Arhiva

Archive for the ‘Ortodox’ Category

Despre Anastasia Popescu – cea care a reînviat religia în școli dupa 1989

In Memoriam Mama Sica – Anastasia Popescu (14 iunie 1911 – 14 august 1995). Sfintii-Inchisorilor.Info despre “Sfintii de langa noi”: Fotografii de arhiva si evocari de Laetitia Leonte, Duiliu Sfintescu si Parintele Vasile Pantiru. FOTO/VIDEO

Doamna preoteasa si profesoara Laetitia Leonte a organizat zilele acestea la Targu Ocna un parastas pentru inimoasa Anastasia Popescu (foto sus, la tinerete, si jos, la a doua tinerete), cunoscuta mai ales sub numele de Mama Sica. Nepoata a lui Teodosie Popescu, Mama Sica s-a nascut la 14 iunie 1911 si a plecat la Domnul pe 14 august 1995. Partenerii nostri de la KitTV si Ziaristi Online au inregistrat si difuzat un scurt interviu realizat dupa slujba de pomenire de la Targu Ocna cu cea mai buna prietena a Mamei Sica din ultima parte a vietii sale de pe acest pamant: doamna Laetitia Leonte, in varsta de 97 de ani. Va prezentam filmarea de la Targu Ocna insotita de cateva fotografii memorabile cu Mama Sica cat si de trei evocari, intre care si un cuvant al doamnei Laetitia Leonte, rostit in 2005 in memoria eroinei generatiei interbelice, generatia neinfrantilor.

Anastasia Popescu (mama Sica) la tinerete.

Anastasia Popescu (mama Sica) la tinerete.

Doamna Laetitia Leonte despre prietena sa, Mama Sica:

Venerabila, fosta profesoarã de religie, autoarea cãrtii „Cum sã-i învãtãm pe copii religia?”, neobosita misionarã crestinã, meritã sã fie cunoscutã si de cei care n-au avut posibilitatea sã-i asculte vorba aducãtoare de bucurii, cãci au trecut, iatã!, 10 ani de la plecarea ei la Domnul (in prezent 18 ani – n.n.). Fiindcã am avut fericirea de a mã fi socotit ea ca „iubitã prietenã” si „surioara mea scumpã”, încerc sã v-o aduc în fata ochilor prin aceste câteva rânduri.

S-a nãscut în 1911 în orãselul Rosiorii de Vede. Mama ei era fiicã de preot, asa cã de micã a fost crescutã în frica sfântã de Dumnezeu, chiar de bunica ei, preoteasa. Se ducea regulat la bisericã, asculta cu atentie si cu dragoste slujbele si predicile si a devenit o înteleaptã încã din anii copilãriei. Vãzându-o desteaptã si iubitoare de carte, învãtãtorul i-a sfãtuit pe pãrinti s-o dea la o scoalã cât mai bunã. Dupã absolvirea liceului a studiat Teologia la Bucuresti. Toatã puterea ei de muncã si toatã dragostea de învãtãturã si-a concentrat-o asupra marilor adevãruri mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos. Dar bunele si folositoarele cunostinte dobândite nu le-a putut preda decât timp de 14 ani, ca profesoarã de liceu si asistentã la Facultatea de Teologie din Bucuresti, cãci în 1948 regimul comunist a scos religia din scoli. Îndepãrtatã de la catedrã, Mama Sica s-a dedicat activitãtilor sociale ca sorã de caritate, pentru îngrijirea persoanelor vârstnice si neajutorate. Dupã 1989 s-a luptat ca nimeni altul pentru reintroducerea predãrii religiei în scoli.
Profesoara Anastasia Popescu a plecat la Domnul, plânsã si regretatã de toti câti au cunoscut-o. Pentru toate meritele ei a primit de la Patriarhul Teoctist „Crucea si gramata patriarhalã”. – Laetitia Leonte

Coperta indreptarului de catiheza

Coperta indreptarului de catiheza

Mama Sica s-a zbătut pentru introducerea învăţămîntului religiei în şcolile din România, şi a reuşit! Biserica însăşi nu a putut să nu-i recunoască darul şi harul, împuternicind-o să catehiseze alături de sacerdoţiu. Ca, poate, o minune a Maicii Domnului, căreia îi închina rugăciunile ei, „Mama Sica” a plecat de la moarte spre viaţă în ajunul prohodului Maicii Domnului. – Duiliu Sfinţescu

Articolul este preluat de pe blogul lui Victor Roncea si poate fi accesat apăsând pe această linie

Anunțuri
Categorii:Credință, Ortodox Etichete:

Iubitul şi multpătimitorul nostru Părinte Justin a trecut la Domnul!

Trupul mult pătimitor al bunului nostru Părinte Justin a fost adus la mănăstirea de călugări, prima sa ctitorie, fiind condus pe parcursul celor 3 km de părinții și maicile celor două mănăstiri, cât și de credincioșii ce au început să sosească la Petru Vodă. Să ne rugăm cu toții pentru sufletul iubitului nostru Părinte, să priveghem în această noapte după puterea fiecăruia. Într-adevăr avem un mare sfânt în România cea cerească!

Cuvioase Părinte Justin, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi
și neamul românesc!

Părintele Iustin Pârvu

Părintele Iustin Pârvu

La ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atît i-a iubit şi după care atît a jinduit.

Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat politic între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).

De la sfîrşitul lunii Martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîţiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!

Vom reveni cu detalii despre înmormîntare.

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

sursa: apologeticum.wordpress.com

 

Comemorarea ”Sfântului Închisorilor” – Valeriu Gafencu (foto-video)

Valeriu-Gafencu

Valeriu Gafencu

În data de 16 februarie s-a oficiat parastasul martirilor închisorii comuniste de la Târgu Ocna. La slujbă au participat 10 preoți din împrejurimi, călugări de la mânăstirea Petru Vodă, maici de la mânăstirea Diaconești, buni creștini și numeroși reprezentanți ai diverselor organizații naționaliste românești.

După parastas, adunarea a ascultat predica părintelui Amfilohie Brânză, iar mai apoi a participat la troița construită în memoria celor căzuți în penitenciarul de la Târgu Ocna la ”Acatistul Sfântului Mucenic Valeriu (sfântul temnițelor românești)”.

Pentru cei cărora numele de Valeriu Gafencu nu amintește de nimic voi face o scurtă descriere: Valeriu Gafencu, basarbean de origine, își pierde în 1940 familia, fugind de ocupația bolșevică în România. Se înscrie la cursurile facultății de drept, înscriindu-se în paralel în rândul Frățiilor de Cruce, organizațiile de tineret ale mișcării legionare, fapt care îi aduce în 1941 o condamnare la 25 de ani de muncă silnică de către regimul Mareșalului Antonescu. În 1952, după ce trecuse pe la penitenciarele din Aiud și Pitești, fiind închis la Târgu Ocna, își sacrifică viața cedându-și medicamentele obținute cu greu unui pastor luteran.

DSCF4582

DSCF4586

DSCF4591

DSCF4583

DSCF4576

Povestea ceșcuței – părintele Arsenie Boca

O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie. Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai. Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat: “Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.” In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca:

“Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,”Nu-mi place!” “Lasa-ma in pace,” dar EL a zambit doar si a spus cu blandete: “Inca nu!” Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. “Opreste!” Ametesc! O sa-mi fie rau!” am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit: “Inca nu.” M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa … “Ajutor! Scoate-ma de aici!”
Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta: “Inca nu.” Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie, m-a scos afara si m-a pus pe raft… am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine! “Ei, asa este mult mai bine” m-am gandit. Dar dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. “O, te rog, inceteaza, inceteaza, am strigat!” EL doar a dat din cap si a spus: “Inca nu!” Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat si am asteptat intrebandu-ma: “Oare ce are de gand sa-mi mai faca?”

pr. Arsenie Boca

O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus: “Uita-te la tine.” Si m-am uitat. “Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasa. Sunt frumoasa!!!” EL a vorbit bland: “Vreau sa tii minte: stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine.
Morala este aceasta: Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila Lui. EL ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta sfanta Sa Voie. Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea ti pare ca se invarteste necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu OLARUL.
Preot Arsenie Boca
Categorii:Ortodox

Sfaturile unui călugăr

“In aceasta lume complicata in care traim, am intalnit zilele trecute un calugar ortodox de 85 de ani, considerat a avea har conform terminologiei utilizata de confratii sai.

L-am intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine la el. ”Eu, omul nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma deschid si las Sfantul Duh sa curga prin mine. Nu intreb niciodata omul de ce a venit la mine,ce problema are, ii simt doar sufletul cat de greu ii este, si apoi ma rog. Atat fac- ma rog impreuna cu el. Si ii spun ca este o mare bucurie atunci cand doi se strang in numele Lui ca atunci si El este cu noi.
Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi deschide usa chiliei. Eu nu privesc omul intrand la mine ci pe Dumnezeu in om patrunzand in chilie. La sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin. Eu nu trebuie sa stiu ce greutate purta el, Dumnezeu stie, imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima mea.
Deci totul este rugaciunea noastra catre Dumnezeu, uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul capului. Uneori simt ca este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut. Si miracolul pentru mine nu il numesc vindecare, il numesc trezirea omului in Dumnezeu..”
L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :
“Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta. Cauza nu sunt cei din jur ci cum il privesti tu pe Dumnezeu. Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu. Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea. Acolo te asteapta Dumnezeu.
Mintea este prima care fie se deschide si prin gandurile tale ii lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te impiedica. Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura. Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.”
L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina:
”Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniste, o indoiala in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu. Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca si acel ceva o sa iti aduca apropierea, si cauti si cauti neincetat. Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in tine. Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie. Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni,aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta.”
L-am intrebat cum dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu puteai nici sa te intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala si nu numai aceasta, in jurul lui oamenii erau foarte linistiti, calmi. Raspandea o vibratie de pace in jur care linstea multimea. “Oboseala vine din lupta fiintei cu viata. Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal pentruca mergi contra curentului. Iubirea, este curgerea vietii. Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva”.
Si m-a intrebat:
”ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce iubeai, in timp ce te rugai?
Atunci te lasai purtata de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta. Atunci te deschideai prin inima. Obosesti cand cauti cu mintea, inima nu te oboseste vreodata. Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de care sa se agate, dar in esenta mintea isi cauta linistea.. Deci lupta nu este intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata, ci este intre noi si noi, acea lupta interioara este cea care epuizeaza.”
L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare:
“Nu trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau. Si vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie. Lupta are loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace. Nu fugi dupa Dumnezeu, stai linistit si lasa-l sa se exprime prin tine”.
L-am intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, in opinia mea de iluminare, si mi-a spus ca s-a rugat catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa poata darui la cei din jur, dintr-o credinta ferma ca cererea sa este auzita si indeplinita, si apoi s-a lasat purtat de valurile vietii, s-a deschis si i-au venit rugaciunile pe care le simtea cu sufletul.
Nu s-a indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest har de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant. Acesta considera ca fiind cea mai mare binecuvantare, bogatia inimii.
I-am spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de credinciosi, a pierdut legatura, si intr-un fel a interupt legatura intre Cer si Pamant, in conditiile in care ei aveau puterea sa o consolideze. “Biserica este o institutie alcatuita tot din oameni.. Si omul s-a indepartat de aproapele sau. Si aceasta din teama. Teama de a nu se pierde invataturile, de a le pastra nealterate, din frica aceasta si-au concentrat atentia doar pe invatatura si au uitat de ce este mai important-cei carora li s-a adresat Christos prin invataturile sale. Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, el a iesit in lume. Dar si in Biserica sunt oameni si oameni.
Ce poti face tu ca om este sa studiezi Cuvantul Intemeietorului, sa il simti, sa citesti si sa alegi acele rugaciuni pe care le simti cu Sufletul, pentru ca daca doar le rostesti fara suflet, ele sunt doar sunete goale. Prin rugaciune omul se inalta prin Cuvant care este fapta, prin gand si prin traire.  Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte.
Nu e datoria noastra sa ii judecam pe semenii nostri, asa scrie si in carti sa nu judecam, noi folosim piatra de temelie, invatatura si ne gasim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.”
Mi-a spus ca este foarte important sa ascult tacerea. ”Cauta tacerea, nu urmari sirul cuvintelor mele, asculta-l pe Dumnezeu in tacerea mea.”Si de  cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam, simteam sunetul unui falfait de aripi, si vedeam ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.
Aceasta fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu veneratie, l-am intrebat ce simte el cand vorbeste cu un om: “Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el. Sa fii lipsit de respect la adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in fata tronului lui Dumnezeu. Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descopera-l aici. Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti. Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume. Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te adresezi. Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului tau va trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”
La plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma framantam, si mi-a raspuns la intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez. Ma gandeam cum pot eu omul sa fac acest gest asupra lui aflat parca in aceasta lume dar neapartinand ei si mi-a explicat:”cand faci ceva cu toata inima lasi puterea celesta a Sfantului Duh sa coboare prin tine, omul nu binecuvanteaza cu puterea omului ci cu cea a Duhului, si in fata Sa toti suntem egali.”
Fiintele iluminate pasesc printre noi, nestiuti, simpli, se simte doar adierea lumilor celeste la trecerea lor prin viata noastra. Viseaza ca si cum ai trai vesnic, dar traieste ca si cum ai muri azi, caci nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai.”
Nu stiu ce ati simtit voi citind aceste randuri insa eu L-am simtit pe Dumnezeu. Ascult tacerea si inima mea este plina de Lumina.
Categorii:Credință, Ortodox Etichete:, ,

În luna decembrie anul trecut părintele Iustin Gârleanu a împlinit cinci ani de când păstorește mica comunitate de români din Aita Mare, județul Covasna, o localitate aflată la 37 km de municipiul Sfântu Gheorghe, și 15 km de Baraolt.
Părintele Iustin Gârleanu s-a născut la Brașov, a absolvit Seminarul Teologic Dumitru Stăniloae din Brașov și Facultatea de Teologie din cadrul Universității București.
Aflat într-o zonă în care românii sunt numeric minoritari, părintele Iustin Gârleanu ține aprinsă flacăra românismului și a ortodoxiei într-o parte a României lăsată pradă șovinismului și iredentismului maghiar promovat de organizații extremiste maghiare, unele dintre ele aflate chiar în componența Parlamentului și Guvernului României.
Și pentru că despre soarta românilor din Covasna și Harghita cel mai bine pot vorbi chiar românii care trăiesc acolo, l-am contactat pe părintele Iustin.
Sunteți de cinci ani în Covasna, părinte. Câte suflete păstoriți în acest moment? 
Biserica ortodoxă din Aita Mare

Biserica ortodoxă din Aita Mare

În primul rând doresc să vă salut pe dumneavoastră cât și pe cititorii blogului dumneavostră, români și maghiari deopotrivă. Vă mulțumesc pentru faptul ca v-ați gândit la mine și pentru că m-ați contactat chiar și prin mijloacele acestea deja convenționale (și mă refer aici la internet) pentru a vă relata aspecte din realitatea văzută prin prisma unui preot ortodox care slujește într-una din cele mai modeste comunități minoritar românești din județul Covasna.
Referitor la întrebarea dumneavoastră, numărul sufletelor pe care îl păstoresc este de 5 familii întregi (soț/soție) în Aita Mare și 8 familii în Aita Medie, aici în numărul acesta nu sunt incluse văduvii și familile mixte, care cu totul în ambele sate nu depășesc 20-25 de persoane.
Care sunt problemele cu care vă confruntați? 
Greu de spus… problemele sunt multiple și în același timp complexe, ca în fiecare parohie de altfel. Din punctul meu de vedere au reușit să ne copleșească două lucruri: SĂRĂCIA și ignoranța. Spun sărăcia deoarce aici nu putem strânge anual un buget mai mare de 2000 de lei. Este foarte greu să te descurci cu acești bani într-un an, sau mai bine spus imposibil. Nu mai vorbesc de faptul că apar fel de fel de lucruri neprevăzute care necesită diverse cheltuieli cărora nu le facem față fără ajutor din ”afară”. De salarizare nu mai vorbesc, dacă nu ar fi acel fond de întrajutorare primit de la Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei nu am mai fi pe aici.
Biserica ortodoxă din Aita Medie

Biserica ortodoxă din Aita Medie

De ce vorbiți și de ignoranță? 

Pentru că atunci când am ales să fiu slujitor în această episcopie am avut alte așteptări de la oameni. Și aici mă refer în primul rând la cei din județele vecine, dar și de la cei cunoscuți și apropiați chiar. Credeam că românii sunt mai solidari, dar, mi-am dat seama ca nu mereu, ci doar atunci când sunt în momente de criză. Am reușit să le fac cunoscute problemele din zonă multor persoane oneste și de bună credință, însă pe mulți alții nu am reușit să-i conștientizez de aceste probleme. Românii din afara celor două județe în marea lor majoritate habar nu au ce se întâmplă aici. Nu se conștinetizează la nivel colectiv, la nivelul întregii societăți civile, că aici este într-adevăr o problemă. Opiniile nu se formează ascultându-i pe oamenii care au de a face cu această zonă ca simplii vizitatori, și care apoi apar pe ecrane la diversele televiziuni, banalizând fenomenul acesta de dispariție a unor comunități întregi de români, în doar 60-70 de ani. Acesta este un fenomen. Ați văzut dumneavoastră pe cineva care, intersat în mod real de această zonă, să vină și să facă un reportaj bine documentat și apoi să-l dezbată cu specialiști fără interese meschine? Eu nu am văzut. Nu am văzut pe vreun jurnalist să vină și să ia vreun inteviu vreunui repezentant al societății civile românești din zonă.

Vorbiți de un fenomen al dispariției românilor din zonă. Ce face Statul Român? Sau ce ar trebui să facă? 
Da, și vă pot oferii și exemple, cum ar fi cele două comunități pe care le păstoresc, plus comunitățile vecine din toată zona Baraolt, cum ar fi Căpeni, chiar Baraolt, Biborțeni, Aita Seacă, Valea Zălanului, și exemplele pot continua. Pentru aceste comunități lovitura de grație a fost în anii de tristă amintire 1940-1944, apoi bineînțeles a contribuit și migrarea oamenilor de la sate către mediul urban.
Uitați exemplul cel mai grăitor, în Aita Mare și Aita Medie nu mai există secție de limba română în scoala generală, a fost pană acum doi ani, unde am predat și eu o oră de religie, dar după ce a venit criza și odată cu reforma învățământului aceste clase au fost desfințate, deși în ambele comunități mai sunt copii care provin din familii de români sau mixte. Și uitați cum odată cu această generație s-a încheiat un proces de maghiarizare pe cale pașnică. Singurul element constitutiv este religia, care mai arată originea sau poate chiar doar numele. Iată deci cum Statul este încă odată neputincios în fața acestui fenomen.
Mă întrebați ce ar trebui să facă Statul… greu de spus după 22 de ani în care nu a făcut nimc. În primul rând să dorească se se implice. Să adopte o strategie, pusă în practică de oameni onești, competenți. NU poți ca Stat, sau ca politician, să faci ceva când nu cunoști fenomenul, sau dacă îl cunoști să îl ignori, marșând pe un multiculturaslim ieftin, de tip slugarnic, așa cum vedem pe la unii politicieni din zonă. O a doua problemă este dezvoltarea zonei. O zonă săracă economic este săracă și ”intelectual”, și atunci oamenii sunt mai ușor de manipulat.
Cum credeți că ar putea cetățeanul de rând să-i ajute pe românii din această zonă? 
Părintele Iustin Gârleanu

Părintele Iustin Gârleanu

În primul rând prin dorința reală de a face acest lucru. Prin dorința de a veni la fața locului și a identifica problemele din această zonă. Prin simpla prezență a oamenilor din Brașov am reușit să-i mobilizez și pe credincioșii din Aita, stârnindu-i să aibe o viață liturgică mai activă, am reușit cu ajutorul acestor oameni proveniți dintr-un mediu pur ortodox, să-i fac să se apropie mai des de Sfântul Potir. Ei, iată rostul celor veniți din ”afară”. Eu în biserică m-am ocupat de sufletele lor, dar ”poteca” până la Biserică a fost ”curățată” de aceștia. Eu cred că românii de aici nu au avut lideri cu adevărat care să-i facă să se simtă mândri că sunt români. Și am văzut asta în 2009 când a fost IPS Ioan într-o vizită pastorală la Aita Medie. Când a intrat în biserică, la vederea dânsului mulți dintre oameni, bărbați și femei, au început să plângă. Era un plâns al bucuriei amestecat cu multă tristețe. Este una dintre imaginile care mă vor urmării toată viața.

Ce ne puteți spune despre comunitatea pe care o păstoriți? 
În general multe lucruri frumoase. Ca în fiecare comunitate sunt și lucruri bune și lucruri mai puțin bune. Munca cu omul este foarte grea, și mai ales în această zonă în care haina preoțească nu este așa respectată ca într-un mediu pur ortodox.
Când am venit în primul an a fost un șoc pentru mine, deoarece la sfârșitul slujbei nici un credincios nu vorbea limba română în biserică. La început i-am judecat și am fost chiar intrigat, nu puteam înțelege acest lucru, dar cu timpul am înțeles că acest lucru nu se poate imputa ca fiind vina lor. Și la ora actuală am câteva femei pe care nu le pot spovedi, pentru că nu știu românește. Dar să nu credeți că m-am resemnat cu ideea că acest lucru ar fi o normalitate.
În rest îi consider niște eroi, care au supraviețuit de-a lungul vremii, și îi prețuiesc pentru acest lucru. Din păcate aceștia sunt ultimii.
De ce spuneți că sunt ultimii? Care este media de vârstă a enoriașilor? 
Când am spus asta să nu vă gandiți că mâine ”voi trage cortina”, dar în 20-30 de ani cam așa va fi, ceea ce în istorie este o unitate neglijabilă de timp. Vârsta medie a parohiei este undeva pe la 63-68 de ani, numai că copiii și nepoții au plecat din zonă spre orașele mari, sau sunt în curs de a face acest lucru. Bineînțeles că acest lucru se încadrează într-o problemă generală la nivel național, numai că acolo unde sunt mulți măcar rămân puțini, dar unde sunt puțini rămân și mai puțini, sau de cele mai multe ori nimic. Ecuația este foarte simplă în cazul acesta. Crucile din cimitirele românești din cele două sate sunt mai numeroase decât membrii comunității românești.
Care este relația pe care o aveți cu reprezentanții celorlalte confesiuni din zona dumneavoastră? 
De respect reciproc. Suntem patru culte în Aita Mare (unitarieni, calvini, catolici și ortodocși) majoritari sunt unitarienii, iar în Aita Medie reformații. Până acum doi ani la fiecare mare sărbătoare creștină (Paști și Crăciun) trimiteam mesaje pastorale frățești din partea parohiei noastre, pentru fiecare comunitate.
Și de ce nu ați mai trimis? 
Pentru că nu mi s-a răspuns niciodată de către nimeni. Consider că dialogul are sens dacă există emițător – receptor. Probabil limba este o problemă.
Credeți că deranjați prin faptul că nu știți limba maghiară? 
Părintele Iustin Gârleanu

Părintele Iustin Gârleanu

Nu, nu cred. Dacă deranjez pe cineva, poate o fac mai mult prin ceea ce reprezint eu, ca haină, ca misiune a mea, ca lider spiritual al comunității românești. Limba nu trebuie să constituie o problemă din punctul meu de vedere, ci acolo unde apar probleme sau resentimente pe tema acestui lucru, acolo este mai mult o problema de bunăvoință.

Este sprijinită în vreun fel parohia pe care o conduceți de către Primăria Aita Mare sau Consiliul Județean Covasna? 
În cei cinci ani de activitate pastorală o singură dată, prin anul 2008, am primit o sumă de 2000 lei de la Primărie, pe care a trebuit să o împart pentru cele două comunități parohiale ortodoxe din Aita Mare și Aita Medie. Și asta datorită epitropului nostru de la Aita Mare, care este conslier local. În primă instanță Biserica Ortodoxă nu fusese luată în calcul la alocarea fondurilor, până când nu mi-am prezentat public indignarea.
Cum se vede din Aita Mare conviețuirea interetnică a românilor și maghiarilor din Covasna și Harghita? 
Destul de controversată aș putea spune.
In ce sens? 
În sensul în care dacă intrii în sfera politicului lucrurile sunt foarte perfide, și… mă opresc aici. Dacă rămâi în sfera socialului, a omului de rând, vezi că în familiile mixte respectul între soți poate fi mai mare decât într-o familie omogenă. În general oamenii se ajută între ei. Și asta o văd în situațile critice mai ales, la o înmormântare atât românii cât și ungurii sunt solidari unii cu alții. Și nu vă ascund că am avut surpriza să văd la o familie nevoiașă de români din Aita Mare cum maghiarii au fost foarte solidari cu ei, poate mai solidari ca românii. Bineînțeles sunt cazuri și cazuri, fiecare caz are specificul lui. De asemenea ingrijitorul pe care îl avem la biserică, este maghiar și foarte conștiincios, și un om extraordinar.
Aș dori să mai adaug faptul că numărul maghiarilor de altă confesiune, care mi-au solicitat să intru și să le sfințesc casele de Bobotează a crescut de la an la an, și aceștia mă așteaptă cu casa primenită și cu multă bucurie. Am o mulțime de lucruri bune de spus despre acești oameni cu care conviețuim.
Ați avut probleme interetnice la nivel de comunitate? 
Eu personal da, numai ca persoana respectivă avea probleme și cu cei de aceeși etnie. Dar, mulțumesc lui Dumnezu, l-am aplanat repede. În general nu cred că ar fi cazul cel puțin din partea noastră, a preoțiilor ortodocși. Și nici nu cred că au existat la nivel de Episcopie astfel de cazuri.
Numai dacă analizezi structura morală a ÎPS Ioan și atitudinea dânsului prin mesajele pe care le transmite permanent în predica sa, iți vei da seama că nu poți avea altă atitudine raportată la exemplul dânsului, decât să urmezi Evanghelia lui Hristos și să propovăduiești dragostea între semeni.
Care este opinia dumneavoastră cu privire la autonomia teritorială pe criterii etnice a așa-zisului ținut secuiesc? 
Părintele Iustin Gârleanu

Părintele Iustin Gârleanu

Eu trăiesc cu crezul că pentru a putea fi preot în zona aceasta, în primul rând trebuie să mai ai ceva în plus în suflet, și anume sentimentul de a fi un foarte bun român. Cu privire la autonomia teritorială pe criterii etnice, consider că este o absurditate, și chiar o anomalie. Unde ați văzut dumneavoastră, în lume, o enclavă etnică în inima unui stat sau a unei națiuni? Nicăieri. Numai la noi există această anomalie artificial creată, de-a lungul istoriei. În schimb din mesajele pe care le trimit politicienii maghiari deopotrivă și diversele grupuri ale societății civile maghiare din țară și diaspora rezultă că prin această absurditate se vrea un preambul a ceva mai mare care ar trebui să urmeze. Toți pașii care se fac în această direcție arată că cineva nu s-a împăcat încă cu istoria de după 1918. Există o educație și o cultură în acest sens de la cei mai mici până la cei mai mari, și aceasta s-a amplificat după 1989. Doar vedem cu toții mesajele din presa maghiară cât de ofensive sunt, uneori chiar provocatoare.

 Aveți vreun mesaj pentru clasa politică de la București? 
Da, numai că se va auzi ca și strigătul lui Iona din burta Chitului (balenei). Românii din cele două județe sunt luați în considerare direct proporțional cu miza voturilor pe care le oferă ei ca număr de locuitori în aceste două județe. Nu vedeți că de la căderea comunismului statul român nu a avut nici o strategie pentru românii din zonă, indiferent cine s-a perindat la putere, din păcate. Așa cum același stat român a aplicat o bună strategie de conservare și de dezvoltare a identității românești în zonă, în perioada interbelică. Acest lucru s-a dezvoltat în paralel fără a leza drepturile maghiarilor conlocuitori și majoritari numeric. Din punctul meu de vedere doar Biserica Ortodoxă și instituțiile din jurul acesteia au avut o atitudine permanentă în conservarea identității românești în zonă. În rest totul a fost facut haotic, vag și sporadic.
Vă mulțumesc pentru amabilitate părinte! 
Cu multă plăcere!
Dan Tanasă
Cei care vor să ia legătura cu părintele Iustin Gârleanu o pot face pe adresa de email: iustin_garleanu around yahoo.com
Puteți sprijini parohia Aite Mare prin donații în contul bancar afisat pe blogul: http://parohiaaitamare.blogspot.com/
Interviu preluat de pe blogul lui Dan Tănasă

Capcana deznădejdii

O lume se va prăbuşi, dar este această lume, lumea reală? Este această lume, lumea corectă?

În acest moment asistăm la un impas al tuturor măsurilor de ieşire din criză. Austeritatea nu dă roade, la fel nici aruncarea pe piaţă a unor sume colosale destinate repornirii economiei. La nivel naţional, nici schimbarea guvernelor, nici păstrarea lor nu dau roade. Puternicii zilei par a nu mai avea nici un as în mânecă şi au început să se certe între ei, într-un joc al acuzaţiilor gratuite despre cine agravează criza. Germania arată spre Statele Unite, Statele Unite spre Germania. Cei care îşi puseseră speranţele în China acum se tem de prăbuşirea ei catastrofală. Toate busolele fie se învârt haotic fie indică cu obstinaţie dezastrul. Cuvântul speranţă a dispărut din vocabularul tuturor, prezente sunt doar criză, dezastru, crah, disperare.

În acest context cum să mai fii uluit când îi vezi pe stradă pe oameni că nu mai au nădejde, când vezi cum totul s-a oprit şi toţi aşteaptă pasiv deznodământul care pare implacabil, şi cei care cred că va fi mai rău dar şi cei, din ce în ce mai puţini, care cred că va fi mai bine. Nimeni nu face nici o mişcare.

Şi iată de ce stăm pe loc, previzibil ca în povestea cu drobul de sare. Toată agitaţia aceasta aparentă ascunde un adevăr simplu, de fapt toată lumea vrea să stea pe loc. Am ajuns într-un moment faustic în care am strigat clipă opreşte-te şi acum sperăm neîntemeiat că nu va veni Mefistofel să ne ia sufletele. Tragem de timp în speranţa că asta este fericirea, că lucrurile trebuie să rămână aşa cum au fost şi până acum, fără să realizăm că aşa ne vindem sufletele, că aşa ne aşezăm confortabil într-un mormânt adânc, fără ieşire.

O lume se va prăbuşi, dar este această lume, lumea reală? Este această lume, lumea corectă, nu aşa s-a întâmplat întotdeauna în istorie, nu toţi au crezut că „nu se vor clinti în veac” nu toţi au crezut că o lume mai bună ca a lor nu va mai exista vreodată? Şi cu toate acestea acum, prost trăind, trăim mai bine decât ei au gândit vreodată. Nu am ajuns şi noi oare la capătul iluziilor noastre de grandoare?

Comunismul credea că va instaura raiul pe pământ, capitalismul promitea paradisul, şi unii şi alţii s-au înşelat. Raiul nu e posibil pe pământ decât dacă oamenii îşi schimbă firea şi fac cele ale binelui şi părăsesc cele ale răului. Dar această opţiune nu depinde de contextul istoric, de câte divizii ai sau de fluxul capitalului mondial. Această opţiune este independentă de context, depinde doar de voinţa ta de a-L urma pe Hristos.

Lumea noastră este în criză din acelaşi motiv din care toate „lumile” anterioare au fost în criză, pentru că s-a depărtat de Adevăr şi şi-a croit o realitate proprie pe care a crezut-o sustenabilă la infinit. Nu este şi nici nu are cum să fie. În loc să ne concentrăm eforturile agitându-ne pentru a sta pe loc, ar trebui să ne eliberăm de iluziile găunoase ale „realităţii” acesteia şi să acceptăm că nu mai merge aşa şi că ar trebui să ne schimbăm, nu cu mijloacele „sistemului”, care se dovedesc acum neputincioase, ci cu mijloacele Adevărului care „niciodată nu vor trece”.

E nevoie de puţin curaj, Dumnezeu e cu noi şi ne spune „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!”. Să nu deznădăjduim, lumea va pieri pe graiul ei, dar noi nu vom pieri odată cu ea dacă ne ancorăm ferm în Adevăr, dacă facem binele indiferent de greutăţi şi dacă dăm slavă lui Dumnezeu. E simplu, trebuie doar să crezi.

Sursa:

Categorii:Ortodox