Archive

Archive for the ‘Social’ Category

Acțiune de deszăpezire în județul Buzău (Video)

Coloana în așteptare să se deblocheze drumul

Sâmbătă 18 februarie, răspunzând chemării galeriilor de fotbal din București, ne-am adunat 10 camarazi de la Noua Dreaptă să ajutăm la deszăpezirea unor sate din județul Buzău. Ne-am sculat cu noaptea-n cap și am purces către locul de întâlnire, de unde am și cumpărat câte ceva de mâncare pentru oamenii pe care urma să-i vizităm.

Pe drum era ceva ceață și la un moment dat toată coloana de mașini a fost oprită din pricina unui accident. După alte câteva opriri pentru alimentare sau în care am așteptat ca drumul de acces să fie curățat de zăpadă, am ajuns în primul sat. Aici situația nu era foarte delicată, pentru că oamenii își creaseră poteci prin zăpadă până la case și de la acestea la dependințe. Am început distribuirea de alimente și într-o curte a unui bătrân am găsit un real dezastru. Ca să intri in curte nu era nevoie să deschizi poarta, pentru că zăpada ajunsese la nivelul gardului. Nici nu știam de unde să începem. De oriunde am fi început să dăm zăpada ni se părea inutil, pentru că fiind stratul atât de gros era ca și cum am fi vrut să măturăm nisipul din deșert. Nu știu de ce în acea curte era situația atât de neagră, dar cert este că grajdul animalelor era aproape acoperit, iar magazia de lemne nici nu se mai vedea sub zăpadă. Ne-am apucat să dăm la lopată și după aproximativ jumătate de ceas am reușit să creem câteva puncte de acces.

Zăpada aproape acoperind gardul

Accesul în curte printre pereți de zăpadă

Tunel spre un grajd

Grajdul acoperit de zăpadă. Acoperișul lui se vede în fundal

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În următorul sat, Amara, situația era chiar amară. Zăpada acoperise case de-a binelea. A trebuit să ajung acolo să văd ca Toma cu ochii mei ca să cred ce se zicea la televizoare. Viscolul are efecte fantastice. Unui bătrân, zăpada îi acoperise atât de tare grajdul încât aproximativ două săptămâni nu putuse ajunge la el și îi muriseră 30 de oi și miei. Un om din sat mi-a zis că bătrânul avea nepoți în sat, dar care din lene nu-l ajutaseră. A trebuit să mergem noi 10 oameni și într-o oră și jumătate i-am destupat intrarea. 2 – 3 vecini l-ar fi putut rezolva ușor în 2 zile de lucru.

Casă blocată de zăpadă

Tranșeu cu oi

Muntele de zăpadă

Solidaritatea oamenilor din sat a fost mică. Unii tineri s-au adunat să-și ajute vecinii, dar și o parte din aceștia au cerut bani pentru munca depusă. Un sătean care plătise era nervos la venirea noastră pentru că simțea că a luat țeapă din cauză că el a plătit iar ceilalți beneficiau de munca noastră gratuită. A trebuit să venim noi, 1-200 de oameni din București să le arătăm cum trebuie făcută treaba între vecini. Probabil că mulți ne-au luat în râs, dar sper că încet-încet lumea va realiza că doar prin solidaritate vom scoate țara din rahatul în care a intrat.

Am văzut foarte mulți oameni amărâți, pe care dacă i-am fi vizitat vara tot amărâți ar fi fost, iar alimentele pe care le-am împărțit le-ar fi prins bine oricând. Unii erau săritori, alții profitori, dar în mare impresia generală care ne-a rămas a fost că nu au fost destul de muncitori pentru nevoile personale sau săritori la nevoile colective.

Ce am făcut noi în aceste două sate nu a rezolvat nici măcar unu la mie din cât era nevoie în țară după aceste zăpezi. Ce am făcut noi a fost făcut cu un efort fizic și material mai mare decât ar fi putut face tinerii din zonele alăturate (Râmnicu Sărat, Buzău, etc..). Ce am făcut noi putea face oricine. Dacă noi românii am fi organizați am putea s-o ducem mult mai bine decât o facem acum.

Pentru a putea vedea mai multe fotografii puteti accesa urmatorul link: ALBUM

Lista „doctoriilor mortale”

          Din cauza efectelor secundare grave o serie de medicamente au fost retrase de pe piaţă în unele ţări. Cu toate acestea ele continuă să fie comercializate în…România!!! Suntem un vast laborator cu 20 de milioane de cobai, un loc in care se fac bani, multi bani, pe sanatatea si chiar viata…”prostimii” Europei! „Prostimea”, adica ce a ajuns poporul roman in ultimii 21 de ani, este doar … o bună piaţă de desfacere pentru multe medicamente criminale interzise în alte state. Vreti exemple? Vreti sa ne salvam macar copiii daca pentru multi dintre noi este prea tarziu? Luati hartie si ceva de scris:
Sprayul pentru astm Isoproterenol, comercializat sub numele de Isuprel, a ucis în anii ’60 în jur de 3500 de pacienţi. Cu toate acestea el se comercializează în continuare în ţara noastră şi este prescris în diverse afecţiuni ale inimii. Ce medici, ce interese, ce bani sunt in joc?

Medicamentul Stilbestrol a fost dovedit ca producând tumori uterine şi mamare la femei şi a fost scos de pe piaţă în unele ţări europene. În România este produs şi comercializat de patru companii farmaceutice. Oare medicii care prescriu astfel de „leacuri vindecatoare” sunt prosti, sunt rai sau sunt doar…platiti bine?

În 1970 au fost scoase de pe piaţă tranchilizantele Pronap şi Plaxin pentru că produceau moartea nou -născuţilor.

 

Thyreotom forte, un medicament pentru suplimentarea aportului de hormoni tiroidieni la pacienţi cu hipotiroidie a fost scos de pe piaţă în Germania în 2005. Pentru ca la romani merge perfect ceea ce este interzis la nemti…medicamentul este în continuare prescris de medicii nostri şi se găseşte în farmacii.

În 1984 ziarul Daily-Mail a scris clar că medicamentul împotriva acneei,Roacutan, medicament care se prescrie şi în prezent, a condus la malformaţii foarte grave ale nou-nascutilor.  Peste 50% dintre mamele care, in timpul sarcinii, au luat Roacutan, au nascut copii malformati!!! Roacutan este prescris în continuare de… doctorii români.

 

Zelmac, medicament impotriva afectiunilor digestive, care se vinde in Romania la ora actuala, produs de compania Novartis, a fost scos de pe piata in Germania in aprilie 2007, desi nici macar nu fusese aprobat inca, fiind folosit ilegal de catre doctori in scopul testarii lui pentru industria farmaceutica.

 

          Ketotifen, un medicament pentru tratamentul de lunga durata in astmul bronsic alergic sau cu componenta alergica, bronsita alergica si tulburari astmatice a fost scos in 2006 de pe piata in Germania, din cauza efectelor secundare grave la nivelul globului ocular si al rinichilor. In Romania se gaseste in farmacii.

 

          Terfenadin, antialergic, a fost scos de pe piata in mai multe tari europene. In Romania se gaseste sub denumirea de Histadin, un sirop folosit in tratamentul simptomelor multor afectiuni alergice si in prevenirea si tratamentul reactiilor alergice la transfuzia de sange.

 

          Methotrexat, de asemenea impotriva leucemiei, a produs tumori si a dus la anemie grava si ruperea intestinelor. In Romania este comercializat si prescris in reducerea dureriilor si a tumefactiilor articulare.

 

          Mitothan, un alt medicament impotriva leucemiei, duce la moartea rinichilor secundari. La noi se gaseste sub numele de Lysodren si este utilizat pentru tratamentul cancerului stratului exterior al glandei suprarenale.

 

Antibioticul Isoniazid duce la moartea ficatului. Acesta este comercializat in Romania.

 

Sunt foarte putini din pacate cei care au curajul, inconstienta sau posibilitatea sa spuna lucrurilor pe nume. „Afacerea” medicamentelor care „ucid lent” este una de succes: sute si sute de miliarde de dolari sau euro in fiecare an!!! Cu ceva timp in urma Dr. Scott Reuben, angajat al companiei farmaceutice Pfizer – cea care produce de exemplu „minunatia” Viagra…a declanşat cel mai mare scandal de falsificare din istoria medicinei, recunoscând că, timp de 13 ani avea sarcina de a falsifica rezultatele studiilor şi cercetărilor, pentru ca produsele farmaceutice ale companei să aibă un succes mai mare pe piaţă. În calitate de colaborator al biroului de presă de la compania Pfizer, el a publicat cu duzina în reviste medicale de specialitate articole fără niciun dram de adevăr.

SURSA

Imagini de la marsul normalitatii organizat de Noua Dreapta

Filmul de mai jos contine imagini filmate de la marsul organizat de Noua Dreapta in data de 4 iunie 2011 peruta Piata Victoriei – Dealul Mitropoliei.

Manifestantii au scandat lozinci precum:

„Nu vrem sa fim un neam de poponari!”

„Romania nu-i Sodoma!”

„Romania, Romania.. nu va vrea!”

„Rezistenta nationala”

„Gay pe strada, curve-n parlament”

„Ciuma homosexuala, e periculoasa boala!”

„Gay spurcati, din tara sa plecati!”

„Perversii sexual, tratati-i medical!”

„Nu vrem sa fim un neam de poponari!”

„Salvati familia traditionala!”

„Nu vrem diversitate, vrem normalitate!”

„Noua Dreapta, mandria nationala”

Folosind acest prilej, le urez homosexualilor vizati de Noua Dreapta: vaccinare placuta!

Soros atacă românismul în Basarabia printr-un studiu măsluit

In 1994, Fundatia Soros si Grupul pentru Dialog Social legitimau “academic”, pentru prima oara in Romania, “limba moldoveneasca” si “poporul moldovenesc”.Renate Weber, Gabriel Andreescu si Valentin Stan semnau impreuna un “studiu” despre legalitatea “moldovenismului” publicat in revista de propaganda a GDS, “22”. Intitulat “Relatiile Romaniei cu Republica Moldova”, studiul a fost preluat imediat de presa guvernamentala de la Chisinau, “Nezavisimaia Moldova”, “Moldova Suverana” si “Comunistul”, organul Partidului Comunistilor din Republica Moldova. O critica a lui a fost publicata de Civic Media. Dupa ani, acelasi principal vector antiromanesc recidiveaza printr-un asa-zis nou “studiu”, semnat de “impartialii” Cristian Ghinea, István Horváth, Liliana Popescu, Victoria Stoiciu, cu totii cadre ale scolii trotkiste deghizate sub diverse falduri. Prof. univ. dr. Radu Baltasiu, Facultatea de Sociologie a Universitatii Bucuresti si Director al Centrului European pentru Studii in Probleme Etnice al Academiei Romane demonteaza “studiul” mincinos, raspandit de mass media de aceeasi sorginte ca si Fundatia Soros, de la Bucuresti si Chisinau.

Studiul Fundatiei Soros despre ”Republica Moldova în conştiinţa publică Românească” este doar un produs ideologic inexact

Studiul lansat de Fundatia Soros,”Republica Moldova în conştiinţa publică Românească” are o serie de inexactităţi pe care le-am numit „de fond” şi „concrete”. Problemele de fond trimit la plasarea precară a lucrării în logica ştiinţei, mai cu seamă în raport cu sociologia. Chestiunile concrete sunt detalii care completează, ilustrează sau sunt consecinţe ale erorilor de fond. Sscopul materialului nu este acela de a contribui la cunoaşterea problematicii Basarabiei, ci de a plasa nişte concluzii prefabricate în spaţiul public din România, folosind prestigiul „cercetării ştiinţifice” şi pe cel al Fundaţiei sub girul căruia acesta a fost produs.

Inexactităţi de fond

Titlul: „Republica Moldova în conştiinţa publică românească”. Acesta pleacă de la premisa că un produs ideologic poate fi identificat şi măsurat în conştiinţa unor comunităţi mari. Nu orice fapt social pătrunde în conştiinţă. Republica Moldova este un produs ideologic, al geopoliticii expansionare ruseşti spre Gurile Dunării şi Strâmtori. Ca produs ideologic este un produs superficial. Logica ideologiilor este alta decât aceea a comunităţilor. Avem sociologii diferite. Eventual, ar fi putut fi cercetată „Republica Moldova în discursul public din România” – şi astfel am fi avut acelaşi nivel de adâncime al realităţilor: şi Republica Moldova şi discursul public aparţin în bună măsură dimensiunii ideologice. Din acest punct de vedere, studiul îşi proclamă propriul impas prin titlu.

Metodologic. Studiul conţine o serie întreagă de termeni neexplicitaţi. Pe lângă faptul că sunt neexplicitaţi sau insuficient lămuriţi, aceştia sunt încărcaţi deja cu tendinţe de răspuns, certificând orientarea ideologică a materialului, fapt care depăşeşte proporţiile admisibile într-un studiu sociologic. Iată, de pildă, cercetarea identifică unii respondenţi ca fiind „naţionalişti exclusivişti fermi”. Termenul trimite la o atitudine foarte complexă, cu cel puţin trei componente, fiecare având propria sa adâncime, depăşind cu mult cadrul unei simple variabile care ar trebui măsurată. Cum arată un asemenea om? Au realizatorii un profil psihosociologic? În orice cercetare se pleacă de la nişte ipoteze, se specifică populaţia. Desigur, ni se spune că au fost investigaţi adulţii din România, în cadrul unui eşantion reprezentativ. Numai că materialul face referire la o anume parte a populaţiei, cei care sunt „mândrii” şi „naţionalişti” pe o scală foarte aproximativă între „exclusivist” şi „detaşat”. În consecinţă, o fi populaţia aleasă aleatoriu, dar studiul este interesat „de o anume populaţie”, nu în general. În raport cu structurarea acesteia nu se spune nimic. Studiul instituie împărţirea populaţiei în profiluri psihosociologice în afara oricărui argument, ceea ce este de natură să pună sub semnul întrebării neutralitatea, mai exact deontologia acestuia.

Studiul împarte arbitrar (fără argument) populaţia investigată în „români” şi „locuitori ai statului vecin” şi aceasta este o altă eroare de fond. În timp ce populaţia din România are caracter etnic, cea de la Nistru este lipsită de caracter etnic. Studiul compară un popor cu o populaţie, ceea ce este imposibil şi, în plus, analizează fenomene de substrat, la nivelul conştiinţei, folosind instrumente inadecvate sau rău explicitate.

Teoretic: separarea de valoare dintre „naţionalismul etnic” şi „naţionalismul civic”, considerând că „naţionalismul etnic” este rău iar „naţionalismul civic” este bun. (p.26)

a) În primul rând, această distincţie este una teoretică şi este relativ recentă, fiind discutată, la sfârşitul sec. al XX-lea, de Gellner şi Anthony Smith.

b) Este cert că „normalul” la care au ajuns comunităţile poate să difere de ceea ce cred unii teoreticieni. „Normalul” este intrinsec comunităţii şi, de regulă, nu poate fi instituit de cercetători care, mai mult, nu au nici o autoritate morală să se transforme în judecători ai popoarelor.

c) Eroarea cea mai serioasă a acestui studiu este emiterea de judecăţi de valoare și utilizarea unei etichetări: naţionalismul etnic nu este bun, naţionalismul civic este bun. Conform literaturii de specialitate, caracteristicile etnico-naţionale sunt rezultatul împrejurărilor istorice şi al caracteristicilor antropologice specifice, nu pot fi judecate ca fiind bune sau rele. În al doilea rând, chiar dacă Estul ar fi caracterizat de „naţionalismul etnic”, acesta în nici un caz nu este întemeiat pe excludere, ci pe tradiţia populară, spre deosebire de „naţionalismul civic” de tip occidental creat de sus în jos, de tip birocratic, de stat. Tradiţia populară fixează comunităţile în cadrul lor simbolic prin apropiere, nu prin excludere. Singurele forme de excludere sunt de tip politico-ideologic şi acestea au fost introduse de politica de rusificare forţată începută de ţarism şi continuată brutal de URSS, pentru a fi reluată sub regimul Voronin. În plus, naţionalismul civic poate fi el însuşi foarte exclusivist, dacă este să ne amintim de Masacrul hughenoţilor de Sf. Bartolomeu (Franţa, 1572), Noaptea vitrinelor sparte (Germania 1938) până la deportarea în masă a romilor din Franţa (Sarkozy, 2010), sau, de ce nu, la distorsionarea pieţei europene a forţei de muncă prin interzicerea liberei circulaţii a muncitorilor din România şi Bulgaria într-o serie de state occidentale.

d) Studiul face referiri parţiale la contextul istoric al analizei, acesta fiind a treia mare eroare teoretică. Naţionalismul civic a fost soluţia organică a Vestului la problemele constituirii unei identităţi naţionale. Naţionalismul etnic în Est a fost soluţia potrivită identităţii naţionale în alt context. Mai mult decât atât, ambele tipuri nu există separat decât în teorie, de-a lungul timpului luând forme comune adeseori. Pentru discuţie vezi autorii citaţi, în special Smith, „National identity”. Generalizarea operată de autorii studiului, conform căreia „de regulă naţionalismul etnic” este „discriminatoriu” (p.26) nu are nici un fel de suport teoretic în lucrarea citată şi nici un fel de argument în cuprinsul cercetării. Aşa de pildă, autorii ignoră afirmaţiile lui Smith cu privire la caracterul organic al naţionalismului etnic şi caracterul politic-birocratic al naţionalismului civic. Rezultă că doar naţiunile din est ar fi organice (demotice), ceea ce Smith numeşte „etnii verticale”, în timp ce Occidentul este alcătuit din naţiuni construite „lateral”, ca urmare a voinţei suveranilor. În consecinţă, caracteristicile pozitive atribuite „naţionalismului civic” în opoziţie cu „naţionalismului etnic” sunt incorecte atât din punct de vedere teoretic cât şi din punct de vedere istoric.

Cu un aparat teoretic deficitar, operaţionalizarea indicatorilor devine imprecisă. Ajungem la termeni greu de înţeles precum „mândrie naţională neexclusivistă moderată” care fac argumentaţia confuză. În acest fel, analiza pe marginea „atitudinii faţă de istorie” ajunge la concluzii comice: „naţionaliştii exclusivişti” consideră poporul român vinovat de pierderea Basarabiei în august 1940 (p.33), iar exemplele pot continua. Ideea este că dacă eşti naţionalist cum … dai vina pe propriul popor? Ce înseamnă să fii naţionalist dacă te raportezi prin … separare de propriul popor? Şi ce fel de sociologie este aceea în care se ajunge la a discuta despre „vina poporului” în raport cu un fapt politic punctual?

Contextul. Contextul este cadrul developării datelor descoperite, este fundalul în raport cu care lucrurile culese în teren au sens. Cadrul istoric este contextul obligatoriu în raport cu o astfel de cercetare. Contextul însă este denaturat. Ne vom referi la premise, cele care conferă precizie ulterioară argumentului: anexarea Basarabiei ca urmare a ultimatumului sovietic din iunie 1940 este prezentată ca „dezlipire a Basarabiei din componenţa României” (p.23). Sintagma denaturează istoria în sensul că elimină caracterul arbitrar şi agresor al geopoliticii ruseşti, plasând subiectul cercetării, „conştiinţa” publicului din România într-un cadru nefiresc de neutru. Neutralitatea contextului istoric are însă un scop, acela de a plasa naţionalismul românesc în partea negativă a sensului istoric şi de a dezincrimina bolşevismul de crimele sale. Eliminând agresiunea comunistă, reacţia naţională românească este prezentată de autorii studiului ca „derapaj pro-unionist.” Aceasta este o ultimă dovadă a caracterului ideologizat al acestui studiu, care-l trimite în derizoriul altor sensuri, probabil în geopolitica intereselor străine în această parte de lume.

Concret

1. Problema: „Cât de prezentă este RM în conştiinţa publică românească”? – p.7. Dar dacă în conştiinţa românească e Basarabia, și nu RM? Cum au ales unul in locul celuilalt? Se preinstituie un reper ideologic care este de natură să distorsioneze grav cercetarea. Problema nu este negarea existenţei oficiale a R. Moldova, ci a existenţei sale în conştiinţa publică. Se insinuează că dacă în conştiinţa publică R. Moldova are altă reprezentare decât cea a unui stat cu existenţă separată, publicul ar fi „naţionalist”, deci retrograd.

2. „Atitudinea faţă de naţionalism” – trebuie să avem atitudine faţă de naţionalism? Naţionalismul el însuşi este o atitudine. (p.8)

3. Separarea dintre români şi „locuitorii ţării vecine” p.8, sau „cetăţenii statului vecin”. Acesta este obiectivul cercetării: ce cred românii despre „locuitorii ţării vecine”. Locuitorii țării vecine sunt o etnie (nouă)?

4. Studiul propune „o rectificare” în relaţia dintre România şi Basarabia (p.8). „Rectificare” prin scoaterea ingredientului naţional, care devine negativ, „naţionalism” sau fără identitate, devin „locuitorii ţării vecine”.

5. Raportul omite esenţa relaţiilor dintre cele două teritorii. Mai întâi abstractizează spaţiile numindu-le state. Apoi identifică sursa răului în România, la „români”, în relaţie cu altă identitate pe care o lipseşte de conţinut: când se referă la românii basarabeni le spune „locuitorii statului vecin”.

6. O altă instanţă a reificării este termenul de „mobilitate”. – p.9. În loc să facă trimitere la „reluarea relaţiilor artificial întrerupte între membrii aceluiaşi popor”, raportul foloseşte un termen reificat, abstract, fără conţinut, de „mobilitate a cetăţenilor”, omiţând esenţa etnic-unitară a celor două spaţii (România şi R. Moldova).

7. Încadrarea basarabenilor ca „imigranţi” (p.10) în România denotă încă odată situarea cercetării în cercul preocupărilor care pune problema în afara ideii de românitate şi românesc. În plus, developează o altă eroare metodologică: nu poţi opera la nivelul conştiinţei colective căutând lucruri exterioare, în cazul nostru „imigranţi”. La nivelul conştiinţei se înregistrează fapte, lucruri, procese intime, în cazul nostru ar fi trebuit căutaţi basarabenii. La nivelul conştiinţei avem mitologia străinului, ceea ce nu e cazul nostru, imigrantul situându-se la nivelul discursului public.

8. O altă eroare metodologică constă în căutarea Basarabiei printre „formele de consum media” (p.15). Se face confuzie între educaţie şi mass-media. Basarabia este parte a educaţiei naţionale. Cum ştim foarte bine, mass-media nu este parte a acestui proces, dimpotrivă, cum bine arată autorii, mass-media este parte a culturii de consum, care este altceva decât cultura educaţională. În consecinţă, Basarabia, sau cum spun autorii, „Republica Moldova” nu este căutată unde trebuie. Totodată, cultura este mai mult decât informare, este cunoaştere împărtăşită, care are legătură cu un cadru de tip colectiv care scapă complet metodologiei studiului. Din acest punct de vedere, cercetarea ar fi trebuit să aibă cu totul alte variabile. Rezultă că fidelitatea lucrării, dacă măsoară ceea ce îşi propune, lasă foarte serios de dorit.

a. Aşa de pildă, faptul că 57,5% dintre locuitorii din România „sunt dezinteresaţi în legătură cu subiectul RM” nu face decât să certifice eroarea metodologică: românii, ca orice mare colectivitate etnică, nu au decât interese colective identitare. Marile comunităţi nu au „agende” şi nici nu sunt interesate de ideologii sau alte fenomene de suprafaţă. În consecinţă, românii ca şi colectivitate nu pot fi interesaţi de Republica Moldova. Ar fi fost cu totul alta situaţia dacă ar fi fost întrebaţi de „fraţii lor basarabeni”, este o diferenţă ontologică, acolo este locul unde se află comunitatea. (p.20)

b. Tot aici, o altă eroare de exprimare, de astă dată cu „utilitate” manipulatorie: tabelul 3 se numeşte „Populaţia României în funcţie de nivelul de cunoaştere şi interesul faţă de subiectele referitoare la Republica Moldova”. Subiectele referitoare la Republica Moldova reprezintă cu totul altceva decât „receptivitatea sau dezinteresul în legătură cu subiectul RM”. Faptul că românii pot fi dezinteresaţi de subiectul RM, să zicem ca actuală denumire a unui teritoriu care, în bună măsură, se suprapune cu fosta provincie Basarabia înseamnă ceva, iar dezinteresul faţă de subiectele referitoare la RM cum ar fi, de pildă, grindina sau vizita lui Moş Crăciun în RM, reprezintă cu totul altceva.

9. Etichete care metodologic construiesc tendinţe: „grupul naţionalişti exclusivişti”, „grupul celor care se distanţează de orice formă de mândrie naţională” (p.20). Prin „tendinţă” înţelegem de fapt prejudecată şi etichetare ideologică. Avem astfel „o populaţie bună” („cei care se distanţează de orice formă de mândrie naţională”) şi „o populaţie rea” („naţionalişti exclusivişti”). Este inadmisibil metodologic să construieşti o cercetare pe variabile prin a căror măsurătoare să îţi susţii ipotezele dar pe care îţi propui într-o cercetare ulterioară să le validezi: „Asumăm – dar acest lucru rămâne să facă subiectul unor cercetări calitative mai aprofundate – că în cazul naţionaliştilor exclusivişti toleranţa faţă de utilizarea de către locuitorii RM a unor regionalisme sau cuvinte din limba rusă în limbajul curent este considerată un soi de „atentat” la identitatea limbii române, despre care probabil au o viziune la fel de exclusivistă şi puristă ca şi despre naţiune. În viziunea naţionaliştilor exclusivişti, orice element alogen trebuie exclus şi, prin consecinţă, dacă nu poate fi exclus, se redefineşte şi se pune în chestiune categoria generală din care elementul alogen face parte – graiul sau dialectul în cauză.” (p.38)

10. Operaţionalizarea termenilor (pp.26-27) de „naţionalism exclusivist ferm”, „naţionalism de distanţare ferm”, de „mândrie naţională neexclusivă fermă” trimite la o teorie a naţionalismului, respectiv a uneia a „mândriei naţionale”. Am arătat la început că premisele privind naţionalismul sunt incorecte din punct de vedere teoretic şi inadecvate istoric. În consecinţă, operaţionalizarea lor ulterioară este inutilă: dacă teoria este inadecvată, variabilele sunt, inevitabil, inapte să măsoare realul. În ceea ce priveşte „mândria naţională”, acesta este un concept definit circular, „sunt mândru că sunt român”. Conceptualizarea circulară este o eroare elementară: nu putem defini un termen prin el însuşi. Din acest punct de vedere, termeni precum „mândria naţională neexclusivă reţinută” sunt pur şi simplu caragialeşti: complicaţi lingvistic, preţioşi în loc de conţinut şi ne-etici, ne-profesionali. Pe de altă parte, chiar dacă ar fi fost corect definite, este greu de crezut că puteam „descoperi” Republica Moldova din conştiinţa românilor prin termenii de naţionalism şi mândrie, pentru că termenul este un construct ideologic în afara conceptului naţional sau de mândrie românească.

a. „Metodologia de definire a scalei naţionalismului” (tabel 2, p.27) nu are nici o legătură cu practica metodologică. Metodologia este calea prin care avem acces la date. Tabelul la care facem referire este o înşiruire de etichete care par ad-hoc, fără argument logic sau sociologic, care trimit la judecăţi de valoare, finalitate străină de cercetarea sociologică. În consecinţă, metodologia are un aparat argumentativ tot atât de restrâns ca şi teoria.

b. Scala reprezintă o ierarhizare a itemilor, a intensităţii numerice a acestora. Autorii nu ne lămuresc de care scală este vorba şi după ce criterii au ierarhizat itemii. Cum ierarhia există, înseamnă că cercetarea este orientată după umori personale sau, în cel mai fericit caz, este expresia unei ideologii nemărturisite, în care naţionalul este „rău”, iar îndepărtarea de el este „bună”.

11. „Cu cât scade gradul de naţionalism, cu atât creşte ponderea celor cu studii medii sau superioare” (p.29). În acelaşi timp, ni se spune că o bună parte dintre tinerii între 18-24 de ani ar fi marcaţi de o „mândrie neexclusivistă reţinută” (p.29). În final, aflăm că „tinerii până în 34 de ani sunt mai degrabă supra-reprezentaţi în interiorul grupurilor cu un naționalism foarte jos – mândrie naţională reţinută sau deloc”. Rezultă că acestor tineri nu prea le place fie să fie români, fie limba română, fie nu prea se simt mândrii că sunt români sau nu prea sunt preocupaţi „de România”, în termenii tabelului 2 de la p. 27. Dincolo de strania exprimare a corelaţiei dintre naţionalism şi educaţie, ajungem la concluzii imposibile din punct de vedere sociologic: cum identitatea naţională este un atribut obligatoriu al insului, ar rezulta că tinerii intervievaţi nu au identitate naţională, ceea ce este absurd.

12. Foarte curioasă întrebarea „Dumneavoastră personal în ce măsură sunteţi de acord cu următoarele afirmaţii?” cu posibilitatea de răspuns: „O soluţie pentru unirea României şi a Republicii Moldovei ar putea fi federalizarea ţării, cu o autonomie substanţială pentru Moldova” (p.98). Se developează astfel o preocupare mai prozaică a autorilor, care coincide cu planul rusesc mai vechi, lansat din vremea guvernării lui Putin în Rusia, în 2004, aşa-numitul „plan Belkovski”, privind federalizarea R. Moldova.

***

Teoria, metoda sunt cele mai importante componente ale ştiinţei. Substituirea judecăţii de realitate cu judecata de valoare, dezetnicizarea în studiu a populaţiei dintre Prut şi Nistru, în condiţiile în care face obiectul unei cercetări privind conştiinţa naţională, plasarea inexactă a contextului istoric şi utilizarea prin omisiune a analizei lui Smith privind cele două tipuri de naţionalism (civic şi etnic) sunt cele mai evidente erori de fond ale studiului.

În concluzie, cercetarea este inadecvat aşezată în raport cu noţiunea de naţionalism. Naţionalismul este considerat un rău social, ceea ce este o opţiune ideologică. Opţiunea ideologică este libertatea câştigată după 1989 însă, în ştiinţă, ideologia este filtrată prin teorii şi paradigme, se supune rigorilor metodologice.

Din punct de vedere ştiinţific, naţionalismul este sentimentul de devotament al insului faţă de o instanţă superioară sieşi şi a propriului grup de interese (Britannica).

Dacă autorii ar fi operat corect cu noţiunea consacrată a naţionalismului, inclusiv în formele sale „civic” şi „etnic”, ar fi avut, poate, acces la conştiinţa marii colectivităţi despărţite de Prut.

Prof. univ.dr. Radu Baltasiu, Facultatea de Sociologie a Universitatii Bucuresti si Director al Centrului European pentru Studii in Probleme Etnice al Academiei Romane

SURSA

Categorii:Basarabia, National, Social

Un semnal mai vechi de alarmă tras în legătură cu actele biometrice

Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului – comunicat de presă despre pașapoartele biometrice

“Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, luând act de reacţiile unor medii monahale si teologice fată de introducerea sistemului de supraveghere biometrică în România, consideră că acestea sunt îndreptăţite, ele urmând însă să fie supuse unor analize şi nuanţări, atât la nivelul Sinoadelor locale cât şi la acela al Sfântului Sinod plenar.

Oficial, semnalul a fost dat prin Hotărârea de Guvern nr. 557 din 26 aprilie 2006 privitoare la introducerea paşapoartelor electronice, în care sunt stocate datele biometrice ale persoanei, adică imaginea facială, impresiunea digitală, precum şi alte elemente de identificare.

Mai mult, deşi Hotărârea îi priveşte pe toţi cetăţenii României, ea nu a fost precedată de o dezbatere publică, aşa cum s-ar fi cuvenit într-o ţară democratică.

Pentru 1 ianuarie 2011 este programată introducerea noilor cărţi electronice de identitate cu cip. Acesta are forma şi dimensiunea unei aşchiuţe în care se stochează datele biometrice ale unei persoane; el poate fi implantat nu doar într-un act de identitate (buletin, paşaport, card comercial sau sanitar), ci şi în corpul uman, sub pielea palmei, a unui deget sau a cefei, iar conţinutul său poate fi citit de la distanţă şi de către oricine, cu ajutorul unui calculator sau a unui aparat de receptare anume construit. Nu există nici o lege naţională sau internaţională care să garanteze discreţia sau securitatea absolută a datelor înscrise în cip, acestea fiind, practic, la dispoziţia oricărui factor instituţional sau privat şi constituind un sistem de supraveghere a cetăţenilor pe toată durata vieţii lor, şi chiar după moarte.

Argumentul că acest sistem de supraveghere contribuie la identificarea şi urmărirea delicvenţilor constituie o ofensă la adresa întregului popor român, care nu poate fi tratat ca o bandă de infractori.

Dimpotrivă, acest sistem de supraveghere e un atentat la libertatea şi intimitatea oamenilor, drepturi consfinţite nu numai de legile civile, ci şi de normele religioase. E ca şi cum un duhovnic ar divulga secretul spovedaniei, fapt aspru pedepsit în rânduielile bisericeşti, dar cu drept de cetăţenie în sistemul transparenţei fără perdea. Biometria nu numai că nu o sancţionează, dar, dimpotrivă, o legiferează, omul fiind tratat nu ca făptură a lui Dumnezeu, înzestrată cu suflet, inteligenţă şi libertate.

În concluzie, facem un apel către Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României şi garantul respectării Constituţiei, să facă tot ceea ce îi stă în putinţă spre a-i asigura cetăţeanului român dreptul la libertate şi viaţă particulară, în consens cu principiile convieţuirii sociale”.

În şedinţa din 19 februarie 2009, Cluj-Napoca

† BARTOLOMEU, Arhiepiscop şi Mitropolit

† ANDREI
Arhiepiscopul Alba Iuliei

† SOFRONIU Episcopul Oradiei

† IUSTINIAN
Episcopul Maramureşului şi Sătmarului

†PETRONIU Episcopul Sălajului

† IRINEU BISTRIŢEANUL
Episcop Vicar Cluj

† VASILE SOMEŞANUL Episcop Vicar Cluj

† IUSTIN SIGHETEANUL
Arhiereu Vicar Maramureş

SURSA

Pericolul vaccinării documentat statistic

Nou studiu constată: Națiunile care necesită cele mai multe vaccinuri tind să aibă cea mai ridicată rată a mortalității infantile

Un nou studiu, publicat in “Toxicologie umana experimentala” (http://het.sagepub.com/content/earl …), un jurnal indexat de catre Biblioteca Nationala de Medicina, a constatat ca natiunile cu mortalitate infantila mai mare tind sa dea copiilor lor mai multe doze de vaccin. De exemplu, Statele Unite ale Americii impune ca sugarii sa primeasca 26 de  vaccinuri – cele mai multe din lume – cu toate acestea, 6 copii americani mor la fiecare 1000 nascuti vii. In contrast, Suedia si Japonia administreaza 12 vaccinuri pentru sugari, cele mai putine la nivel mondial, si se raporteaza mai putin de trei decese la 1000 nascuti-vii.

Autorii studiului, Neil Z. Miller si Dr. Gary Goldman, au efectuat o revizuire a literaturii de specialitate pentru a determina schemele de imunizare ale Statelor Unite si ale altor 33 de natiuni cu rate mai scazute ale mortalitatii infantile, in comparatie cu Statele Unite.

Numarul total de doze de vaccin specificate pentru sugarii cu varsta mai mica de un an a fost apoi determinat pentru fiecare tara. Cele 34 de natiuni au fost apoi organizate in perechi de date constand din numărul total de doze de vaccin specificate pentru copiii lor si ratele mortalitatii infantile. Observarea datelor a furnizat dovezi privind existenta unei corelatii pozitive: ratele mortalitatii infantile si dozele de vaccin au tendinta de a creste impreuna.
Natiunile au fost, de asemenea, grupate in cinci categorii diferite dupa dozele de vaccin administrate. Apoi au fost calculate ratele medii ale mortalitatii infantile ale tuturor natiunilor din fiecare grup. Analiza a aratat  „o corelatie foarte semnificativa statistic intre cresterea numarului de doze de vaccin si cresterea ratei mortalitatii infantile.”

Este util de evidentiat constatarea ca multe natiuni in curs de dezvoltare au nevoie ca proprii copiii sa primeasca mai multe doze de vaccin si au rata nationala de acoperire prin vaccinare (procentul din populatia tinta care a fost vaccinat) de 90% sau mai mult, dar  la rata mortalitatii infantile stau foarte prost. Rata mortalitatii infantile va ramane ridicata in tarile care nu pot furniza apa curata, nutritie adecvata, salubrizare imbunatatita si acces mai bun la serviciile de sanatate.

Natiuni cu o rata mai ridicata a mortalitatii infantile dau copiiilor, in medie, mai multe doze de vaccin. Aceasta corelatie pozitiva, derivata din date, ridica o intebare importanta: unele decese infantile sunt oare asociate cu supra-vaccinarea? Este posibil ca unele natiuni sa dea prea multe vaccinuri pentru copii si vaccinurile suplimentare sa fie o povara toxica pentru sanatatea lor?

Siondromul mortii subite la bebelusi(SIDS)

Exista unele dovezi ca un subset de copii pot fi mai susceptibili la SIDS la scurt timp dupa ce a fost vaccinat. De exemplu, Torch (publicatie online) a constatat ca bebelusii nevaccinati au murit de SIDS cel mai adesea in toamna sau iarna, pe cand bebelusii vaccinati au murit cel mai adesea la 2 si 4 luni – aceleasi varste la care se administreaza sugarilor dozele initiale de vaccin anti-DTP (Diftero-Tetano-Pertussis). El a concluzionat ca vaccinul DPT „poate fi o cauza majora  nerecunoscuta, in general, pentru decesul brusc la sugari si in copilaria timpurie, si ca riscurile imunizarii pot depasi potentialele beneficii ale acesteia.” Se pare ca unele decese infantile atribuite SIDS pot fi legate de vaccinare, probabil putand fi asociate cu toxiciatea biochimica sau sinergica- o urmare a supra-vaccinarii.
Toate natiunile au obligatia de a stabili daca programele lor de imunizare duc la atingerea obiectivelor dorite.

Informatii privind finantarea: Aceastei cercetari nu i s-a acordat nici un fond specific de la vreo agentie de finantare din sectorul public, non-profit sau comercial.

Sectoare de acces: Centrul national de informare asupra vaccinarilor (NVIC) a donat 2500$ si Michael Belkin a donat 500 $ (in memoria  fiicei Lyla) pentru accesul liber la articolul din jurnal (fapt care il pune gratuit la dispozitia tuturor cercetatorilor). NVIC se dedica prevenirii leziunilor si deceselor post-vaccinare, prin educarea publicului.

Categorii:Familie, Social, Sănătate

Să scoatem justiția înafara legii!

Nu ştiu alţii cum sunt dar mie mi s-a urcat justiţia la cap. Am făcut intoxicaţie justiţiară de piele. Pentru prima dată în istoria bolilor contagioase, o erupţie de bubiţe s-a întins până-n dosul sobei unde crăpau mâţele de nervi în timp ce se jucau cu dânsa. Epidemia de bube corupţioniste s-a urcat pe vrejul de fasole pân’ ce, cu ochiul său atotcuprinzător, a contaminat însăşi esenţa babei oarbe ce ţine cumpăna nedreptăţilor în mână. Justiţia!

Unde eşti băi Ţepeş doamne!

ca punând mâna pe ei,

să-i împarţi în două grupe,-n

hoţomani şi-n derbedei,

Şi în două temniţi grase,

tu forţat să mi-i aduci,

ca un piroman temeinic

să îi laşi fără papuci

Ca pe nişte şobolani

Tu să îi striveşti îndat

Să le spargi şi scăfârlia

De tâlhari şi mitomani

Ca să ne scapi de urgie

Şi de tonţi şi mortăciuni

Să dai foc la puşcărie

Şi la casa de nebuni!

Ieri, pe la vremea apusului, mării se stârniră de ne povestiră toate posturile TV cum că o judecătoare, pe numele ei Elena Turcu, a scăpat basma curată, după 4 ani de tărăgănări în care Statul, adică eu cu tine, a plătit din propriul buzunar cheltuieli îndelungate de judecată pentru o cucoană turmentată, care chiar dacă nu a făcut nimic extraordinar de grav, a scăpat basma curată. Statul palmă-barbă-cot. Mai precis barba se aşează delicat în palmă, iar cotul se aşează pe masă, nepăsător la cuvinte sau sintagme precum dreptate, disciplină, spirit civic, breaslă, şi aşa mai departe.

De treci netul cu privirea,

îndelung tu n-ai să vezi,

denumitul procuror,

ce pe-al lui rechizitoriu,

ai fi vrut să îl dezmierzi.

Al lui nume de-ai să-l cauţi

Sau de vrei să îl botezi

În zadar o să te chinui

Și doar ai să eşuezi

Pământul nu poate să ne mai rabde. Nu ar trebui să ne mai putem răbda singuri! E ca şi cum n-am mai fi făcut duş de o lună şi, mergând liniştiţi mai departe, ne mai strivim un gândac de picior, fără vreo intenţie de a ne curăţa în curând. Călcăm într-o balegă şi ne facem că plouă aşteptând precipitații pe timp de secetă. Ne-a intrat o muscă-n ochi dar nu clipim ca să dăm bine-n poză. Ni s-a suit un crocodil pe căciulă, dar speram să fie confundat c-o muscă, pentru că avem pile la academia română unde se poate da o definiţie abstractă a crocodilului pentru a fi categorisit simultan cu musca.

De foarte curând îmi povesteşte o cunoştinţă cum că privind de la etajul 9 la maşina proprie şi personală, parcată regulamentar vizavi de o maşină de poliţie, a observat cum un hoţ îi sparge parbrizul şi în strigătele ei neputincioase, ţiganul o ignora fiind ocupat cu a-i fura telefonul uitat în maşină. Cum de a lăsat nesimţita aia telefonul în maşină?! L-a lăsat pentru că în secunda în care şi-a părăsit autovehiculul a alunecat în absurditatea viziunii precum căreia lumea în care trăieşte este una normală! Coborând la miliţienii care stăteau relaxaţi după ce văzuseră isprava a primit răspunsul edificator: „nu avem jurisdicţie aici, pentru că suntem din alt sector!”. Nu caut babe cloanţe pe pereţi şi nu mă aştept la vre-un auto denunţ al poliţailor, ci mă întreb ce s-ar fi întrebat dacă domnişoara ar fi apucat cu mânuţele ei delicate un bolovan din proximitate şi ar fi alterat parbrizul domnilor miliţieni vizitatori din alte meleaguri, sectoare sau alte jursidicţii. Dicţia dumnealor s-ar fi schimbat în acest caz? S-ar mai fi pus problema jurisdicţiei?

Lăsând la o parte problema cunoştinţei mele, cucoana prinsă beată în flagrant blagoslovind alţi miliţieni cu vorbe de ocară, a fost filmată, difuzată pe toate canalele, martori s-au pus chezaşi că s-a sustras de la recoltarea de la probe edificatoare în privinţa alcoolemiei, asta după ce etilotestul o trimisese la recoltarea unor probe care în cele din urmă i-au dovedit o alcoolemie de 1‰ şi, chiar dacă proba spitalicească era clar una incriminatoare, s-a dovedit a fi ineficientă. De ce? Nu era dublată de o altă probă de sânge! Se presupune astfel că dacă io-ţi sparg ţeasta cu o nicovală de cap voi trăi bine mersi încontinuare pentru că nu s-a dovedit că ţeasta matale este una standard, iar eu doream doar să îţi fac masaj capilar, tet-a-tet. Din dragoste şi prietenie. Amiciţie. Colegialitate.

Cucoana judecătoare a tras nişte sfori pe la colegii dumisale şi cauza s-a pierdut în neantul mass-mediei. Dovezile erau clare şi din punct de vedere juridic şi din cel al martorilor. Nimic n-a fost mai elocvent la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) decât prezenţa dovezilor neconcludente.

Următorul pas ar fi ca statul român să se dea singur în judecată la CEDO pentru că nu a recoltat destule probe, pentru ca beţiva să câştige câțiva dolărei de pe urma noastră.

Dacă dovezile clare nu sunt deajuns, atunci propun scoaterea justiţiei înafara legii. Legea a fost depăşită de vicii de procedură. Bunul simţ ar justiţia mult mai bine de unul singur. Beţiva ar lua loc la beci, poliţaii s-ar pune în mişcare, iar procurorii şi judecătorii s-ar pune pe treabă. Ca decizie auxiliară, politicienii ar fi scoşi înafara legii şi legaţi cu lanţuri pentru corupţie, presupunând că dacă există un politician corect atunci excepţia întăreşte regula!