebuit să o împart pentru cele două comunități parohiale ortodoxe din Aita Mare și Aita Medie. Și asta datorită epitropului nostru de la Aita Mare, care este conslier local. În primă instanță Biserica Ortodoxă nu fusese luată în calcul la alocarea fondurilor, până când nu mi-am prezentat public indignarea.
Cum se vede din Aita Mare conviețuirea interetnică a românilor și maghiarilor din Covasna și Harghita? 
Destul de controversată aș putea spune.
In ce sens? 
În sensul în care dacă intrii în sfera politicului lucrurile sunt foarte perfide, și… mă opresc aici. Dacă rămâi în sfera socialului, a omului de rând, vezi că în familiile mixte respectul între soți poate fi mai mare decât într-o familie omogenă. În general oamenii se ajută între ei. Și asta o văd în situațile critice mai ales, la o înmormântare atât românii cât și ungurii sunt solidari unii cu alții. Și nu vă ascund că am avut surpriza să văd la o familie nevoiașă de români din Aita Mare cum maghiarii au fost foarte solidari cu ei, poate mai solidari ca românii. Bineînțeles sunt cazuri și cazuri, fiecare caz are specificul lui. De asemenea ingrijitorul pe care îl avem la biserică, este maghiar și foarte conștiincios, și un om extraordinar.
Aș dori să mai adaug faptul că numărul maghiarilor de altă confesiune, care mi-au solicitat să intru și să le sfințesc casele de Bobotează a crescut de la an la an, și aceștia mă așteaptă cu casa primenită și cu multă bucurie. Am o mulțime de lucruri bune de spus despre acești oameni cu care conviețuim.
Ați avut probleme interetnice la nivel de comunitate? 
Eu personal da, numai ca persoana respectivă avea probleme și cu cei de aceeși etnie. Dar, mulțumesc lui Dumnezu, l-am aplanat repede. În general nu cred că ar fi cazul cel puțin din partea noastră, a preoțiilor ortodocși. Și nici nu cred că au existat la nivel de Episcopie astfel de cazuri.
Numai dacă analizezi structura morală a ÎPS Ioan și atitudinea dânsului prin mesajele pe care le transmite permanent în predica sa, iți vei da seama că nu poți avea altă atitudine raportată la exemplul dânsului, decât să urmezi Evanghelia lui Hristos și să propovăduiești dragostea între semeni.
Care este opinia dumneavoastră cu privire la autonomia teritorială pe criterii etnice a așa-zisului ținut secuiesc? 
Părintele Iustin Gârleanu

Părintele Iustin Gârleanu

Eu trăiesc cu crezul că pentru a putea fi preot în zona aceasta, în primul rând trebuie să mai ai ceva în plus în suflet, și anume sentimentul de a fi un foarte bun român. Cu privire la autonomia teritorială pe criterii etnice, consider că este o absurditate, și chiar o anomalie. Unde ați văzut dumneavoastră, în lume, o enclavă etnică în inima unui stat sau a unei națiuni? Nicăieri. Numai la noi există această anomalie artificial creată, de-a lungul istoriei. În schimb din mesajele pe care le trimit politicienii maghiari deopotrivă și diversele grupuri ale societății civile maghiare din țară și diaspora rezultă că prin această absurditate se vrea un preambul a ceva mai mare care ar trebui să urmeze. Toți pașii care se fac în această direcție arată că cineva nu s-a împăcat încă cu istoria de după 1918. Există o educație și o cultură în acest sens de la cei mai mici până la cei mai mari, și aceasta s-a amplificat după 1989. Doar vedem cu toții mesajele din presa maghiară cât de ofensive sunt, uneori chiar provocatoare.

 Aveți vreun mesaj pentru clasa politică de la București? 
Da, numai că se va auzi ca și strigătul lui Iona din burta Chitului (balenei). Românii din cele două județe sunt luați în considerare direct proporțional cu miza voturilor pe care le oferă ei ca număr de locuitori în aceste două județe. Nu vedeți că de la căderea comunismului statul român nu a avut nici o strategie pentru românii din zonă, indiferent cine s-a perindat la putere, din păcate. Așa cum același stat român a aplicat o bună strategie de conservare și de dezvoltare a identității românești în zonă, în perioada interbelică. Acest lucru s-a dezvoltat în paralel fără a leza drepturile maghiarilor conlocuitori și majoritari numeric. Din punctul meu de vedere doar Biserica Ortodoxă și instituțiile din jurul acesteia au avut o atitudine permanentă în conservarea identității românești în zonă. În rest totul a fost facut haotic, vag și sporadic.
Vă mulțumesc pentru amabilitate părinte! 
Cu multă plăcere!
Dan Tanasă
Cei care vor să ia legătura cu părintele Iustin Gârleanu o pot face pe adresa de email: iustin_garleanu around yahoo.com
Puteți sprijini parohia Aite Mare prin donații în contul bancar afisat pe blogul: http://parohiaaitamare.blogspot.com/
Interviu preluat de pe blogul lui Dan Tănasă

Peneş Curcanul este un model de vitejie românească, nu un produs alimentar

Pentru cei care au lipsit de la şcoală prin clasa a III-a, ţin să menţionez că Peneş Curcanul nu este un aliment din carne de curcan. Reclamele sunt şi ele bune la ceva, dar cei care au ales numele brandului „Peneş Curcanul” nu s-au gândit şi la implicaţiile suplimentare ale acestei opţiuni. Acum majoritatea covârşitoare a televizoriştilor cred despre personajul lui Alecsandri că se poate găsi la caserolă în supermarket.

Ei bine – dragilor – lucrurile nu stau chiar aşa. Pe gânduri. Peneş Curcanul este de fapt porecla lui Constantin Ţurcanu din Vaslui (1854 – 1932), unul din mulţii eroi ai Războiului de Independenţă de la 1877 şi sergent în Regimentul 13 Dorobanţi. După 1877, lui Constantin Ţurcanu nu i-a scăzut dragostea de ţară şi a participat voluntar în al Doilea Război Balcanic (1913 – dintre Bulgaria şi Grecia cu Serbia, în care România a participat pentru ceva pretenţii teritoriale de la bulgari) şi chiar în Primul Război Mondial (1916 – 1918) când venerabilul împlinise deja 62 de ani.


La sfârşitul secolului XIX (nouăşpe) denumirea de „curcan”, pe lângă cea care defineşte pasărea de curte ce ne desfată din când în când farfuriile, mai definea şi (conform DEX-ului) porecla dată dorobanţilor români din războiul de la 1877 – 1878. Oamenii pe atunci erau mândri de soldaţii lor şi încercau să-i alinte, iar dorobanţii pesemne că erau dezmierdaţi aşa din pricina penei pe care o aveau la chipiu. Pentru cinstirea eroilor vasluieni care au luptat în Războiul de Independenţă şi în Primul Război Mondial, s-a construit la 1934 un monument din marmură, piatră şi bronz, denumit Mausoleul Peneş Curcanul.

După cum scriam mai devreme, Vasile Alecsandri i-a închinat o poezie lui Peneş, surprinzând foarte frumos curajul şi dragostea de neam a vitejilor cărora le datorăm astăzi ţara pe care o avem.

 

Peneş Curcanul

                                        de Vasile Alecsandri

Plecat-am nouă din Vaslui,
Şi cu sergentul, zece,
Şi nu-i era, zău, nimănui
În piept inima rece.
Voioşi ca şoimul cel uşor
Ce zboară de pe munte,
Aveam chiar pene la picior,
Ş-aveam şi pene-n frunte.

Citește mai mult…

Noua Dreaptă nu este şi NU va fi niciodată partid politic

O serie de dezinformări au apărut în presă în ultima vreme. Nu daţi atenţie celor ce se inflamează cu paie ude. Noua Dreaptă este şi va fi în continuare ce a fost: o mişcare naţionalist-creştină care a militat pentru valorile tradiţionale româneşti, a luptat împotriva aberaţiilor economice care se aplică acestei ţări, a susţinut unirea Basarabiei şi nordului Bucovinei cu patria mamă România, a protestat împotriva uscăciunilor care promovează separatismul (în special cel maghiar), în general fiind singura organizaţie care a ţinut în permanenţă drapelul tricolor deasupra capului intervenind după propriile puteri în lucrurile ce contraveneau şi contravin în continuare interesului poporului român.

Domnilor, credeţi dumneavoastră că noi ne-am asociat cu această mişcare pentru a ne angrena în circul politic sau pentru a căpăta foloase materiale? Este interesul nostru personal mai presus de cel al ţării noastre? Partidul Naţionalist este doar un proiect politic, pornit din interesul mişcării de a legifera anumite din obiectivele Noii Drepte, preferabil toate, pe care vi le amintesc chiar acum:

 

1. Apărarea caracterului naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al Statului Român. Eradicarea oricaror forme de separatism etnic sau teritorial.

 

 

 

 

 

2. Reîntregirea Patriei prin unificarea celor două state româneşti, România şi Republica Moldova. Denunţarea Tratatului cu Ucraina şi readucerea, pe cale paşnică, în graniţele Statului Român a nordului Bucovinei şi sudului Basarabiei, a ţinuturilor Herţa, Hotin şi a Insulei Şerpilor.
 

 

 

 

 

3. Stoparea declinului demografic care ameninţă viitorul Naţiunii Române şi promovarea unei politici de creştere a natalităţii.

4. Repatrierea tuturor românilor care şi-au părăsit ţara şi familiile din cauza sărăciei, prin facilităţi la recalificare, angajare şi scutirea de taxe şi impozite la deschiderea unei afaceri în Tară.

5. Alocarea unor procente mai mari din Produsul Intern Brut (PIB) pentru domeniile vitale pentru prezentul şi viitorul Neamului Românesc: Sănătate, Educaţie, Cercetare, Apărare.

6. Favorizarea legislativă a investitorilor autohtoni şi a capitalului românesc şi limitarea monopolului exercitat de companiile multinaţionale.

7. Eliminarea monopolului băncilor străine în sectorul bancar românesc.

8. Interdicţia companiilor şi cetăţenilor străini de a cumpara terenuri agricole. Evitarea riscului ca aceştia să devină în scurt timp proprietari majoritari în propria noastră ţară.

9. Lichidarea datoriei externe şi înlăturarea dictaturii Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale.

10. Păstrarea monedei nationale şi abandonarea trecerii la EURO, o monedă fără popor şi fără viitor.

11. Abandonarea procesului de aderare a României la spaţiul Schengen întrucât eliminarea controalelor la frontiera dintre România şi Ungaria şi securizarea frontierei de pe Prut contravine intereselor Naţiunii Române şi serveste doar intereselor strategice ale Ungariei.

12. Renegocierea Tratatului de Aderare a României la UE și promovarea unei politici externe bazată pe demnitate şi primatul INTERESULUI NAŢIONAL. Crearea unui minister pentru românii din afara graniţelor şi determinarea ţărilor vecine să asigure, pe cale de reciprocitate, conservarea şi afirmarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a comunităţilor autohtone româneşti din jurul granitelor (Serbia, Ucraina, Bulgaria, Ungaria) si Balcani (Croatia, Albania, Grecia, Macedonia).

13. Eradicarea politicianismului şi a corupţiei și instaurarea unui climat de moralitate în viaţa publică românească.

14. Stoparea ofensivei sectelor.

15. Reincriminarea manifestărilor publice ale homosexualilor.

16. Reincriminarea defăimării Ţării şi a Naţiunii.

17. Rezolvarea problemei ţigănesti prin consens și efort internațional si crearea unui stat al ţiganilor în Asia, după modelul statului Israel.

18. Confiscarea averilor ilicite.

19. Anularea privatizărilor frauduloase şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi de sărăcirea României şi a românilor.

20. Garantarea siguranţei cetăţenilor prin eradicarea clanurilor interlope care au pus stăpânire pe România.

Articol defăimător la adresa naționalismului şi aşa rarefiat din România

Voi cita din articolul Ungurii ne servesc o lecţie publicat în Adevărul de către Mălin Bot. Comentariile la final:

„S-a inflamat România de trei zile, după ce maghiarii din echipa naţională de hochei au refuzat să intoneze „Deşteaptă-te române!”, în deschiderea unui meci cu naţionala Ungariei. Dincolo de excese stupide, maghiarii ne servesc lecţii de patriotism.

Istoria recentă a României este plină cu exemple de atitudine agresivă din partea unor maghiari mai mult sau mai puţin cunoscuţi, care exagerează într-un mod indecent şi necivilizat.

Obsesiile cunoscutului europarlamentar László Tőkés, care declara că 1 decembrie este zi de doliu sau gestul stupid al anonimul Csibi Barna, din Miercurea Ciuc, care l-a spânzurat simbolic pe Avram Iancu, sunt derapaje aberante comise în numele minorităţii maghiare. Jucătorii români de etnie maghiară au refuzat să cânte „Deşteaptă-te române”, după ce au cântat imnul Ungariei, şi au expus acelaşi tip de atitudine şovină.

Astfel de gesturi extreme dau apă la moară celor care doresc să profite politic de pe urma presupusului pericol pe care l-ar reprezenta moniritatea maghiară. Personaje care trăiesc tembel din inflamarea inutilă a publicului. Sunt copie „la indigo” a celor care exagerează de partea maghiară. Scopul lor este doar să agite spiritele, pentru a-şi justifica apoi existenţa şi mai ales ideile fixe.

Există însă o diferenţă fundamentală între românii şi ungurii cărora se adresează extremiştii din ambele tabere.

Europa FM a realizat luni o emisiune excelentă pe această temă, în care au intervenit şi maghiari. „Sunt unguri, nu poţi să-i obligi să se simtă români”, a spus un ascultător care a intrat în direct.

Tokes, Barna şi toţi surescitaţii care înjură România suferă de forma extremă a unui fenomen pentru care minoritatea maghiară merită respect. Sunt peste 1,4 milioane de unguri în România şi veţi găsi foarte greu unul singur care să spună că maghiarii sunt un popor demn de disperţ sau că Ungaria este o ţară mizerabilă. Câţi români spun asta despre poporul lor în fiecare zi? Câţi sunt cei care, români fiind, declară zi de zi, cu toată convingerea, că România o ţară de nimic?

Putem spune despre noi că ne respectăm ca naţiune? Dacă nu ne respectăm, cum putem avea pretenţia să ne respecte alţii? Mai ales aceia care trăiesc cu frustrări istorice şi cu impresia stupidă că în Europa anului 2011 se mai poate reface ordinea impusă de imperii decedate.

Adevărul trebuie spus, oricât este de dureros pentru români. Adevărul e că maghiarii ne servesc, de 22 de ani, lecţii de patriotism şi demnitate naţională. Dacă lăsăsm la o parte extremismul patologic al câtorva indivizi, vedem în spatele circului inutil un popor mândru de istoria lui, de neamul lui, de ţara lui. Dacă mergem în Ungaria, vedem atitudinea aceasta la fiecare colţ de stradă. În curăţenia din oraşe, în modul cum au construit infrastructura, în felul în care îşi respectă istoria conservând monumentele naţionale. Până şi în refuzul de a se lăsa înghiţiţi de monstrul culturii de masă mondiale. Aveţi idee cât e de greu să găseşti, în Ungaria, în faţa unui liceu, un singur elev cu care să te poţi înţelege în engleză?

Înainte de a ne flamba atunci când vreun exaltat maghiar intră în convulsii şi de a face jocurile exremiştilor care vor scandal cu orice preţ, trebuie să ne privim critic în oglindă. Dacă ne uităm atent, găsim motive mult mai serioase să ne alarmăm. Faptul că nu ne place imaginea din oglindă şi că nu facem nimic pentru a schimba situaţia este mult mai grav.

Ne foloseşte mai mult să servim o lecţie de patriotism de la unguri, decât să dăm curs unor isterici din ambele tabere, care se hrănesc cu conflicte.

PS Lăsând retorica a la Vadim deoparte, chiar se aşteapta vreun om normal ca opt unguri să cânte „Deşteaptă-te române” la Miercurea Ciuc? Era o ştire doar dacă se întâmpla aşa ceva.

Mălin Bot este redactor-şef adevarul.ro”

Cu toate că în câteva privinţe sunt deacord cu autorul articolului există câteva adevăruri trunchiate la mijloc.

1. Gesturile extreme, nesimţite sau doar urâte ale ungurilor la adresa valorilor noastre nu trebuie privite ca pretexte ale naţionaliştilor de a-şi consolida capitalul politic. Chiar din comentariile articolului se citeşte indignarea făţişă a românilor în privinţa măgăriilor suferite de români din cauza câtorva unguri mai speciali. Pe modelul că opinia publică n-ar mai trebui informată asupra unor asemenea evenimente din teama nejustificată de a nu le da apă la moară naţionaliştilor ar trebui desfiinţată toată presa în general!

2. În Europa anului 2011, începând de acum mai bine de 20 de ani, ungurimea a câştigat puţin câte puţin mai multe drepturi decât şi-ar putea dori orice minoritate din lume, iar separaţionismul de care dau dovadă nu are măsură pe plan concret decât în limita imaginaţiei şi răbdării politicienilor lor. Pericolul maghiar este la fel de real precum globulele roşii prezente, contrar tuturor aşteptărilor, în sângele redactorului de la Adevărul. Acestea îl apără pe editorialist de boli, nu îl scarpină pe burtă zicându-i că totul e bine chiar dacă a fost infectat cu un virus. Îi dau reacţii, vărsături, tuse, febră. Aşa fac şi românii când simt că trupul patriei lor s-a umplut de putregaiuri. Oamenii se agită, se frământă, se întreabă ce ar trebui făcut, se revoltă, vor să elimine cauza! Nu vor să pretindă că problema nu există şi să o ducă în ridicol.

3. Ungurii nu se auto-preţuiesc chiar atât de mult precum pretinde domnul Bot. Este cutumiar faptul că ungurii din Ungaria îi consideră ţigani pe ungurii din România. Tot în Ungaria, mai precis în Budapesta, unde ungurii „se stimează” atât prin protejarea monumentelor lor naţionale, castelul Vajdahunyad este o copie mai mică a castelului din Hunedoara. Aşadar, respectul pe care-l au este îndreptat către valori din România noastră. Este acesta un motiv bun pentru dumneavoastră domnule Bot ca sportivii de la Miercurea-Ciuc să cânte imnul României?

4. Vadim este un exemplu bun de dat într-adevăr pentru isterie şi conflict, în nici un caz pentru patriotism adevărat. Vadim nu a făcut altceva decât să ducă în derizoriu ideea de naţionalism prin aberantele lui declaraţii cu execuţiile pe stadioane, comportamentul agresiv şi discursul nihilist. Vadim este cel mai probabil pus de securiştii pe care-i citează la fiecare apariţie, să conducă naţionalismul pe cărări greşite, pentru ca omului de rând să i se facă lehamite de orice activitate reactivă la nedreptăţile care i se aplică zi de zi.

Aderarea României la spațiul Schengen va institui o nouă „cortină de fier” pe Prut

Noua Dreaptă ține să facă următoarele precizări în legătura cu organizarea Consiliului European de la Bruxelles din data de 8-9 decembrie:

COMUNICAT DE PRESĂ

 

1. Noua Dreaptă consideră că efectele unei eventuale aderări a României la spatiul Schengen, în speță abolirea frontierei cu Ungaria și securizarea „frontierei externe a Uniunii Europene” cu Republica Moldova, Ucraina și Serbia, unde trăiesc peste 4 milioane de români basarabeni, bucovineni și timoceni, contravine flagrant intereselor strategice ale Națiunii Române. In fapt, eventuala aderare a României la spaţiul Schengen ar institui o nouă „cortină de fier” pe Prut, aspect subliniat si de concluziile studiului “Impactul aderării viitoare a României la zona Schengen asupra Republicii Moldova”, realizat de Centrul Analitic Independent EXPERT-GRUP si prezentat in cadrul Comisiei de Politică Externă și Integrare Europeană a Parlamentului Republicii Moldova. Potrivit autorilor, odată cu aplicarea rigorilor prevăzute de Schengen este probabilă o diminuare drastică a numărului de vize acordate cetățenilor moldoveni de către autoritățile române. Acest fapt va conduce pe de o parte la sporirea atitudinilor negative față de statul român în spațiul public moldovenesc, iar pe de alta parte la renașterea interesului pentru spațiul Comunității Statelor Independente (CSI), perceput de românii basarabeni drept „mai accesibil”.

2. Noua Dreaptă consideră că o eventuală aderare a României la spaţiul Schengen ar avantaja doar Ungaria, care sprijină ferm și necondiționat aderarea României la acest acord tocmai pentru că eliminarea controalelor de la frontiera româno-maghiară ar conduce automat la libera circulație a celor 12 milioane de maghiari din Ungaria, România și Slovacia și ar fi un pas important catre ”unificarea națiunii maghiare din Bazinul Carpatic”, obiectiv declarat al actualei guvernări de la Budapesta.

3. Noua Dreaptă aminteste faptul că Marea Britanie și Irlanda, țări membre ale Uniunii Europene, au optat să nu implementeze acordul Schengen pe teritoriul lor, tocmai pentru a nu-și prejudicia Interesul Național. Iar Danemarca, membră a spatiului Schengen, a reintrodus controalele la frontierele sale.  Actuala conducere a României pare însă hipnotizată și deloc deranjată de faptul că peste 10 milioane de unguri vor putea intra în România fără buletin, în timp ce românii din Basarabia vor fi supravegheați de peste 150 de camere cu vedere termică instalate de-a lungul Prutului!

4. Noua Dreaptă atrage din nou atenția că obiectivul nr. 1 al politicii externe a României ar trebui să fie unirea cu Republica Moldova și nu aderarea la un acord care sacrifică milioane de români basarabeni, bucovineni și timoceni, separați până mai ieri de Patria-Mamă prin grija Uniunii Sovietice, iar astăzi prin bunul plac al Uniunii Europene.

5. Noua Dreaptă avertizează totodată că eliminarea controalelor la frontiere ar crește riscurile pentru securitatea internă a României, lăsându-se cale liberă traficului de droguri, arme, ființe umane și imigrației ilegale, fenomene cu care deja se confruntă statele membre ale Tratatului de la Schengen.

6. Noua Dreaptă respectă și susține decizia Olandei de a se opune aderării României la spațiul Schengen în cadrul Consiliului European de la Bruxelles din data de 8-9 decembrie, salvându-ne astfel, împotriva voinței noastre, din capcana numită spațiul Schengen. Sperăm totodată ca Olanda să-și mențină votul negativ și la viitoarele reuniuni ale Consiliului European, până când românii vor hotărî că a sosit timpul să-și aleagă o clasă politică responsabilă, capabilă să slujească Interesul Național.

 

Președintele Noii Drepte,

Av. Tudor Ionescu

Mărturisitorul Corneliu Zelea Codreanu – Semne minunate după moarte despre sfințenia sa

După ce am ezitat o vreme să citesc acest articol, astăzi mi-am luat inima-n dinți și l-am descoperit foarte frumos și plin de speranță creștină, probabil un sentiment cu care Căpitanul se hrănea în zilele sale de temniță, un sentiment mai înălțător decât orice victorie pe acest pământ în care suntem trimiși de către Dumnezeu să ne dovedim credința și puterea caracterului nostru.

Propun celor interesați să alcătuim o listă a martirilor legionari căzuți pentru Legiune sau morți în credința legionară, pentru a le putea face pomenirea creștină și pentru a le cere, prin rugăciune, puterea și determinarea de care au dat dovadă în credința lor nestrămutată în Dumnezeu și în destinul neamului românesc.

Cine vrea să participe poate să-mi trimită un mail cu numele, rangul, garnizoana, locul unde a fost martirizat, anul și eventual alte detalii.

Urmează articolul. Vă rog citiți-l cu atenție.

La sfarsitul lui noiembrie 1940 cei 14 sunt dezgropati la Jilava, de sub betoane si vitriol (acid sulfuric concentrat). Unul din participantii la dezgropare si martori ocular la imaginea de groaza, Vasile Posteuca, scrie ca trupul Capitanului era ca al unui sfant. Era miracolul lui Dumnezeu ca acest om a trecut in randul martirilor.

„Cu grija, infasurate in cearceafuri, trupurile sunt identificate de familii si scoase pe mal, unde se insira langa cel al Capitanului. Tarana din jurul trupurilor ramane plina de sange. O scormonim, o framantam in maini, o amestecam cu lacrimile ce ne curg fara incetare, o sarutam si o luam cu noi ca talisman… La gat stau intacte: sacusorul cu tarana si cateva cruciuliti cu chipul Mantuitorului si al Maicii Domnului. Toate sunt intacte, neatinse de umezeala. Insusi trupul Capitanului e parca astazi trecut din viata. Pieptul e bombat, de parca ar vrea sa iasa din haina, iar sub pielea alba se deslusesc bine de tot vinele cu sange roz. E in adevar o minune. Capitanul n-a putrezit. Pe cand celelalte trupuri sunt prabusite, al lui e intreg, neintrat in descompunere. Jumatatea de fata care n-a fost atinsa de tarana e alba si luminoasa. Ca de om viu. Privim la el cutremurati. Da! Capitanul a fost un sfant. El n-a putrezit si nu va putrezi. Am credinta nestramutata ca asa se va pastra si de acum incolo, in mormantul de la Casa Verde.

Doamna Lilica [sotia] strange lucrurile gasite la el, le saruta cu lacrimi, apoi se prabuseste intr-un strigat dureros: Mai Corneliu!… Mai Corneliu!…

Si lumea incepe a plange cu hohote, din nou. Sub infiorarea unei aripi de vant plang si salcamii, cu lacrimi mari, galbene, de frunze uscate. E in plansul Doamnei Lilica durerea celei mai credincioase si incercate sotii. Durere care ne strabate pe toti. Nu stiu de ce, simt, in clipa aceasta, cum plang odata cu ea, toate sotiile si mamele neamului romanesc. Ii urmaresc manile calde si mangaietoare, care resfira parul ravasit al Capitanului, pentru a se prelinge apoi peste fata inspre pieptul unde inima aceea mare cat o istorie nu mai bate. Ii vad lacrimile cum spala fata Capitanului, a sotului pe care dusmanii nu i l-au crutat si simt cum un potop de durere inunda toata tara… E atata lacrima. Atata plans. Voi calailor, cand l-ati omorat pe Capitan, ati ras si ati dansat in sabaturi. Iar noi, acum cand v-am pedepsit, plangem. Noi nu ne bucuram de moartea voastra. Caci nu noi v-am omorat. Voi v-ati omorat!

Cand ma gandesc ca am avut norocul sa-l vedem si sa-l slujim pe Capitan, nu pot crede ca alta generatie se va putea numi mai fericita decat noi. Noi l-am vazut pe Capitan si i-am vazut si invierea. I-am sarutat sangele scurs in tarana, trupul ferit de legea taranei, care se preface in tarana, trupul de sfant. Si alta multumire si fericire nu ne mai trebuie pana la capatul vietii noastre… Generatiile de maine, pentru a intelege mai bine chemarea neamului si voia lui Dumnezeu, vor trebui sa mearga si sa ingenunche la Jilava si la Casa Verde. Sa sarute tarana aceea sfintita de cel mai curat sange al primei generatii legionare” (Vasile Posteuca, „Desgroparea Capitanului”, Madrid, 1977; rev. Permanente, apr 2005).

Marturia monahiei Andreea de la manastirea Pasarea, 1999

Am primit cartea „Cine au fost victimele de la Jilava”. In aceasta carte am gasit numele legionarilor ucisi pe vremea lui Carol al II-lea, incepand din anul 1933 pana in 1939, in diferite localitati din tara, sau in lagare, de exemplu:
In lagarul de la Ramnicul Sarat – 13 persoane
In Spitalul Militar Brasov – 7 persoane
In lagar la Miercurea Ciuc – 44 persoane
In lagar la Vaslui – 33 persoane.
In total 162, pe care i-am trecut intr-un caiet cu numele, profesia si localitatea unde au fost martirizati. M-am gandit ca au trecut de atunci 60 de ani (pana in 1999) si poate unii nu mai au pe nimeni care sa-i pomeneasca la morti – i-am mai pomenit eu.

Intr-o sambata (prin 1999) (la noi la manastire se face parastas de obste) i-am pomenit, stand in genunchi in strana mea – in timpul Sf. Liturghii la ectenia pentru morti, apoi la iesirea cu Sf. Daruri si in timpul parastasului.

In noaptea de sambata spre duminica, am visat un vis frumos. Parca eram intr-o gradina frumoasa cu pomi si iarba verde. Pe iarba sedeau un grup de barbati tineri, toti imbracati in alb: pantaloni albi, camesi albe peste pantaloni, incinsi cu brau tot alb. M-am asezat si eu pe iarba si am intrebat pe unul mai inalt si foarte frumos:

– Unde ati fost pe aici? El mi-a raspuns:
– Am fost intr-o delegatie.

Apoi s-au ridicat de jos, s-au incolonat cate doi, iar in urma lor au aparut altii tot asa imbracati, formand un sir lung si asa incolonati au trecut prin fata mea si au iesit pe o poarta frumoasa. Nu stiu unde s-au dus.

Eu am ramas in gradina cu un barbat imbracat civil (oraseneste) care mi-a zis:

– Eu am cunoscut pe unul dintre cei care au sezut aici jos, ca a fost comandant legionar la noi in sat, iar acela mai inalt cu care ai vorbit a fost Zelea Codreanu.

M-am trezit foarte bucuroasa si cred ca in acel sir lung de barbati imbracati in alb au fost cei pe care i-am pomenit in slaba mea rugaciune la parastas. Am cautat apoi in Apocalipsa – stiind ca undeva scrie de cei imbracati in alb. In cap. 6, vers. 9-11 scrie: „am vazut sub jertfelnic sufletele celor injunghiati pentru cuvantul lui Dumnezeu si pentru marturia pe care au dat-o si strigau cu glas mare si ziceau: Pana cand Stapane Sfinte si adevarate nu vei judeca si nu vei razbuna sangele nostru, fata de cei ce locuiesc pe pamant? Si fiecaruia dintre ei i s-a dat cate un vesmant alb si li s-a spus sa stea in tihna, inca putina vreme pana cand vor implini numarul si cei impreuna slujitori cu ei si fratii lor cei ce aveau sa fie omorati ca si ei”.

Si numarul mortilor din 1933-1939, s-a completat cu fratii lor care au murit chinuiti prin inchisorile comuniste, din 1944-1989. Oare cati vor mai trebui sa fie martirizati „pana cand vor implini numarul”?

Cand cineva este trimis intr-o delegatie, este trimis cu o misiune speciala pe care trebuie s-o indeplineasca. Ei au avut de la Dumnezeu misiunea de a lumina neamul nostru, a-l intoarce la Dumnezeu. Cei care le-au inteles chemarea au dat jertfe mari.

Dar cei mari ai vremii nu i-au inteles si i-au prigonit. De aceea Capitanul se ruga in inchisoarea de la Jilava: „Doamne, ia-ma la Tine ca tara mea nu are nevoie de mine” (cartea: Insemnari de la Jilava).

Si Dumnezeu i-a luat la El si i-a dus in ceata Mucenicilor, pana la Dreapta Judecata de la urma.

Mormantul Capitanului
De-aici’nainte, Vremea se masoara
cu trudnicile tale oseminte,
si veacul care curge peste tara
incepe din cenusa ta fierbinte.

Mergi printre noi cu sfanta-ti moarte vie,
ne tamaiezi cu marea ta tacere…
Mormantul tau e numai Inviere,
prin tine luminam de vesnicie.

Prin tine bem, setosi, din Mantuire,
prin tine doar, ne-am curatit de sgura…
Izvor ne esti si cina si zidire
Si patrafir si cuminecatura…

Esti azima pe care’n plans o cere
inima noastra pururea flamanda.
Esti drumul nostru catre zari de miere,
esti perna pentru tampla fumeganda…

Esti ruga Tarii pentru biruinta,
mistria noastra’n aur ferecata,
dalta de foc infipta in credinta…
Mormantul tau e viata noastra toata.

Venim langa tarana ta iubita,
si umbra ta, prin smirna si balade,
ne-atinge cu plutirea ei sfintita
si se preschimba’n torte si in spade.

Cu duhul tau – mireasma de gradina –
ne miruim, sub zambet de icoane.
Culegem din mormantul tau lumina
si ne spalam obrajii de prigoane.

Luam un pumn de lut din groapa sfanta
si-l punem pe vechi rani de inchisoare;
si ranile din noi tresar si canta,
se fac medalii si zambesc in soare…

Dar de-or veni, candva, cu pasi usarnici,
la groapa ta, miseii si viclenii,
si se vor bate’n piept cu pumni fatarnici,
slavind lumina sfintelor vedenii.

Mormantul tau, gemand, sa se ridice
si duhul tau, tasnind din Vesnicie,
intr’un naprasnic fulger sa despice
pangaritoarea lor nemernicie!

de Radu Gyr

extras din Martiri si marturisitori romani din secolul XX.
Inchisorile comuniste din Romania – Fabian Seiche

SURSA