Archive

Archive for the ‘Ţigani’ Category

Noua Dreaptă nu este şi NU va fi niciodată partid politic

O serie de dezinformări au apărut în presă în ultima vreme. Nu daţi atenţie celor ce se inflamează cu paie ude. Noua Dreaptă este şi va fi în continuare ce a fost: o mişcare naţionalist-creştină care a militat pentru valorile tradiţionale româneşti, a luptat împotriva aberaţiilor economice care se aplică acestei ţări, a susţinut unirea Basarabiei şi nordului Bucovinei cu patria mamă România, a protestat împotriva uscăciunilor care promovează separatismul (în special cel maghiar), în general fiind singura organizaţie care a ţinut în permanenţă drapelul tricolor deasupra capului intervenind după propriile puteri în lucrurile ce contraveneau şi contravin în continuare interesului poporului român.

Domnilor, credeţi dumneavoastră că noi ne-am asociat cu această mişcare pentru a ne angrena în circul politic sau pentru a căpăta foloase materiale? Este interesul nostru personal mai presus de cel al ţării noastre? Partidul Naţionalist este doar un proiect politic, pornit din interesul mişcării de a legifera anumite din obiectivele Noii Drepte, preferabil toate, pe care vi le amintesc chiar acum:

 

1. Apărarea caracterului naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al Statului Român. Eradicarea oricaror forme de separatism etnic sau teritorial.

 

 

 

 

 

2. Reîntregirea Patriei prin unificarea celor două state româneşti, România şi Republica Moldova. Denunţarea Tratatului cu Ucraina şi readucerea, pe cale paşnică, în graniţele Statului Român a nordului Bucovinei şi sudului Basarabiei, a ţinuturilor Herţa, Hotin şi a Insulei Şerpilor.
 

 

 

 

 

3. Stoparea declinului demografic care ameninţă viitorul Naţiunii Române şi promovarea unei politici de creştere a natalităţii.

4. Repatrierea tuturor românilor care şi-au părăsit ţara şi familiile din cauza sărăciei, prin facilităţi la recalificare, angajare şi scutirea de taxe şi impozite la deschiderea unei afaceri în Tară.

5. Alocarea unor procente mai mari din Produsul Intern Brut (PIB) pentru domeniile vitale pentru prezentul şi viitorul Neamului Românesc: Sănătate, Educaţie, Cercetare, Apărare.

6. Favorizarea legislativă a investitorilor autohtoni şi a capitalului românesc şi limitarea monopolului exercitat de companiile multinaţionale.

7. Eliminarea monopolului băncilor străine în sectorul bancar românesc.

8. Interdicţia companiilor şi cetăţenilor străini de a cumpara terenuri agricole. Evitarea riscului ca aceştia să devină în scurt timp proprietari majoritari în propria noastră ţară.

9. Lichidarea datoriei externe şi înlăturarea dictaturii Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale.

10. Păstrarea monedei nationale şi abandonarea trecerii la EURO, o monedă fără popor şi fără viitor.

11. Abandonarea procesului de aderare a României la spaţiul Schengen întrucât eliminarea controalelor la frontiera dintre România şi Ungaria şi securizarea frontierei de pe Prut contravine intereselor Naţiunii Române şi serveste doar intereselor strategice ale Ungariei.

12. Renegocierea Tratatului de Aderare a României la UE și promovarea unei politici externe bazată pe demnitate şi primatul INTERESULUI NAŢIONAL. Crearea unui minister pentru românii din afara graniţelor şi determinarea ţărilor vecine să asigure, pe cale de reciprocitate, conservarea şi afirmarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a comunităţilor autohtone româneşti din jurul granitelor (Serbia, Ucraina, Bulgaria, Ungaria) si Balcani (Croatia, Albania, Grecia, Macedonia).

13. Eradicarea politicianismului şi a corupţiei și instaurarea unui climat de moralitate în viaţa publică românească.

14. Stoparea ofensivei sectelor.

15. Reincriminarea manifestărilor publice ale homosexualilor.

16. Reincriminarea defăimării Ţării şi a Naţiunii.

17. Rezolvarea problemei ţigănesti prin consens și efort internațional si crearea unui stat al ţiganilor în Asia, după modelul statului Israel.

18. Confiscarea averilor ilicite.

19. Anularea privatizărilor frauduloase şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi de sărăcirea României şi a românilor.

20. Garantarea siguranţei cetăţenilor prin eradicarea clanurilor interlope care au pus stăpânire pe România.

Ţiganii ne fac din nou de râsul Europei. Furtul de metal în creştere cauzat de bande româneşti în Anglia. Preţul jafului ajunge la 770 de milioane de lire sterline anual.

Ţiganii ne fac nume bun în Anglia. Poliţia engleză susţine că bande româneşti produc pagube de milioane de lire infrastructurilor de transport. Dragi lorzi din Anglia. În ţara dumneavoastră românii se angajează în domeniile medicale, inginereşti, IT, etc..

ŢIGANII sunt cei care fură!

Citiţi încontinuare articolul din dailymail

Creşterea furturilor de metal de la liniile de cale ferată, centrale electrice şi monumente memoriale de război este condus de mafioţi români, speculează poliţia engleză.

Bandele criminale organizate, în general asociate cu traficul de copii şi cerşetorie sunt atrase de afacerile cu metal vechi din cauza profiturilor frumuşele şi a riscului scăzut de a fi prinşi

Jaful de cupru, plumb şi bronz este estimat la un cost de 770 de milioane de lire sterline pe an.

Compania de cale ferată susţine că s-au înregistrat 1.602 furturi între Aprilie şi Octombrie şi au condus la 1.969 de curse de tren anulate şi la o pierdere de 8,5 milioane de lire.

Poliţia spune că este doar o problemă de timp până ce se vor pierde vieţi omeneşti când hoţii vor ţinti infrastructura serviciilor de urgenţă.

Dezgustător: Două plăci de bronz au fost furate dintr-un monument memorial de război în Bleaklez, Manchester

Cabluri au fost furate de la sistemul de control al traficului aerian la aeroportul Stansted, sistemul de comunicaţii utilizate de către poliţie a fost afectat iar paza de coastă a pierdut comunicaţiile 36 de ore.

Un suspect de furt de metal bănuit a fi de origine est-europeană se luptă în ghearele morţii. Tânărul de 21 de ani a suferit arsuri pe 60% din corp în timp ce încerca să fure metal dintr-o staţie secundară de energie electrică în Oldbury, West Midlands, în dimineaţa zilei de sâmbătă.

Şase persoane au fost electrocutate în timp ce încercau să fure metal de la căile ferate.

Detectivul Chris Hearn, cel care conduce unitatea responsabila cu investigare furturilor de metal în transporturi (operaţiunea Leopard) a declarat: „Furtul de metal este o infracţiune de recesiun, pentru că este foarte uşor pentru hoţi să vândă metalul dealerilor care plătesc în numerar. Dar pentru prima data în acest an observăm implicarea cetăţenilor străini în aceste operaţiuni. Aceştia fac parte din bande de români stabiliţi în Marea Britanie de ceva timp şi se ocupau cu cerşetoria, dar care acum au găsit o nouă metodă de a face bani. Percepţia lor este că există un risc mai mic de a fi prinşi iar profiturile pot fi foarte mari. Credem că parcurg distanţe semnificative pentru a se asigura că nu pot fi prinşi”

Poliţa a identificat câteva sute de suspecţi aparţinând bandelor de români şi au comunicat informaţiile lor Agenţiei Naţionale a Crimei Organizate.

Crimă organizată: O ţigancă din România cerşeşte pe la maşini pe străzile Londrei

 

Preţul metalului este în creştere, cu preţul cuprului dublându-se la peste 5.000 de lire din 2009, determinată de creşterea cererii în economiile în plină creştere din China şi India.

Se estimează că un hoţ poate face 100 de lire sau mai mult pentru doar câţiva metri de cabluri de cupru.

Marea Britanie deţine până la 25 de milioane de tone de cupru în infrastructură, majoritatea sub formă de fire şi cabluri.

Se presupune că unele bande au furat dube utilitare aparţinând British Telecom şi dându-se drept lucrători ai companiei, au sustras în plină zi cabluri. British Telecom consideră că aproximativ 80 la sută din atacurile de pe liniile sale sunt lucrările bandelor organizate şi a înfiinţat un grup de lucru de aproximativ 40 experţi în securitate, inclusiv fosti politisti si ingineri, pentru a combate furturile.

Filmul evenimentelor crimei de la Giurgiu

Circulă prin Giurgiu o variantă neoficială a ceea ce s-a întâmplat de fapt în cazul uciderii sportivului de culoare. Nu am reușit să o aud de la un martor direct, dar auzind-o din două surse total separate mi-am spus că merită povestită.

Orașul este terorizat de clanurile țigănești. Se zice că șeful clanului ”butoane”, Octavian Grecu, l-ar fi ajutat în 2008 pe actualul primar PNL, Lucian Iliescu, să câștige alegerile, drept pentru care primarul ar fi urmat să-l numească cetățean de onoare pe Grecu. Banii pe care îi are clanul ”butoane” sunt scoși din cămătărie, proxenetism-prostituție, taxe de protecție, trafic de influență și jocuri de noroc. Cu acești bani (dar și prin intimidări și frică), clanul și-a apropiat și poliția de partea sa.

În seara de sâmbătă spre duminica (8 spre 9 octombrie 2011) sportivul, împreună cu câțiva colegi (2 americani, un sârb și 2 români), sărbătorea la clubul Emoticone (care se pare că este un cuib al clanului) victoria împotriva echipei Dinamo. Sportivul american a încercat să agațe o tânără de la o masă, moment în care unuia din băieții lui don’ Grecu, Tăsoi sau Căpățână, i s-a urcat orgoliul la cap și s-a dus să-i certe sportivului îndrăzneala de a-i face ochi dulci protejatei lui. Spiritele s-au încins și cei doi s-au luat la ceartă fiecare pe limba lui, căci se pare că americanul nu prea știa română iar despre țigan sunt sigur că nu o stăpânește. În cele din urmă, acest fiu al lui Grecu l-ar fi lovit pe american de acesta s-a răsturnat cu canapea/scaun cu tot, lovindu-se în consecință cu capul și de podeaua clubului. Colegii sportivului au sărit în ajutor dar după cum puteți și singuri constata, gestul lor a fost tardiv.

Baschetbalistul a fost dus la spital unde nu i s-a făcut nimic din cauză că a fost greșit diagnosticat cu comă alcoolică. După circa 14 ore a fost dus la spitalul Bagdasar unde nu i s-a mai putut face nimic și din păcate a murit.

În aceeași dimineață băieții lui Grecu, Tăsoi și Căpățână au părăsit municipiul, casetele de la camerele de supraveghere din club au fost ascunse sau distruse, martorii au fost intimidați să nu spună nimănui adevărul, iar mai spre seară, supranumitul ”Gipsy”, plătit bine și asigurat că va fi scos nevinovat la proces, s-a predat poliției și și-a recunoscut fals crima.

De ce se dorește mușamalizarea cazului? Ei bine, poliția este pe statul de plată al ”butoanelor” iar primarul ”butonat” nu dorește să se facă prea mult tam-tam pe seama sa de teama DNA-ului. Ca o paranteză, lumea din Giurgiu nu-l place pe primar pentru că n-a prea făcut treabă și întreține atmosfera încordată în oraș prin tolerarea fărădelegilor țigănești, dar, paradoxal este la al 4-lea mandat.

Știați că cei care încearcă să aprindă o lumânare lângă locul unde a fost ucis sportivul este luat la ochi pentru intimidare?

Știați că toți membrii clanului conduc mașini fără să fi frecventat școala măcar odată?


Un american ucis la Giurgiu.

Acum o zi, absolut întâmplător, pentru a 3-a oară în viață, am ajuns la Giurgiu. Prietenii cu care m-am întâlnit m-au deviat de la un bar la altul până să putem purcede la obișnuitele noastre discuții.

”De ce nu rămânem aici?”. ”Pentru că sunt țigani, riscăm să ascultăm manele, sau să avem probleme”. Teoria drobului de sare mi se părea enervantă, dar pentru că nu eram din zonă am acționat în cauză și m-am conformat. Prietenii m-au condus la o bodegă mai ieftină, unde chiar dacă ospătărița le părea țigancă (cu toate că mie nu mi se părea) am reușit să discutăm în liniște.

Ajuns înapoi în capitală, unul din amicii care n-a apucat să ajungă la întâlnire m-a sunat și mi-a zis că trece pe la mine. L-am așteptat, și printre altele, ajungând cu discuția la temerea obsesivă a românilor față de clanurile țigănești din Giurgiu, amicul respectiv mi-a tras o palmă peste bot de încă mă învârt pe axa longitudinală a globului. Mi-a propus să vin cu el în Giurgiu și să observ cum puradeii de 5-10 ani se plimbă cu scutere prin cartierele lor și ca șofer trebuie să-ți pui mintea cu cineva fără permis într-un loc unde poliția nu are curaj să calce,.. iar dacă te uiți la casele lor te apucă mirarea cum de respectivii nu plătesc impozite pe ditamai palatele când nu au nici cea mai mică dovadă a provenienței banilor cu care și-au construit acele edificii, ca să nu mai zic de autorizații de construcție.

Citez din memorie: ”Se ia de tine un țigan pentru o fată sau orice la discotecă și poliția-i ține partea pentru că el are bani. Se ”ia de tine toți țiganii” și n-ai ce să le faci că-i apără poliția. ”Le e frică și lor, că sunt și ei oameni”.

Adică inclusiv poliția este terorizată de țigani şi respectă legea locală a bogaților și influenților. Un țigan cu bemveu e mai greu de atacat decât un român cu nimic.

Revenind la problema tânărului baschetbalist american omorât astăzi în Giurgiu, cu toate că televiziunile nu dau nici un detaliu, se pare că un țigan, obișnuit cu mersul lucrurilor din regiunea lui, a generat această tragedie. Smărăndița Iliescu spune că:

El a crezut ca la noi in tara se poate manifesta ca in Statele Unite, unde este multa democratie. Din pacate, a invatat o lectie dura despre cum merg lucrurile prin Giurgiu. Vreti sa va spun cum au reactionat autoritatile? Pe baietii mei i-au luat imediat la audieri, iar pe cei vinovati nu i-a intrebat nimeni nimic. Ce competenta au organele legii? Cum se poate ca vinovatii sa stea linistiti acasa? Agresorii acestia sint interlopi cunoscuti in oras. Politia l-a lasat acolo si-a plecat, abia apoi a venit salvarea. Mi-au spus politistii, dupa ce au ridicat camerele de supraveghere, ca acestea nu functionau, nu erau bagate in priza

Nu vreau să comentez mai mult, dar după părerea mea, părere pe care nu mi-a cerut-o nimeni, negroteiul de la Giurgiu a fost ucis de un țigan. Difereneța dintre a ști ceva și a fi sigur este mare. Când știi, te bazezi direct pe ceea ce ai văzut sau auzit. Când ești sigur, din dovezi circumstanțiale, bagi mâna-n foc pentru acel ceva, dar cu siguranță nu ȘTII. Ei bine, eu nu știu, dar sunt sigur. Prietenii mei nu știu nici ei pentru că nu au văzut faza, dar ar putea băga mâna-n foc.

Țiganii sunt extrem de periculoși în Giurgiu, și se pare că americanii și-au luat-o-n cap după ce (în București) l-au acoperit pe jegul de Christopher Van Goethem când acesta l-a ucis pe Teo Peter. Totodată americanii ne acuză de rasism şi discriminare la adresa ţiganilor, iar acum sunt puşi în situaţia de a-şi reanaliza poziţia.

Un artist astăzi, un sportiv mâine, toți sunt victime. Cine răspunde? Vinovații nu sunt scoşi niciodată la iveală pentru că politicienii de la putere sau din opoziție ascund în spatele electoratului propriu câte o crimă. Marian Cozma este exemplul perfect. Țiganii l-au omorât, iar apoi oficialitățile au trecut crima în domeniul abstract. Multiculturalist. Este vre-un ungur, român, jidan, pigmeu… responsabil pentru mortea lui Marian? Nimeni. Țiganii au scăpat și de data asta.

Edit: S-a confirmat bănuiala mea de aseară cu toate că am nici cea mai mică legătură cu arta ghicitului. Criminalul este ţigan. Ba mai mult, un cititor local mi-a trimis o informaţie interesantă: „Primarul mai mult ca sigur incearcă sa ascundă ceva pentru că liderul clanului „butoane” am inteles dintr-o sursa proprie că a fost numit cetăţean de onoare al oraşului chiar de primarul Lucian Iliescu.