Arhiva

Archive for the ‘Tradiţie’ Category

Istoria Mânăstirii şi Închisorii Văcăreşti

Am găsit un material interesant despre un alt monument demolat în istorie. L-am preluat de pe dacoromanica.ro, l-am prelucrat şi vi-l prezint ca pe un ghid de arhivă. Am încercat să păstrez cât mai autentic textul, deci nu mi-o luaţi în nume de rău dacă vi se pare că sunt greşeli sau dacă limbajul vi se pare prea arhaic. Există citate din pisanii, veţi citi transcrieri ale unor documente, inscripţii de pe morminte, etc.. şi mi s-a părut important să păstrez textele originale.

Lectură plăcută.

 

  Citește mai mult…

Biserica Sfanta Teodora din Peloponez – Vasta

Biserica Sfanta Teodora din Peloponez, localizata in asezarea Vasta, este una dintre cele mai minunate bisericute din lume, fiind unica prin cele petrecute cu ea. Biserica este zidita pe un loc unde mai apoi au crescut copaci. Copacii au imbratisat-o si au strans-o la piept, insa fara a o deteriora.

Vasta este o localitate din municipalitatea Megalopolis, in prefectura de Arcadia, Peloponez, Grecia. Vasta, micuta asezare din Arcadia, este cunoscuta lumii intregi pentru „miraculoasa bisericuta” a Sfintei Teodora de Peloponez.

Biserica Sfanta Teodora din Peloponez – biserica din care au crescut copaci

Aceasta sfanta a vietuit in secolul al XI-lea, in vremea maretului Bizant. Cand regiunea a fost asaltata de banditi, Sfanta Teodora a fost nevoita sa-si apere, dupa puteri, satul, insa, ca femeia, nu putea face prea multe. Pentru a nu fi respinsa din oaste, Teodora s-a deghizat in soldat si a intrat in randurile luptatorilor.

Din randuiala lui Dumnezeu, Teodora nu a supravietuit luptei. Se zice astfel ca, pe cand zacea intinsa la pamant, ea ar fi soptit cuvintele: „Fie ca trupul meu sa devina biserica, sangele meu sa devina rau de apa, iar parul meu sa devina padure de copaci.”

Locuitorii din Vasta, miscati de eroismul acesteia si indurerati pentru pierderea ei, au construit o biserica pe locul unde a avut loc batalia si unde a si adormit in Domnul sfanta. Bisericuta din piatra a fost construita de localnici undeva intre secolele X-XII.

Legendele locului marturisesc cum ca un rau al zonei si-a schimbat traseul, ajungand astfel sa treaca chiar pe sub temelia bisericii construite de ei. Mai apoi, copaci au inceput sa creasca din acoperisul bisericii, ale caror radacini nu se vad nici in interiorul bisericii, nici sub tavan si nici pe lateralul cladirii. Sute de ani au trecut, insa radacinile tot nu se vad.

Astazi, pe acoperisul bisericutei ridicate in cinstea Sfintei Teodora de Peloponez, se afla un numar de 17 copaci uriasi. Cea mai mare parte dintre ei sunt inalti de peste 30 de metri, unii dintre ei avand o grosime de peste un metru. Multi dintre copaci au o greutate de peste o tona. Totusi, desi acoperisul bisericutei este subtire, fara nici o intaritura speciala, rezista ca prin minune. Oamenii de stiinta care au cercetat cazul isi marturisesc neputinta de a explica cum cresc copacii pe un acoperis subtire fara sa se prabuseasca biserica.

Sfanta Teodora din Vasta a ajuns, in foarte scurt timp, mult iubita de crestinii din zona. Minunile nu au incetat sa apara, multi gasindu-si alinare la mormantul sfintei. Biserica Ortodoxa a Greciei a canonizat-o, iar pelerinajele in Vasta nu inceteaza niciodata.

Se intampla adesea ca Sfanta Teodora de Peloponez sa fie confundata cu Sfanta Teodora din Alexandria, care imbracandu-se in haine de barbat a intrat si s-a nevoit intr-o manastire de calugari. Si-a luat numele de Teodor. O femeia a l-a acuzat pe „Teodor” ca a lasat-o insarcinata, iar sfanta a tacut, pentru a nu crea sminteala. Pentru mai multe, sa cititi viata Sfintei Teodora din Alexandria.

Ce spun oamenii de stiinta despre minunea din Vasta ?

In anul 2003, la cel de-al patrulea simpozion de „Archaeometrie” din Grecia s- a prezentat un raport geofizic asupra bisericutei din Vasta. Cercetatori de la Universitatea din Patras au venit special in Grecia pentru „a studia” minunea. Bisericuta se afla atat in purtarea de grija a Arhiepiscopiei locului, cat si sub ocrotirea Ministerului Culturii, ca monument bizantin de valoare nationala.

Minunea este evidenta: radacinile celor 17 copaci imensi nu se vad pe nici o parte. Acoperisul are o grosime de doar cativa centimetri, peretii sunt si ei din piatra, fara crapaturi sau gauri. Radacinile nu se vad nici in interior, nici in afara. Datorita acestora, micuta cladire se afla sub o imensa presiune, in timp fiind necesare unele restaurari, dar minore, si mai ales din cauza curiozitatii unora lipsiti de experienta, care au incercat „sa inteleaga” misterul. Interventiile neprofesioniste au afectat arhitectura bisericii, insa mult prea putin.

S-a hotarat sa se faca un test cu ultrasunete, peretii urmand a fi analizati bucatica cu bucatica. Rezultatul cercetarilor au oferit cercetatorilor raspunsurile necesare pentru a primi abrobarile necesare restaurarii in intregime a monumentului. S-a vazut cum radacinile se scurg prin firisoarele de spatiu ramas liber intre pietrele zidurilor, pana in pamant. Zidurile se afla intr-o permanenta tensiune, iar cladirea a devenit „un corp viu”.

 

Marturiile arheologilor raman insa si ele la aceeasi concluzie: aceasta este o minune, unica in lume si inca inexplicabila, cum radacinile au putut urma aceasta cale si cum bisericuta si acoperisul sunt neatinse. Loukas Constantin, geolog: „Nu exista explicatie din partea geologiei. Este vorba de o minune continua” (1987). Gheorghe Raptis, silvicultor: „Intregul fenomen depaseste orice explicatie logica, fireasca si stiintifica a omului” (1992).

Elefterie Beligiannis, inginer: „De vreme ce vanturile care sufla acolo au puterea sa dezradacineze arbori, se intelege clar cu ce mare putere apasa cei 17 copaci asupra acoperisului” (1986). Elena Stavrogiannis, arhitecta: „Fenomen inexplicabil stiintific. Puterea greutatii si a vanturilor ar fi trebuit ca, datorita pozitiei bisericutei, dar si datorita constructiei provizorii a acesteia, si tinand seama si de vechimea ei, sa duca la distrugerea sa. Insa ea a ramas in picioare de atatea secole, fara stricaciuni serioase” (1993).

 

Anastasie Tinka, teolog, arheolog, istoric: „Intreaga crestere, existenta si viata a copacilor de pe acoperisul bisericutei Sfintei Cuvioase Mucenice Teodora uimeste, depaseste orice ratiune si explicare fireasca a omului. Aceasta arata o insusire rara: interventia lui Dumnezeu pentru faptura Lui, savarsirea minunii.”

Makrigiannis, geolog: „Saptesprezece uriasi sprijiniti pe nimic. Toti acesti arbori imensi sunt inradacinati pe nimic, sau mai bine-zis pe acoperisul gros de cativa centimetri! Cea mai mare surpriza ne asteapta inauntru. Nici o radacina cat de mica nu iese dintre zidurile vechi. Nici o crapatura care sa se datoreze lor! Atunci cand vantul bate printr-un copac urias al bisericutei, radacinile lui formeaza niste parghii atat de puternice, incat micul asezamant ar trebui sa se darame imediat. Ca geolog, sunt in masura sa stiu foarte bine ca zidurile s-ar fi crapat si s-ar fi spart chiar numai din cauza unui singur copac, cu atat mai mult ca sunt saptesprezece” (1993).

SURSA

Comemorarea eroului național Avram Iancu – 11 septembrie la Țebea

 

Ca în fiecare an, Noua Dreaptă participă la comemorarea lui Avram Iancu la Țebea.

Pentru cei care au deschis tranzistoarele mai târziu, Avram Iancu nu este o păpușă cu care se juca Csibi Barna, ci conducătorul revoluției de la 1848, prin care noi românii, ne-am afirmat cu tărie identitatea noastră națională, dragostea de neam și patrie, dragostea față de limba română și iubirea de Dumnezeu.

Cu ocazia acestei revoluții, nații vecine precum Ungaria, Austria și Rusia, și-au reafirmat și întărit relațiile cordiale cu sângele martirilor noștri. La fiecare destabilizare a țării noastre ne-au sărit în ajutor încercând sa ne degreveze de conducerea propriei noastre țări prin preluarea de teritorii.

Tot la fiecare destabilizare națională (de data aceasta vorbind serios) au existat români adevărați cu care ne vom mândri cât va mai dăinui limba română: Avram Iancu, Simion Bărnuțiu, Alexandru Papiu Ilarian, Simion Balint, ș.a. (în Ardeal), Alexandru Ioan Cuza, Alecu Russo, Costache Negri, ș.a. (în Moldova), Gheorghe Magheru, Ion Heliade Rădulescu, Christian Tell, s.a. (în Țara Românească).

Așadar, pentru a cinsti sufletul românesc, vă invit să participați cu mic cu mare. Nu pentru Noua Dreaptă, nici pentru muzica de acolo, nici pentru gratarul pe care vi l-ați putea face, ci pentru a ne afirma cât mai mulți sentimentul naționalist. Doamne ajuta!

 

Imagini de la marsul normalitatii organizat de Noua Dreapta

Filmul de mai jos contine imagini filmate de la marsul organizat de Noua Dreapta in data de 4 iunie 2011 peruta Piata Victoriei – Dealul Mitropoliei.

Manifestantii au scandat lozinci precum:

„Nu vrem sa fim un neam de poponari!”

„Romania nu-i Sodoma!”

„Romania, Romania.. nu va vrea!”

„Rezistenta nationala”

„Gay pe strada, curve-n parlament”

„Ciuma homosexuala, e periculoasa boala!”

„Gay spurcati, din tara sa plecati!”

„Perversii sexual, tratati-i medical!”

„Nu vrem sa fim un neam de poponari!”

„Salvati familia traditionala!”

„Nu vrem diversitate, vrem normalitate!”

„Noua Dreapta, mandria nationala”

Folosind acest prilej, le urez homosexualilor vizati de Noua Dreapta: vaccinare placuta!

Legământ în fața voievodului Vlad Țepeș

Printre zecile de trupe în chiloței, negricioși de mahala ce-și invoca dușmani, drogați și alte pușlamale, prin muzica românească s-au mai strecurat și câteva exemple pozitive.

Trooper sunt o trupa din Târgoviște care a dedicat un întreg album vieții și memoriei marelui nostru voievod Vlad Țepeș, apărător al creștinătății și un formidabil geniu militar strategic. Albumul este foarte bine structurat cronologic și are un caracter profund patriotic. Stilul în care se încadreaza aparține rockului progresiv și a fost înobilat de o orchestrație simfonică profesionistă. Îmbinarea dintre muzică și versuri este deseori cutremurătoare. Melodiile nu se încadrează în tiparul comercial obișnuit de strofă-refren-strofă-etc.. ci este lucrat până la cele mai mici detalii. Nu scriu această înșiruire de cuvinte ca să le fac un elogiu ci din simplul motiv că mi s-a zbârlit părul pe spate când am ascultat piesele.
Întrgul album poate fi descărcat de pe situl oficial Trooper la adresa de aici

_________
Citez din versurile piesei

”Solii turci”

Dinspre Poarta turca se stârneste vânt,
Se încrunta cerul peste al nost` pamânt,
Solii Semilunii vin ca sa ne certe,
Vin cu inimi negre ce nu stiu sa ierte.

Cu alaiuri multe si stralucitoare,
Cu turbane `nalte, aurite-n soare,
Se vede-n ochi vointa cea rea,
Când se-ndreapta iute spre Maria Sa.

Intră sfruntători și făr` de onoare
Si privesc la Vodă cum ocara-l doare!
Nu stiu ce e frica, nu vor sa salute,
De datina vlaha au parut sa uite!

Cât e lumea lume, cât e pamânt,
De acu` nainte, pâna în mormânt,
Nu lasam turbanul față de român,
Noi suntem stapânii, el e cel hain!

Îndrazneala însa le ramâne-n gât,
Văd deodata solii, ca-ntr-un vis urât,
Vodă cum se-ncruntă ca și toti boierii
Ce nu stiu a tace dacă vrei sa-i sperii.

Intră-n sala mare Andrei Căpitan
Să aducă cuie, moarte și ciocan,
Iar turbanul mândru, de nelepadat,
Prins e pe vecie cu piroane-n cap!

Să învețe dară cei ce nu știau,
Că românii fală și pe Vodă-l au.
Să învețe turcii buna-cuviință:
Peste Vodă Țepes? Nu e cu putință!

TROOPER

Cinste vouă băieți! Mertitați întreg respectul nostru.

Cinste eternă martirilor neamului nostru.

Categorii:Istorie, Muzică, Tradiţie

Explicaţia calendarului popular românesc

Calendarul popular românesc

Am arătat, că o parte din calendarul după care îşi desfăşoară viaţa şi munca poporul român, pe care l-am numit „calendar popular” (alcătuit de popor) este este în deplină concordanţă cu cel bisericesc, adoptat de toţi creştinii şi care este rezultatul unor serioase şi îndelungate calcule astronomice. Şi calendarul popular păstrează împărţirea anului în patru anotimpuri şi douăsprezece luni, doar că lunile au alte denumiri semnificative.

IANUARIE se numeşte GHENARIE sau GERAR, deoarece în această lună erau cele mai mari geruri, începând cu „gerul Bobotezei” (când strămoşii noştri au conceput acest calendar, clima nu suferise atâtea modificări din cauza „progresului“ actual).

FEBRUARIE este numit FĂURAR sau FAUR, fiind mare meşter în a făuri poduri de gheaţă peste ape „fără fier şi fără cuie” şi „croieşte-aşa deodată pod întreg dintr-o bucată”.

MARTIE e MĂRŢIŞOR, e începutul unei noi vieţi, e bucuria învierii naturii. Se poartă mărţişoare (obicei latin): un fir de aţă roşie ce înseamnă sânge, viaţă, împletit cu altul alb ce semnifică puritatea, curăţenia. Pe vremea romanilor, începutul anului se serba la 1 martie. Însuşi împăratul ieşea pe câmp şi trăgea o brazdă de arătură. De aceea, la Anul Nou (deşi nu mai este la 1 martie) se umblă cu „pluguşorul” în care se vorbeşte de „bădica Traian”, primul plugar al împărăţiei, marele făcător de pâine.

APRILIE este PRIER, denumire ce pare că vine de la cuvântul „prim” adică prima lună în care se încep muncile la câmp, care cer mai multă grabă.

MAI e luna florilor, adică FLORAR. Ea vine cu bogăţia de flori pe câmp, pe dealuri, în grădini, în livezi.

În IUNIE se coc cireşele, deci e CIREŞAR.

IULIE este aşteptat cu călduri mari, dogoritoare, de cuptor, de aceea i se spune CUPTOR.

AUGUST e luna când încep să se coacă fructele şi strugurii, din care gustăm, de aceea se şi numeşte GUSTAR.

Lui SEPTEMBRIE printr-o asociere necunoscută i se spune RĂPCIUNE.

În OCTOMBRIE încep sa cadă primele brume uşoare, deci e BRUMĂREL.

NOIEMBRIE e toiul brumelor – BRUMAR.

Luna DECEMBRIE începe imediat după ziua Sfântului Andrei şi este închinata acestuia: Andrei – UNDREA. Ştim din strămoşi că Apostolul Andrei ne-a adus în părţile noastre învăţătura mântuitoare a lui Hristos Domnul. Tot el ne apără de duhurile rele, ale necredinţei – de aici obiceiul cu usturoiul şi unsul uşilor şi ferestrelor, pentru a nu putea intra duhurile rele în casă.

Sfinţii Gheorghe şi Dumitru împart  anul în două părţi egale, fiecare cu specificul muncii ţăranului. În noaptea de Sfântul Gheorghe „înfloresc nucii”. La câmp, încep pregătirile pentru „prăşitoare” fie semănate, fie răsădite. La oierit, se înţarcă mieii şi se începe pregătitul caşului şi urdei. Urmează toiul treburilor: răsădit, prăşit, apoi secerat, treierat, strâns fânul, recoltat… şi se ajunge la Sfântul Dumitru, încheindu-se această jumătate a anului.

Acum încep treburile de iarnă: depozitarea alimentelor, procurarea şi tăierea lemnelor pentru foc, repararea uneltelor etc.

În noaptea de Sfântul Dumitru, în unele locuri (ex: Mănăstirea Caşin) se fac focuri, iar invitaţiile se fac prin strigate, pe uliţi: „Hai la focul lui Sânedru!” Se adună lemne, se cântă, se joacă, se mănâncă mere, nuci, cartofi copţi. Este sărbătoarea de mulţumire adusă pământului pentru bogăţiile cu care a încheiat muncile de vară.

Şi celelalte sărbători au semnificaţiile lor ce se evidenţiază prin diferite obiceiuri, din care vom da câteva exemple.

La 1 faur (februarie), de Sfântul Trifon – ocrotitorul lucrătorilor de pământ – se stropesc cu aghiasmă grădinile, viile, ogoarele, livezile.

În sâmbăta „lăsatului sec de carne” sunt „moşii de iarnă”, când se dă de pomană de sufletele moşilor şi strămoşilor trecuţi în veşnicie. În nordul Transilvaniei sunt biserici unde există câte o masă mare de piatră în curte unde credincioşii aduc de mâncare şi se ospătează simbolic şi împreună cu cei trecuţi în viaţa veşnică. Prin aceasta se demonstrează credinţa neştirbită în nemurirea sufletului şi se păstrează legătura ancestrală cu străbunii.

La 9 martie, ziua celor patruzeci de mucenici, este evidenţiată cu acei colăcei fierţi sau copţi, în formă de 8 (sfinţişori), unşi cu miere şi nucă pisată, ce ne amintesc de martirii ucişi prin îngheţare în râu.

Vin apoi Sfintele Paşti cu nelipsiţii cozonaci, pască şi ouă roşii, în amintirea ouălor de la crucea Mântuitorului, înroşite de sângele Lui. Creştinii aduc la biserică, spre sfinţire, cele specifice acestor sărbători, dar şi diverse alte alimente şi seminţe, pentru sfinţirea celor ce vor gusta, dar şi pentru rodirea celor semănate. În părţile de sud ale ţării – Dobrogea – la o săptămână după Paşti este „Pastile blajinilor” (ale celor blânzi, adormiţi), când se face pomenire pentru cei adormiţi şi toţi creştinii se adună cu mâncare la cimitir şi iau masa „împreună cu cei răposaţi”.

De Înălţare iarăşi se exprimă dragostea pentru cei adormiţi întru Domnul; se fac pomeniri pentru eroii neamului. În ajunul Rusaliilor este, din nou, pomenirea morţilor – „moşii de vară”. La Rusalii (Rosalia – la romani) se sfinţesc ramuri de tei (la Florii – salcie), împodobindu-se casele spre a fi ferite de duhurile rele şi apărate de Duhul Sfânt.

Aceste ramuri se păstrează în timpul anului, la icoană, fiind vindecătoare de boli. Tot la fel sunt considerate prunele sfinţite la „Ziua Crucii” (14 septembrie).

Sărbătorile creştine au pătruns adânc în sufletul, conştiinţa şi fiinţa românilor; de aceea, în calendarul vieţii zilnice, adeseori nu se folosesc cifre şi date abstracte care nu spun nimic, ci nume de sfinţi sau sărbători mereu vii în conştiinţă. Importanţa unei zile este dată, deci, de sfântul sau sărbătoarea prăznuită în ea (Sfântul Mucenic Foca, Sfântul Pantelimon, Ignatul, Sânpetru, Sântilie etc.)

Justeţea acestui calendar dovedeşte spiritualitatea şi superioritatea gândirii româneşti încă din cele mai vechi timpuri, căci poporul a împletit zilele de sărbătoare cu cele de muncă, dovedind multe cunoştinţe şi din vieţile sfinţilor.

Acest calendar legat de viaţa de zi cu zi a românului, s-a păstrat, prin tradiţie, din generaţie în generaţie, consolidând spiritualitatea noastră specifică şi întărind credinţa strămoşească a creştinismului ortodox, de autentică origine apostolică.

 

Prof. Laetiţia LEONTE

Categorii:Istorie, Ortodox, Tradiţie

10 mai, adevărata zi naţională a României

La 10 mai românii sărbătoresc întronarea primului rege al României, pe locul lui Alexandru Ioan Cuza, şi începutul celei mai strălucitoare epoci din istoria contemporană a ţării noastre. Carol I – Rege al României, Principe de Hohenzollern, numele său întreg fiind Karl Eitel Friedrich Zephzrindu Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen – a obţinut independenţa României, a adus economia pe un loc de invidiat în Europa şi a crescut importanţa şi prestigiul ţării la un nivel maxim pentru neamul nostru.

Carol I a fost ales prin plebiscit (un soi de referendum) la vârsta de 27 de ani în 1866 şi a avut cea mai lungă domnie a regilor români: 48 de ani. Carol I este de asemenea şi cel mai apreciat rege român.

Ultimul rege român, Majestatea Sa Regele Mihai I, este forţat conjunctural să abdice la 30 decembrie 1947. Petru Groza îl ameninţă că va împuşca peste 1.000 de deţinuţi studenţi dacă nu va accepta abdicarea.

Începând cu Carol I, deci din prima secundă, regalitatea românească deşi de origine germană, îmbrăţişează credinţa ortodoxă cu limba, trăirile şi toate tradiţiile româneşti.

Majestatea Sa, Regele Mihai I va mai avea acces abia în 1997 în ţara sa mamă, după ce a fost respins de două ori de Iliescu, un alt Petru Groza, un alt Gheorghiu Dej un alt Ceauşescu sau un oricare alt comunist, jidov sau nu, venit sa ne distrugă valorile naţionale şi viitorul neamului.

Să ne trăieşti Măria Ta!

Îi urăm viaţă lungă regelui nostru şi-i amintim jurământul nostru de credinţă:

„În duhul Căpitanului

Şi al Neamului

În faţa Regelui

Şi-a Generalului

Ne legăm prin jertfa noastră supremă

Să facem cu toţii

Un popor şi o ţară

Ca soarele sfânt de pe cer!”


Trăiască Regele!