Arhiva

Posts Tagged ‘separatism’

Și evreii greșesc, nu-i așa?

A trebuit să moară Ceauşescu ca să descopăr că oamenii dintr-o poză din cartea de istorie, morţi, aliniaţi pe jos în curtea Morgii, în pielea goală, încă sunt comemoraţi… Victimele pogromului „legionar”… La urma urmei, au fost şi ei oameni vii, mi-am zis, şi e normal, era să zic creştineşte, ca cineva să le păstreze vie amintirea. Numai că au început să apară întrebările…

Astăzi, 21 ianuarie 2013, a fost organizată o astfel de comemorare. M-aş fi dus, în calitate de om, ca să ascult ce au de zis ambasadorul Israelului, Stelian Tănase (da, jurnalistul, nu e coincidenţă de nume) şi invitatul de onoare Mircea Albulescu, actorul. Aş fi avut ocazia să o ascult şi pe doamna Maia Morgenstern, şi nu m-aş fi supărat pe domnia sa, indiferent ce ar fi zis. Prea mult a înălţat numele României în cinematografia mondială…

Te simţi binevenit în sinagogă?

Numai că evenimentul a fost organizat în Sinagoga mare din Bucureşti. Ce să caut eu într-o biserică în care nu mă simt bine? E firesc ca o slujbă de pomenire să se ţină într-o biserică, dar de ce să te baricadezi în ea pentru o prezentare a faptelor istorice şi pentru declaraţii politice?

Să nu fi putut oferi primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, unul dintre vorbitorii de marcă ai evenimentului, o sală prestigioasă? Să nu mai fi având Comunitatea evreiască bani pentru închirierea unei săli în centrul Bucureştiului, aşa cum cerea importanţa evenimentului? Sau există o raţiune deasupra înţelegerii generale, ca o asemenea acţiune doar să se bifeze, cu batista pe ţambal?

Prima întrebare a fost despre săpun…

Fiind internat într-un spital cu mai mulţi ani în urmă, întâmplarea a făcut să ajung într-un salon cu un inginer chimist, tehnolog într-o fabrică de săpun. Încă îl aud: „Hai, dom’le, fii serios! Nu se poate face săpun la nivel industrial din grăsime umană!”. Dar cum, când… „Nu vă supăraţi, dar eu am terminat o facultate şi de 30 de ani fac numai săpun… Dumneavoastră credeţi ce vreţi…”

În momentul acela am simţit de parcă cineva mi-a luat o greutate imensă de pe umeri. Ideea de a folosi ceva de la oameni, ca materie primă pentru un produs comercial, mi se părea cel mai grotesc atentat la adresa umanităţii. Îmi imaginam cum putea suna o reclamă pentru acel produs şi mi se făcea pielea de găină.

Când „naţional” înseamnă „vinovat eşti tu, cu naţiunea ta!”

Şi totuşi… Într-o după amiază de luni, cuprins de plictiseală, dau drumul la televizor. Singurul post unde vorbeau oameni era televiziunea NAŢIONALĂ… emisiunea Confluenţe, a minorităţilor naţionale… preşedintele comunităţii evreieşti din Ploieşti mă plimba prin cimitirul evreiesc, printre doctori şi avocaţi… îl simţeam aproape, de parcă mă ţinea de braţ.

Deodată, mă opreşte în faţa unui monument: „Aici se odihnesc fraţii şi surorile noastre, transformaţi în săpun de nazişti”. Dar… o clipă… omul ăsta nu e un oarecare, şi nici un necunoscător, şi nici nu este la un şpriţ în bufetul gării: „naziştii” eram EU, şi nu pentru că i-aş fi simpatizat, ci pentru că EU eram cel care trebuia să plec capul…

Şi acum înţelegeţi de ce am scris NAŢIONALĂ, cu litere mari.

Când vine vorba despre discriminare, românii sunt ultimii pe listă

Cuprins de spirit civic şi de încredere în valoarea democratică a legislaţiei non-discriminare, pun pe hârtie o petiţie pe tema „săpunului” către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Trece un an şi nu primesc niciun răspuns. Or fi copleşiţi, săracii, mi-am zis, şi am verificat cât timp le ia să rezolve diverse alte situaţii. Interesant: trei zile pentru doi homosexuali cărora le-a fost refuzat statutul de „îndrăgostiţi” de Velăntainz Dei, o lună pentru un bărbat care s-a cocsat de la un afiş cu angajăm „femeie” de servici. Vă aşteptaţi să spun ceva despre ţigani, nu? Hmmm…

Conform legii, fac o „revenire”, adică le amintesc că trebuie să facă şi ceva ce nu le place. Mai trece un an… Şi, în sfârşit, primesc un răspuns atât de lung, încât nici nu l-am citit. Decât la final: „coadă de peşte”!

Totuşi, uimirea mea nu se îndreaptă către CNCD, nişte oameni care „mănâncă şi ei o pâine”, ci spre „Comunitate”, la nivel de vârf: cum de au dat aviz unei asemenea emisiuni? Apoi, dacă reprezentantul lor din Ploieşti a greşit în aşa hal, de ce nu l-au dat cu capul de toţi pereţii şi apoi un şut în fund? De ce nu l-au dezavuat public pentru răspândirea unei minciuni ridicole şi discreditarea Comunităţii?

Parcă vorbeam despre pogromul „legionar”, nu?

Pe cuvântul meu dacă m-ar fi interesat subiectul, dacă nu l-aş fi cunoscut pe Charles Krafft!

Aşa cum Dumnezeu i-a păcălit pe evrei şi, în loc să le nască Împăratul în puf şi în sunet de trompete, a făcut-o într-un grajd, tot aşa s-a jucat şi cu noi, românii, şi ne-a trimis un mic Mesia, dar nu un cioban mioritic, plesnind de sănătate şi doinind din fluier, ci pe un american scheletic, hipiot patologic, flower-power, mirosind a „iarbă”, cam de 60 de ani: Charles Krafft!

Din câte probleme sunt acum în America şi în lume, pe acest Charles Krafft Dumnezeu l-a încărcat cu obsesia descoperirii victimelor pogromului „legionar” din România. Nu e evreu, n-are rude aici, nu e plictisit de viaţă, ba dimpotrivă, are de lucru de nu-şi vede capul, dar… i s-a năzărit aşa, dintr-o dată, şi ăsta a devenit ţelul vieţii lui. Sau unul dintre ele…

Şi uite aşa a venit până în România, ca să studieze Arhivele… iar eu l-am cunoscut când i-am fost propus ca translator. Dumnezeu le potriveşte pe toate, nu?

De la Woodstock la legionari…

Who the f..k is Charles ăsta, veţi zice, de a devenit aşa de important dintr-o dată? Păi, printre altele, el a fost implicat în organizarea Festivalului de la Woodstock… Google it!

Normal că am avut o discuţie pe tema consecinţelor la nivelul societăţii americane ale aşa zisului festival şi nu m-am putut abţine să-l întreb: „Hey, Charles, who do you think was behind your bloody Woodstock?”. „Well, Mihai, to be sincere, this is still the question of my life: I believe it was either KGB or MOSAD… or both…”.

Înapoi la pogrom…

În pasiunea lui pentru acest pogrom, Charles a citit tot ce a găsit şi a ajuns să corespondeze cu directorul celui mai important muzeu al holocaustului, din Ierusalim, pardon, Tel Aviv, pardon, Washington… Washington? Da! Radu Ioanid este cel în cauză şi poate explica de ce Washington.

Întrebările lui Charles au fost cât se poate de simple şi de logice: din sutele, sau miile de morţi în luptele de stradă din 21-23 ianuarie 1941, cum de a putut comunitatea evreiască să aleagă cadavrele morţilor evrei şi să le ia de la Morgă, în focul evenimentelor? Ia încearcă acum să iei un cadavru de la Morgă, fără documente, să vezi ce păţeşti! Dară-mi-te în situaţii de excepţie…

S-au grăbit ca fata mare la măritat

De ce nu au aşteptat şi ei, ca toţi ceilalţi, să le fie făcută autopsia, să li se elibereze certificat medico-legal, cu cauza şi împrejurările morţii, să fie identificaţi de către rude? Ar fi avut acum nişte dovezi „beton”.

Ei zic că au vrut să respecte tradiţia iudaică, să fie îngropaţi de pe o zi pe alta! Păi, creştinii se îngroapă la trei zile, dar, în cazul unor situaţii criminale, dogma cedează în favoarea aflării cât mai multor date despre făptaş… Sau nu sunt ortodocşii suficient de dogmatici?

Charles Krafft a fost surprins că lista celor 123 de nume de victime ale pogromului nu are în spate documente, şi că Radu Ioanid sau „Comunitatea” nu se înghesuie să-i facă lumină.

Cine plânge morţii?

Şi a mai băgat el de seamă ceva ce nu se potriveşte: 123 de morţi ar trebui să aibă 123 de familii, cu copii, fraţi, surori, nepoţi, acum strănepoţi şi stră-strănepoţi, care ar fi trebuit să umple pădurea de la Jilava cu lumânări aprinse… „Du-te în cimitirul eroilor Revoluţiei între 21 şi 23 decembrie, şi nu vei avea loc de părinţi, copii şi nepoţi… peste 20 de ani vor fi strănepoţi, peste alţi 20 vor fi stră-stră-nepoţi, şi peste 100 de ani vor fi tot ai lor, pentru că sunt, în primul rând, morţii lor. În partea cealaltă a lumii dacă ar fi, şi tot vor trimite pe cineva cu avionul să le aprindă o lumânare, for this is how God made us… Pe când la morţii ăştia vin doar preşedinţi, ambasadori, jurnalişti şi actori… I wouldn’t like that myself…”.

I-am arătat lui Charles celebra poză din cartea de istorie. Hai, Charles, mai zi ceva! Mi-a zâmbit sarcastic, şi m-a intrebat dacă am vazut celebrele imagini cu cadavrele cusute pe burtă de la Timişoara, din Revoluţie…

Eu, ce pot să zic acum? Cine ar trebui să aibă interesul să alunge orice umbră de îndoială pe care o are Charles Krafft?

Charles a bătut drumul până în România în speranţa că va putea dormi liniştit când se va întoarce acasă la el. În schimb, s-a ales doar cu o copie a unei cereri pentru studierea Arhivelor pogromului, la care, după şapte ani, încă aşteaptă răspuns.

Aveţi ceva de declarat? Da, un săpun…

Întors în America, Charles mi-a trimis prin poştă un săpun, făcut de el, din rămăşiţe umane. Probabil singurul din lume… Din nişte suedezi, parcă… Vă închipuiţi mirarea vameşului când i-am spus că în colet se află… un săpun.

S-a uitat la săpun… s-a uitat la mine… s-a uitat la mine… Probabil că am eu ceva, puţin altfel… De Mihai Tociu – Adevarul

Articolul e preluat de pe frontpress pentru ca in Adevarul n-am avut acces

O nouă lecție de istorie a mult stimatului Ion Coja despre inexistența Ungariei Mari

Articolul ce urmează este unul de care aveam nevoie în lipsa mea de informare și totodată naivitatea mea (ca să nu fiu mai dur cu mine, ceea ce de altfel n-ar fi o idee prea rea!). Ungaria Mare n-a existat, iar ungurii nu s-au autoguvernat vreo 400 de ani, începând cu secolului 16. Mulțumesc din nou cititoarei care mi-a trimis pe mail acest articol. Vă las să-l savurați în liniște și vă urez la mulți ani pentru noul an 2012.

 

1 Decembrie s-a împlinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer!…

de Prof.univ.dr. ION COJA
Ungaria Mare nu a existat!
Să afle şi TOKES!!!

Da, istoric aşa este! Este scornită de minţile înfierbântate care confundă realitatea cu visurile deşarte de mărire! Ungaria aşa zis Mare a fost un artificiu administrativ, o găselniţă birocratică, a unui funcţionar oarecare, numit Buest, decizie luată în 1867, de azi pe mâine, într-un birou, în urma unor intrigi şi aranjamente de culise.
Ungaria aşa zis Mare nu a fost o realitate istorică, împlinită printr-un eveniment de anvergură.Nici vorbă să se compare cu procesul prin care s-a ajuns la constituirea României Mari, proces care are la temelia sa jertfa a zeci, sute de mii de români!Prin jertfă se consolidează tot ce este trainic în istorie.Unde este jertfa ungurească la 1867?! Unde a fost jertfa ungurească atunci când, după un veac şi jumătate de ocupaţie turcească totală, Budapesta este eliberată de armatele imperiale austriece? Să le aducem aminte celor care calomniază România cu atâta pasiune, faptul ruşinos, penibil, jenant, de care ne-am ferit să facem caz, că în armata care i-a alungat pe otomani din Budapesta şi din Ungaria, nu a existat niciun combatant ungur!Repet: când turcii, care transformaseră Ungaria în paşalâc, au fost alungaţi de armatele unei puteri europene, creştine, în acea armată nu a fost niciun ungur care să fi ridicat sabia pentru gloria, liberatea sau demnitatea maghiară! Nici unul! La fel cum, în cele aproape două secole de ocupaţie turcească, nu s-a înregistrat niciun moment de rezistenţă, de opoziţie ungurească la ocupaţia musulmană.
Nota bene: principatul medieval ungar, creaţie a Bisericii Catolice, nu a avut o omogenitate etnică comparabilă cu a principatelor româneşti, între care includ şi Transilvania. Nu întâmplător regii Ungariei de origine maghiară îi numeri pe degete, într-o jumătate de mileniu! Asta până la Mohaci, în 1527, când statul ungar dispare. Dispare Ungaria, dar nu şi Transilvania, care continuă să existe! De ce nu dispare şi principatul Transilvania odată cu Ungaria, la 1527? Simplu de ce: pentru toată lumea, pentru toate cancelariile din acea vreme, Ungaria şi Transilvania erau lucruri diferite, entităţi complet separate, care nu puteau fi gândite împreună! Dimpotrivă, în linii mari, Transilvania se afla în aceeaşi situaţie cu Moldova şi Ţara Românească, fiind toate trei părtaşe în mod firesc la aceeaşi istorie, la acelaşi model de organizare politică.
Insistenţa cu care ne atacă detractorii maghiari ne obligă la gestul cel mai firesc: comparaţia între cel calomniat şi calomniator! Foarte uşor şi la îndemâna oricui este să constate că oportunismul şi lipsa de demnitate este mult mai prezentă la liderii maghiari, decât la cei care ne-au condus şi reprezentat pe noi!
S-o spunem pe şleau şi pe înţelesul omului de rând: momentele în care să-ţi fie ruşine de tine că eşti maghiar sunt mult mai numeroase şi mai jenante decât cele care i-ar îndreptăţi cât de cât pe români să trăiască acest sentiment dureros…
Nu mai intrăm acum în detalii, dar aceste detalii de urgenţă trebuie adunate de istoricii specialişti şi puse pe tapet, căci numai aşa vom închide gura celor care şi-au făcut o meserie din a calomnia tot ce este românesc!Ţinem totuşi să punem o întrebare pentru bravii noştri detractori maghiari, mai activi ca de obicei în preajma zilei de 1 Decembrie: Câţi sunt românii care au făcut istorie pentru Budapesta, şi câţi sunt maghiarii care au marcat istoria pentru români? Câţi sunt românii al căror nume a fost maghiarizat şi se fălesc azi cu ei toţi maghiarii, şi câţi sunt maghiarii cu nume românizat?…
Să mi se ierte simplicitatea, approape penibilă, a demersului pe care îl propun! Dar nu avem încotro şi trebuie să ne coborâm la nivelul cerebral al celor care ne agresează, agasanţi şi insistenţi cu orice ocazie! Să vorbim aşadar pe înţelesul minţii lor, împuţinată de ură şi năluciri deşarte!
Avem nevoie, zic, de aceste două liste, riguros alcătuite, ca să le facem publice şi să tranşăm o dată şi pentru totdeauna disputa artificială, nefirească, la care suntem obligaţi să participăm, oricât de neserioasă ni se pare nouă, românilor. Pentru cei ce vor face această operaţiune, de listare a românilor care împodobesc Pantheonul unguresc, le recomandăm să verifice situaţia din satul Buia, unde s-au născut cei doi mari matematicieni Farkas şi Janos Bolyai. Am prieten un istoric din Sibiu, care mi-a demonstrat că tatăl, Farkas din Buia, scris Bolyai, era român, că tot satul Buia era românesc pe la 1800, iar numele de botez Farkas, adică Lupu, este un binecunoscut nume de botez tipic românesc, larg răspândit la românii din Ardeal, din Maramureş! Din păcate acel coleg se teme pentru persoana lui şi pentru familie să-şi susţină ipoteza, adevărul!… Să-l ajutăm noi, dacă nu pe domnul istoric, atunci măcar pe domnul Adevăr să iasă în lume teafăr, întreg, nemăsluit!
Acelaşi exerciţiu nu ar strica să-l facem şi cu ceilalţi vecini, întrebându-ne câţi ucrainieni, ruşi, bulgari, sârbi sau greci au scris pagini de istorie românească, şi câţi români i-au fericit pe vecinii noştri şi ar binemerita nu numai un cuvânt de recunoştinţă din partea acestora!… Dar ar merita ca în toate aceste ţări, în Grecia, în Bulgaria, în Serbia, în Ucraina, în Ungaria, să înceteze prigoana împotriva celor ce simt româneşte şi se consideră români!

Oare cât vom mai tolera persecutarea şi marginalizarea românilor fără a face auzit măcar protestul nostru, al românilor din România, care nu riscăm nimic demascând neruşinarea guvernanţilor vecini, a guvernanţilor noştri, complet surzi la suferinţa românilor din ţările vecine?!
Pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamându-i pe români în toate felurile, să le reamintim: la Trianon, în 1920, s-a decis crearea statului Ungaria!
Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat, suveran, încă din 1527, după dezastrul de la Mohaci. Abia după 400 de ani, la Trianon, a apărut din nou un stat ungar. De data asta, pentru prima oară în istoria lor, ungurii erau majoritari în propria ţară. Iar statul ungar era, pentru prima oară, un stat naţional! Comunitatea internaţională le-a făcut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii, consideră că atunci, la Trianon, s-a produs cel mai mare dezastru din istoria lor! Care e logica acestor resentimente? Cum puteţi deplânge la nesfârşit dispariţia graniţelor care aparţineau altora, adică habsburgilor?! Nicidecum maghiarimii! Nu vă deranjează ridicolul situaţiei?!

 

Până la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trăit sub guvernarea şi administrarea altora, ba a turcilor, ba a austriecilor. Abia după Trianon, ungurii s-au trezit fără stăpân, liberi să se guverneze cum vor! Şi ştiţi dumneavoastră, fraţi maghiari, care a fost prima iniţiativă a politicienilor dumneavoastră de atunci, a liderilor de la Budapesta? Care a fost primul lor gând de autoguvernare maghiară, suverană şi independentă pentru prima oară după 400 de ani? Nu ştiţi, căci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politică din Ungaria! Au decis să trimită şi au şi trimis la Bucureşti o delegaţie, de trei conţi maghiari, care i-au propus regelui Ferdinand şi lui Ionel Brătianu ca Ungaria să se lipească la România, într-un stat dualist, după modelul dualismului austro-ungar instituit în 1867!… Nici mai mult, nici mai puţin!
Aşadar instituirea unui dualism româno-ungar a fost proiectul politic cel mai dorit, speranţa cea mare a politicienilor maghiari!… Lipsiţi de exerciţiul guvernării, al libertăţii, fruntaşilor unguri le-a fost teamă de riscurile şi provocările la care te supune suveranitatea. S-au simţit singuri şi neajutoraţi, neasistaţi! Nu ştiau încotro s-o apuce! Cam la fel cum au reacţionat ţiganii noştri când au fost eliberaţi din aşa zisa robie: s-au trezit şi ei dintr-odată neasistaţi şi s-au întors pe capul boierului român să afle cu ce l-au supărat şi să ceară să rămână mai departe sub pulpana sa!

 

Unde era dispreţul politicienilor maghiari faţă de tot ce este românesc atunci când au venit la Bucureşti cu căciula în mână cerşindu-ne întovărăşirea?! Unde era dorul de libertate şi neatârnare care animă, se zice, întreaga istorie a cavalerilor maghiari?!…
Prin ce impuneau românii în faţa vecinilor maghiari ? Prin faptul evident că în această parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi şi mai stabil, cu o continuitate neîntreruptă de peste 600 de ani, era statul român. Nici în toată Europa nu găseşti multe popoare care s-au învrednicit de o asemena performanţă politică! Semn de cuminţenie şi de înţelepciune atât la nivelul domnilor, cât şi la nivelul omului de rând de la talpa Ţării! Nu întâmplător românii se numără şi printre cele numai câteva popoare din Europa care au fost în stare să elaboreze un cod juridic propriu, vestitul Jus Valachicum.
Da, oameni buni, aşa s-au petrecut lucrurile după Trianon! A fost un moment jenant pentru bieţii unguri, iar guvernanţii şi mai apoi istoricii români, ca nişte veritabili domni, ca nişte adevăraţi boieri, ca nişte buni vecini, ca nişte oameni adevăraţi, ne-am abţinut să-l popularizăm, să-l mediatizăm şi să-l comentăm! Să facem caz, ori, ferit-a Sfântul, să facem haz! Căci comentariul, oricare ar fi fost, nu putea fi decât unul complet defavorabil ne-prietenilor noştri! Şi poate că aşa ar trebui să procedăm şi în continuare! Să facem uitate asemenea momente de slăbiciune ale Celuilalt!
Din păcate, abnegaţia ungurească sistematică, instituţionalizată, de a lovi şi calomnia tot ce este românesc, ne obligă să părăsim îndătinata noastră atitudine de a-i lăsa pe neprieteni în plata Domnului. Bunătatea noastră şi bunul nostru simţ sunt considerate slăbiciune, prostie chiar! E timpul ca această impertinenţă să capete răspunsul cuvenit, iar cei fără ruşine să fie obrăzniciţi şi puşi cu nasul la perete, să nu şi-l mai ridice aşa de sus fără niciun temei! Dacă nu se găsesc maghiarii de bun simţ care să-i tragă de mânecă pe connaţionalii lor mai zănateci sau nu îndrăznesc, să ne ocupăm noi, românii, de această trebuşoară! Şi s-o facem de data asta temeinic, cu sistemă!
Avem nevoie, aşadar, de o strategie bine pusă la punct prin care să contracarăm eforturile sistematice ale celor care, cu fel şi fel de minciuni, ne calomniază şi ne sabotează cu orice ocazie! Noi nu avem nevoie de minciuni, de alte calomnii ca să le răspundem, ci avem de partea noastră adevărul şi nu mai putem întârzia cu punerea în funcţiune a acestei arme teribile: ADEVĂRUL!
Şi adevărul este de partea noastră în cele mai multe cazuri! Numai detractorii noştri au motive să se teamă de adevăr! Ceea ce înseamnă că îl avem de partea noastră şi pe bunul Dumnezeu, care este, în fapt, alt nume al adevărului. Numai că trebuie să avem grijă mare: Dumnezeu, oricât ne-ar iubi, nu ne bagă şi în traistă!… Ne-a iubit Dumnezeu atunci, laAlba Iulia, şi a vegheat Sfântul Duh la opera care se finaliza în acea zi de neuitat. Dar acel final fericit se împlinea prin fapte de vitejie şi de dăruire apostolică a cărturarilor noştri, şi datorită jertfei româneşti din acei ani teribili ai Marelui Război.

 

1 Decembrie s-a împlinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer!…
Tuturor românilor aşadar, pentru fiecare român în parte şi pentru întreg Neamul nostru cel românesc, inima şi fruntea sus! Avem de ce! La Mulţi Ani Frumoşi!

Prof. univ. dr. ION COJA

Apropos, ştiţi cum a chemat-o pe mama lui Matei Corvin?
– Elisabeta Sălăjan !!!

(P.S. Nu am găsit sursa oficială pentru citare.)

Noua Dreaptă nu este şi NU va fi niciodată partid politic

O serie de dezinformări au apărut în presă în ultima vreme. Nu daţi atenţie celor ce se inflamează cu paie ude. Noua Dreaptă este şi va fi în continuare ce a fost: o mişcare naţionalist-creştină care a militat pentru valorile tradiţionale româneşti, a luptat împotriva aberaţiilor economice care se aplică acestei ţări, a susţinut unirea Basarabiei şi nordului Bucovinei cu patria mamă România, a protestat împotriva uscăciunilor care promovează separatismul (în special cel maghiar), în general fiind singura organizaţie care a ţinut în permanenţă drapelul tricolor deasupra capului intervenind după propriile puteri în lucrurile ce contraveneau şi contravin în continuare interesului poporului român.

Domnilor, credeţi dumneavoastră că noi ne-am asociat cu această mişcare pentru a ne angrena în circul politic sau pentru a căpăta foloase materiale? Este interesul nostru personal mai presus de cel al ţării noastre? Partidul Naţionalist este doar un proiect politic, pornit din interesul mişcării de a legifera anumite din obiectivele Noii Drepte, preferabil toate, pe care vi le amintesc chiar acum:

 

1. Apărarea caracterului naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al Statului Român. Eradicarea oricaror forme de separatism etnic sau teritorial.

 

 

 

 

 

2. Reîntregirea Patriei prin unificarea celor două state româneşti, România şi Republica Moldova. Denunţarea Tratatului cu Ucraina şi readucerea, pe cale paşnică, în graniţele Statului Român a nordului Bucovinei şi sudului Basarabiei, a ţinuturilor Herţa, Hotin şi a Insulei Şerpilor.
 

 

 

 

 

3. Stoparea declinului demografic care ameninţă viitorul Naţiunii Române şi promovarea unei politici de creştere a natalităţii.

4. Repatrierea tuturor românilor care şi-au părăsit ţara şi familiile din cauza sărăciei, prin facilităţi la recalificare, angajare şi scutirea de taxe şi impozite la deschiderea unei afaceri în Tară.

5. Alocarea unor procente mai mari din Produsul Intern Brut (PIB) pentru domeniile vitale pentru prezentul şi viitorul Neamului Românesc: Sănătate, Educaţie, Cercetare, Apărare.

6. Favorizarea legislativă a investitorilor autohtoni şi a capitalului românesc şi limitarea monopolului exercitat de companiile multinaţionale.

7. Eliminarea monopolului băncilor străine în sectorul bancar românesc.

8. Interdicţia companiilor şi cetăţenilor străini de a cumpara terenuri agricole. Evitarea riscului ca aceştia să devină în scurt timp proprietari majoritari în propria noastră ţară.

9. Lichidarea datoriei externe şi înlăturarea dictaturii Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale.

10. Păstrarea monedei nationale şi abandonarea trecerii la EURO, o monedă fără popor şi fără viitor.

11. Abandonarea procesului de aderare a României la spaţiul Schengen întrucât eliminarea controalelor la frontiera dintre România şi Ungaria şi securizarea frontierei de pe Prut contravine intereselor Naţiunii Române şi serveste doar intereselor strategice ale Ungariei.

12. Renegocierea Tratatului de Aderare a României la UE și promovarea unei politici externe bazată pe demnitate şi primatul INTERESULUI NAŢIONAL. Crearea unui minister pentru românii din afara graniţelor şi determinarea ţărilor vecine să asigure, pe cale de reciprocitate, conservarea şi afirmarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a comunităţilor autohtone româneşti din jurul granitelor (Serbia, Ucraina, Bulgaria, Ungaria) si Balcani (Croatia, Albania, Grecia, Macedonia).

13. Eradicarea politicianismului şi a corupţiei și instaurarea unui climat de moralitate în viaţa publică românească.

14. Stoparea ofensivei sectelor.

15. Reincriminarea manifestărilor publice ale homosexualilor.

16. Reincriminarea defăimării Ţării şi a Naţiunii.

17. Rezolvarea problemei ţigănesti prin consens și efort internațional si crearea unui stat al ţiganilor în Asia, după modelul statului Israel.

18. Confiscarea averilor ilicite.

19. Anularea privatizărilor frauduloase şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi de sărăcirea României şi a românilor.

20. Garantarea siguranţei cetăţenilor prin eradicarea clanurilor interlope care au pus stăpânire pe România.

Arad: NOUA DREAPTA impotriva separatismului maghiar

Joi, 6 octombrie 2011, Noua Dreapta a protestat impotriva comemorarii publice la Arad a celor 13 generali ai armatei imperiale austriece, executati in 1849. Tinerii nationalisti au dorit sa arate ca celebrarea memoriei unor ofiteri care se fac vinovati de uciderea a mii de romani transilvaneni (unele surse vehiculand cifra de 40.000), este nu numai un act sovin ci si o jignire adusa majoritatii romanesti a orasului.

Cei 13 au fost ofiteri ai armatei imperiale, avand taberele militare pe teritoriul Ungariei in momentul izbucnirii Revolutiei pasoptiste la data de 15 martie 1848. Ei au fost executati pentru ca s-au alaturat miscarii revolutionare a lui Lajos Kossuth, sustinand pretentiile maghiare de independenta fata de Austria, incalcandu-si astfel juramantul de fidelitate fata de Casa de Habsburg. O parte dintre ei au fost maghiari, trei au fost austrieci, iar cate unul dintre executati a fost de nationalitate germana, sarba si croata.

 

Ofensiva celor 13, aflati sub comanda generalului polonez Jozef Bem, s-a soldat cu ocuparea temporara a Transilvaniei, intre lunile ianuarie-martie 1849, de catre revolutionarii maghiari. In aceasta perioada au avut loc asasinate si masacre coordonate impotriva romanilor. In plus, mai multe sate au fost distruse prin incediere (intre cateva zeci si pana la 300, dupa unele surse).

 

Ar mai fi de mentionat ca atrocitatile antiromanesti, punerea greoaie in practica a legii privitoare la desfiintarea iobagiei in Transilvania, refuzul guvernului revolutionar ungar de a acorda libertati nationale romanilor si votarea unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj, au dus la dezbinarea fortelor revolutionare romane si ungare si la ridicarea taranimii la lupta pentru rezolvarea problemei sociale si a celei nationale. Avram Iancu, la numai 25 de ani, a devenit conducatorul ostii taranesti antirevolutionare. In fruntea acestei osti si in colaborare cu autoritatile militare austriece a organizat apararea in Muntii Apuseni si a respins numeroasele atacuri ale trupelor revolutionare maghiare, superioare ca numar si ca armament, castigandu-si renumele de “craiul muntilor”.

 

Nationalistii romani si-au facut simtita prezenta la adunarea la care au participat cateva sute de maghiari afisand unul dintre cele mai mari drapele tricolor, lung de 20 de metri si lat de 14 metri, dar si un mesaj pe care era scris “In memoria celor 40.000 de romani ucisi in 1848 de armata ungara sub comanda lui Josef Bem”. De asemenea, s-au scandat mai multe lozinci precum “Noi suntem romani, noi suntem aici pe veci stapani”, “Limba romana, unica stapana” si s-a si intonat imnul lui Avram Iancu.

 

La acest miting au fost prezenti membri si simpatizanti ai Noii Dreapte din Arad, Timisoara, Lipova si Alba-Iulia.

 

La fel ca in anii trecuti, in prim planul comemorarii celor 13 generali au fost reprezentantii UDMR, in frunte cu presedintele Kelemen Hunor, dar si autoritati locale. Nu au lipsit nici inalti diplomati veniti tocmai de la Budapesta pentru acest eveniment, precum si cativa membri rataciti ai partidului sovin si antiromanesc Jobbik. 

Sursa: FrontPress.ro

Scrisoarea unui român din Ţinutul Secuiesc: Noi românii ne întrebăm dacă mai avem o patrie sau dacă mai suntem cetăţeni ai României

Ioan Luca, un român care trăieşte în inima secuimii, a trimis o scrisoare deschisă prin care încearcă să atragă atenţia autorităţilor centrale asupra problemelor cu care se confruntă „minoritarii” în marea de secui. Cu date concrete şi episoade verificabile, explică cum s-a ajuns ca în acest moment românii să constituie doar 36% din totalul populaţiei în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. Politicienii care vin în zonă sunt doar cei de la Budapesta, iar cele 7 oraşe conduse de primari români sunt total ignorate de prefecţi.  Limba, stema sau steagurile acceptate sunt ale secuilor, cele româneşti fiind ignorate.

 

Redăm mai jos prima parte a scrisorii lui Ioan Luca, românul din secuime

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, consideră că înfiinţarea unei regiuni administrativ teritoriale care să includă judeţele Harghita, Covasna şi Mureş ar putea atrage de la Uniunea Europeană fonduri subtanţiale în comparaţie cu cele care sunt accesate acum. El vorbeşte şi de avantajele pe care le-ar avea şi zonele cu o populaţie preponderant de naţionalitate română dar care, la nivelul judeţului, sunt în minoritate numerică. Borboly îi acuză pe primarii români de neimplicare şi lipsă de iniţiativă în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene şi judeţene

Opinia primarului municipiului Topliţa, Stelu Platon, unde trăiesc cei mai mulţi români din Harghita în mediul urban (15.880 locuitori, din care 11.291 adică 71,1% români), oraş în jurul căruia sunt plasate celelalte şapte primării conduse de români este, însă, în totală divergenţă cu cea a preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita. Stelu Platon afirmă că, în ultimii ani, românii au fost ignoraţi iar acum, mai nou sunt şi dispreţuiţi fiind invitaţi la evenimente organizate de Consiliul Judeţean, toate sub sigla aşa zisului Ţinut Secuiesc iar primarii români nu pot accepta o ilegalitate care-I pune şi sub semnul umilinţei. Mai mult, proiectele depuse de consiliile locale unde trăiesc în majoritate români la Consiliul judeţean sunt ignorate sau, prin diferite manevre, blocate şi adesea sunt nevoite să apeleze direct la autorităţile centrale pentru a primi finanţări.

 

Politicienii de la Budapesta se plimbă prin secuime ca pe bulevard

 

În ultimii ani, în Harghita, apariţiile cele mai numeroase ale unor miniştri în acest judeţ nu aparţin administraţiei de la Bucureşti ci celei de la Budapesta. De la începutul acestui an au venit: Semjen Zsolt, vicepremeierul Ungariei, de două ori, Kover Laszlo, preşedintele Parlamentului Ungariei, de două ori Ministrul Apărării a Ungariei, Hende Csaba, o dată, vicepreşedintele Parlamentului Ungar, Lezsak Sandor, o dată. În aceeaşi perioadă, de la administraţia centrală din Bucureşti a fost, doar ministrul Turismului, Elena Udrea, o dată şi atunci a fost doar la Borsec şi a ignorat toatal primăriile românilor. Restul miniştrilor au aparţinut UDMR, în exclusivitate. Pentru românii din cele trei judeţe este un semn al abandonului administraţiei de la Bucreşti, al izolării şi umilirii lor. În plus se dezvoltă, pe acest temei, sentimentul de co-suveranitate asupra ecestui teritoriu.

 

Secuimea are simboluri independente: steag, bancă, monedă dar mai ales limbă

 

Despre simbolurile care definesc reprezentarea unui stat, în judeţele Covasna şi Harghita se vorbeşte, deschis, din 5 septembrie 2009. În septembrie 2009, Adunarea Secuilor, organizată de Consiliul Naţional Secuiesc, organizaţie neînregistrată juridic în al cărui statut este un singur punct, cel al obţinerii autonomiei teritoriale a aşa zisului ţinut secuiesc, a stabilit stabilit imnul, stema şi drapelul Ţinutului Secuiesc, care vor fi arborate pe instituţiile publice cu sprijinul administraţiilor locale. De asemnea, la aceeaşi adunare, s-a adoptat şi hotărârea privind reprezentarea Ţinutului Secuiesc în cadrul instituţiilor europene.

Nici UDMR nu s-a lăsat mai prejos iar Consiliul Judeţean Harghita, condus de udemeristul Borboly Csaba, a luat decizia ca, din 15 martie, 2010, când se sărbătoreşte Ziua Maghiarimii, steagul secuiesc, votat ca steag al judeţului, să fie arborat permanent pe clădirea Palatului Administrativ.

Acest steag se află însă, de mai mult timp, în sala de şedinţe a Palatului Administrativ, alături de steagurile României şi ale Uniunii Europene sau în diferite instituţii harghitene. De asemenea, este arborat şi pe clădirile primăriilor mai multor comune.

Steagul aşa zisului Ţinut Secuiesc este de culoare albastră, traversat de o dungă aurie, alături de soare şi lună, este folosit de mai mult timp de Consiliul Naţionale Secuiesc, organizaţie neînregistrată juridic care luptă pentru autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.

Acest drapel a fost amplasat şi la Bruxelles, unde se află reprezentanţa aşa zisului Ţinut Secuiesc, după cum afirmă preşedinţii Consiliilor Judeţene Harghita şi Covasna, respectiv Borboly Csaba şi Tamas Sandor. Steagul este încadrat de steagul României şi cel al Uniunii Eoropene şi este expus şi în exteriorul clădirii şi în interior.

În ceea ce priveşte judeţul Mureş, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Demeter Lajos, a afirmat că până când mureşenii vor stabili un delegat şi se va aproba bugetul reprezentanţei judeţului Mureş, va fi reprezentat de Consiliile Judeţene ale Covasnei şi Harghitei care au, deja, prevăzut în bugetul acestui an, cheltuieli pentru susţinerea reprezentanţei de la Bruxelles.

De subliniat şi faptul că preşedinţii consiliilor Judeţene Covasna, Harghita şi Mureş, respectiv Tamas Sandor, Borboly Csaba şi Lokodi Edit Emoke au primit în acest an, pe 15 martie, de Ziua Maghiarimii, în cadru festiv, la Consulatul din Miercurea Ciuc, cetăţenia maghiară, devenind astfel primii înalţi funcţionari publici din România cu dublă cetăţenie.

Mai nou, se vorbeşte de înfiinţarea unei instituţii cu caracter bancar prin care să ruleze o monedă unică, SIC-ul. Aşadar: imn secuiesc, drapel secuiesc, administraţie în limba maghiară, justiţie în limba maghiară, monedă secuiască. Miniparlamentul maghiarilor transilvăneni exersează, de vreo 15 ani, conducerea independentă, cu toată simbolistica aferentă unui stat. Mai lipseşte trasarea graniţelor şi formarea armatei proprii. Pentru 20 de ani, e chiar o reuşită a elitei maghiare. În tot acest răstimp, Bucureştiul se încăpăţânează, în ciuda evidenţelor pe toate planurile, să credă şi să afirme că autonomia teritorială şi independenţa secuilor este doar o abureală „electorală”. Săptămâna trecută, preşedintii Consiliilor Judeţene din Harghita şi Covasna, au purtat, ca pe sfintele moaşte, nişte tirolezi care trebuia să-i convingă pe români cât de bună şi necesară este autonomia teritorială. În şcolile cu predare în limba maghiară, Imnul de stat al României nu s-a auzit de două decenii. Poate, doar, când a mai fost vreo deschidere de an şcolar cu fast şi oaspeţi de la Ministerul Învăţământului. Deşi, nici asta n-a ţinut. Fostul ministru Hârdău este o mărturie. Nu s-a cântat nici Imnul României şi i s-a tradus, la ureche, în româneşte. S-a înfuriat, a vociferat, a plecat, i-a trecut, s-a uitat.

SURSA